21 January 2013

TOATE LUCRURILE LUCREAZA IMPREUNA, SPRE BINELE CELOR CE SE INCRED IN EL! 1.

Am simtamintul ca dincolo de clickurile care se fac pe acest blog, sint oameni ca si mine, doboriti uneori de griji si de probleme, cautind un raspuns la multele intrebari, la multele dileme pe care le creaza existenta pe planeta asta. Asa cum fac si supravietuitorii de cancer, asa si eu, supravietuitore a multor probleme, griji, dureri si pacate, vin sa va depan o parte din povestea mea, in speranta ca va pot aduce celor ce aveti nevoie sa auziti ...o veste buna…Exista speranta, exista iesire din impas, exista rezolvare…pentruca exista Christos. Si exista motive bine stabilite de ce uneori se intimpla unele lucruri in viata noastra. Nimic nu este la intimplare; si nu exista coincidente.

In citeva articole pe acest blog am vorbit despre accidentul meu din 1992, cind m-am electrocutat la 12.000 de Volti. La momentul ala, nu puteam sa vad in acel incident decit un lucru ingrozitor…teribil de ingrozitor…Nu puteam sa inteleg ce scop ar avea un asemenea accident in existenta oricarei fiinte umane…N-am intrebat insa nici "de ce"? Si nici "de ce eu"? Pentruca intr-un fel mi-am asumat o anume responsabilitate; si am considerat accidentul ...ca un fel de pedeapsa, desi…mi se parea ca pedeapsa e destul de substantiala…Dar mi-am zis…"cine sint eu sa cintaresc pedeapsa"? Apoi, mai stiam din Biblie ca iertarea nu neaparat sterge consecinte. Daca sintem corecti si facem o analiza amanuntita a vietii noastre,este imposibil sa nu gasim greselile. Unele le-am facut din nestiinta…dar altele le-am facut cu ochii deschisi, cu mintea cuplata…cu vointa noastra in plin acord. A nu se considera insa ca totdeauna durerea este pedeapsa. Dumnezeu a folosit-o in trecut de multe ori sa-si arate gloria Lui. Cine poate sa-I inteleaga gindurile? Eu una citeodata nu mi le inteleg pe ale mele...

Dar sa revin...Am fost arsa 34% din totalitatea corpului. Arsurile electrice sint diferite de arsurile obisnuite. Ele sint si interioare. In prima parte dupa accident imi faceau in spital tot felul de analize ca sa descopere ce altceva e ars pe dinauntru…ce fel de celule arse elimin…de la ce? Doctorii mi-au spus ca sint putini cei care supravietuiesc unui asemenea accident si ca fiecare caz e…unic in felul lui. Ca unele probleme nu vor fi depistate atunci ci vor apare pe parcurs. Nu aveau multe cunoscute la ecuatia mea.

Am stat o luna jumatate in spital, pe morfina. Am citit odata din intimplare in jurnalul nursei care ma ingrijea…si ea spunea…"Pacientul se comporta ca un leu in cusca…" Si asa si era...Nu puteam sa ma asez in pat fara sa ating o portiune care sa nu fie arsa. O parte din chinurile primelor zile si a primelor bai, mi-e stearsa din memorie…atit a fost de greu ca mintea refuza sa aduca acele memorii la suprafata. De fapt…mi-am reconstituit o portiune din amintiri din bucatele de informatii adunate si pastrate de familia mea. Imi amintesc ca n-am plins pentru trei zile. Am fost, dupa parerea lor in soc. Apoi, a treia zi mama mea mi-a adus supa de gaina. Si imi baga cu lingura in gura sa maninc. Nu-mi puteam misca mina dreapta de loc. Atunci abia am inceput sa pling pentru prima data…atunci abia am inceput sa ma gindesc la ce urmeaza; si sa nu-mi pot folosii mina mi se parea ingrozitor. De picioare nu mi-a parut asa de rau cit imi parea de rau dupa mina dreapata. Imi placea sa cint la instrumente, sa brodez, sa pictez…printre altele. Cum o sa pot face toate astea fara mina ?

Nursa care ma ingrijea, a luat lingura din mina mamei mele si mi-a pus-o in mina dreapta ; mi-a zis "tu sa iti bagi in gura" Mi-a venit sa arunc cu ceva dupa ea…poate dac-as fii putut, as fi facut-o …avea asa o atitudine... "Ce impertinenta"…mi-am zis...doar stia bine ca nu pueam misca mina decit citiva centimetrii?! Dar …tocmai asta vroia si ea…sa ma enerveze…sa ma scoata din starea in care eram…sa ma faca sa reactionez…sa lupt putin, si sa nu accept situatia.

