ASTA E ...MUZICA! ( 2 )

Urmare de aici...http://rodicabotan.blogspot.com/2011/01/asta-este-muzica.html

Am scos hirtia primita de la juriu si am citit…”Scorul pentru Brahms!” si linga – anexat era scris – “Superior”, care era cel mai inalt scor. Toti am sarit in sus de bucurie, ne-am imbratisat, ne-am sarutat si am dat mina unul cu altul. Ce mareata zi, si ce succes minunat in ultimele clipe petrecute cu acesti copii. Acuma doar nunta si noul servici daca ar fi la fel de pline de succes…

O luna de la acest eveniment, intr-o seara de duminica, m-am ridicat de pe scaunul de la masa din bucatarie unde imi pregateam lectiile pentru saptamina ce urma. Eram fericita dar stoarsa de energie. Imi petrecusem intreaga zi dirijind corul si orchestra intr-un spectacol muzical. Si peste toate astea aveam sa imi planuiesc nunta, sa imi aranjez cu mutatul si sa-mi iau ramas bun de la atitia… Si cum ma pregateam sa ma urc in pat, am alunecat si am cazut la picioarele patului drept in cap. Cum am lovit podeaua, am auzit cum a pocnit ceva la git.

M-am trezit pe spate si cu picioarele in dulap, si cu capul proptit de marginea patului. Cum oare am ajuns aici? …m-am intrebat in timp ce ma pregateam sa ma sucesc si sa ma ridic.

Dar n-am putut. In loc sa ma ridic am mai auzit odata cum se rupe ceva si am simtit o durere cumplita. Am incercat sa ma rostogolesc in partea cealalta…alta Craccck…si durerea ce a urmat mi-a luat respiratia. Eram dincolo de lacrimi. Am stiut de-acum ca nu ma puteam ridica singura si ca am nevoie de ajutor.

Am strigat la prietena mea cu care locuiam, Dorothy a carei camera era la etaj. Dar in loc de strigat, abia am putut sa soptesc. Nu mai puteam nici sa vorbesc.

M-am gindit ca n-o sa ma gaseasca si o sa stau acolo pina dimineata. Am incercat sa nu intru in panica. Dar , in citeva minute s-a deschis usa si Dorothy pasi in camera mea si a aprins lumina…

-Renee, esti ok?

-Gitul ma omoara…i-am zis. Cheama ambulanta. Vazindu-ma in asa dureri, a chemat imediat dupa ajutor. Cind m-am trezit in spital, la “intensive care unit”, eram amortita, ametita si nesigura de ce s-a intimplat cu mine. Ochii adinci si intunecati ai doctorului ma priveau cu multa seriozitate. Nu a facut risipa de cuvinte…

-Renee…mi-a zis…ti-ai rupt gitul…si esti paralizata de la git in jos. Esti , quadriplegic…

-Sint ce?...am intrebat nesigura de ce anume insemnau cuvintele lui…

-N-ai sa mai poti sa mergi in picioare niciodata, sau sa stai in sus, sau sa-ti misti miinile, sau picioarele - pentru restul vietii tale….mi-a mai explicat el… Si regret sa-ti spun…dar n-ai sa mai poti nici sa cinti… Eram distrusa. Tot ce am facut a fost sa ma duc la culcare. Cum sa paralizezi dintr-atita? Nu puteam sa fiu paralizata. Cu siguranta aveam un vis urit…

Dar este greu sa nu te confrunti cu realitatea cind evidentele fizice sint…prezente…Am incercat sa ma gindesc ce inseamna noua mea situatie pentru viata mea de viitor…sau ce mai ramasese din viitor…Era clar ca toate planurile mele de viitor erau facute tandari ca si vertebrele mele de la git. Nu mai puteam sa fiu profesoara, nu mai puteam cinta si cu siguranta nu-mi mai puteam inchipui ca Don o sa se casatoreasca cu mine - in situatia in care eram paralizata - un quadriplegic…cind el m-a cerut in casatorie fusesem o femeie sanatoasa.

Viata mea era sfirsita. “Doamne”…am soptit…”asta nu este ceea ce am planuit eu cu viata mea…nu pot!!!...nu pot s-o duc asa…de ce nu mi-ai dat o carare mai usoara?”

Si apoi am auzit vocea aceea clara …”nu ai sa poti totdeauna sa alegi cntecele, dar daca iti pui increderea in mine, ai sa faci cu siguranta muzica minunata.” Dar aveam oare aceeasi incredere in Dumnezeu pe care o cerusem eu de la studentii mei?

“Primul “cintec” pe care mi l-a dat El  a fost incredibil de pretios. Don a insistat sa devina sotul meu. El m-a intarit in dorinta mea de a continua sa predau muzica. In loc sa ma impotrivesc am onorat sfaturile lui Don si incredintarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu si am privit cu bucurie viitorul alaturi de noii mei studenti. Am promis ca am sa si cint din nou.

Sint noua ani de-atunci, si Dumnezeu a fost bun cu mine. Am predat muzica din nou - dar nu la scoala ci la biserica, unde am fost capabila sa incheg trei coruri de tineret. Am recordat cintari pentru cei care au nevoie de curaj, putere, speranta, asa cum am avut si eu nevoie. Am dat concerte unde cint si imi spun povestea la detinuti, adolescenti, in biserici si grupuri de femei.

Nu…viata nu este exact asa cum o planuisem. Dar din cind in cind vad armoniile dulci si cascadele de arpegii create de Dumnezeu in jurul meu…si-mi zic…”Asta-i cu adevarat muzica!!!”

http://www.titanmag.com/spotlights/bondi.html

http://www.reneebondi.com/index.php?option=com_content&view=article&id=55&Itemid=65