16 March 2016

O PRIVIRE RETROSPECTIVA... (2011)

   
 Cu citiva ani in urma... (nu-mi vine sa cred ca timpul trece atit de repede) aveam o sefa, pe nume Elvia, de origine mexicana. Eram asa de diferite una de alta... mi-a fost greu sa gasesc ceva comun cu ea. Geloasa si suspicioasa, era mereu ingrijorata ca cineva nu-i da suficienta atentie. Mi-amintesc ca simtea nevoia sa ma umileasca din cind in cind ca sa se simta importanta (eram singura femeie din departament); asa ca dupa o vreme m-am luminat asupra acestui lucru suficient cit sa creez din cind in cind cite o situatie unde ma umileam eu singura, ca mi se parea mai usor de acceptat - plus ca eram pregatita pentru asta din moment ce alegeam eu momentul cind si cum sa se intimple... si astfel ii satisfaceam necesitatea asta de a se simti in control. Lucrase acolo de vreo 30 si ceva de ani, cunostea pe toata lumea... dar in secret era mereu urmarita de gindul ca cineva se uita la ea de sus. Avea si motive... pe parcurs, in loc sa se emancipeze si sa invete tehnologia care era atit de agresiv incorporata in procesele noastre, s-a multumit sa stea pe laturi si sa actioneze mai mult ca o secretara sau ca un clerk... tinind hirtiile in ordine... si facind tot felul de comisioane, chiar si pentru celelalte departamente cu care aveam tangente in lucrul nostru... dar chestii care nu erau de datoria noastra sa le facem. Asta ca sa-si umple timpul si sa para ocupata.
    Cum nu-mi place sa-mi stea nimeni in ceafa cind lucrez, n-am respins niciodata cele mai dificile lucrari pe care mi le dadea, mai ales cind am vazut ca ele imi dau un soi de independenta. Si Elvia s-a straduit sa-mi puna pe birou tot ce i s-a parut mai incurcat - tot ce nu-i convenea sau era respins de ceilalti. Fiind cea mai noua in department, nu prea aveam ce sa comentez. Unele zile au fost grele... dar situatia m-a obligat sa invat sa inteleg ce aveam de facut... plus ca stiam ca nu minuiam engleza la fel de bine ca ceilalti si trebuia sa compensez cumva. Dar tocmai situatiile astea dificile pe care am fost obligata sa le depasesc mi-au fost de cel mai mare folos.  
     Nimeni nu se indesa niciodata sa se amestece in lucrarile mele de teama sa nu sfirseasca pe biroul lor. Si ce bine mi-a mai prins treaba asta. M-am disciplinat sa-mi placa sa fac cele mai dificile treburi si in curind am putut sa le fac in timp record si sa nu dau socoteala nimanui de nimic cind era vorba de lucrarile astea dezagreabile. Si am devenit stapina pe domeniul meu, si chiar si pe timpul meu. N-a fost usor "sa-mi placa" sa fac ceea ce nu-mi placea... dar asta m-a ajutat mult.
     Uneori asa este si in vata... ocolim unele lucruri dificile si traim cu teama lor in suflet; cind am putea sa le confruntam si sa le intelegem... si posibil sa le rezolvam. Asa mi-am trait viata... si sint obosita adesea... dar de cite ori stau drept in fata problemelor cu care ma confrunt... pina la urma le inving... si-mi recapat astfel independenta.
    Si acum citiva ani, Elvia s-a pensionat. Am crezut o vreme ca n-o sa scap de situatia aia pina-i lumea. Dar a plecat cind a implinit 55 de ani. Si s-a intimplat ca... i-am luat locul. Am mai putina educatie ca ceilalti colegi ai mei (cu deosebirea ca ei s-au educat aici in America, iar eu in Romania), am un accent puternic... si inca ma lupt cu noua tehnologie, care nici mie nu-mi place... dar am invatat sa fiu tot ce n-a fost Elvia... si asta a fost formula succesului meu pina acuma. Daca stau bine sa ma gindesc... ii datorez mult acestei femei...
    A trebuit insa sa treaca ceva timp la mijloc ca sa vad ca poate sa iasa ceva bun din ceva... nu chiar atit de bun. Dar Dumnezeu care cunoaste sfirsitul si inceputul inainte de a fi vreunul din ele... nu ne lasa sa trecem prin nicio situatie din viata care nu are un scop, un rost... Asa ca infrunta, confrunta viata cu tot ce are... ca nimic nu se intimpla fara voia Lui. Si Dumnezeu poate sa aduca victorie si scop in orice situatie, oricit ar parea de fara noima... Tine minte asta: El stie si El poate - si nimic pe lumea asta nu este vesnic - asa ca,  increde-te deplin in El!... N-o sa ai regrete...

9 comments:

carmen bogdan said...

...nu pot decat sa adaug Romani 8:28...

cherie said...

Felicitari pentru avansare.
Inteleg ca este ceva recent.

Rodica Botan said...

multumesc Carmen...asa si este..."Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor..."

Rodica Botan said...

cherie...nu...nu este recent. Cred ca sint poate...5 sau 6 ani de-atunci. Dar atunci n-am putut sa inteleg atit de bine cum Dumnezeu ma pregatea sa pot sa mentin o pozitie pentru care nu aveam nici o pregatire. Trebuie sa sti cum sa lucrezi cu oamenii si cum sa organizezi munca. Dar analizind femeia asta in pozitia pe care o avea...mi-am facut in timp un "manual" al meu in care am descoperit ce si cum.
Intentia mea nu era sa arat cit sint eu de grozava...ci sa demonstrez ca unele situatii neplacute din viata pot deveni valoroase pentru viitor- ne invata, ne instruiesc, ne conving de lucruri pe care doar experienta indelungata o poate face. Fiind la mina acestei femei si observind-o de aproape mi-a devenit peste ani ...folositor. Atit!

Corina said...

Rodica, aveam nevoie de astfel de ganduri. Multumesc. Trec printr-o perioada de nehotarari, incertitudini(legate de viata mea profesionala) si postarea ta m-a ajutat 'sa ma reintorc la sursa' - adica la Cel ce stie cel mai bine ce e cel mai bun pentru noi, sa ma incred mai mult in El si in lucrurile bune pe care El le-a pregatit deja pentru mine. Multumesc.

Rodica Botan said...

Corina...mi-am implinit deci misiunea. Nici eu n-am stiut de ce am scris...ca am sau vreau sa am un scop bun cind scriu...si aici scopul nu a fost sa-mi fac reclama...ci sa demonstrez ca DumneZeu are un scop cu fiecare lucru si deseori ceva ce ni se pare greu si amar...poate fi mai tirziu dulce...

Alina said...

Super!!! chiar mi-a prins si mie bine povestioara asta.. atata va admir sora Rodi ca nici nu va puteti inchipui, cita intelepciune a pus Domnul in dumneavoastra... ma bucur ca ati ajuns unde sunteti ca ati trecut peste atatea greutati cu bine, stim si noi cum este in strainatate... va pup si Domnul sa va binecuvinteze familia !!!!!

Rodica Botan said...

Alina, scumpa fetita...Domnul stie de ce ne freest de multe ori atunci cind nu ne da ceea ce vrem atit de mult. Increde-te in alegerile Lui pentru viata ta...Si cere si asteapta rabdatoare. Tot ce vine de la El este bun...tot ce grabim sau fortam noi- ne costa scump. Te imbratisez si pe tine si pe mami...

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Fiindca am citit deunazi https://mesajulorei.wordpress.com/2016/03/15/jurnalul-2/ am privit acest articol al tau ca pe o Fila de jurnal