14 January 2011

NU LASA DOAMNE SA SE TERMINE ASA (2)


(PARTEA A DOUA)
In timp pe Janie se straduia sa-si controleze lacrimile, am rostit in gind o rugaciune… ”Te rog, Doamne, fa posibil ca aceasta fata sa gaseasca iertare la tatal ei…”
-Vin imediat… ajung in 30 de minute… zise ea - si am auzit un click, asa ca am inteles ca pusese telefonul in furca. Am incercat sa ma ocup de un teanc de hirtii si rapoarte ce le aveam pe birou, dar nu ma puteam concentra. In minte aveam numai salonul 712… simteam ca trebuie sa ma grabesc intr-acolo. Asa ca m-am repezit spre salon aproape alergind… si am deschis in graba usa… Domnul Williams era intins in pat - nemiscat. Am intins mina sa ii iau pulsul… nu avea puls…
-Cod 99… salon 712 am strigat… cod 99-Stat. Alerta strabatea spitalul urmatoarele in secunde, dupa ce am anuntat bordul de comanda prin butonul de linga pat.
Domnul Williams era in stop cardiac. Am coborit imediat nivelul patului si m-am aplecat peste el si am incercat sa-i suflu aer in plamini. M-am pozitionat  peste pieptul lui si am inceput sa apas pe torace. Unu, doi, trei… numaram agitata. La 15 m-am dus inapoi sa ii suflu aer in plamini- am aspirat lung o gura de aer cit am putut eu de adinca. Oare de ce nu primeam ajutor de la nimeni? Din nou am trecut la compresii, si iara la respirat. Nu putea sa moara chiar acuma! “Doamne, fiica lui e pe drum sa vina la el… nu lasa sa se termine asa!”…ma rugam …
Usa salonului s-a deschis larg… doctori si asistente au intrat in salon impingind echipamente de interventie medicala. Un doctor mi-a preluat compresiile manuale asupra toracelui. Un tub i s-a introdus prin gura pina la caile respiratorii. Asistentele au injectat medicamente in tubul intravenos. Eu am conectat monitorul de inima. Nimic! Nici macar o bataie de inima slaba! Inima mea batea insa cu putere… sa imi iasa din piept… ”Doamne, nu lasa sa se termine asa… nu in amaraciune si ura!… Fiica lui e pe drum – las-o sa-si gaseasca pacea…”
-Dati-va la o parte… striga un doctor. I-am intins elementii de la aparatul pentru soc electric care sa ii porneasca inima… A plasat cele doua elemente pe pieptul domnului Williams. A incercat din nou si din nou… dar nimic. Niciun raspuns. Domnul Williams era… mort. O alta sora opri tubul de oxigen. Galagia pe care o facea s-a oprit. Unul cite unul, colegii mei au iesit tacuti din salon. Eu nu ma puteam dumiri… cum s-a putut intimpla asa ceva… cum? Am stat linga pat impietrita. O rafala de vint a facut ferestrele sa tremure si a lasat pe pervaz ceva zapada… In rest… afara era intuneric si rece… sinistru. Cum am sa dau fata cu fiica acestui om… ma gindeam?
Cind am parasit salonul, am vazut-o lipita de perete linga o tisnitoare de apa. Unul dintre doctorii care fusesera inuntru in salonul 712 cu citeva momente inainte era linga ea si ii vorbea tinind-o de brat. Apoi a plecat lasind-o tot asa lipita – una cu peretele de care se sprijinea. Fata ei reflecta o durere fara margini… ochii - disperare. Stia! Doctorul ii spusese ca tatal ei nu mai era. M-am apropiat si i-am luat mina si am condus-o la o sala de asteptare. Am stat cu ea pe niste scaunele mici verzi, fara sa spunem vreun cuvint. Avea o privire pierduta… se uita drept inainte la un calendar farmaceutic… dar de fapt se uita in gol…
-Janie… imi pare atit de rau!… si desi nu stiam ce altceva sa spun, cuvintele mi s-au parut prea mici, prea putine, nepotrivite…
-Nu l-am urit… stii? L-am iubit… mai spuse ea…
Ma rugam in gind…”Doamne, fa ceva si ajuta-o… ”Dintr-odata s-a intors catre mine…
-Vreau sa-l vad…
Primul meu gind a fost… ”de ce sa te mai pui intr-o astfel de situatie dificila? Daca o sa-l vada o sa fie si mai rau”… Dar m-am ridicat si am luat-o pe dupa mijloc si impreuna am pasit incet catre salonul 712 . Cind am ajuns la usa, i-am strins mina cu putere, dorind parca din toata inima sa nu intre inauntru… dar ea deschisese deja usa… Ne-am apropiat de pat, inca tinindu-ne strins una de alta, facind pasi marunti la unison. Janie s-a aplecat peste pat si si-a ingropat fata in cearceafurile de pe pat. Am incercat sa nu ma uit la ea sa vad acest trist… trist gest de ramas-bun. M-am indepartat inspre noptiera. Dar mina mi-a atins o bucata de hirtie. Am ridicat-o si am citit…
“Draga mea Janie, eu te-am iertat. Ma rog ca si tu sa ma ierti. Stiu ca ma iubesti si… si eu te iubesc. Tata”
Imi tremura mina ce tinea bucatica aia de hirtie si asa tremurind i-am intins-o lui Janie. A citit-o numaidecit. Apoi a mai citit-o o data. Fata ei schimonosita s-a schimbat si a devenit plina de viata. Se putea vedea cum pacea i-a cuprins si privirea. A strins la piept bucata aceea de hirtie…
“Domnul meu… iti multumesc”, am soptit eu uitindu-ma afara pe fereastra. Citeva stele sclipira in noaptea adinca. Un fulg de zapada se lovi de fereastra si se topi cu repeziciune… Viata parea tot atit de fragila ca si fulgul de nea topit pe sticla ferestrei. Dar Doamne…Iti multumesc pentru ca relatiile dintre noi oamenii, desi fragile ca fulgii de zapada, pot totusi sa se topeasca impreuna intr-un singur strop… Numai ca nu e timp de pierdut. M-am desprins din salon si m-am grabit catre un telefon. Am sa-l sun pe tata… si am sa-i spun… ca il iubesc.

