A FI... ASA CUM ESTI...

“De aceea zice Scriptura: Dumnezeu sta impotriva celor mindri, dar da har celor smeriti”. (Iacov 4:6)   

Asta chiar este un verset pe care multi, tare multi credinciosi il citesc gresit ori sunt cuprinsi de confuzie… nu stiu ce se intimpla, dar ceva nu e inteles complet sau bine. Si nu este un fenomen unic al zilelor noastre, ci isi are istoria lui de la inceputurile lumii. Oare de ce l-a fi omorit Cain pe fratele sau daca nu dintr-o ura izvorita dintr-o gelozie nascuta din mindria lui ranita - ca jertfa adusa de el nu a fost primita de Dumnezeu la fel de bine ca a fratelui sau. Dar mindria nu a fost inventia lui Cain, ci s-a nascut dinainte de facerea lumii, cind lui Lucifer i s-a parut ca el nu are de ajuns, nu straluceste suficient, nu este el mai mare decit Creatorul lui...

     De cite lucruri si situatii nu ne pazeste un duh potolit si multumit… si in cite patanii absurde si situatii rusinoase si dureroase ne baga mindria?  Dar parca nicaieri nu este mai respingatoare, mai urita, mai scirboasa decat atunci cind isi arata fata in Casa Domnului. Mindria smereniei este cea mai dezgustatoare dintre toate soiurile si categoriile de mindrie. Domnul Isus a dibuit-o pe unde a umblat si cei care I se infatisau imbracati, inveliti cu acest soi de mindrie nu aveau nicio sansa sa-si ascunda in fata Lui  adevarata fata.

     Nu suntem noi ultimii oameni cind incercam sa aratam bine, si curati, si frumosi in fata oamenilor, cind stim ca in adevar nu suntem asa cum ne prezentam, si stim ca Dumnezeu ne vede EXACT asa cum suntem! De ce mascarada asta? De ce minciuna si fatarnicia?  De ce este important ca nea Ghita si cumatra Chiraca sa ne stie mai buni si mai importanti decit suntem? De ce nu putem sa ne prezentam in simplitatea noastra, in modestia noastra, in nebunia noastra daca am luat-o pe ulei, in saracia noastra daca suntem saraci… de ce nu in realitatea in care traim si de ce nu in adevar, si de ce in minciuna? Ca nu face exact nimic pentru noi toata mascarada asta. Ne complica existenta si ne tine ocupati – cind in permanenta suntem absorbiti de o munca obositoare pentru a mentine aparentele pe care le-am creat?!

    Si ce simpla este viata cind esti cine esti si accepti cum esti… ca stii tu, si te stie Domnul ,si este ok sa te stie si lumea exact asa cum esti… Parca  incepe sa aiba si alte intelesuri intrebarea intrebacioasa a lui Shakespeare: ”To be or not to be?!” (A fi sau a nu fi?). Pai hai sa intreb si eu… Tu esti? Ca eu sunt… exact asa cum sunt… nici mai mult, nici mai putin… Si apoi intelegeti voi ce vreti din asta…

     Imi place insa cum zice Minulescu: ”Am fost asa cum nu mai sunt”… si Domnul meu stie ca ma straduiesc sa fiu… Si intr-o zi cind am sa ajung la El… am sa fiu cu adevarat asa cum El a planuit sa fiu… ca El le “da har celor smeriti”!