19 November 2013

Intrebari...


     Epistola lui Pavel catre Filimon are un singur capitol. Stiam un pic despre Filimon si Onisim, acesta din urma fiind un rob a lui Filimon care a fugit de la el si i-a creiat ceva neplaceri. In inchisoare se pare ca s-a intilnit cu Pavel si viata lui Onisim s-a transformat. Si noul Onisim care a fugit de robie de data asta de bunavoie incepe sa-l slujeasca pe Pavel . Pavel ii scrie o scrisoare lui Filimon in care il anunta ca-I trimite pe Onisim inapoi…un om total  schimbat ;si ii face si ceva rugaminti lui Filimon cu privire la acesta din urma.  
     Este interesanta scrisoarea aceasta ca aduce cu ea flerul acelor timpuri. Pentru mine conceptul de rob este unul strain- chiar daca stiu teoretic ce insemna un rob - sint atitea dimensiuni ale robiei pe care nu le inteleg pentruca n-am trait si n-am avut cum sa observ robia sau relatia stapin-rob. Apoi cum pot exista relatii stapin-rob in noua dimensiune creiata de crestinism? Mai exista aceasta relatie? Si daca exista…cum? Multe mirari de partea mea...
     Dar m-a …pus pe ginduri altceva in scrisoarea aceasta. Scrisoarea este adresata lui Filimon si citorva frati si surori si…”Bisericii” din casa lui Filimon. Asta mi s-a parut interesant..."biserica din casa"...
     Si m-am gindit la bisericile noastre…si m-am gindit…oare cum ar fi sa traiesti zilnic de dimineata pina seara in…biserica. Daca fiecare am avea o biserica in casa noastra sau mai bine zis daca fiecare casa ar fi o biserica?! Ce ar insemna asta pentru noi…cei care locuim in casa? Si ce ar insemna -  pentru cei care ne calca pragul casei? Aha…am zis ceva interesant…”ne calca pragul”.Ca-i lucru sigur ca intr-o biserica te poti trezi cu oricine…oricine poate sa vina acolo. Si acolo vin mai degraba oamenii amariti si nevoiasii. Am putea sa primim pe oricine in casa noastra?

Nu stiu cum e pentru voi dar pentru mine casa mea este un loc special unde exist in starea mea cea mai naturala…unde sint ” eu” in sucul meu propriu.
     Mie imi placeau bisericile ortodoxe si catolice in Romania pentruca erau deschise tot timpul. Cind lucram in Petrosani la Institutul de Mine, inainte de a o lua in sus catre Institut era o biserica linga riu. Nu stiu ce denominatie era. Nu cred ca am vazut des sa se faca slujbe peste saptamina- de obicei biserica era goala. Dar puteai sa intrii si sa stai si sa meditezi sau sa te rogi. Imi placea sa ma ascund in tacerea ei uneori…eu…si rugaciunile mele. Parca mi-ar place sa pot trece pe linga o biserica si sa pot sa intru sa stau de vorba cu Domnul…sau doar sa stau si sa ma odihnesc.
Dar inapoi la biserica din casa…Acasa la mine acolo ma desfasor cum imi vine. Este locul cel mai intim pe care il pot  avea. Nu trebuie sa ma prefac…nu trebuie sa am o tinuta…nu trebuie sa cobor vocea si sa-mi masor cuvintele…nu trebuie nimic…nimic ce nu vreau, nimic ce nu-mi convine. Foarte fain…dar…este casa mea o biserica? Este un loc unde se pot aduna doi sau trei sau…si ca spatiu stiu ca este  - dar se aduna vreodata nu virtual ci in timp real  doi sau trei sa-L astepte pe Domnul sa vina la partasia lor? Mare intrebare…
    Acuma…intrebarea ce mi-o pun mie este - as putea oare sa deschid casa mea sa fie biserica in ea? Sa las sa deschida usa oricine vrea sa vina…? Cuvintul ne indeamna sa gazduim la noi pe frati. Imi amintesc ca in copilarie veneau frati la biserica noastra de pe alte meleaguri si pe cei care nu-i lua nimeni…ii luau ai mei adeseori. Si cum nu aveam un pat in plus, eu, copilul casei trebuia sa-mi dau patul meu oaspetelui. Si plingeam si nu vroiam in ruptul capului sa ma culc in bucatarie pe o canapea mica ce o aveam acolo…si unii oaspeti mai si aveau un miros specific…si mami ma punea sa le curat si ghetele ca zicea ea ca asa se face - asa e frumos…Oh…si mie numai de frumos nu-mi ardea - si Doamne ce nacaz mai era pe mine! Mexicanii de aici din America au o vorba cunoscuta printre americani ”mi casa su casa”…adica ”casa mea este si casa ta”…este un fel de romanescul…”simte-te ca acasa!”. Poate asa ar trebui sa ne fie casele...
     Nu stiu cum e pentru voi dar pentru mine casa mea este un loc special unde exist in starea mea cea mai naturala…acolo sint ” eu” in sucul meu propriu ...Sa impart intimitatea casei mele cu restul lumii? Avraam intr-o seara a vazut niste straini apropiindu-se ; si imediat i-a invitat sa sada la el si le-a pregatit cina. Nu piine si apa cum promisese ci a taiat din turma ce era mai frumos ca sa pregateasca o cina pe cinste - si nu a stiut pe cine gazduia. Casa din Betania a celor trei frati, Maria si Marta si Lazar era si ea un fel de biserica. Domnul Isus se oprea adesea acolo si se simtea bine.
      Dar…intrebarea mea ramine…este casa mea un loc unde Domnul sa fie present si oamenii sa poata poposii in ea? Este casa mea o biserica? Este un loc de poposire? Este un loc de gazduire?
     Si in final am inteles ceva ce credeam ca n-am sa inteleg la inceput…am scris despre biserica dar am inteles relatia de rob in Christos. Onisim fuge de robia impusa dar alege singur  sa fie rob omului Lui Dumnezeu. Filimon este un om bogat care are robi…dar in casa lui are o biserica – si asta pentru mine inseamna a-i servi pe frati…Mai exista robie? Dar mai ales exista robie in dimensiunea crestina? Dupa Biblie exista. Christos a fost primul care si-a pus stergarul…A platit pretul rascumpararii noastre din robia pacatului si S-a facut robul nostru al tuturora. Tu ce esti? Stapin sau rob? Casa ta ce este? O pestera sau o biserica sau un han…?!

