02 September 2009

PUNGA CU MINCARE

Mi-am pus bagajul de mina in compartimentul de deasupra si m-am asezat pe scaunul care-mi fusese repartizat . O sa fie un zbor lung...si m-am gindit cu bucurie la cartea pe care o aveam de citit ca sa-mi pierd timpul...si apoi, poate atipesc putin...

Cu putin inainte de plecare, un grup de soldati au inaintat pe culoar umplind si ultimele locuri care erau libere, toate asezate in jurul meu. Am decis sa incep o conversatie cu ei.

-Unde mergeti? L-am intrebat pe soldatul cel mai apropiat.

-Petawawa. O sa fim acolo pentru doua saptamini pentru o instructie speciala, dupa care ne vor trimite in Afganistan.

Dupa vreo ora de zbor s-a anuntat ca se pregatesc pungi de mincare si se pot cumpara cu 5 dolari punga...Mai erau citeva ore de zbor si nu mi-a trebuit mult sa decid ca o mica gustarica acolo mi-ar pica bine si ar face timpul sa treaca mai repede.

In timp ce-mi cautam portofelul, l-am auzit insa pe unul din soldati intrebindu-si colegul daca planuieste sa-si cumpere de mincare.

-Nu...raspunse soldatul intrebat. Costa cam scump si probabil mincarea ce ne-o da nici n-o sa merite banii cheltuiti. Eu astept pina ajung la baza militara...Prietenul lui agrea si el.

M-am uitat in jur la ceilalti soldati. Nici unul nu isi cumpara lunch. M-am ridicat si m-am dus pina in spatele avionului si i-am dat stuardesey 50 de dolari...

-Te rog du mincare soldatilor de-acolo, am zis eu...Ea mi-a strins bratul cu putere. Ochii i s-au umezit si mi-a multumit...

-Fiul meu a fost si el soldat in Iraq...ma simt ca si cind ai face gestul asta pentru el...Aduna in miini 10 saci si se grabi catre locul unde erau soldatii. Se oprii insa din nou linga mine si ma intreba...

-Ce-ti place mai mult...gaina sau carne de vita?

-Gaina...am zis intrebindu-ma ...oare de ce ma intreaba? Dar s-a intors imediat cu o farfurie de mincare adusa de la clasa intiia...

-Asta e pentru tine...cu multe multumiri...

Dupa ce terminaram de mincat, m-am dus din nou la spatele avionului, catre toaleta. Un domn m-a oprit...

-Am vazut ce ai facut, si vreau sa fiu si eu parte din acest gest. Uite...ia asta...si mi-a pus in mina 25 de dolari.

Mai incolo, dupa ce m-am reintors la locul meu, am vazut pe Capitanul Avionului venind pe coridor, uitindu-se la numerele scaunelor...si ma trecura naduselile gindindu-ma ca si el ma cauta. Cind a ajuns linga scaunul meu, s-a oprit, a zimbit si mi-a intins mina zicind...

-Vreau sa-ti string mina. Mi-am desfacut repede centura si m-am ridicat sa dau mina cu Capitanul. Cu o voce adinca spuse...

-Si eu am fost soldat, pilot in armata. Odata si mie mi-a cumparat cineva un prinz. Acel act de bunatate nu l-am uitat niciodata. Mi-a fost rusine cind cei din compartiment au inceput sa bata din palme.

Mai tirziu m-am dus pina in fata avionului sa ma misc putin ca-mi amortisera picioarele. Un domn care sedea cu vreo 6 rinduri de scaune mai in fata , imi intinse mina sa dea mina cu mine, Imi lasa in mina alti 25 de dolari. Dupa sosire, m-am ridicat sa-mi adun bagajele si m-am indreptat catre usa de iesire. Asteptind inauntru linga usa un alt barbat s-a apropiat de mine si fara sa spuna o vorba mi-a pus ceva in buzunarul de la piept, apoi s-a intors si a disparut . Alti 25 de dolari...

