PE GINDURI

Fetele mele ma suna de obicei seara sa-mi spuna noapte buna. Aseara Deb imi mai spunea cit este de obosita… si se scuza parca pentru cit de lenesa a fost in ultima perioada din cauza oboselii. Ma regasesc in situatiile de care vorbea ea. Intr-o privinta, organismul iti spune ca are nevoie de odihna si in alt sens, creierul iti tine evidenta la cite lucruri ai inca de facut si cit esti de in urma cu treburile de pe lista ta mintala. Si cum ma straduiesc sa-i dau sfaturi bune copilei mele, ii explicam ca Biblia ne spune ca daca avem ce minca si cu ce ne imbraca, sa ne fie suficient. Numai ca noi alergam dupa atitea lucruri, ca nu mai avem timp zilnic sa ne ocupam de listele lungi de treburi pe care ni le-am propus. Si cu cit acumulam mai multe lucruri, cu atit sporeste si timpul necesar ingrijirii si mentinerii acestor lucruri. Am fost noi create ca sa hamalim? Nu cred. Munca e una, si hamaleala cu totul altceva. Ce sa mai spun de grija zilei de miine despre care am primit indicatii sa o lasam in mina Domnului. Noi ne ingrijim de acum in 20 de ani chiar daca asta ar insemna sa depasim virsta de supravietuire a omului. Ce sa mai spun? E o treaba de gindit…

Alt gind, sau alte ginduri… Ma mut. Inca impachetez si cu mintea si cu miinile. E drept… cu mintea fac progrese mai mari. Dar in procesul asta incet si obositor, am ajuns sa trag niste concluzii. La inceput, a durat sa ma despart in mintea mea de acest loc care mi-a fost “acasa” din 1992. Timp de 23 de ani am sadit pomi, am facut schimbari, am adaugat, si am reparat, si am remodelat, si am decorat. Nu am crezut ca ma voi muta de aici decit intr-o zi – pentru vesnicie. La un moment dat, cind m-am suparat pe fetele mele am zis ca pedeapsa lor va fi cind am sa mor si va trebui sa scape de toate hirburile de pe linga casa mea… si m-am distrat copios la gindul asta pe care l-am si impartasit cu ele. Sa le fi vazut fata!…Dar acum ma mut. M-am obisnuit cu gindul asta… si am trecut de faza aia cumplita in care imi reinviam amintirile clipelor petrecute in aceasta casa. Acum camerele sint pline de cutii in care ba aranjez, ba arunc lucrurile care trebuie mutate. Parca mi-e si ciuda pe ele, chiar daca eu le-am adunat. Traiesc de citeva saptamini intr-o harababura de nedescris. Incep sa ma gindesc cu bucurie la noua casa, la ordine si la confort.

Ma gindesc ca asa e si cu viata pe pamint. Acumulam tot felul de hirburi in trecerea noastra prin viata. Se apropie ziua cind ne vom stramuta intr-o alta casa, intr-o alta viata. Am cam impachetat multe lucruri nefolositoare in bagajele noastre. Lucruri care nu se potrivesc cu noua locuinta. Ne uitam cu groaza la bagaje… Ne gindim cu parere de rau la energia si timpul irosite cu aceste nimicuri. Nu ar fi mai bine sa le lasam in urma? Am lucrat la casa noastra veche, la viata noastra materiala, paminteasca… dar Domnul Isus S-a dus sa ne pregateasca un loc… un loc nou … Si parca ne entuziasmam la acest gind… la confortul, si ordinea, si odihna la care rivnim… Nu-i asa ca e o treaba de gindit?

Si uite asa, cad mereu pe ginduri doar uitindu-ma la viata mea. La incidente marunte, la cite un cuvint spus de cineva la repezeala, dar care in mintea mea rezoneaza cumva cu o concluzie puternica. Uite, asa cad eu mereu pe ginduri. Nu ca ma simt mai desteapta… ci doar mai… treaza la viata mea si la viata celor din jur!