17 February 2014

Ma bat niste ginduri...

   
(In poza... ninge in California; ninge cu petale de flori.)

     Timp de odihna... Ceva ce n-am avut niciodata in masura suficienta. Si ce mult imi doream sa am timp sa ma odihnesc sau sa fac atitea lucruri de care nu aveam niciodata timp. Acuma, de cind mi-am rupt mina... am timp suficient. Dar... nu stiu ce s-a intimplat ca pina si de lucrurile de care m-as putea ocupa nu-mi mai vine sa ma ocup.
     Nu stiu exact ce am...s au ce n-am. Ispiratia de-a scrie imi lipseste cu desavirsire... dar si alte lucruri imi lipsesc. As putea citi... dar nu pot sa stau cu ochii pe o carte sa citesc mai mult decit o pagina - daca si atit. Parca as cauta ceva si nu gasesc... parca astept ceva ce nu vine.
     Ma uit in urma la cite lucruri am facut si ma minunez cite am inghemuit in 24 de ore. Servici, gospodarie, copii cu activitati, biserica, gradina, prieteni... viata... Si uite ca acuma am timp si nu mi se leaga nimic de ...mina stinga. Precis asta e de vina... stinga...
     Exista un timp pentru fiecare lucru si pentru fiecare virsta. Si vrem, nu vrem trebuie sa ne acomodam. Asa cum trebuie sa ne acomodam cu un anumit comportament, imbracaminte... si chiar si mincare. Ca sistemul digestiv ne anunta ca nu mai vrea, ca nu mai tolereaza, ca nu mai accepta anumite mincaruri. Si ceea ce este de dorit este sa acceptam schimbarile din viata ... "Unii dintre noi"... imbatrinim...si s-ar cere sa facem acest lucru cu multa gratie.
     Cum... oare? Ca si gratia asta trebuie sa o ai ca sa te poti afisa cu ea... iar mie imi vin lucrurile sa le fac si sa le zic mai mult asa... hodoronc-tronc. Nu neaparat vreau sa fiu uricioasa ca imi imaginez ca daca sint si batrina, si uricioasa, si fara mina dreapta... n-o sa prea vrea nimeni sa-mi stea pe aproape. Dar nu poate iesi din om decit ce-i inauntru... si tare mi-e frica de ce iese...
    Ok... mai in gluma, mai in serios, lucrurile stau pe-acolo pe undeva. Nu stiu cit am sa pot sa mai scriu... pentru ca daca nu am ceva bun de dat, mai bine tin depresiile si rautatile pentru mine. M-au sunat colegii si mai ales unul dintre ei m-a amenintat ca vine cu sotia lui sa-mi aduca de mincare. I-am explicat ca am mincare in frigider si nu vreau sa faca risipa. M-au sunat de la biserica. A trebuit sa le explic acelasi lucru. Oamenii imi spun ca trebuie sa inveti in viata si sa primesti, nu numai sa dai ... si pe undeva asta este o lectie de umilinta pe care trebuie s-o invat. Lectia, sint de accord, trebuie invatata, dar as prefera sa nu trebuiasca sa primesc, sa gasesc o scuza sa nu accept gesturile astea pline de bunatate si de intentii bune. O fi si asta o forma de mindrie de care trebuie sa ma dezbar... Cred ca este.
     Stau aici in fata computerului cu ochii incrucisati - atit sint de confuza. Astept ca doctorul sa-mi spuna cind am operatia urmatoare la mina. La urma urmei, nu am ceva grav, nu e cancer sau o boala terminala. Dar e mina mea... si, Doamne, greu mai este sa nu poti folosi mina dreapta! Parca am pierdut odata cu folosinta miinii si gustul de viata, si directia, si scopurile, si planurile de viitor, si multe alte lucruri care nu s-ar parea ca au legatura cu mina.
     Poate... poate ar fi timpul sa aud de la voi, cei care mai aveti mina dreapta si inca functioneaza bine... ce trebuie sa fac? Cu ce sa ma ocup? Cum sa gindesc? Puneti-va voi in locul meu si spuneti-mi ce ati face voi cu timpul asta? Nimic din ce ni se intimpla nu este ...la intimplare. Citi ani a stat Moise in pustie pina a avut incidentul cu rugul de foc? Nu cred ca pustia in care a stat Moise a fost mai putin interesanta sau mai plina de evenimente decit viata mea in perioada asta. Ori m-am obisnuit ca fiecare zi sa fie plina ochi cu evenimente ...si asta este adevarat. Poate am pierdut notiunea de odihna si nu mai stiu nici cum sa ma odihnesc. Si asta iarasi este adevarat. Aproape ca ma simt vinovata ca dorm atita, ca stau si fara treaba. De fapt din ce ma gindesc mai mult, dintr-aia cred ca asta este problema... nu stiu sa ma odihnesc. Am uitat ca Dumnezeu a programat si odihna pentru om. Iar pe mine poate ca nu m-ar fi putut opri sa gust ce este odihna daca nu mi-ar fi luat - sper ca numai pentru o vreme - folosinta miinii drepte...
Multe ginduri ma mai bat zilele astea... voi, prietenii mei virtuali... voi ce ziceti?

