28 November 2013

CEL MAI BOGAT OM DIN IDAHO...

(O INTIMPLARE ADEVARATA…) traducere- Rodica Botan

In timpul anilor grei de depresie, intr-un orasel mic din estul comunitatii din Idaho, obisnuiam sa ma opresc la o taraba mica de pe marginea soselei unde Domnul Miller vindea produsele lui din gradina …asa cum apareau in fiecare sezon. Mincarea si banii erau tare greu de procurat si era o traditie ca oamenii sa se tirguiasca si sa faca tot felul de schimburi in natura. In acea zi, D-nul Miller imi punea in plasa niste cartofi noi pe care numai ce ii cumparasem. In apropiere, am observant un baietel cu trup slab, delicat si imbracat in haine zdrenturoase, dar curate, uitindu-se cu ochi flaminzi la un cos cu fasole verde. Am platit pentru cartofi, dar scena de linga cosul cu fasole a continuat sa-mi atraga atentia si incercind sa ma hotarasc si eu asupra fasolei…sa cumpar sau nu, am fost martor conversatiei dintre Domnul Miller si acel baietel imbracat saracacios .

-Hello, Barry, cum o mai duci astazi?
-H’lo Domnu Miller…bine multam…iaca numa ce ma minunam de fasolea aiasta…ca tare bine arata…
-E tare frumoasa Barry…spune-mi ce mai face mama ta?
-Ii mai bine oleaca…sa face mai bine pa zi ce trece…
-Foarte bine…ma bucur; dar pot sa te ajut cu ceva?
-Nu…Domnule…ma uitam numa la fasole …ca tare-i faina…
-Nu ai vrea sa duci… ceva fasole acasa?
-As vrea io…da…n-am cu ce plati…
-Pai ia hai sa vedem…poate ai ceva cu care sa facem schimb pentru fasole!!!
-Tot ce am Domnu Miller este bila mea de sticla…cea mai mindra dintre ele…
-Chiar asa? M-ai facut curios. Ia aratami-o sa o vad si eu…
-Uite-o…aci…e tare mindra…
-Hmmm…Asa cum zici…numa ca bila ta e albastra si mie mi-ar trebui una rosie. Nu cumva ai una rosie acasa?
-Nu bas rosie…dar …rosietica…
-Hai sa facem un tirg…ia tu sacutu asta cu fasole acasa si data viitoare cind vii imi aduci bila cea rosietica, bine?
-Sigur ca da…cum sa nu…sigur ca da…Va multumesc Domnule Miller…va multumesc!!!

D-na Miller care era pe aproape, se apropie de mine sa ma ajute, si cu un zimbet imi spuse:
-mai sint in vecinatate inca doi baieti ca el; traiesc intr-o saracie lucie. Barbatului meu Jim ii place sa se tocmeasca cu ei pentru fasole, mere, rosii ori altceva. Cind vin inapoi cu bila rosie( si totdeauna se reintorc cu ea) el atunci decide ca nu-I mai place bila aia si ii trimite acasa cu un alt saculet de legume sa aduca o alta bila…portocalie…

Am plecat de la taraba zimbind, impresionata profund de acest om. In scurt timp dupa intimplarea asta m-am mutat in Utah; dar n-am uitat niciodata acesta intimplare deosebita ori pe acest om generos si pe acel baietel si nici tirguiala facuta linga cosul cu fasole.

Au trecut anii…si au trecut asa cum stim…din ce in ce mai repede. Recent am avut ocazia sa ma reintorc si sa-mi vizitez niste prieteni mai vechi care locuiau in exact aceeasi comunitate din Idaho . Si in timpul vizitei am aflat ca Domnul Miller numai ce murise. Era tocmai priveghiul in acea seara si fiindca prietenii mei voiau sa mearga, m-am hotarit sa-i insotesc.

Dupa ce am sosit la Mortuary, ne-am asezat la rind ca sa dam mina cu rudele celui mort si sa le oferim condoleantele noastre.. In fata noastra la rind erau trei barbati tineri: unul era in uniforma militara, iar ceilalti doi erau cu parul tuns frumos si imbracati la costume cu camasi albe si aratau foarte profesional. S-au apropiat de D-na Miller care era linga sicriu si care le zimbi trist. Fiecare dintre ei a imbratisat-o si a sarutat-o pe obraz, au spus citeva cuvinte si s-au indreptat catre sicriu. Ochii albastri si inlacrimati ai D-nei Miller i-a urmarit cum s-au oprit si cum fiecare dintre ei a acoperit cu mina lui mina rece a celui decedat…si toti trei au parasit camera ingindurati, inlacrimati si tristi.

A venit rindul nostru sa dam mina cu Doamna Miller, si i-am spus cine sint si i-am povestit amintirea pe care o pastrasem de pe vremea tarabei cu legume si povestea pe care mi-o povestise atunci despre bilele de sticla colorata…

Cu ochii luminati de amintiri, m-a luat de mina si m-a dus pina linga sicriu si mi-a spus…
-Acei trei tineri pe care i-ai vazut cu citeva clipe inainte, si care numai ce au plecat , sint cei trei baietei de care ti-am povestit cu multi ani in urma. Adineauri mi-au spus cit de mult apreciaza felul cum Jim al meu s-a “tocmit” cu ei in copilarie dindu-le astfel de-ale gurii pentru familiile lor. Acuma …Jim n-o sa poata sa-si mai schimbe parerea despre ce culoare i-ar placea…baietii si-au platit datoria. Noi n-am avut niciodata mare bogatie…dar in momentul asta Jim s-ar putea considera cel mai bogat om din Idaho. Si cu multa delicatete, ridica mina neinsufletita a celui mort si lasa sa se vada sub ea…trei bile rosii…de sticla stralucitoare…

5 comments:

abbu viorica said...

Tagul la care ai incadrat povestirea este "bunatate".

Aici este mult mai mult,mult mai mult decat bunatate sau altruism sau devotiune....Aici este povestea unuia din acei nepretuiti oameni care ne parasesc ince-incet,ne lasa cu sufletul gol si tristi, cu 2-3 bile de sticla colorate inutile in mana...
----------

daca tu ai scris povestea, sa stii ca ai darul de a transmite emotii....

Rodica Botan said...

M-am tot gindit ce categorie este...parca mi-ai citit gindurile. Am tradus povestea numai. Dar cind traduc traduc si cu inima- altfel povestea nu-i a mea...doar versiunea romaneasca.

Cella said...

Mi-au dat lacrimile instant ...

Rodica Botan said...

Cella...pui mic!!!

Rodica Botan said...

Tusa marta am luat mesajul. Miine Claudia va rezolva problema!!!