04 July 2014

O INMORMINTARE... DEOSEBITA...

Traducere Rodica Botan

Autor Necunoscut.
Consumata de pierderea mea, nici macar n-am observat cit de incomoda era banca de lemn pe care sedeam. Eram la inmormintarea celei mai bune prietene – mama mea. In cele din urma, a pierdut batalia cu cancerul. Tristetea si durerea pierderii ma coplesisera, ca mi se parea ca nici nu mai pot sa respir. Mama mea a fost totdeauna stilpul meu de nadejde si de putere: la scenetele de la scoala, cine credeti ca aplauda mai tare decit toata lumea… cind aveam cite o durere de inima, lua o cutie cu servetele si ma asculta pina imi varsam toata inima in fata ei… ea m-a mingiiat de moartea tatalui meu, ea m-a incurajat in anii de studentie si s-a rugat pentru mine toata viata mea.
Cind mamei i s-a pus diagnosticul de cancer, sora mea numai ce avusese un bebe, iar fratele meu numai ce se casatorise cu iubita lui din copilarie... asa ca a cazut sortul pe mine, fata de 27 de ani, care nu eram legata de nimic …sa am grija de mama. Am considerat insa acest lucru ca o onoare.
-Si acum… ce urmeaza, Doamne? …am intrebat eu stind acolo pe banca in Biserica. Viata se intindea in fata mea ca un abis pustiu. Fratele meu statea stoic privind crucea de pe perete. tinindu-si sotia de mina. Sora mea isi rezemase capul pe umarul sotului ei, iar el o sprijinea cu o mina pe dupa mijloc, in timp ce in celalalt brat era copilasul lor… Toti erau adinciti in durerea lor… dar nimeni n-a observat cit de singura am ramas eu…
Locul meu fusese alaturi de mama, pregatindu-i mincarea, ajutind-o sa mearga, insotind-o in vizitele la doctori, luind medicamente si citind Biblia impreuna. Acum ea s-a dus la Domnul. Lucrul meu s-a ispravit si eram singura…
Am auzit o usa deschinzindu-se si inchizindu-se cu putere in spatele Bisericii. Pasi repezi s-au auzit apropiindu-se pe covor. Un tinar exasperat se uita cu miscari rapide in jur si apoi se aseza linga mine. Si-a impreunat miinile si le-a pus in fata lui. Ochii ii erau inlacrimati. A inceput sa-si sufle nasul…
-Am intirziat… incepu el sa se scuze, desi nu era nevoie de nici o scuza. Dupa ce ascultaram citeva elogii, s-a aplecat si a comentat pe soptite…
-De ce o amintesc in elogii cu numele de Mary, cind numele ei a fost Margareta?
-Pentru ca numele ei a fost Margareta… de aia. N-a fost Mary niciodata. Nimeni nu i-a spus Mary…i-am raspuns eu tot in soapta…
Si ma miram de ce persoana asta s-a asezat linga rudele apropiate… putea sa stea in partea cealalta de Biserica. Ma intrerupe mereu cu lacrimile lui si se fitiie intruna… Cine o fi strainul asta pina la urma?
-Nu… nu-i drept… a insistat el in timp ce lumea din jur se uita la noi ca susoteam...
-Numele ei este Mary… Mary Peters... mai zise el cu convingere inca o data…
-Nu …ea nu este Mary Peters… i-am raspuns eu.
-Nu sintem in Biserica Luterana?... mai intreba el…
-Nu… Biserica Luterana este peste drum…
-Oh…
-Cred ca ai gresit inmormintarea, domnule…
Solemnitatea acestei ocazii, amestecata cu realizarea greselii acestui om, mi-a provocat un amestec de emotii, care s-a exteriorizat, fara sa vreau, sub forma …de ris. Mi-am pus miinile peste fata, sperind ca lumea o sa ia galagia facuta de mine drept plinset…dar n-a fost asa. Si privirile contrariate ale celor ce jeleau in jurul meu au facut situatia sa para si mai comica. M-am uitat la barbatul de linga mine ce parea atit de confuz. Pina la urma, l-a apucat si pe el risul, in timp ce se uita in jur, realizind ca e prea tirziu sa se retraga.
Mi-am imaginat ca mama mea ridea si ea de situatia creata. Cind ultimul Amin s-a spus, ne-am grabit sa iesim afara in parcare.
-Cred ca o sa fim de risul orasului… zimbi el. Mi-a spus ca numele lui este Rick si pentru ca deja era tirziu sa mai mearga la inmormintarea matusii lui, Mary, m-a invitat la o ceasca de cafea.
Dupa amiaza aceea a fost inceputul unei lungi calatorii cu acest barbat, care nu s-a prezentat la inmormintarea care trebuia, dar s-a prezentat la locul unde trebuia. Un an dupa aceasta intilnire, eram casatoriti la o biserica de tara, unde el era pastor asistent. De data asta amindoi am venit la timp si am ajuns la biserica la care trebuia sa ajungem. In momentele mele de durere, Dumnezeu mi-a dat motive de ris. In loc de singuratate, Dumnezeu mi-a pregatit dragoste. In luna iunie am celebrat aniversarea de 22 de ani de la casatorie. Si ori de cite ori ne intreaba cineva cum ne-am intilnit, Rick le spune ca ”Mama ei si Matusa mea, Mary", ne-au facut cunostinta… si este un aranjament cu adevarat facut din cer."

