CUM AR TREBUI...

Am avut o colega si avea o fata de vreo 28 de ani cu diabet . De fapt avusese diabetul de multa vreme si la momentul acela rinichii nu mai functionau si facea zilnic dializa. Avea nevoie de transplant de rinichi si tatal ei s-a gasit la analize ca putea sa ii doneze un rinichi ca analizele se potriveau la amindoi.

Si au trecut si prin operatia respectiva care a luat un rinichi sanatos de la tatal si l-a dat fiicei. Numai ca in lunile ce au urmat colega mea imi spunea ca e ingrijorata ca fata ei nu avea grija de rinichiul primit si gindurile parintilor erau confuse si dureroase. S-a meritat oare sacrificiul?

Sintem in preajma aniversarii unor evenimente de o importanta uluitoare. Un Fiu de Dumnezeu accepta sa vina jos la noi- un Tata accepta sacrificiul Fiului Sau – toate acestea ca sa restabileasca legatura dintre om si Dumnezeu. Un sacrificiu enorm, pe care noi nu il putem concepe.

Azi dimineata in drum spre lucru ma gindeam daca nu sintem si noi ca fata asta care a primit viata din viata tatalui ei…dar care din nesocotinta, lipsa de intelepciune, lipsa de respect…si lista e lunga, nu pretuieste darul scump care ii sustine viata si prin felul ei de a trai se pune in pericol si poate sa-si piarda viata care i-a fost prelungita din dragoste si cu durere.

Cum ar trebui sa ne straduim noi sa pretuim Darul Lui Dumnezeu…Cum ar trebui sa ne analizam zilnic …Cum ar trebui sa fim de multumitori. Si darul care ne-a fost dat a fost mai de prêt decit un rinichi…Tatal fetei asteia a trait dupa ce i-a dat fiicei lui rinichiul. Domnul Isus si-a dat ultima picatura de singe pentru noi…Sa cinstim cadoul primit, sa-l iubim pe Cel ce S-a daruit…Sa nu fim superficiali sau indiferenti…