Zilele astea am auzit
o discutie foarte interesanta. Discutia a pornit de la faptul ca oamenii de
stiinta tot mai mult si mai mult inteleg ca omul, pamintul, universul nu sint o “intimplare” cosmica, ci ca in spatele lor exista o inteligenta creatoare. Cei
care Il cunosc pe Dumnezeu stiu cine este aceasta inteligenta creatoare, cei
care nu vor sa stie de Dumnezeu inca bijbiie.
Una dintre “intimplarile”
astea cosmice este pamintul. Asezat la o anumita distanta fata de soare, pentru ca
planeta sa poata beneficia de lumina si caldura fara sa fie in pericol din
aceleasi motive. La fel si luna… asezata la o distanta exacta, ca sa influenteze
pamintul doar atit cit sa creeze conditii bune de viata, si nu invers - adica sa nu
dauneze vietii de pe pamint.
Si undeva discutia
aluneca la o extrema pe care nu am mai auzit-o pina acum. Adica cineva intreba… ”A
fost universul creat pentru noi… sau noi pentru univers?” Si interesant este
ca… din modestie, am raspunde ca omul este un fir de nisip si chiar si mai
neinsemnat in intinderea acestui univers. Deci fara valoare… sau o valoare atit de
modesta, ca nu merita cintarita valoarea lui in comparatie cu Universul. Si am
zice asta din modestie… Dar apoi ar trebui sa explicam cum un Dumnezeu care a
creat acest Univers urias a iubit omul atit de mult, ca si-a dat Fiul - pe Sine
Insusi in persoana Fiului Sau, ca sa rascumpere …omul - acel firicel neinsemnat
de praf. Si atunci cum raspundem la intrebarea de mai sus? Care este pretul pe
care noi, oamenii de rind, l-am accepta in
schimbul copilului nostru? Si daca noi, oamenii care nu stim in totalitate ce este
bunatatea si mila, si care nu cumpanim corect, si nu iubim suficient, nu putem
gasi pret suficient de mare pentru copilul nostru …atunci cum sa intelegem
dragostea lui Dumnezeu fata de noi?
Nu stiu cum sinteti voi, dar eu de
multe ori ajung in punctul in care nu mai pot gindi. Ating niste limite, si
intelegerea mea se opreste. Ma plec in fata acestui Dumnezeu care este mai mare
si mai intelept decit mine… ma plec in fata dragostei Lui care imi este de
neinteles… si singurul lucru pe care pot sa il fac este sa admir si sa-I
multumesc. Eu… firul de praf… bobul de nisip… pentru care a sacrificat atit de
mult!…
2 comments:
Simt si eu asa , si as dori uneori sa ramin nemiscata in adorare un timp lung ,lung... dar imi amintesc ca nea fost incradintata o misiune si atunci cu multa parete de rau ..hai la lucru Dar il iubesc si respect pe acest Creator si Mintuitor .
Poate nu imi vei da dreptate dar spun si eu ce cred.
Avram cand a primit cuvantul lui Dumnezeu a spus si a crezut, si asta a consemnat in biblie.... ca Dumnezeu este "al lui"... Asa a ajuns poporul evreu singurul popor al lui Dumnezeu....
Acumn noi, cei lamuriti de Isus ca Dumnezeu nu este doar al poporului evreu ci al tuturor celor care cred in el, am ajuns sa concluzionam ca Dumnezeu este doar al nostru...
Dar Dumnezeu nu este al nimanui, noi toti suntem toti ai lui. Eu nu consider ca sunt mai presus de celelalte creatii ale lui ci doar ca mie mi-a rezervat o anume soarta, si pentru ce mi-a dat... multumesc, iar pentru ce mi-as fi dorit dar nu mi-a dat ... pacatuiesc junduind ....
Fiecare are o misiune pe pamant si sunt unii care au misiunea de a imprastia viata in univers... Rachetele noastre care ajung in alte galaxii poate au o astfel de misiune... ducem sporii vietii...
Eu cred ca nici coltul meu de viata nu il gestionez prea bine... asa ca nu ma mai gandesc la univers... Are "El" grija de toate... mare lucru ar fi sa pot avea eu grija de ce am primit ca sarcina...
Post a Comment