Mina dreapta si piciorul drept erau insa intepenite si nu vroiau nici cum sa miste. Imi amintesc ca au trimis o terapista tinara, proaspat iesita din scoli, care trebuia sa puna mina pe mina mea intepenita si sa o forteze sa miste. Mina era arsa…nu numai pielea dar aveam o gaura unde intrase curentul …si dupa trei zile avea deja culoarea carbunilor si pe alocuri puroia galbui…Plingea si ea…plingeam si eu…Tot a treia zi am cerut sa ma lase sa ma spal singura. Imi dadeau un burete aspru si trebuia sa spal pielea arsa de pe mina dreapta in special, sa o inlatur… Apa era cu clor...Niciodata nu mi-a fost groaza sa ma uit la orice buba am avut. De data asta nu-mi puteam tine mincarea in stomac de cite ori ma uitam…si cu toate astea, am insistat sa fac eu toata treaba asta…parca ma durea mai putin daca ma spalam eu...
…………
In decurs de o luna jumate, un deget si jumatate de la picioarul drept au intrat in putrefactie…au trebuit amputate. Au hotarit operatia in acelasi timp in care au luat piele din alte parti ale corpului si au pus-o in staples acolo unde nu mai aveam piele. Noptile erau cosmare…mi-era teama sa inchid ochii de frica ca uit sa respir. Acuma…nu am fost eu o fata proasta si stiam ca nu pot sa uit sa respir- stiam ca este un reflex neconditionat…dar de cum puneam capul pe perna, ori auzeam bubuituri si saream din pat strigind cit ma tinea gura…"ce s-a intimplat?..."ati auzit?" …ori visam ca nu mai am aer si ma chinuiam sa respir. Noapte de noapte. Imi amintesc ca o noapte intreaga am privit fereastra in asteptarea primelor raze de soare, refuzind sa inchid ochii de frica viselor. Mintea nu putea nicicum sa se linisteasca de pe urma grozaviilor prin care a trecut.

Si toate astea trebuia sa le consider in raport cu un verset din Biblie care spune ca "Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in El". Si eu stiam ca Biblia nu minte niciodata. Cumva…odata…voi intelege si acest verset pe deplin. Si la ora asta, nu stiu daca il inteleg inca pe deplin…dar am inceput - si stiu un lucru in mod sigur - ca toate durerile din viata m-au schimbat, adaugind la cunostiintele mele multa intelegere si intelepciune si o noua perspectiva si compasiune vizavi de oamenii din jur. Sint mai putin predispusa sa judec si mai mult dispusa sa inteleg, sa ajut, sa ma implic pozitiv. De ce unii sufera mai mult si altii mai putin? Imi trecu asa prin minte un gind…ca fulgerul…Cu cit catirul este mai incapatinat cu atita primeste mai multe lovituri in coaste…cred ca nu este total lipsita de adevar fraza…mai ales ca... cunosc atit de bine catirul in cauza…

Va urma...

14 comments:

GoodGospel said...

Posibilitatile puteau fi infinte. Dumnezeu stie de ce s-au intamplat lucrurile asa. Daca ne gandim la Iosif, prin cate a trecut...
Suferinta fizica este greu de suportat, este greu sa te accepti dupa o astfel de intamplare.
As vrea totusi sa va ganditi ca Domnul a spus: "Nu a pacatuit nici parintii lui nici el, ci a fost asa pentru Slava lui Dumnezeu."
Prin intamplarea lui Iosif, Dumnezeu a intemeiat un popor, o familie nu a murit de foame si Dumnezeu a fost Glorificat prin iesirea din Egipt.
Sa nu uitam ca chiar printr-un mare rau la adresa Fiului Sau, lumea a fost mantuita!

elena marin-alexe said...

Cunosc si eu...un catar, cu care Domnul a avut mult se furca....
Imbratisez inima ta cu iubire din EL, marea IUBIRE A LUMII!

Anonymous said...

Aşa este durerea te schimbă..şi dacă nu am fi încercaţi nu am putea fi nici folositori..totul se întâmplă cu un scop. Dumnezeu ştie mai bine.

Cella said...

Doamna Rodica, va trimit o imbratisare cu lacrimi de emotie ....

DoarATAT said...