6 comments:

vesteabuna said...


Noi facem acest lucru de mulți ani, e un har:
Am scris despre acest subiect: ”Când zicem “găzduire” de obicei ne gândim la găzduirea unor călători, dar apostolul vorbeşte de găzduirea “întregii adunări”.
Găzduire înseamnă să fii acasă, sau să fie cineva tot timpul acasă. Cănd vin fraţii-călători să pui masa, să faci patul, să îţi deschizi inima şi urechea pentru cel pribeag. Când găzduieşti adunarea să-l faci pe fiecare să se simtă binevenit şi bineprimit. Primul oaspete găzduit este Domnul, Capul Adunării, Capul Trupului. El nu umblă singur, totdeauna a umblat cu ucenicii. Aşa cum sunt ei, fiecare în felul lui, să-i iubeşti şi pe ei ca pe Domnul, cu care vin, la care vin, din care vin.
Mare Har, găzduirea adunării, a întregii adunări. Unii au suferit mult pentru acest Har. Greul găzduirii cade adesea pe umerii sorei.
De aceea Aquila este amintit întotdeauna cu soţia lui Priscila, tot gazde şi ei.
Şi câte adunări erau găzduite în câte case!”

Adunarea din casa ta! De ce nu? aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/21/adunarea-din-casa-tade-ce-nu/
sau

sau Îngerii nu merg la biserică!

http://vesteabuna.wordpress.com/2010/03/23/ingerii-nu-merg-la-biserica-despre-gazduire-si-adunare/

cherie said...

Si la mine acasa, cand eram copil, mama avea cum se spune "casa deschisa", dar nu in sensul de biserica.
Mama nu prea a fost religioasa dar era primitoare...
Eu nu prea sunt primitoare. Foarte greu fac invitatii. Am dat cheia la rude care au stat in casa mea cand au avut nevoie si am mai stat si cu cineva in casa daca era o necestiate, dar asta nu este o regula....Doar daca este ceva necesar.
De fapt a cam a disparut aceasta moda a "casei deschise" in zilele noastre. Avem mai multa nevoie de intimitate ca parintii nostri.
Dar sa mai fie si biserica in casa noastra....

Rodica Botan said...

vesteabuna...Dumnezeu sa ne dea o inima buna sa putem sa facem numai voia Lui. Si casele noastre sa fie locuri de poposire pentru sfinti.

Rodica Botan said...

cherie...asa este- sintem o generatie mai...egoista decit parintii nostrii si crestem o generatie si mai egoista dupa noi. Pe generatia mea nu o vad asa de bine ca ma identific cu ea- si eu ca si tine caut dupa intimitate si comfort si de-astea. Dar nu cred ca asta este scopul vietii sa ne facem culcusul cit mai moale. Si am investit in copii astia de astazi atit de mult din egoismul nostru si i-am dadacit atita si le-am dat mai mult decit aveau nevoie - iar ei cred de-adreptul ca le merita pe toate. Ce sa mai vorbim de case deschise si primitori de oaspeti cind sint pline casele de batrini cu oameni abandonati...ce sa mai vorbim de usi deschise si biserica in casa cind nu ne intereseaza decit de noi? Romanii erau cunoscuti a fii gazde bune...desi erau saraci. Dar stii ce cred|? Ca nu neaparat belsugul face sa fie oamenii primitori- ci inima ...dragostea de oameni...iubirea de Dumnezeu...altceva- cu totul altceva...

Anonymous said...

Cand ai biserca in casa chiar si cei mai comopzi sint la timp la biserica si asa se formeaza deprinderea . Eu am experimentat asta 4 ani si tine. Primirea musafirilor o faci mai cu drag cind esti sarac , atunci nu tii atata la confort pe care ori cum nu prea il ai . Spun asta tot din experienta proprie .Batrina .

Rodica Botan said...

Batrinico...esti inteleapta. Binecuvintari si ani sanatosi si multa bucurie in casa iti doresc.