A CERUT O OGLINDA...

    

     Un om de nationalitate maghiara a zacut intr-o celula in inchisorile din Rusia timp de 55 de ani. Credeau despre el ca este smintit. Si… prin anii 2000, cind s-au mai schimbat si restructurat lucrurile in minunata Rusie, s-au gindit dumnealor sa il dea pe mina unui grup de psihologi, care din anumite motive au cerut sa il studieze sau sa vada ce este de facut cu el. Ce credeti… care a fost primul lucru pe care omul l-a cerut cind l-au scos intr-un carucior din inchisoare? O sa va minunati!

     A CERUT O OGLINDA… ca sa se vada in ea. Si cind si-a vazut chipul pe care nu-l mai vazuse de la 20 de ani… si-a pus capul in palme si a inceput sa plinga in hohote.

     M-am gindit toata dimineata la omul asta… la durerea lui. Ce pierdere imensa! Daca pierzi banii, ii recuperezi cumva sau traiesti mai modest. Pierzi pe cineva drag, de la o vreme si durerea aia tace. Dar cind te pierzi pe tine insuti… Cit trebuie sa fie de dureros! Cind au trecut 55 de ani – de viata -  in care n-ai impartasit un gind, n-ai intins o mina cuiva, n-ai facut nimic pentru nimeni… decit strictul necesar pentru tine… cit poate fi de goala o asemenea viata?

     Omul asta cel putin n-a avut libertatea sa traiasca decit ca o planta. Dar noi avem posibilitatea sa existam pentru noi si pentru cei din jur. Avem sansa astazi sa alegem inca ce facem cu viata noastra. Ne inchidem in inchisoarea egoismului personal sau traim din plin zilele ce ni s-au pus la dispozitie?

      Ma urmareste inca imaginea acestui om si parca ma doare durerea lui… si ma intreb cum o sa ne uitam odata in urma la viata… cu ce ochi… cu ce inima… cu ce regrete?