Intrind in terminal, am vazut soldatii din avion adunati, organizindu-se pentru plecarea la baza militara. M-am dus la ei si le-am dat cei 75 de dolari...
-O sa fie ceva timp pina ajungeti la baza. O sa va fie buni sa va luati ceva sandviciuri...Dumnezeu sa va binecuvinteze!!!

................
Zece barbati tineri au plecat din acel avion simtind dragostea si respectul celorlalti calatori. In timp ce ma indreptam catre masina mea, am spus in gind o rugaciune ca Dumnezeu sa-i pazeasca si sa-i aduca din nou, teferi la familiile lor. Acesti tineri si-au pus viata la dispozitia tarii lor. Eu le-am oferit doar ceva mincare...Parea asa de putin in comparatie cu ce jertfeau ei...

Un veteran este cineva care la un anumit punct al vietii lui a scris un check in care valoarea este "pina la si...chiar incluzind viata"...si l-a daruit tarii lui. Asta este Onoare...si sint prea multi astazi in tara asta care n-au habar ce inseamna sa ai onoare.

8 comments:

viorica said...

Rodica mi-ai umezit ochi,m-am gindit la fiul meu care acum este in Iraq,gestul acela a fost extraordinar .Si eu ma gindeam ca de Craciun sa fac ceva pachete cu dulciuri si sa le trimit ,posta nu e scupma se plateste taxe de america .Dumnezeu sa apere soldati nostri si familiile lor .Saracii de ei sperau sa vina acasa cu Obama dar vad ca nici gind si situatia se agraveaza din zi in zi .

Loredana said...

o poveste foarte frumoasa.
si mie mi se uintampla uneori sa vad batrani, nu soldati, care nu isi permit sa isi cumpere ceva de mancare. de multe ori vanzatoarea ii cearta ca nu poate taia atat de putin cat vor ei sa cumpere din bucata de caren, dar aproape nimeni nu se ofera sa le plateasca cina.

gaby_d said...

emotionant
e imposibil sa nu ti se umezeasca ochii
cat de putin si totusi cat de mult.....
cu bine,Rodica!

AICISIACUMACOLOCURAND said...

Draga RODICA
Desii eu nu am copii in armata, acum, am plans deabinelea cu lacrimi si batista (Am avut 2 fii care au facut cate 6 ani unul la rezerve altul full time caci avea deja universitate-dar au crescut si au terminat cu bine. Domnul i-a pazit si nu au participat direct in niciun razboi -sant adulti familisti cu joburi seriose Daniel are 42 si Alin 40 )Ce bine cand sant si se mai gasesc oameni BUNI SI MILOSI in adevaratul sens al cuvantului!Si ce minunat ca Dumnezeu nu ramane niciodata dator!
Acest mesaj e vrednic de TV NEWS! Nu gunoaiele care polueaza si mintea ,sufletele noastre si atmosfera, obligandu-ne sa inchidem TV-ul foarte repede ca sa scapam cu sufletele curate !
Virginia Brasov

Rodica Botan said...

Viorica, cind am gasit bucata asta si am inceput s-o citesc m-am gindit la tine si la fiul tau...Dumnezeu sa il pazeasca si nici un fir de par din cap sa nu-i cada din pricina razboiului de acolo...Sub aripa Lui ocrotitoare este...

Rodica Botan said...

Loredana, cind am citit ce ai scris...si mie mi-a venit sa pling . I-am vazut pe bietii batrinei, saraci si necajiti. Doamne poarta-le tu de grija...si trezeste sentimente in inima celor ce au sa se uite un pic in jur cu dragoste si intelegere...ca si ei vor imbatrinii si nici banii se pot pierde in timp...

Rodica Botan said...

gaby...numnai bine si tie...tu esti atit de sufletista totdeauna. Dumnezeu ti-a dat o inima de aur...

Rodica Botan said...

Virginia...de unde mai ai atita energie, draga mea. Ai crescut atiti copii, ai muncit si acuma scrii, citesti si te tii in rind cu cei mai tari blogari...

Adevarat este ca Dumnezeu ii intinereste pe unii ca pe vulturi...Domnul sa continue sa lucreze prin tine...