08 December 2016

DE SUB FINICUL DEBOREI

1
Nr. 62, Decembrie 2016 Revistă crestină pentru femei
”Dar îngerul le-a zis :
„Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună,
care va fi o mare bucurie pentru tot norodul : astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” Luca 2:10-11
Aurelia Gabor
1425 Zion Church Rd., Hickory, NC 28602, Tel. 36o-944-9638 ;
EMail : aureliagabor@yahoo.com
2
Cuprins
L-am găsit și eu, Aurelia Gabor.......................................................................3 Maxime, Lenuța Amurăriței Pus......................................................................6 Corul Polițiștilor, Romania 2016......................................................................7
Într-o seară de Crăciun, Olympia Nenu...........................................................9 Gândind la anii ce-au trecut..., Dr. Mariana Goron........................................15 Dumnezeu mi-a rămas credincios, Ligia Salasan Bejera...............................16 Examinează-ți inima, Ana Tătar Andraș.........................................................17 Colindă la Petrila, Rodica Boțan......................................................................18 Muzica, Dr.LigiaMiclea.................................................................................20 Rubrica Gospodinei...........................................................................................22
3
Nota Editorului
Aurelia Gabor
L-am găsit si eu...
”După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat : „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor ?
Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.”
Matei 2:1-2
Curând după nașterea Domnului Isus Hristos, spune Biblia că ”niște magi”, care primiseră vestea venirii în lume a ”Regelui Iudeilor”, prin intermediul unei stele speciale care, în final i-a și călăuzit la locul unde se găsea Regele, au și pornit la drum să Îl găsească. În mintea noastră de acum, deși avem la îndemână tot felul de aparate de direcționare la toate nivelele, care de care mai performante, încape cu greu ideea că, totuși, magii L-au găsit pe Domnul Isus, fără aparatura de care dispunem noi astăzi.
Cum au procedat ? Care au fost "semnele" după care s-au ghidat ? Care sunt ”semnele” care ne spun și nouă astăzi că Domnul Isus S-a născut ca om, a murit pentru păcatele noastre și acum este viu în vecii vecilor ? Iată câteva întrebări pe care mi le-am pus și eu acum, în preajma apropierii sărbătorii nașterii Lui și, poate că, răspunsurile ce le vom găsi mai jos vor aduce claritate și lumină și multora dintre cititoarele revistei. Sper ca, ilustrația ce urmează să ne ajute să înțelegem ce anume a făcut ca magii să nu greșească destinația și să Îl găsească pe
Pruncul sfânt, născut în Betleemul din Iudeea.
Să presupunem că dorim să facem o călătorie la Washington DC, cu scopul precis de
a-l întâlni pe președintele țării. Avem informația că acesta locuiește în Washington DC, la Casa Albă. Dar, unde se găsește Casa Albă ? În final, ne vom informa și vom afla că adresa este 1600 Pennsylvania Avenue. Un binevoitor căruia i-am cerut informații ne va descrie ”locuința” președintelui ca pe o clădire mare și impozantă, păzită de o gardă bine instruită, gata să acționeze dacă este nevoie. În același timp, această rezidență însă poate fi și vizitată. Suntem încurajați să încercăm să localizăm și avionul prezidențial pe care scrie Air Force One, cu care circulă președintele și pe care, poate, îl vom zări parcat în curtea Casei Albe. Dacă vom vedea un om ieșind din Casa Albă și înconjurat de ofițeri de poliție și detectivi civili, acesta este un alt semn că am avut șansa să îl vedem chiar pe președinte în persoană. Poate îl vom vedea urcând în elicopterul prezidențial. Nu e greu să îl reperezi, deoarece întotdeauna este înconjurat de fotografi și ziariști. Semnele că l-ai văzut pe președinte sunt : securitatea din jurul lui, pompa cu care este tratat și publicitatea care îl încojoară oriunde merge.
4
Dacă vom dori să cunoaștem ”semnele” moștenitorului tronului Angliei, va fi suficient să ne uităm la diferite coperte de reviste și imediat îl vom vedea pe Prințul Willliam și pe alții din familia regală. Dar, care sunt semnele pe care Dumnezeu le-a ales pentru a scoate în evidență sosirea în lumea noastră a Prințului Cerului și al Pământului ? Haideți să vedem câteva din ele.
Dumnezeu a ales ca Mântuitorul lumii să apară în lumea noastră ca un Copilaș, învelit în scutece sărace și primul Lui pătuț să fie o
iesle. Din nefericire însă, cu foarte mici excepții, întreaga lume de
atunci nu a observat acest ”semn”.
