PAGINA DE JURNAL 10-01-2012

   V-ati luat vreodata o zi…o zi intreaga sa leneviti in pijamale? Drept sa spun…am fost obosita din virful piciorului pina in crested cu tot ce sint …cu suflet cu tot.( As fi curioasa unde sta sufletul…Dupa cite am inteles eu, avem duh si avem suflet. Nu stiu exact care pe unde…dar am fost obosita prin toate incaperile inimii si ale sufletului meu…si cred ca-s multe incaperi peste tot…)

    Si m-am hotarit duminica sa stau in pat si cit dorm sa ma odihnesc si cit sint treaza sa citesc Biblia si sa ma rog…si exact aia am si facut. Bella care are patul linga al meu, a tot iesit pe usa pe deckul din spate…a mai venit inapoi, s-a mai uitat la mine foarte intrebator, dar am ignorant-o. Pina la urma a cam dormitat si ea toata ziua in patutul ei…Stiu…stiu…trebuia sa ma duc la Biserica- dar uite ca nu m-am putut pune pe vertical – si nu m-am dus.

   M-am odihnit? Da…m-am odihnit. Somnul si pozitia orizontala au avut grija de oase si de muschi. Sufletul meu si-a varsat necazul in rugaciuni si duhul s-a primenit citind cite ceva din Scriptura. Nu mi-am facut un program anume. Am stat in rugaciune cit mi-a priit si am citit cit mi-a picat bine.

    S-au rezolvat problemele care ma fac atit de obosita? Nu …nu s-au rezolvat. Dar tot ce am citit a fost incurajator, sau m-a inspirit. Viata pe pamint este scurta si nesigura – noi vrem sa fie altfel si ne incapatinam in ceea ce vrem. Nu putem schimba absolut nimic decit atitudinea ce o avem- si dintre toate atitudinile pe care le pot lua , nu stiu de ce mereu ma aflu ca aleg o atitudine proasta…una care nu ma favorizeraza in nici un fel.

     La accidente de masina, se spune ca , copiii mici rezista mai bine decit adultii pentruca nestiind ce se intimpla nu opun rezistenta in corpurile lor si astfel sint flexibili in momentul socului produs de impact. Cel de la volan care vede cu ochii lui tragedia – secunda cu secunda, se inclesteaza intr-o pozitie de aparare parca…si  muschii lui au de suferit pentruca intimpina socul intr-o pozitie rigida.

     Banuiesc ac asa este si cu starile noastre de depresie si de ingrijorare. Ne opunem cu tot ce sintem si tot ce avem inevitabilului din viata noastra…si suferim mai mult decit este absolut necesar. Ne impotrivim la tot ce nu este dupa gustul si planul nostru.

    Exista o vorba care circula pe net si ea spune ca daca Dumnezeu te duce la o situatie, EL este in stare sa te si treaca prin acea situatie. Biblia nu promite ca Dumnezeu ne va ajuta sa ocolim obstacolele – ci ca ne va ajuta sa trecem prin ele. Un saritor de garduri (nu stiu exact daca asa i se spune ) nu ocoleste obstacolele ce le are de sarit daca vrea sa cistice alergarea si sa ia cupa de castigator.

    Nu va faceti probleme…nu voua va tot spun ce spun…ca stiti cum este…cine da lui isi da si cine isi spune…cam tot lui isi spune. Si am nevoie sa imi spal creierul si sa merg cu programul asta inainte daca vreau sa nu sfirsesc imbracata cu o camasa cu mineci foarte lungi…motiv pentru care imi plac in deosebi camasile cu minecile scurte…

     Vedeti voi…Biblia ne da solutiile dinainte de a trece prin chinurile mortii ca sa le avem- dar nu vrem sa luam Biblia ca fiind litera de lege. Nu asa fac si copiii nostrii? Le spunem multe lucruri din experienta dar nu…ei vor sa se convinga din propria lor experienta- si experientele astea ii costa mult- dar nimeni nu-i poate oprii. Biblia spune…”in lume veti avea necazuri”…ce facem noi? Facem tot posibilul sa le ocolim…Biblia ne mai spune …”dar biruiti”..ca Domnul Isus a biruit. Ce facem noi? Vrem sa fim scosi din situatie…vrem sa fim scutiti. Vrem sa fim numiti “barbati” dar nu vrem sa mergem la oaste. Vrem sa fim femei destoinice dar nu vrem sa ne batem capul cu nimic…vrem success dar sa-l cistigam la ruleta…vrem copiii educati dar sa nu ne deranjeze tot timpul cu intrebari…vrem…vrem…vrem…Si daca nu primim ceea ce vrem totul devine o tragedie…

     Cred ca batrinetea are totusi ceva bun. In multe privinte vine vremea cind nu-ti mai trebuie nimic…dar absolut NIMIC. Si obosit de alergari si de ocolisurii accepti in sfirsit …inevitabilul…finitul din noi…acceptam ca nu stim sau nu putem. Acceptam ca nu sintem in control. Acceptam ca viata pe pamint este limitata. Istoria ne spune ca toti oamenii care s-au nascut au si murit…cu exceptia lui Enoh care atita a umblat cu Dumnezeu incit acesta l-a luat la El intr-o zi. Si Ilie care a fost rapit la cer. Domnul Isus a inviat si apoi S-a ridicat la cer. Dar noi sintem tarina obisnuita…si un pic de suflet…obosit…si nu cred ca trasura lui Ilie se mai intoarce pe pamint sa ia pe nimeni…

     Care-i mesajul acestui articol? Nici eu nu stiu…doar o pagina obisnuita din jurnalul vietii unei femei obisnuite…Atit!