3 comments:

elena marin-alexe said...

. Am sa-l chem pe tata…si am sa-i spun …ca il iubesc....
Eu nu am mai avut aceasta sansa...eram prea departe de el si regret amarnic.

AICISIACUMACOLOCURAND said...

O MARTURIE DESPRE TATAL MEU -ALBEANU SANDU- INCA IN VIATA
Eu am onoarea si privilegiul de a locuii in accesi casa cu tatal meu in varsta de 93 de ani si jumatate. Parintii mei au locuit singuri aici la apartament, dar cand au devenit neputinciosi i-am adus la noi in casa, sa locuiasca cu noi Noi toti ai casei plus copii si nepotii nostri ii spunem mereu ca il iubim si ii aratam mereu dragoste imbratisandu-l,
ascultandu-l cand ne spune ceva din viata dansului sau o durere prezenta sau trecuta!
Sant inca binecuvantata sa am un tata in viata care a avut un caracter crestin impecabil si a trait ca un patriarh! Desii nu a predicat niciodata in vreo biserica ,a purtat in rugaciune multe biserici si multi crestini inclusiv copii(8) si nepotii dansului(20) .
Si acum se roaga clar si concis si asculta Cuvantul la CD-uri pe care noi i le punem caci dansul are probleme cu vederea inca din tinerete. A fost si inca este un mare iubitor de muzica in special cantarile fratelui Nicolae Moldoveanu!A fost printre primii care a cumparat un magnetofon si avea benzi intregi inregistrate cu muzica fratelui Nicolae Moldoveanu
cu care incuraja pe frati la frumoasele partasii din casele noastre in Bucuresti Deasemenea canta la muzicuta,mandolina ,orga si pian instrumente pe care le-a invatat singur ,fiind orfan de amandoi parintii de la 11 ani.La 17 ani, ucenic si baiat de pravalie a auzit Vestea Buna si a primit-o cu multa cainta si smerenie si a dat o marturie de o viata crestina serioasa cu Dumnezeu.
Desii era veselie in casa noastra nu l-am auzit niciodata glumind sau vorbind de rau pe cineva.
Acum ne mai bucura cand se mai duce la pian si ne mai canta cate ceva si e foarte fericit cand asculta CD-uri cu muzica crestina.Cand i-am pus DVD-ul cu Corul si Opera din Cluj, desii nu vede bine s-a mutat langa televizor,ajutat de cele doua bastoane cu care umbla , si pe langa faptul ca plangea in timp ce cantau solistii si corul si instrumenistii ,se scula in picoare la aplauze si cauta sa se apropie cu ochii in televizor sa ii vada mai clar.
Desii e foarte neputincios, pot spune ca e o binecuvantare pentru casa noastra si pentru mine personal ca si cel mai mare copil al dansului!
Mentionez ca de 4 ani si jumatate , mama mea a plecat la Domnul dupa 64 de ani de casatorie ,tot din casa noastra dupa o ingrijire dificila de peste zece ani. De fapt a murit in bratele mele de o pneumonie, avand harul sa o conduc pana la trecerea Iordanului.,dansa s-a pocait la 18 ani intr-un sat din Muntii Fagaras printr-un tractat de chemare la pocainta si credinta pe care l-a adus in sat un vrasmas al evangheliei care nu aprimit Adevarul si a murit necredincios. In schimb s-au pocait mai multi oameni impreuna cu mama mea.
Mai vreu sa adaug ca nunta dansilor a fost facuta in inchisoarea unde erau inchisi fratii pentru credinta in 1943 ,(cand erau prigoniti si judecati la Curtea Martiala,unde de fapt au fost dusa si mama mea dar nu i-a dat inchisoare,ci doar amenintari si sfaturi sa se lase de credinta ) pe mosia unui boier de langa Brasov ,unde li se incredintase lucrul acestei mosii,stiind ca nu trebuiesc paziti caci nu vor fugii.Iar dansilor li s-a dat permisiunea sa mearga la acesti frati sa aiba sarbatoarea de nunta acolo care de fapt a fost o adunare de dragoste si partasie fara haine si mese speciale,dar cu prezente Divine si binecuvantari ceresti.
Virginia Brasov

Oana said...

Am mai spus undeva că... sunt unele texte care mă fac să plâng cu pumnii la gură.
Şi acesta este unul dintre ele...
Mulţumesc, Rodica!