23 August 2012

BUNA...DIMINEATA?!


     In dimineata asta sint in asa o buna dispozitie ca atunci cind un coleg mi-a spus “buna dimineata”…am crezut ca a pus deja de-o cearta…Eram gata sa-l intreb cine i-a dat dreptul sa declare dimineata “buna”?! Acuma asta este ceea ce sint eu cu adevarat…acolo inauntrul meu. N-am zis nimic, e drept, dar am bombanit pe dinauntru. De 32 de ani m-am obisnuit deja cu zimbetul americanesc si cu intrebarea “ce faci” si cu vesnicul – neschimbatul raspuns…”bine, multumesc!”
     Numai ca nu in toate diminetile iti vine sa zimbesti si sa fii American si politicos pe deasupra. Astazi de exemplu n-am avut chef de loc de politeturi. Problema este insa ca…nu chiar avem dreptul sa ne purtam asa cum simtim- pentruca … sintem reprezentantii Lui Christos pe lumea asta si El nu a trecut pe linga cineva fara sa-i faca un bine oricit ar fi fost de dimineata. Lui de fapt ii placeau diminetile …pe cind mie nu-mi plac – in special cele in care trebuie sa merg la munca.
     In lumina celor marturisite mai sus, as vrea sa auziti cum m-am lamurit eu cu privire la “iubirea aproapelui”. Aproapele asta poate fii vecinul de linga noi care pune muzica tare tocmai in dimineata aia cind ai vrut sa dormi mai mult…sau colegul ala care iti face zile fripte la servici…sau matusa aia de-a patra speta de neam care te are in vizor de ceva vreme si te vorbeste “bine” dar nu “de bine”…s.a.m.d. Pai cum sa-i iubesti pe astia? Relevatia pentru mine a fost cind am auzit ca nu trebuie sa am simtaminte calde si placute la adresa lor- nu asta mi se cere…nu mi se spune ca trebuie sa ma treaca fiori de bucurie la vederea lor…sa alerg sa-i intimpin rostind fraze pline de gingasii sau sa le caut prezenta cu tot dinadinsul. Nu…Si ce usurata m-am simtit sa aud chestia asta.
     Iubirea asta  de oameni care trebuie extinsa chiar si vrajmasului- cica este o datorie sfinta de a face bine oricui. In vechiul Testament se zicea ca daca animalul vrajmasului cade intr-o prapastie- sa nu treci nepasator ci sa-l scoti de acolo daca este cu putinta. Faptul ca nu mai calatorim pe magari nu ne scuteste de datoria care o avem sa iubim tot ce are suflare , de la prieten pina la dusman – cu o dragoste fara emotii si imbratisari ci cu intelepciune si bun simt, facindu-le oamenilor aceleasi servicii pe care si noi le-am vrea de la ei; oferindu-le ajutor la nevoie, impartind o bucata de pine daca sint flaminzi, stergind o lacrima…din ochii care pling…
     Nu-i asa ca nu ni se cere imposibilul? Ca nici azi dimineata nu a fost asa o mare tragedie ca mi-a dat omul binete…doar ca “bunatatea” din mine s-a tulburat pentru citeva secunde si era sa iasa afara…Si de asta ma tem cel mai mult…Ca pe dinafara arat destul de bine ( zic eu)…Dar ce-i inauntru…numai Domnul stie…

2 comments:

Cristina said...

Ah, Rodica! Am si eu un vecin care isi da toate frunzele la mine pe driveway atunci cind isi taie iarba. Si stii cind o face? Exact o zi DUPA ce imi fac eu curatenie in fata casei de nici praf nu mai este. Pai sa nu-mi vina sa ii suflu frunzele si iarba inapoi???

Rodica Botan said...

Am o sugestie...dar te va costa ceva timp. Cind faci curatenie, incepe de la el si curata-i si lui frunzele...vezi ce o sa zica...?! Bunatatea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii...Stiu ca e impotriva firii noastre ca si mie mi-ar venii sa i le pun in ciorba; dar uite-asa si impotriva rautatii lui si impotriva firii noastre- daca am imprumuta din firea Celui care pe cind eram noi inca pacatosi si-a dat viata pentru noi...Ce zici? Faci o experienta?