10 January 2010

LA VIRSTA ...MULTUMIRILOR!!!

Am fost invitata la ziua lui Pat. Monica sotia pastorului, mi-a zis ca Pat implineste 80 de ani, si ca ea va pregati ceva pentru Pat si nu vor fi decit citeva femei mai in virsta din Biserica. Zicea ea ca trebuie sa mai ies si eu…Sa ies…unde? …ma gindeam eu , cind ea ma chema la o adunare de babute…dar…ii datorez lui Monica multe…asa ca m-am dus…

De cite ori fetele mele au avut o nevoie, am apelat la Monica…”Monica, am nevoie de rugaciune!!!’. Si Monica a dus mesajul la grupul asta de babute care se aduna in fiecare luni ca sa se roage pentru nevoile celor din biserica. Asa ca…fara prea multa inima, am cumparat un cadou sa ma duc la ziua lui Pat. Deb, care mi-a impachetat cadoul mi-a zis…"imposibil! Pat nu are 80 de ani…nu vezi ce energie are?" Si eu am fost cam in cumpana, dar asa mi-au spus, ca are 80 de ani…

Pat este o femeie de statura mijlocie cu un par alb ca zapada strins intr-un conci la spate. O cunosc un pic mai bine de cind am fost la un retreat. “Up beat”…cum zic americanii; adica plina de energie. La un moment dat a trebuit sa mergem pe un deal in sus la una dintre cladirile campului si toate cite eram in grup ne-am incetinit pasul…dar nu Pat. Ai fi zis ca bateriile ei nu se uzeaza niciodata.

Am ajuns la Monica acasa si am fost surprinsa sa aflu... cu exceptia unei singure persoane eram cea mai tinara din grup. Cum si eu am 54 de ani, treaba asta a fost chiar simpatica , cind am fost somata sa servesc o bautura calda facuta din fructe, si cind Monica mi-a cerut ajutorul zicind…”tu esti una din cele mai tinere aici, Rodica…hai si ajuta-ma.” N-am mai auzit fraza asta cam de mult…

Am mincat noi ceva mincaruri cu nume ciudate si pompoase. Gazda este din Jamaica, si ei folosesc alte arome si condimente; nu chiar pe gustul meu…Dar atmosfera era placuta . Eram 14 femei in virsta in jurul mesei…cu personalitati absolut distincte. Oamenii mai in virsta sint mai putin preocupati sa-si ascunda caracterul…si hodoronc tronc, te lasa sa vezi cine sint. In apropiere era una din persoanele care de obicei le evit…care nu isi poate ascunde caracterul de circotasa si daca ...chiar viata ei ar depinde de acest lucru. Mereu curioasa, mereu nelamurita, mereu dispusa sa isi arate nemultumirea de cineva sau ceva. Doamne…urita boala mi-am zis…”Doamne fereste “ sa las asa ceva sa iasa din mine cu vremea; ca incepi sa te gindesti fara voie…oare cum o-i arata in ochii altora cind n-o sa mai fiu in stare sau n-o sa-mi mai pese sa ma controlez?

Dar nu de asta vroiam sa vorbesc…ci despre Pat. Circotasa era cu mult mai tinara ca Pat…Pat insa la cei 80 de ani ai ei, statea nevinovata in capul mesei, simpla si nestingherita de nimic. La un moment dat, Monica ne sugereaza sa spunem pe rind cite ceva despre Pat. Si rind pe rind fiecare din noi a descris ceva personal sau particular pe care l-am observat . Una zicea ca Pat are totdeauna o mina intinsa si ca la inceput cind abia venise la Biserica, Pat o facea sa se simta binevenita de fiecare data. Alta si-a amintit ca a fost cu Pat in Mexico sa ajute la construirea unei Biserici si ca acolo Pat s-a dovedit a fi un constructor nemaipomenit. O sora care o adusesera de la Nursing Home, unde este ingrijita din cauza neputintelor ei, ne-a spus ca viata ei este o viata de singuratate dat fiind faptul ca neputintele ei o tin prizoniera in camera ei; dar cind aude telefonul…se bucura ca stie ca Pat vine sa joace domino cu ea.

