16 October 2012

ROCHITA MEA ALBASTRA...


     Nu pot sa explic suficient ce schimbari poate face in noi- in mine Cuvintul Lui Dumnezeu. Si nu va spun nimic nou; toti credinciosii folosesc fraza asta. Dar o experimentam – o punem in practica? Am avut ocazia sa traiesc astfel de momente si nu o spun cu mindrie…o spun cu umilinta. De ce? Pentruca Dumnezeu a trebuit sa ma duca de citeva ori in viata in genunchi , la nivelul pamintului ca sa nu mai am la cine intinde mina si sa nu mai am nici o speranta- niciuna ; si atunci sa ma uit fix la El…sa deschid Biblia si sa citesc ceva…la Numeri chiar…oriunde nu conteaza…si sa capat liniste si speranta si putere - doar pentruca am citit , am rostit, am gindit la “Cuvintul” Lui.
    Lucreaza Cuvintul Lui non-stop? Lucreaza… Si lucreaza in multe feluri. De cite ori il ascult, ceva se misca inauntrul meu. De obicei primul lucru este sa ma simt inconfortabil( se intimpla des…foarte des)…mereu imi spune despre ceva ce nu fac bine, nu gindesc bine, nu ma comport cum trebuie- nu iubesc, nu traiesc, nu sint ceea ce El a planuit sa fiu. Si scoate “Cuvintul “ Lui din mine lucruri pe care nici nu le stiam ca le mai am, ca le mai port, ca le mai car dupa mine…
    Duminica de exemplu. Matei 18:15-17 si 21-22…
    Ce sa faci cu durerile de suflet, cu nemultumirile sau simtamintul de victima pe care il caram cu noi atunci cind credem ca ni s-a facut, sau chiar ni s-a facut o nedreptate…Si toti avem cite o chestie din asta cel putin. E aproape de ris daca nu ar fi de plins - dar mi-am amintit in una din zile ca pe cind eram de vreo 6 ani mama mea mi-a facut o rochita cu un bolero albastru cu alb - carouri marunte- si gulerul si mansetele albastre. Si eram asa de mindra cu rochita mea. Numai ca n-am apucat s-o imbrac ca o verisoara de-a mamei care avea o fetita de virsta mea a vazut ansamblul asta si a cerut mamei mele sa i-l vinda. Banuiesc ca ai mei aveau nevoie de bani si mami i-a vindut rochita. Mie mi-a promis alta. Dar…uite ca am 57 de ani si nu mi-a mai facut-o. Va vine sa credeti ca inca imi sta pe pipota treaba asta?
     Bineinteles povestea asta e draguta si amuzanta. Dar undeva in mine am purtat “nedreptatea” asta atitia ani…si am uitat tot restul de lucruri frumoase pe care ar fi trebuit sa mi le amintesc. Ca imi amintesc foarte putine lucruri care s-au intimplat la virsta respectiva - dar…imi amintesc cu lux de amanunte de aceasta promisiune pe care mama mea nu si-a tinut-o. E ridicol. Ridicol din partea mea. Dar asta imi spune cum functioneaza creierul uman si de ce nu cunoastem Adevarul niciodata- credem ca il cunoastem dar sintem imperfecti din cauza pacatului in care ne-am nascut si orice straduinta de-a noastra nu poate atinge perfectiunea sau Adevarul intreg niciodata.
     Cum remediem astfel de situatii? Pentruca traind in lumea asta pacatoasa ni se intimpla lucruri tot timpul. Ori noi cream situatii ori altii ni le creeaza- cert este ca toti trecem prin situatii.
    Exista trei lucruri pe care trebuie- TREBUIE- sa le facem pentru pacea si sanatatea noastra mintala, emotionala, spirituala…
-SA CAUTAM IMPACARE. Asta inseamna sa ne ducem la persoana respectiva- cu care avem neplacerea, nemultumirea…si sa ii spunem ce ne doare. Sa NU mergem cu povesti prin sat, pe la spate, etc. Sa mergem imediat si direct la persoana cu care avem ceva de “impartit”, cu care sintem suparati din vreo pricina oarecare.
-SA CEREM INTERVENTIE de la cineva cu autoritate ( familie, biserica) daca nu putem rezolva problema intre noi si persoana cu care avem neplaceri. Sa cautam oameni maturi si spirituali nu cineva care sa fie de partea noastra…
-SA CAUTAM O SOLUTIE. Daca nici interventia de mai sus nu reuseste- sa acceptam aceasta situatie si  sa ne departam de persoana respectiva. Pace cu sila, dragoste cu sila nu se face. Oamenii uneori nu se schimba, nu vor sa se schimbe, vad si judeca  doar prin perspectiva lor si nici nu sint interesati  care este  Adevarul. Nu avem de ales decit sa ne departam de ei, de dragul pacii.
…………………….
Acuma teoria ca teoria…dar practica? Fara traire tot ce stim n-are nici o valoare. Si sa va spun drept- aci ma poticnesc si eu. Sint lucruri nerezolvate pe care n-am energia sau dorinta sa le rezolv desi imi acresc de multe ori amintirile. Chestia cu rochita cea albastra este un exemplu inofensiv- asa ca putem sa vorbim despre ea. Ce sa fac acuma? Sa ma duc sa ii spun mamei sa-mi faca  rochita ca asa mi-a promis acu’…peste 50 de ani in urma?
Sau sa-i fac eu una ...si sa i-o duc cadou?

No comments: