29 July 2009

IN SFIRSIT...L-AM GASIT!... SAU...M-A GASIT?

Nu de mult, pe un blog pe care il pretuiesc mult si unde din cind in cind mai indraznesc sa-mi dau drumul la ginduri, am vazut poza unei mame tinere, cu cei doi copii ai ei. La 27 de ani ramasa vaduva, o femeie foarte frumoasa... Si din privirea ei poti ghicii ca si foarte inteligenta…Si din ce se citeste printre rinduri …si foarte credincioasa . Inteligenta merge bine cu credinciosia…si nu o spun ca sa denigrez persoanele inteligente care nu l-au cunoscut inca pe Christos…dar cu cit stii mai mult cu atit intelegi mai mult ca lumea asta nu este o intimplare. Si din ce te apropii mai mult de adevar te minunezi de grandoarea lucrurilor create de Dumnezeu, de frumusetea si complexitatea fiecarui lucru aparent banal…Si fiind inteligent…ai sa cauti sa cunosti Autorul acestor minunatii.

Fiul ei desi nu scria mult despre mama lui, nu tinea secret adincul respect pe care il avea pentru aceasta fiinta gingasa dar si puternica, care a ales singuratatea pentru sine, dindu-le copiilor ei sansa la tot ce era posibil omeneste, ca sa creasca bine si frumos si fara consecinte de pe urma unor alegeri gresite din partea ei; si renuntind astfel cu generozitate la sansele omenesti care i-ar fi putut indeparta sau alunga de tot singuratatea. Nu cunosc detalii…dar unele lucruri vorbesc bine fara sa fie pronuntate de nimeni. Cum ar fi de pilda…cum au fost crescuti copii si ce valori au cind sint oameni maturi. Fara nici o retinere pot spune ca o parte din succes este datorat acelei decizii importante facute de acea mama tinara cu multi, multi ani in urma. Decizia de a sacrifica o posibila fericire pentru a ingadui ca copii ei sa nu fie deranjati de vreo alegere personala ...

Ca una care am avut o astfel de sansa si n-am acceptat-o ... de fapt am fost chiar inversunata impotriva soartei care ma aruncase pe insula izolata a singuratatii…am si mai multa admiratie pentru cei care renunta la a mai cauta dupa o Fata Morgana, dupa o fericire personala, ci cu sensibilitate accepta realitatea asa cum vine. Subiectul m-a atras si mi-a dat mult de gindit. Am avut o bunica care a ramas vaduva la 39 de ani si a ramas singura toata viata. Imi explica ea ca n-a vrut sa isi creasca copii cu un tata vitreg.

Departe de mine de a ma pronunta urit despre barbatii care iau rolul de tata si il fac cu frica si temere de Dumnezeu si cu dragoste; la fel sint femei care devin mamici unor copii la care nu le-au dat nastere dar ii cresc ca pe ai lor purtindu-se cu ei cu dragostea Lui Dumnezeu…Dar stim cu totii cite situatii negative apar din aceste combinatii…si citi copii sufera pe nedrept pentruca parintele cu care au ramas de pe urma unui deces sau al unui divort, nu accepta singuratatea…

Daca critic pe cineva…ma critic pe mine; iar daca o fac nu o fac ca sa ma victimizez. Cei in cauza isi merita soarta iar adevaratele victime de obicei sint prea mici sa fie intrebati si n-au de ales. Ma gindesc doar ca poate, poate cineva va beneficia de aceasta discutie, ca poate undeva, cineva …contempleaza aceeasi situatie. Si in speranta ca pot sa adaug ceva la procesul de gindire al celor ce sint singuri si nu sint convinsi ce ar trebui sa faca inca…voi aborda acest subiect sensibil.