Eu mi-am amintit de o duminica …nu de mult. La noi in biserica inainte de predica pastorul intreaba daca cineva din audienta are vreo problema anume si are nevoie de rugaciune. Cei care au o astfel de nevoie sint rugati sa stea jos, iar ceilalti din jur vin si pun miinile peste aceea persoana si pastorul se roaga. Mi-am amintit ca in acea zi aveam un bolovan pe inima dar n-am vrut sa ma asez...stiu eu? Din orgoliu, din prostie...din ambitie.... Nu stiu cum m-a dibuit Pat, ca m-am trezit ca ma bate pe umar si imi zice la ureche…cu toata convingerea…”Tu ai nevoie astazi de rugaciune” si m-a luat de mina…in timpul rugaciunii .

Am ris cu toate ca am realizat ca asta este natura lui Pat, directa, fara ocolisuri. Ca un copil mirat, Pat se uita cind la una cind la alta nelamurita de complimentele ce le primea. Mai pe la urma ne-a explicat ca asa este ea…Ca este energica zicea ea, poate pentruca tatal ei cind erau copii si le dadea de facut cite-o treaba, avea grija sa nu-i lase sa stea fara ocupatie de loc. Daca ii vedea stind si asteptind dupa ceva, avea obiceiul sa le spuna…"No, acuma in timp ce te odihnesti, du-te si fa si asta, sau aialalta…” Si am ris cu toate la gindul ca tot ce facea Pat in biserica era doar “in timp ce se odihnea”.

Vorbind despre imbracamintea ei simpla, care de obicei este un fel de sarafan lung pina la glezne si o bluza pe dedesupt, Pat zicea ca , fiind profesoara, a avut prilejul sa o auda pe una dintre elevele ei vorbind in fata unui panou in care fotografiile erau asezate in ordinea trecerii anilor. Si zicea Pat ca ea n-a observat ca in cei zece ani…reprezentati de pozele de pe perete, ea a fost imbracata cam cu aceleasi haine in fiecare poza. Fetita a bagat insa de seama acest lucru si le-a spus colegelor ei…”vedeti…hainele lui Pat tin mai mult ca ale noastre”. Pat ne-a spus atunci cu voiosie ca ea a hotarit cu mult timp in urma sa faca diferenta intre “vrut” si “nevoie”. Zicea ea ca Dumnezeu este credincios si ca ne-a promis ca ne va da tot ce avem nevoie. “Poate asta este unul din secretele pentru care sint asa de bine dispusa”…zicea ea, “pentruca daca am renuntat sa vreau, nu ma supar daca nu primesc, si nevoile mele sint totdeauna acoperite.”

Monica, sotia pastorului i-a zis…”Stii ceva Pat…Dumnezeu mi-a deschis si mie ochii la subiectul asta despre imbracaminte…ca m-am gindit de multe ori la tine cind am inceput sa vreau un lucru sau altul. M-am intrebat cum de poti tu sa fii multumita si eu nu…”

Un alt subiect foarte delicat a mai fost atins. Pat n-a fost casatorita niciodata. Acuma trebuie sa stiti ca si la cei 80 de ani ai ei, Pat este o femeie frumoasa…la fata, bine proportionata la corp, educata…asa ca nu prea iti poti inchipui sa aiba vreun motiv sa fie singura. Si cu toate astea ea n-a fost casatorita niciodata. De obicei femeile singure …dintr-un motiv sau altul devin acre si rautacoase. Dar nu toate…Am avut bucuria sa am o astfel de bunica. Ramasa vaduva la 39 de ani , ea si-a dedicat "cu bucurie" viata copiilor si nepotilor ei. Si cind spun "cu bucurie"…spun un adevar. Asa si Pam…ne-a povestit ca ea a vazut ca scrie in Biblie ca Dumnezeu poate sa fie Tata si Sot pentru cei orfani sau necasatoriti si ca asta a fost decizia ei de la bun inceput…A mai spus ceva important...ca asta nu tine de natura noastra dar ca se invata...ca trebuie sa practicam ca sa dobindim unele din aceste calitati...Mare lectie...

