LACRIMI IN CERURI NU-S...

    Am urmarit in seara asta programul de priveghi al fratelui Nicu Ciucur. L-am urmarit pe net si puteti sa faceti si voi la fel intrind pe internet la Bethel Church.
http://bethanyromanianla.com/video/live

http://www.livestream.com/bethanyromanianbaptistchurch/video?clipId=pla_b0527abe-ba08-43e5-af29-8077c7f36f6a&utm_source=lslibrary&utm_medium=ui-thumb

    Dar ce vorbesc (?) - n-a fost un program de priveghi obisnuit...as putea spune ca am asistat mai degraba la o sarbatoare. N-au fost bocitoare prezente si nici familia oricint de indurerata a fost n-a urlat de disperare si de durere; a fost o seara de aducere aminte. In seara de priveghi a fratelui nostru  nu s-a celebrat
moartea ...ci viata unui om deosebit - un copil al Domnului.
     S-a stins o lumina e adevarat... Dar cite alte luminite s-au aprins din lumina asta - a fost cu adevarat o revelatie. Au vorbit prieteni si rude despre el. Au vorbit ginerii cu lacrimile in ochi dar cu zimbetul pe buze . Nicu le-a fost prieten tuturor. Corina fiica lui cea mica spunea printre altele ca taticul ei a fost atit de delicat incit in seara in care a murit, pentruca nu se simtea bine s-a dus sa doarma intr-o alta camera nu in dormitorul lui unde Tuchi avea grija de Noel, nepotica lor. Ca sa nu deranjeze, spunea Corina...
    Ce fel de om este acela care nici in moarte nu vrea sa deranjeze? Cind cineva poarta in oala lui de lut Duhul Dumnezeului Celui viu...el incepe sa traiasca ca si Christos. Atirnat pe cruce, Domnul Isus inca se gindea la noi, la toti ticalosii acestei lumi cind spunea..."Iarta-i Tata ca nu stiu ce fac!"...si n-o uita nici pe maicuta Lui, si i-o da in grija lui Ioan - ucenicului Lui.
    A plecat devreme fratele nostru...pai cum sa nu plece? Din ce au vorbit cei care au luat cuvintul si din multimea care a venit sa-l petreaca, este clar ca omul a trait mult in cei 66 de ani. Si a inghesuit in acesti ani tot ce trebuia sa faca. Sa raspindeasca lumina, sa iubeasca cu dragostea Lui Christos, sa deschida usa celor care aveau nevoie de un acoperis si sa isi imparta piinea cu cei care duceau lipsa de piine; atit piinea cea de toate zilele cit si piine avietii- Cuvintul Sfint.
    Cineva amintea ca fratele Cure Simion ar fi zis odata cind mergeau la un priveghi la un frate ceva mai tinar decit el..."Asta nu-i dreptate- ne-o iau inainte astia tineri!"

     Altcineva isi amintea cind l-a vazut ultima data pe Nicu si se intreba...daca ar fi stiut ca-l vede pentru ultima data, oare ce i-ar fi spus. Un gind care te face sa-ti pui o mie de intrebari. Te uiti in jur si nu stii daca unul dintre cei dragi cu care ai o vorba mai leganata, sau chiar tu personal nu o sa iti spui ultima fraza in seara asta. Si daca este ultima...ce ai sa spui?
    Se pare ca Nicu a rostit o viata intreaga tot felul de fraze care puteau foarte bine sa fie ultimele si sa fie ok. Din ce spuneau cei care au venit sa-l vada...si au fost multi...nemaipomenit de multi ...omul nu a pierdut nici o ocazie sa faca pe cineva sa se simta bine. Si in seara asta au trecut prin fata sicriului imbratisind pe Tuchi si familia ei timp de o ora si aproape jumate, om dupa om...fiecare aducind o mingaiere pentru cei care si-au pierdut pe cel care le aducea mingaiere, confort si dragoste prin tot ceea ce facea in fiecare zi.
   Am stat si m-am uitat uluita la multimea de oameni care stateau la rind sa-l vada... si m-am intrebat...citi dintre noi au avut un asemenea impact in viata celor din jurul nostru. Citi oameni o sa-si aminteasca la moartea mea de vre-un bine ce le-am facut, de o vorba buna, de un zimbet la timpul potrivit , de o incurajare...Citi? Eu una l-am cunoscut putin pe Nicu si pe Tuchi...dar plecarea acestui om pare ca a afectat pe foarte multa lume si ma includ si eu acolo. Si ma intriga acest gind . Unii isi masoara succesul in bani, altii in pozitie sociala, sau cultura, sau mai stiu eu ce. Omul asta s-a risipit bucatica cu bucatica ...si la plecare, toti cei care au avut parte de ceva din el au venit sa-si ia ramas bun. Pare a fi o viata traita cu scop...mie mi se pare ca asta este o viata de succes.
    Si daca aici pe pamint cu lacrimile in ochi s-a putut zimbi la plecarea lui...cum arata sarbatoarea care s-a facut in cer ca sa-l primeasca?
    M-am bucurat de Tuchi si de fetele ei...de felul in care s-au comportat in seara asta. Pentru mine au fost un exemplu de urmat. Desi triste si obosite, au pretuit imbratisarile celor care treceau prin fata lor si au onorat pe sotul si tatal lor . Durerea lor a fost invinsa de credinta. Ele stiu ca dincolo de ceea ce vad ochii nostrii este o lume mult mai reala decit a noastra- si aia este vesnica. Fara de credinta...ar fi fost cu neputinta sa zimbeasca in seara asta si sa indure cu rabdare acest timp de despartire. Ba am mai auzit-o si pe Adriana spunind gratios..."sintem parte din Trupul Lui Christos - si simtim unii cu altii"...referindu-se la multimea care-i inconjura si la bratele care ii imbratisau...Sa speram ca aceste brate vor ramine deschise pentru ei si in continuare nu numai la priveghi si inmormintare. Vor avea nevoie de multe brate care impreuna sa faca putin din ceea ce Nicu reusea doar cu doua brate sa faca pentru fetele lui...
     Mi-e mintea plina de ginduri. Gindul mortii m-a terorizat pentru citiva ani...Nu m-am gindit niciodata profund la versetul care zice..."Scumpa este inaintea Domnului moartea celor iubiti de El..."Si ma intreb cind voi pleca eu... ce anume las in urma? Cite luminite am sa reusesc sa aprind din luminita mea? Am sa reusesc sa plec cu zimbetul pe buze si fara sa deranjez pe cineva?