Bună Ziua !
Vă doresc Un AN NOU Minunat ! La Mulţi Ani ! ... cu SĂNĂTATE !
~
Vă mulţumesc ... pentru acest articol, care va avea ... o continuare ! Îmi pare rău pentru nefericita dumneavoastră experienţă de Viaţă ! Vă mulţumesc pentru că totuşi ne-o împărtăşiţi ! Citeam de curând ... ca un fel de "maximă":
"Grăbiţi-vă să învăţaţi din greşelile altora ! Pentru că NU le puteţi face pe toate!"
"Greşeli", experienţă ... SFATURI, pilde ... doar "citind" ŞI căpătăm "ceea ce putem PRIMI" !
Pentru că orice primim ... NE APARŢINE ! (aproape că AM TRĂIT experienţa traumatizantă relatată "sumar" de dumneavoastră, doamnă Rodica Botan ! ... şi am "reuşit" să MĂ Transpun ... pentru că EU ÎNSUMI, de-a lungul vieţii ... am "păţit DESTULE", inclusiv opăriri cu apă fiartă, cu ulei încins ŞI chiar ARSURI !).
Nu orice "generalizare" ... poate fi aplicabilă în orice situaţie. Ceea ce NU ai trăit în minimal, NU îl poţi concepe prin "preluare ... din EXEMPLUL altuia".
Dumnezeu ... dăruindu-ne fiecăruia UNICITATE, ne-a înlesnit totuşi, în "doze" diferite ... posibilitatea de a "înţelege" ... ŞI din experienţa altor oameni !
~
Internetul ... facilitează COMUNICAREA, dar ... crează DEPENDENŢĂ !
părerea mea: NU există cale de mijloc ! Dar fiecare ... îşi poate "construi" propriul "zid de apărare" !
NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU :
a) (ori) NU există: valabil în SPECIAL pentru atei (sau "liberi cugetători" ... cum le place să se "alinte")
b) când există "călduţă", pentru cei "ne-păţiţi ... în NICI un fel"
c) FIERBINTE ... "numai" când ... "ne prăjim"!
...
"uneori" ... ne trezim ... dându-ne seama ... CĂ doar "noi" suntem de vină pentru:
- neputinţele noastre
- necazurile noastre
- Judecăţile noastre ...
~
Pentru că TOT ceea ce "vedem" la alţii ... Pe Noi NE Reprezintă, de fapt ! Ceea ce facem "altora", noi suntem cei care LE PĂTIMIM !
~
TOŢI "ceilalţi" sunt OGLINDA "mea"!
...,
Vă mulţumesc pentru că EXISTĂM !
Doamne ajută ! amin.
~,

Rodica Botan said...

Good gospel...ai dreptate. Ca si Iosif, Iov la fel, a suferit nu din pricina greselilor lui...dar in cazul meu am avut motive sa cred altfel. Dumnezeu isi iubeste copii si ia masuri sa-i duca pe calea buna. Uneori masurile sint drastice. Din dragoste pentru copii nostrii le tragem citreodata o mama de bataie de ni-e mila noua si ne vine sa plingem...si ei tot nu pling...


Dar ai dreptate in tot ceea ce ai spus - nu trebuie generalizat.

Rodica Botan said...

Si catirii ...sau mai ales catirii au avut nevoie de multa dragoste...
Love in Christ , sister!!!

Rodica Botan said...

Anonymous...exact cum zici...El stie ...noi nu!

Rodica Botan said...

DoatAtit...de data asta a fost mai mult de "atit". :)
Domnul cu tine, prietene. El sa te pazeasca de tot ce este rau, si sa-ti dea pace si bucurie!

Anonymous said...

Rodica,te iubesc pling si te iubesc. Am avut un prieten care era foarte bolnav si ne-a scris o scrisoare pina mai putea rabda si zicea el: durerea fara murmur e singurul dar pe care il putem oferii lui Isus . Ah cine si cit poate . Te iubesc plingind de cite ori pot descifra ceva din tine, Te imbratisez Marta

viorica said...

Rodica imi pare rau de ce ti s-a intimplat ,dar nu uita ,ai invins pentru ca ai fost asezata in sanul lui Dumnezeu .Dumnezeu sa te binecuvinteze!

Rodica Botan said...

Multumesc tusa Marta...mai stim noi citiva care daruiesc Domnului rabdare in durere fara murmur...
Va imbratisez si eu pe toti...

Rodica Botan said...

Viorica...mai mult El m-a purtat, ca unele locuri pe unde am fost nici nu mi le mai amintesc...

cherie said...

Asa este... Intelepciunea vine odata cu varsta, dar sunt si intamplari ca acestea de care ne-ai povestit, care uneori te fac mai intelept deodata...
Asa se zice, "Nestiute sunt caile Domnului! " Asa a fost sa fie pentru tine.