Am stat acolo intr-un colt si mi-am amintit de faptul ca in Biblie scrie ca femeile tinere sint sfatuite sa mearga sa ceara sfatul la cele mai batrine…sa invete de la ele. Si m-am gindit…oare cite biserici au astfel de femei, care sa invete prin simplul lor exemplu aceste lectii atit de importante in viata. Monica ne-a spus ca impreuna cu Pat si cu o alta batrinica se roaga in fiecare luni pentru fiecare din biserica…ca ele 3 nu lipsesc niciodata de la ora asta de rugaciune chiar daca nu mai vine nici o alta persoana…Nu au facut caz de sfintenie...ci ne-au dezvaluit ce practica. Accentul a fost pus pe "nevoi si rugaciune"... nu pe "noi si sfintenie"...

Acuma nu cred ca e greu de inteles de ce am scris despre Pat…Stiu ca am multe cititoare care sint apropiate de virsta mea. Eu am doua fete, doi gineri si trei nepoti…si stiu cita nevoie de rugaciune este numai ca “intretinere”…asa cum facem la un automobil de pilda, ca sa functioneze. Avem nevoie de astfel de grupuri de rugaciune…si nu de circotase care sa caute dupa gunoaie…care sa-si arate nemultumirea…care sa sopteasca pe la urechi …Avem nevoie sa devenim femeile acelea care sa se roage pentru altii…care sa poarte haine care “tin mai mult”…care sa fie multumite cind nevoile le sint asigurate si sa o arate cu voiosie nu sa fie vesnic nemultumite ca nu pot sa aiba ceea ce vor.

Am realizat acu’ de ceva vreme ca nu mai auzi pe nimeni prinprejur care sa fie multumit. Motivele nu sint lipsurile ce le avem…ci faptul ca vrem din ce in ce mai mult si nu sintem multumiti sa avem doar ceea ce ne asigura existenta…vrem mai mult si mai bun...mai scump, mai sofisticat…si cind nu primim, devenim tristi si disperati.

Ziua de ieri a fost o zi binecuvintata. M-am dus la intilnire cu o fata lunga si m-am tirit pina acolo, si am venit inapoi cu un pas vioi…Sa ne uitam in jur…poate mai sint si alte Pat prinprejur; si poate nu le vedem pentruca poarta acelasi sarafan vechi de anul trecut sau de mai stiu eu citi ani in urma...si ne-am prea obijnuit cu el ca sa ne sara in ochi…Cautam dupa cineva cu o haina mai noua!!!Cautati mai degraba dupa o fata zimbitoare insa…Pat totdeauna zimbeste…

8 comments:

Anonymous said...

Ce minunat! Multumesc,Rodica, ca ai impartasit cu noi aceasta frumoasa intamplare. Inca mai am(avem) multe de invatat.
Elisabeth

Rodica Botan said...

Elisabeth si eu invat tot timpul...si ma bucur ca am la cine sa ma uit: Multumesc pentru mesaj. Imi pica bine cind aud ca ceea ce spun face sens si pentru altcineva.

Tasha said...

Mi-a placut articolul tau...mi-au placut detaliile care au dat farmec articolului,esti o buna povestitoare...te citesc mereu chiar daca nu las comentarii de fiecare data.

Rodica Botan said...

Bun venit tasha...ma simt onorata de vizitele tale...

viorica said...

Dumnezeu ne vorbeste cand intr-un fel cand in altul ,numai noi sa luam aminte .Astazi mi-a vorbit mie ,trebuie sa ma pocaiesc .Ajuta-ma Doamne Isuse!

Rodica Botan said...

Si mie imi vorbeste intr-una Viorica. Numa ca nu bag seama totdeauna!

disa said...

Rodica, persoanele in varsta au o nevoie acuta de compania celor dragi, si asteapta cu mare nerabdare aceste intalniri.
E si cazul scumpei mele mame, care ne asteapta cu mult dor, de fiecare data.

Rodica Botan said...

disa...daca ar gindii toti copii la fel ca tine!!!