Uitindu-ma in urma nu pot sa nu realizez ca toata lupta mea impotriva singuratatii a fost si fara rezultatele pe care le-am dorit, fara sa ma apropii de Fata Morgana cu nici un centimentru mai mult decit eram inainte, si fara sa reusesc sa alung singuratatea . Am dobindit in schimb…multa oboseala si dezamagire; ca goana dupa vint n-aduce mari rezultate. Plus…ranile ce se capata pe cimpul de bataie. Si cei care n-au fost singuri pe cimpul de lupta se mai aleg si cu multa vinovatie si trebuie sa traiasca cu consecintele; ranile personale sint mai usor de acceptat dar cind trebuie sa oblojesti ranile celor nevinovati pe care i-au tirit dupa tine in aceasta batalie fara rost…acolo incepe cosmarul remuscarilor.

Poate…mi-am zis eu, mai alaltaieri…poate nu intimplator soarta unora este sa contempleze singuratatea. Poate…poate... cind o lume intreaga intoarce spatele…vom putea vedea pe Cel ce ne cauta si ne asteapta cu bratele deschise. Poate abia atunci cind cautam si nu gasim…vom vedea ca totusi cineva ne asteapta statornic si iubitor. Poate ca atunci cind batem si nimeni nu deschide este pentruca am batut la usi gresite…pentruca El a promis ca ne va deschide si El a promis: "cu nici un chip nu te voi parasi"… Poate... ca sintem singuri din prostie…din aroganta…din nestiinta…din rautate…;lista e lunga. Pentruca desi cautam, nu cautam ce trebuie sa cautam. Si daca inca sintem singuri este pentruca nu -L bagam in seama, pentruca nu-L vrem desi El ne iubeste si inca ne asteapta sa ne ia singuratatea si sa ocupe locul gol din viata noastra cu prezenta Lui…Familiari cu aceste tablouri?

Ma mai lupt cu singuratatea uneori? Recunosc ca da…oridecite ori Ii intorc spatele .Dar pot spune ca in sfirsit, singuratatea nu ma mai sperie ca pe vremuri si nu mai caut dupa Fata Morgana…Daca sint singura este dn neatentie…din nebagare de seama …din lipsa mea de la apel…pentruca El este Cel ce este…El este prezent intotdeauna la intilnire…nu m-a dezamagit niciodata si oridecite ori l-am cautat ...L-am gasit!

6 comments:

AICISIACUMACOLOCURAND said...

Two Types of People
====================

There are two types of people,
those who come into a room and say,
"Well, here I am!"

and those who come in and say,
"Ah, there you are."


~Frederick L Collins~

A.Dama said...

Rodica,

Neasteptat a fost acest excurs-incursiune! Daca ar exista retete generale cand vine vorba de interactiunea oamenilor, ar fi mult mai simplu. Dar pentru ca Dumnezeu ne-a intocmit atat de creativ, incat nu semanam defel unul cu celalalt, nici retetele nu se pot generaliza, decat pana la un punct. Apoi ne trebuie o reteta specifica. Eu ma bucur ca tu ai gasit o modalitate de a mantui singuratatea. Ai fost si esti acolo cand era si este nevoie de tine. Nu e lucru putin. Dincolo de furtuna gandurilor, care sigur ne fura timpul, mereu si mereu, aminteste-ti ca sunt oameni care multumesc pentru ca esti! Singuratatea trebuie macar sa paleasca atunci cand iti amintesti acest adevar!...

Rodica Botan said...

Bine ai venit Virginia...voila...here you are...!!! Si prezenta ta este placuta totdeauna!!!

Rodica Botan said...

A.dama...sensibila si intuitiva ca totdeauna...Citeodata durerea se aduna si atunci cuvintele curg...Binecuvintate sint picioarele aducatorilor de vesti bune insa...si tu ai niste picioare de genul asta...

Cristina said...

Rodica, nu pot sa spun ca inteleg ce simti, pentru ca nu stiu, nu am fost in situatia ta. Dar pot sa te incurajez si sa-ti spun ca Domnul poate lucra spre binele fiecaruia care il iubeste pe El.

Domnul sa-ti dea putere sa stai tare si sa sti ca esti inconjurata de oameni care te iubesc, chiar daca sint la 2370 mile departare si 35 de ore est.

Rodica Botan said...

Cristina...n-am sa-ti spun de cite ori am citit mesajul tau...si il pastrez si il recitesc...thank you