10 comments:

Marta said...

E urgent nevoie de rugaciunea ta pentru Elena din Tg. Jiu. Are si mina dreapta dar are mare ingrijorare ptr. ziua de miine . Sa ne rugam ptr. credinta ei .

A.Dama said...

Draga Rodica,
Problema cu lipsa de inspiratie in a scrie oe blog nu e asa cum o vezi tu. Adica ce-am citit aici de cand s-a intamplat accidentul cu mana a fost inspirat si bun de luat la pachet, de meditat, de corectat.
Ar fi, in schimb, greu de spus ce ai putea face in aceste zile. Fiindca numai trecand pe-acolo realizezi ce poti si ce nu poti face. Cantarea e buna, sa-i incurajezi pe altii e bine, chiar daca si tu ai nevoie de incurajari.
Reciteste Psalmul 104! Pentru mine, a fost o surpriza placuta recitirea lui zilele astea.

Sorina said...

Rodica mea draga, in mare, ai inteles care erau rosturile acestei perioade prin care treci:
1. sa inveti sa primesti - tot ceea ce iti este oferit cu toata inima, primeste cu toata inima. Chiar daca nu ai neaparata nevoie sau nu in acel moment. Daca nu ai tu nevoie de ce ai primit, da mai departe - nevoiasi sunt pretutindeni, oricand... Nu opri omului care iti daruieste bucuria si posibilitatea de a-si primi rasplata de la Dumnezeu! ;)
2. tu singura ai spus: "Ma uit in urma la cate lucruri am facut si ma minunez cite am inghesuit in 24 de ore." - Exact! Si, daca tu ai neglijat ca ai nevoie si de odihna... Dumnezeu te-a silit sa te odihnesti. Nu trebuie sa te simti vinovata pentru asta! Probabil corpul tau avea mare nevoie de asa ceva iar acest repaus fortat e o mare binecuvantare, de fapt! :)
3. cum sa iti umpli timpul? Pai... mainile nu iti sunt de mare folos (desi poti exersa sa folosesti stanga fiindca va trece multa vreme pana ce dreapta iti va fi iar de un real folos). Gura, insa, inca poate fi folosita... vorbeste cu oameni care au nevoie de incurajari, de sfaturi, de rugaciuni... fii inconjurata de oameni care au probleme inca si mai grave de ale tale... si vei vedea cum starea ta de spirit sa va schimba... Cu siguranta, Dumnezeu iti va scoate in cale oamenii pe care sa ii poti ajuta in aceasta perioada de "facere de nimic"... :)
Eu iti doresc sa folosesti aceasta perioada asa cum e mai de folos (si pentru tine, si pentru altii), sa te ajute Domnul sa inveti lectiile aferente, sa iti recuperezi starea de functionalitate cat mai repede iar durerile (prezente si viitoare) sa te chinuie cat mai putin!

cherie said...

Si tu te intrebai ce a vrut Dumnezeu sa iti spuna cand ti-ai rupt mana dreapta?
Cred ca ai cam inceput sa auzi ce iti spune.
Mai ascute-ti auzul! Cred ca mai are multe de spus ...

cella said...

Rodica draga,
poate ai nevoie de o pauza in care sa nu mai turezi motoarele si sa mergi cu viteza maxima.
Eu sunt in pauza de ceva vreme ... e foarte frustrant la inceput. Dupa o vreme insa te obisnuiesti ;)) si incepe sa iti placa.

Liliana Corbu said...

Draga Rodica,
dintre cele ai scris, in mare parte, am experimentat cand am primit vestea despre fiul meu, despre diabetul lui, dar si in alte ocazii...
Deseori,uneori,rareori...fiecare dupa val sau muntele primit... ne simtim goi, neinspirati, saturati, respinsi,cuprinsi de oboseala, groaza sau frica fata cuvinte de gandurile noastre, de sentimentele noastre si, de ce nu, de Ziua De Maine.
Sa fii curajoasa ! Experientele anterioare sa te invaluie, sa te cuprinda precum pamantul sub ploi si in final sa rasara peste tine Lumina Fetei Lui.
te imbratisez!
Lia

Rodica Botan said...

Pentru dragostea voastra si cuvintele pline de miez, intelepciune si dragoste va multumesc din suflet( Tusa Marta, A.Dama, Sorina, cherie, Cella si Liliana)

stefan said...

http://www.youtube.com/watch?v=q8aYgMv3vRM

Draga sora Rodica, nu doresc sa comentez, mi-e teama ca doar as răni, nu am cuvinte. Îți doresc tot binele pe care ți-l dorește și Dumnezeu!

stefan said...

http://www.youtube.com/watch?v=q8aYgMv3vRM
Draga sora Rodica, iți doresc tot binele pe care-l dorește și Dumnezeu!

Rodica Botan said...

Stefan...nici macar nu doresc sa argumentez. Am mai vazut linkul acela...nu multi sint cael. Asemenea oameni sara pamintul si ii da gust...si sint lumina in locul unde sint...
Multumesc ca mi-ai adus aminte de scopul pentru care existam pe lumea asta...