20 August 2009

"SATUL DE ZILE?"

Nu stiu daca numai eu simt asa…dar de o bucata de vreme, mi-e drag si dor de nimic…m-as duce nicaieri, sau niciunde…si m-as intilni cu nimeni…si aia destul de des…cum ar fi de pilda...niciodata. Cel putin asa as face daca s-ar putea...

Siiii…nu cred ca este depresie…si nici indiferenta.

Imi imaginez cind citesc Vechiul Testament si citesc de unii care au trait saptesute optzeci si noua de ani, de pilda…si au avut fii si fiice si au murit "satui de zile"…imi imaginez cum ar fi starea aia de pace…liniste…multumire!!! Ce viata lipsita de stres or fi avut?!

Ei bine…subiectul asta cred ca il putem dezvolta fiecare mai bine in dreptul lui…Sintem sau nu, satui de zile?

6 comments:

AICISIACUMACOLOCURAND said...

CATEVA GANDURI personale:
Un verset potrivit de cugetat :
„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Isaia 30:15
,,Liniste si odihna,seninatate si incredere''
Acestea ar trebuii sa caracterizeze pe un om satul de zile.
Ziua este o masura a timpului si timpul este caracterul pamantului si al vremelniciei noastre pe el.Dincolo nu mai este si nu va mai exista timp caci va fi inghitit de vesnicie!Daca am avea pe inima rascumpararea lui nu omorarea lui care duce la plictiseala si indiferenta -nu ma refer la nimeni personal aici, ci in mod general,-am pretuii si secundele care ne stau in fata pentru a ne implini mandatul de ambasadori ai Cerului,de martori ai invierii Lui:plangand cu cei ce plang ,bucurandu-ne cu cei ce se bucura,iubind,ajutand,spaland piciorele fratilor nostri si rugandu-ne pentru cei pe care Dumnezeu i-a pus in jurul nostru: suflete pierdute, fie ca sant rude ,fie ca sant prieteni sau vecini si colegi.
Timpul e cea mai pretioasa comoditate la ora aceasta care nu se poate rascumpara in bani,nici cu aur ,nici cu pietre scumpe si ne este dat sa-l traim doar odata!Si nu oricum!
Eu personal,care am fost de multe ori in pragul mortii,cand doctorii nu i-mi dadeau speranta sa mai traiesc ,binecuvintez pe Domnul
pentru fiecare zi,fiecare rasarit de soare!Fiecare zi e o alta minune,un alt cadou asezat asa de frumos in coroana celor 65 de ani ai mei ,si credeti-ma,viata mea nu e lipsita de stress caci am cate o portie buna zilnica si nu totdeauna stresuri pozitive!
Mereu ma gandesc la cuvintele Domnului Isus ,,Mare e secerisul si putini sant lucratorii'' si in fiecare zi vad o noua sansa sa ma pocaesc mai mult,sa cresc mai mult in cunoasterea Lui ,sa lucrez mai mult in via Lui alaturi de alti seceratori,sa Il laud mai mult pentru Mila,Indurarea ,Credinciosia si Bunatatea Lui care se innoiesc in fiecare dimineata !In fiecare zi ma minunez de binecuvantarea Harului Lui Infinit si de gingasia atenta a dragostei Lui
O de am vedea cu ochii Lui ce comori de Slava prin Duhul Lui purtam in trupurile noastre asa de firave si slabe batrane si bolnavicioase, si gata sa cedeze mortii in fiecare clipa!Gura noastra ar fi zilnic plina de cantari de lauda si preamarire la adresa unui Dumnezeu asa de minunat!
Virginia Brasov

God gave you a gift of 86,400 seconds today. Have you used one to say “thank you? ~William A. Ward

Marius said...

Sintem sau nu, satui de zile?
Modul cel mai simplu de a afla este sa mergi cateva zile in vizita prin spital(e): sa vezi acolo oameni care se lupta cu diferite boli, care se roaga de fiinte omenesti si dumnezeiesti pentru inca un dram de viata; familii care ar da orice pentru ca cei iubiti sa mai traiasca inca un an. Acolo unde moartea si viata locuiesc la cativa pasi una de alta, deznadejdea si speranta la un perete distanta, acolo veti afla raspunsurile...

disa said...

Eu as putea spune ca traiesc mereu cu teama in suflet cand vad rapiditatea cu care se duc zilele noastre...

Marius said...

@ Disa

De ce teama? Eu unul ma bucur si astept sa ajung cat mai repede acasa!

Andrei Răduţu said...

Mai mult sau mai putin...eu zic ca suntem satui de aceleasi chestii urate care se intampla zilnic...si e oarecum normal sa avem zile de acest gen cand nu avem chef de mai nimeni si nimic, pentru ca stresul, supararile si nevoia de relaxare si de a fi si singur pentru cateva momente isi pun amprentele pe noi

Cristina said...

Ba, eu as veni la tine si m-as intilni cu restul familiei mele. Daca nu, schimba un pic aerul de California si vino un pic pe la Michigan. Statul asta a ramas in urma cu stiinta. Atita global warming este, ca sint 70°!