17 comments:

Loredana said...

ce superba este ultima fraza. uneori ne adancim atat de mult in durerea noastra ca nu mai reusim sa il vedem pe Dumnezeu sin cele bune si in cele care ni se intampla fara sa le intelegem.
foarte frumos text.

AICISIACUMACOLOCURAND said...

Draga Rodica
Multumesc pentru traducerea rapida! Esti nemaipomenita!Daca te pensionezi ,cred ca o sa poti traii confortabil din traduceri care le faci asa repede corect si efectiv!Eu am cugetat si zambit de doua ori! Pe Englezeste si pe Romaneste a doua oara cu ajutorul tau !Daca doua intristari simultane le purtam cam greu , doua zambete nu strica ,ba chiar mi-au facut bine !Cat de tainice sant caile Lui!Si cat de putin le intelegem! Si dupa ce ni se pare ca le-am inteles cat de mult le pretuim si multumim?
Virginia

kameluna said...

Vai ce frumos!! Deja imi dadeau lacrimile cand descria cum fiecare avea pe cineva alaturi numai ea era singura...super...DUMNEZEU LUCREAZA MINUNAT

cherie said...

Rodica, mi-a placut teribil textul mai ales ca de doua luni mi-am pierdut si eu mama si inca ii simt mana cu care ma sprijina atunci cand o chem.
Am zis eu, ai cele mai frumoase povesti pe blogul tau. Si multe, multe ! De unde le scoti ?

Rodica Botan said...

Vitginia Brasov mi-a trimis textul in engleza. De cum l-am citit m-a cucerit felul real cum priveste viata. Nu-i asa ca Dumnezeu da si ploaie si soare...si nu ne lasa prea mult sa agonizam...Multumesc pt cuvintele tale de apreciere, Loredana.

Rodica Botan said...

Virginia...multumesc ca mi-ai trimis textul. Este superb!!!

Rodica Botan said...

kameluna...Dumnezeu stie si partea aia...

Rodica Botan said...

Cherie...cuvintele tale mi-au atins inima. Ce zici sa ma lasi sa te adoptez pina te vei intilnii din nou cu mama ta?
Si de unde iau pobvestile? Caut in carti...primesc de la prieteni...asta de pilda mi-a trimis-o Virginia bRasov...si dupa ce am citit-o am trecut la traducere...unele bucati merita...
Da-mi voie sa te imbratisez odata...ca o mamica pe fetita ei...

Cella said...

M-ai facut sa imi amintesc de inmormantarea tatii. era in ultima seara de priveghi cand vin toate rudele si deja ochii erau usacti de lacrimi insa tocmai mai venise un grup mare si se vorbea, se plangea acolo si deodata se aude un fluierat ...
Ma uit la cumnata mea ce statea langa mine, ne stim nepotii, ea stie ce copii are si ne uitam disperate la ei. Eram totusi in biserica.
Ei, speriati se uitau la noi ca nu stiau de unde se aude totusi suieratul.
Cand ne ridicam ochii, al doilea frate al meu se chinuia sa isi scoata telefonul din buzunar si care avea ca melodie la el ... un fluierat.
Realizand ce se intampla, m-a pufnit rasul de nu ma puteam stapani si am vrut sa ma retrag, cumnata mea se chinuia sa ma potoleasca insa ... n-aveai pe cine.
Oamenii ... crezand ca eu o sa lesin de plans incercau sa ne consoleze si noi radeam de ne prapadeam ....

Luli said...

Pierderea unei persoane dragi este dureroasa iar eu care ma lupt din rasputeri sa-mi revin dupa ce unicul meu fiu, cel mai frumos si devotat copil, talentat si inzestrat a plecat dintre noi, o inteleg cel mai bine pe cea care a ramas fara mama.

Anonymous said...

DOMNULSA RASPLATEASCA PE TOTI CEI CARE AU FACUT POSIBILA SA AFLAM SI NI ACEASTA POVESTE DE VIATA. MI-A PLACUT ENORM SI DREPT URMARE AM TRIMIS-O SI EU MAI DEPARTE. MULTUMESC
CARMEN

cherie said...

Rodica iti multumesc pentru afectiunea ce mi-o arati. Cred ca din punct de vedere al varstei eu sunt mai potrivita sa fiu mama ta dar sunt sigura ca din punct de vedere al experientei de viata si a greutatilor pe care le-ai invins tu esti mai indreptatita sa te numesti mama mea, asa cum spui.

Rodica Botan said...

Cella...citeodata cind esti stresat asa...creierul vrea sa te protejeze si te face sa rizi. Nu glumesc...si mie mi s-a intimplat si am mai auzit si alte povesti...

Rodica Botan said...

Carmen...tu stii ca tot ce am aici este...de dat mai departe. Imi pare bine ca ti-a placut...

Rodica Botan said...

cherie...te-am vazut cu ochii mintii ca pe fata mea probabil din dorinta mea de a te imbratisa si a te face sa te simti mai bine. Dar ma acomodez si cu gindul ca am putea fi surori...chiar imi place ideea...
Te pup...

Rodica Botan said...

Luli, draga de tine...numai Dumnezeu poate sa mingaie sufletul...inimioara tya indurerata. Atita pot sa ma rog Domnului sa o faca El, ca omeneste este imposibil sa gasim ceva ce sa iti ia durerea. Love you...

Luli said...

Un cuvant de mangaiere adresat din inima aduce draga Rodica ,o raza de speranta si caldura sufletului ,pentru ca, un adevarat prieten tine locul familiei el fiind considerat un indispensabil membru al familiei.
Multumesc divinitatii ca exista oameni ca tine!