12 August 2009

MECIUL DE TENIS...

Dupa o zi de munca, abia apuc sa ajung acasa sa ma intind pe canapea. Ieri mai mult ca altadata parca, cind am pasit in casa eram cu gindul la o pozitie cit mai pe orizontal posibila... Bineinteles ca nu ma duc direct in apartamentul meu…ci...trec pe la bucataria lui Laura prima data. De ce? Nu ma intrebati, ca va trebui sa raspund. Laura si baietii faceau…gomboti cu prune.

-He-he…mi-am zis…pe aici e de stat o vreme…Si am stat. Farfuria cu gomboti calzi n-a intirziat ...si Laura, dupa ce m-a lasat linistita sa-mi inghit gombotul m-a intrebat…

-Vii cu noi la park? Vrem sa mergem sa jucam tennis…
Mi-am facut socotelile tacuta in gind: …gomboti…canapea…sau s-o iau la fuga dupa o minge…Dar…cum mi-am adus aminte cit de strimti imi sint pantalonii in ultima vreme…m-am decis…

-Vin cu voi…
Si m-am dus. Mi-am schimbat hainele si am luat pe mine ceva mai potrivit ca sa pot sa fug dupa o minge. Am stiut ca o sa am de alergat…Nu mi-am imaginat cit anume…dar am avut ceva idee. Ce imagini am avut in cap insa , s-au sters in momentul in care m-am aflat pe teren si Laura mi-a pus in mina o paleta de tenis. In ultimii ani singura paleta care am exersat-o a fost cea de omorit muste. Slab exercitiu…

Dar…cu imaginea ultimelor meciuri de tenis vazute pe micul ecran, am zimbit urmarind o minge galbena sarind vesela de o parte si de alta a plasei. Asta bineinteles in mintea mea, inainte de a incepe sa particip si eu la joc…Ca realitatea s-a dovedit un pic diferita. Sa va explic deci cum a fost meciul meu…

Mingea vine catre mine si o astept…ok, de data asta numai…a trecut pe linga mine ca am fost prea inceata. Merg dupa minge pina la capatul terenului ca nu imi vine sa alerg...in care timp Laura casca de i se rupe gura pe partea cealalta de teren. Ii arunc mingea inapoi… Inca o pasa…uite-o vine…acu…acu... am s-o lovesc…Ridic paleta si mingea trece pe sub ea. Ok…de data asta am fost prea sus cu mina…data viitoare o sa stiu. Repetam. Eu culeg la mingi, Laura casca si mai tare. Urmatoarea minge vine…vine…hopa…acu am fost prea jos…mingea trece pe deasupra. Ma trec toate transpiratiile. Laura ma intreaba…

-Te-ai obosIt, Mom? Vrei sa te odihnesti?

-Nu …nici vorba! Ce crezi ca-s facuta din mamaliga? Ma gindesc…si daca crap aici…stau pina la ultima minge…Si mingile vin…ma ataca…ma urmaresc…cred ca rid de mine…Eu "alerg" …dupa fiecare…in minte bolborosesc …o colectie intreaga de adjective…care mai de care mai colorate…hainele mi s-au lipit de mine…si inima imi bate cu putere. Parca sint imbracata cu un costum greu ca de plumb ce ma tine sa nu ma pot misca. Eu stiu ca pot. Inauntru undeva este persoana aia tinara care se zbenguia cindva…alerga, se catara in copaci…stiu ca-i acolo inauntru dar costumul asta greu n-o lasa sa se miste…

In momente ca astea iti dai seama ca esti facut din doua componente. Trupul asta neputincios care imbatrineste si devine caraghios de incet si necoordonat si sufletul care nu numai ca ramine tinar, dar se improspateaza si se imbogateste in timp, fara sa-si piarda din calitati ci dimpotriva.

In urma cu ceva timp, gindul mortii m-a speriat cumplit. Ieri…insa, obosita asa cum eram si dezamagita de performantele slabe ale acestui trup ce da semne triste de imbatrinire, ma gindeam cu bucurie ca intr-o zi am sa scap de el…ca o sa pot sa ma misc libera, ca n-o sa fiu limitata de ce slabiciunile lui, de nevoile lui…de dorintele lui. Si in loc sa ma gindesc cu parere de rau la ziua mortii…pentru o clipa …m-am gindit cu bucurie…cu speranta…
Asta este un subiect pe care mai totdeauna il ocolim ca fiind trist, dureros. Si gindul ca-i parasesti pe cei dragi pentru o vreme, este intr-adevar trist. Dar…ar trebui sa ne gindim la aceea zi ca la una glorioasa…in care potentialul nostru nu numai ca va fi restabilit, dar vom primii un trup nou, vom avea posibilitati noi, vom reintilnii pe cei plecati inaintea noastra, vom astepta dupa cei care au ramas inca aici …si vom petrece timpul in prezenta Celui care ne-a daruit adevarata viata.

Atunci sa vedeti ce meci de tennis am sa trag…si am sa lovesc cu precizie toate mingile…si n-o sa fie boaba de transpiratie pe fruntea mea. Sa ma cautati atunci pentru un meci…Inscrieti-va pe lista la comments. Va astept!!!

8 comments:

cristina said...

well if you go play like twice a week , it will get better and the pant size will shrink.
anyway , sounds like you had a blast ...thats all that matters ! NIce !

Rodica Botan said...

Thanks Cristina...I had a great time with my grandkids and my daughter...sweet time!!!

viorica said...

Doamne ,ce iti mai da prin cap!Si fiul meu trage de mine ,hai sus de pe fotoliu si hai in parc la plimbare ,nu pot draga ma dor picioarele ,mijlocul lasa-ma ca vin maine si tot asa ....
Astept si eu alte meleaguri cand vom fi in trupuri noi si vom zburda in voie. Zic si eu ca fr.R.W.mor de curiozitate ,cum va fi acolo!

Rodica Botan said...

Viorica...stim asa de putin despre cer...as fi curioasa sa aflu mai mult; dar cred ca nu avem nici vocabular si nici imaginatie suficienta, ca altfel ni s-ar fi spus mai mult...

disa said...

Nu vreau sa ma gandesc la momentele cand nu voi mai fi. Ma deprima...

Rodica Botan said...

disa...vei fi...dar vei fi acolo unde nu mai exista depresie ci bucurie vesnica!!!

Corina said...

Rodi, Rodi...citind postarea ta mi-a venit ideea sa-mi invit sotul al un joc de badminton, astazi dupa orele de birou. Lucram 8 orepe zi, asezatiin fata computerului si cred ca miscarea e bine venita.

Eu incerc ca in fiecare seara sa parcurg macar 2-3 km pe jos dar cred ca in seara asta ma duc sa joc badminton.

Si la fel ca tine, ma rog Domnului sa ma pregateasca de pe acum pentru ziua in care voi primi un trup nou...

Rodica Botan said...

Corina...succes la sport...si cine stie...intr-o zi poate, dincolo...fom face rost si de ceva palete de tenis ...