Prin ianuarie, pretul argintului s-a ridicat la $50 PE OZ. Aurul era $800, si toata lumea zicea ca o sa ajunga la $1000 . Pe hirtie, profitul meu net era peste $300,000. De-acum ma gindeam in mod serios sa ma las de lucru.
Apoi deodata…s-a intimplat inimaginabilul si inevitabilul s-a dezlantuit. Balonul de sapun s-a spart. Marketul metalelor ajunse in cadere libera. In fiecare zi erau “locked down limit”(blocate la limita de jos) si pretul a mers cit s-a putut de jos si schimburile s-au suspendat. Eram intr-un lift in cadere, urmarind etajele in cadere si neputind sa opresc liftul. De fapt nu vroiam sa ma cobor. Credeam ca am putere sa ramin in afacere. Doar eu am ridicat afacera asta de jos - de unul singur. Stiam ca in scurt timp liftul va incepe sa se ridice din nou. Si atunci as fi putut sa cobor din el cind as fi vrut. Stiam ca situatia se poate schimba.
Si ma rugam intr-una “ Doamne, daca vrei sa ies din afacerea asta la $40; da-mi doar un semn. Trimite-mi o vedere. “Am sa fac orice imi ceri. Eu nu cred ca Tu vrei ca eu sa am pierderi si ai sa aduci marketul inapoi. “…Pai, Doamne daca tu vrei sa vind la $29, doar spune o vorba. Sint gata sa-Ti fac voia”:…Ok , Doamne, $19 imi incearca credinta. Spune-mi daca vrei sa vind.”
Doua saptamini de cadere a stocurilor si eram deja…afara. Nu pentruca Domnul mi-a zis sa ies afara. El a ramas foarte tacut pe toata perioada asta. Am iesit din afacera asta pentruca n-am avut de ales. Parca niste butoane automate au fost apasate si am fost afara din joc. Fara nimic. Zilch. Zero. Zip. Nada. Nothing. Am pierdut absolut tot.
Oh…si eram asa de minios pe Dumnezeu. Ce fel de joc sadic imi juca? De ce s-a oprit din a ma binecuvinta asa, dintr-odata? Nu I-am cerut in mod constant sa ma ajute sa iau o decizie?
E adevarat ca I-am cerut…dar dupa ce am lucrat luni intregi solo - de unul singur. Si convingerea mea adinca despre felul cum ma conduce Dumnezeu a venit numai dupa ce am facut sute de mii de dolari. In acelasi timp eram convins de faptul ca ma ghideaza dar eram si impresionat de propria mea intelepciune si abilitatile mele personale.
In apararea mea insa, asa imatur cum eram, imi amintesc ca m-am uitat la citeva exemple din Biblie. M-am gindit …oare cum s-or fi simtit apostolii cind au vazut ca le scade numarul celor alesi de Insusi Domnul lor si pier crucificati, decapitati, aruncati la fiare. Si m-am gindit - oare cum s-au simtit cind au fost aruncati in inchisoare, inainte de a fi omoriti pentru Christos. Si m-am intrebat cum se simteau cind erau in inchisoare, cind asteptau moartea pentru ca erau urmasi ai Domnului Isus Christos. Oare se rugau ca Dumnezeu sa le ia cupa amaraciunilor din mina?Oare se rugau ca sa faca o exceptie Dumnezeu in dreptul lor? Si oare citi bani faceau tipii astia? In mod sigur – daca Dumnezeu ar fi considerat sa ii binecuvinteze pe cei mai buni si mai dezghetati dintre ei cu profituri mari de bani, nu ar fi putut sa le menajeze mai bine buzunarele?
Astfel de momente lucide de gindire erau putine si rare, umbrite de durerea dar si de rusinea ce ma copleseau. Si cit m-am mai laudat…Si cit am pierdut…Si Domnul m-a lasat sa pierd. Mi-am ridicat si pumnul si am amenintat cu el…am batut din picioare…m-am dezlantuit ca un copil rau si incapatinat.
Dar Dumnezeu n-a avut pentru mine altceva decit…rabdare. M-a lasat sa-mi scutur frustrarea. Apoi, cu migala a pus totul pentru mine intr-o noua perspectiva.
(Va urma)
No comments:
Post a Comment