09 March 2016

HAITA DE LUPI (4/4/2010)

O poveste scrisa mai demult... dar care merita repetata (cred eu). Am sarbatorit astazi, de Pasti, un Christos viu... Dar sint sigura ca cel rau sta pe undeva pe aproape sa ne convinga ca Pastele este doar o poveste veche. Ca Dumnezeu este departe sau dezinteresat de noi.

Curios insa ca zilele trecute am vazut mai multe titluri de articole la gazetele obisnuite care vorbesc de a doua venire a lui Isus Christos. Intrebarile lor erau: "Va veni iara? Este aproape venirea Lui?". Cind ma intorceam vineri de la lucru, ascultam ca de obicei un post de radio, care de obicei vorbeste numai politica... si, spre surprinderea mea, crainicul a hotarit sa ne spuna povestea Pastelui asa cum o spune Biblia. Chiar recomanda ca toata lumea ar trebui sa citeasca Biblia cel putin o data in viata. A repetat de citeva ori ca nu este teolog, ca nu vorbeste in numele niciunei religii, dar ca simte nevoia sa explice adevarul Pastelui... ce s-a intimplat cu Isus din Nazaret. Si a facut o treaba nemaipomenit de faina... a relatat istoria saptaminii dinaintea invierii... nu puteam face niciunul o treaba mai buna.

Am fost profund miscata... Parca lumea s-a saturat de iepurasi, si oua vopsite, si alte lucruri care inlocuisera personajele sarbatorii... si oamenii au ajuns sa caute dupa adevar. Ma intreb daca noi sintem gata sa prezentam acest adevar... nu din perspectiva noastra, ci asa cum a facut crainicul de la radio... din perspectiva Bibliei. Cuvintul Lui este plin de putere... Iar oamenii sint flaminzi dupa adevar, satui de false promisiuni si dornici de o realitate care sa le dea speranta, stabilitate, pace.
Si acum vechea poveste...
.................
Tatal meu este un bun povestitor. Ieri la ora de rugaciune ne-a relatat o intimplare reala, povestita de fratele Marisescu, un batrinel din vechea biserica din Petrila, de unde am venit noi. I-am spus ca am sa scriu asta pe blog… m-a amenintat ca nu ma mai lasa inauntru cind vin la ei si ma tine la marginea covorului.

Mi-a mai sugerat sa scriu doar ca stiu povestea de la unul de la Dealul Babii… Acuma, vedeti si voi cit sint de ascultatoare. Am 54 de ani, si tatal meu 77. Cum sa ma mai pedepseasca? Poate scap si nu ma afla. Are computer, dar daca n-o sa-mi citeasca articolul… data viitoare cind merg in vizita, o sa ma lase sa pasesc si pe covor…



Si acum povestea lui cu tilc. Zicea el ca intimplarea s-a petrecut pe Clisura Dunarii. Imi amintesc ca in copilarie am mers pe drumul ala, dar acuma cred ca nu mai exista, de cind a fost construita hidrocentrala de la Portile de Fier si Dunarea a acoperit insula Adakale… Dar oricum, intimplarea s-a petrecut pe-acolo pe undeva. Un grup de tigani lautari s-a dus intr-un sat indepartat de acolo, pentru ca sa cinte la o petrecere de nunta. Si au petrecut ei bine acolo, au cintat cu vioara, si burduna, si tambalul, si acordeonul… si cind petrecerea s-a terminat, s-au urcat inapoi in caruta si s-au indreptat spre casa. Doar ca pe la mijlocul drumului, intr-un loc salbatic si parasit, au fost atacati de o haita mare de lupi. Lupii s-au apropiat de ei si i-au inconjurat. Calul s-a oprit speriat, si oamenii din caruta nici ei nu erau mai curajosi…

Nu fusesera ei prima victima a lupilor, si stiau bine ca nici ei, nici calul n-au scapare. Cel mai batrin dintre ei si cel mai curajos le zice la un moment dat:

- Mai… tot am cintat noi toata viata… hai, luati-va instrumentele si sa-i zicem una buna. Daca tot murim, cel putin sa murim facind ceva ce am indragit toata viata… Si s-au pus lautarii nostri pe cintat.

De unde lupii urlau inainte… cind a inceput taraful sa cinte, au incetat sa mai urle… si s-au intors si au plecat rind pe rind, unul cite unul… De la o vreme, au putut urni si calul din loc si au tinut-o intr-o cintare pina au ajuns in satul lor…

…………………..

Tatal meu a zis ca el a incercat sa-i cinte unui ciine cu muzicuta, sa vada ce reactie are… Va imaginati ca nici ciinele n-a suportat sunetul muzicutei, asa cum nici lupii n-au putut suport sunetele acute ale viorii…

Acuma, eu mi-am tras “folosul” din povestea asta. M-am gindit de cite ori in viata nu ne simtim incoltiti de probleme ca de o haita haina de lupi… intr-o parte urla o boala, in spate te string de git finantele, la dreapta te ataca cineva la munca… si ajungi disperat, si nu vezi nicio iesire. Cind te apuca tremurul si groaza si n-ai unde sa mai alergi sau nu te mai tin picioarele… ridica miinile spre cer si cinta o cintare de lauda. Cel rau nu suporta sa-I aducem lauda lui Dumnezeu. Urechile lui gingase nu pot asculta nimic bun... asa ca ne va scuti de prezenta lui in scurt timp... Si nu uitati... trebuie s-o tinem intr-o cintare pina ajungem acasa la Tatal Ceresc... Acolo numai vom fi in siguranta.

Tatal meu a ales aseara Psalmul 147. Laura mea mi-a spus saptamina trecuta ca intr-una din zilele ei cele mai negre a deschis Biblia si a citit Psalmul 34. Si ca de atunci, de cite ori e necajita, citeste acest Psalm.

Iata citeva versete din el…

“Cind iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fata de rusine. Cind striga un nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul! Ferice de omul care se increde in El. Temeti-va de Domnul, voi sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se incred in El!”

3 comments:

Daniel Branzai said...

Foarte frumos și bine.
Pot sa pun intamplarea in volumul urmator al ,,Amitirilor cu sfinti“ ?

Rodica Botan said...

SIGUR CA DA!

behaituloilorsiglasulpastorului said...

BUN DE TIPAR ! Merita apreciat !