22 August 2011

POMPILIU NEAGOE- NOUTATI DE PE PERONUL CERULUI!

     Am auzit astazi doua fraze… (si m-am trezit doar de 20 de minute). Una este…”nu te multumi doar sa existi…Dumnezeu te iubeste si El vrea ca tu sa traiesti”; si cealalta este “nu te multumi doar sa te rogi si sa te bucuri ca ti s-a raspuns rugaciunii - ci incearca sa fi tu insuti (insati) raspunsul la rugaciunea cuiva”.
     Aseara sora mea m-a chemat – era pe drum …venea de la San Ramon de la Biserica si a trecut pe la spital. Pentru cei care-l cunoasteti, Pompiliu Neagoe a trecut la cele vesnice aseara in jurul orei 8:45. Era doar cu un an mai in virsta decit mine. M-au podidit amintirile si simtamintele care de obicei ne insotesc in asemenea clipe.
    M-am gindit la sotia lui …draga lui Lenuta …si cele doua fete ale lor – care au nevoie de rugaciunile noastre in aceste momente , si poate chiar sa devenim intr-un fel daca e posibil raspuns la rugaciunile lor. O imagine imi staruie in minte mai cu seama, seara cind Pompiliu care fugise din Romania comunista a ajuns in livingroomul nostru din San Leandro pe Fir Avenue prin 1980. Fusese sponsorat de unchiul meu Avram Botan si il adusesera de la Aeroport. Avea o valiza mare maro si statea linga ea – n-o lasa din priviri… ridea cu pofta si ne povestea de Lenuta lui…A ramas pentru o vreme gluma asta intre noi…”Pompiliu si valiza”.Noi veniseram numai cu vreo doua luni inaintea lui in America. In perioada aceea unchiu Avram care sponsorase peste 500 de  emigranti romani mergea aproape saptaminal la Aeroport sa primeasca emigranti sau familii de emigranti romani din…Italia sau Austria.
    Pompiliu l-a cunoscut pe Domnul Isus in mod personal si plecarea lui de ieri este doar o treapta in succesiunea evenimenteleor care ne vor duce “acasa” si pe noi pe fiecare…daca ne-am asigurat vesnicia acceptindu-L pe Domnul Isus ca Salvator. Asta este diferenta intre “a exista” si “a trai”…Viata pe pamint este temporara…si cind se termina istoria noastra aici, sintem dusi in prezenta Lui Dumnezeu pentru eternitate. El este viata…fara El doar existam…iar iadul este lipsa Lui Dumnezeu asa cum intunericul este lipsa luminii. Si desi oamenii vor exista pentru eternitate si in iad…ei doar vor exista…nu vor trai din plin adevarata viata.
   Stiu ca multora nu le place sa le amintesti de moarte niciodata. Dar moartea este parte din existenta noastra pe pamint. Pompiliu ne-a luat-o inainte de data asta si a emigrat in eternitate inaintea noastra. Si cred ca Unchiu Avram si Buna, care il cunosteau bine… si altii dintre cei din familia si cunoscutii lui…l-au asteptat de data asta in sala de asteptare a cerului…
     Cind mergeam dupa emigranti la Aeroport, ne duceam cu grupul de la biserica …si nu lipsea de acolo familia Cristea Rely si Costel…si altii multi inca; si cind zaream persoana pe care o asteptam , incepeam sa cintam “Glorie, glorie Aleluia…” Sint sigura ca pe peronul cerului s-a fi cintat ceva asemanator…si ca Pompiliu, de data asta fara valiza dar sanatos si vesel s-a fi aruncat in bratele Mintuitorului Lui si in bratele celor care l-au asteptat …
     Pompiliu…te vom revedea in vesnicii!

2 comments:

AICISIACUMACOLOCURAND said...

O POEZIE PENTRU NOI,CARE AM RAMAS IN URMA ,NU PENTRU FRATELE POMPILIU CARE A FOST PROMOVAT IN GLORIE. CHIAR DE PE PERON A PRIMIT REAL IN MANA CETATENIA CERULUI!
Aici in vale este locul unde cresc
de Benoni Catana

Desi viata mi-a ajuns o grea povara,
Dureri si vaiuri multe-n ea se gramadesc,
Eu stiu ca pana vine Domnul nostru iara,
Aici in vale este locul unde cresc.

Daca-ar fi fost sa stau pe munti si nu in vale,
Sa nu fi cunoscut al patimii suvoi,
N-as fi stiut in veci ce-nseamna osanale,
Si harul care ma salveaza din nevoi.
Am multe de-nvatat pana voi fi ca El,
Ca El sa iert, sa uit, sa rabd si sa iubesc…
Ma urc ades pe munti, sa fiu mai langa cer,
Dar tot in vale este locul unde cresc…

Eu nu-nteleg de ce viata-i o povara,
Dar stiu un singur lucru care-mi da puteri:
Ca Insusi Domnul meu din ceruri se coboara
Aici in valea intesata de dureri.
A coborat candva sa moara pentru mine,
Si-a biruit incumetarea celui rau,
Si cand Il chem, la orice ora, iarasi vine,
Sa ma aline cand mi-e tare greu.
O, iarta-ma, Isuse, ca ma plang de viata,
Ca n-am crescut prea mult, si uneori slabesc!
Adu-mi aminte-n fiecare dimineata
Ca jos in vale este locul unde cresc…

Si-ndreapta-mi ochii catre cei de langa mine
Sa vad ca nu sunt singur sfasiat de chin,
Si-n suferinta lor sa li Te duc pe Tine,
Sa vada zorii mantuirii care vin.
Iti multumesc pentru aceste vai amare!
Eu stiu un lucru doar, si nu ma indoiesc:
Ca pot privi spre munti pentru eliberare,
Din locul meu de-aici, din valea unde cresc…
Amin.
P.S.Primita acum pe e-mail

Marta said...

Ce bucurioe va fi in cer
Pe bratul Mintuitorului
Aici sintem ....
Vesnic linga Isus ne vom bucura
Marta