Nici chiar iudeii, în mijlocul
cărora și pentru care, în mod special a venit Domnul Isus pe
Pământ, nu L-au putut recunoaște pe Cel pe care Îl așteptau, de fapt,
de milenii. Și asta, în ciuda faptului că, profetul Mica a vestit, cu
sute de ani înainte că :
”Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel...” (Mica 5:2). Nici poporul evreu și nici liderii religioși ai acestuia, nu L-au recunoscut pe Regele lor, întrucât nu aveau puterea spirituală de a vedea divinul în ordinar. Cu siguranță că, aceștia așteptau ceva spectacular, care să fie văzut de toată generația care trăia atunci în acea arie. Liderul așteptat de poporul evreu trebuia - în accepțiunea lor - să fie cineva capabil să îi elibereze de sub dominația romană sub care se aflau atunci. Evreii voiau un semn vizibil dar, în nici un caz nu s-au așteptat ca Regele lor să Se nască într-o iesle și să fie înfășat în scutece sărace. Semnul acesta a fost mult prea simplu pentru ei, în vremea aceea și, din nefericire, a rămas mult prea simplu și inacceptabil și pentru mulți dintre noi, până în zilele noastre.
Un copilaș special. La naștere, Domnul Isus Hristos nu a fost jumătate Dumnezeu și jumătate om, ci El a avut un statut unic, fiind în același timp, atât Dumnezeu, cât și om. Este adevărat că, pentru mintea umană, limitată în înțelegere și percepție, această afirmație pare o glumă. Dar, Domnul Isus a fost Singura persoană care, în toată istoria omenirii a avut acest statut. El nu a încetat să fie Dumnezeu, deși, pentru o vreme a renunțat la toată gloria cerească în care a trăit până atunci și a fost om până în ultima fibră a corpului Său. El S-a născut cu trup de carne ca și noi, cu simțuri și emoții ca și noi, cu nevoi de hrană și îmbrăcăminte la fel ca orice om de pe pământ. Desigur că, pentru mințile noastre este un adevărat mister, dar în El au fost două naturi întrunite într-o singură persoană. Pe marginea dumnezeirii totale a Domnului Isus Hristos s-au dus multe dispute teologice, adevărate bătălii între teologii lumii și încă se mai duc. Dar aceasta este ceea ce stă la baza credinței mele și ar trebui să stea la baza credinței oricărui creștin : Domnul Isus Hristos, intrat în lumea noastră ca un copilaș cu totul special este Singurul și Adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, care a îmbrăcat chip de om !
Un Dumnezeu al surprizelor. Pentru mine personal și cred că pentru toți cei care au experimentat prezența Domnului Isus în viața lor personală, nu există nici o îndoială că Cel născut în Betleem este Dumnezeul surprizelor. Este adevărat că, din perspectiva noastră umană limitată, modurile Lui de a lucra de multe ori nu fac nici un sens pentru noi. Dar, când vom privi în urmă la felul în care s-au desfășurat anumite evenimente speciale din viața noastră, nu vom putea decât să cădem în genunchi și să Îi mulțumim că
5
nu ne-a făcut după ”indicațiile” noastre și nici după cum noi am stăruit de multe ori, înaintea Lui, să ne rezolve problemele. Și aceste constatări trebuie să fie o mare încurajare pentru noi, deoarece aceasta îmi reamintește din nou și din nou, că El este Dumnezeu și că eu nu sunt ! Te-a surprins vreodată Domnul Isus Hristos prin modul în care S-a apropiat de tine sau de problema ce o aveai ? Pe mine m-a surprins - și nu o dată - prin răspunsuri instantanee la rugăciuni, prin oportunități speciale ce mi le-a scos în cale dar și prin încercări neașteptate la care m-a expus pentru a mai ”ciopli” colțurile tăioase ale caracterului meu sau pentru a mă mai opri din rutina zilnică și a-mi reaminti că El este un Dumnezeu gelos, care dorește să aibă prioritate absolută în viața mea. Dacă modul în care Domnul Isus S-a născut în lumea noastră a fost și a rămas o surpriză pentru omenire, El continuă să fie un Dumnezeu al surprizelor dintre cele mai plăcute pentru mine și, El poate fi la fel și pentru tine.
Magii L-au căutat pe Împăratul iudeilor și L-au găsit. Dar, chiar dacă din greșeală, inițial s-au dus să Îl caute la palatul lui Irod, în final au înțeles că El se află într-o iesle, poate într-un loc unde era nevoie de reparații serioase, acolo unde mirosea greu și unde nu exista confort. Astăzi, dacă vrem să Îl găsim pe Domnul Isus și să Îl invităm în inimile noastre, nu Îl vom găsi, nici chiar de ziua Lui de naștere, acolo unde abundă veselia, bogăția, mesele încărcate și oamenii care se distrează. Pe El Îl vom găsi acolo unde există suflete zdrobite și
smerite, bolnave de povara și greutatea păcatelor personale, acolo unde cei apăsați Îl cheamă cu durere și speranță. Da, El a venit să fie un Eliberator, dar nu să ne elibereze de liderii noștri politici sau să ne încadreze în partidele mai mari sau mai mici ale timpului nostru, ci El a venit să aducă eliberarea de sub osânda păcatului. A fost o zi în care m-a găsit și pe mine și nu m-a mai lăsat din brațul Său. Te caută astăzi și pe tine, pentru a te elibera de toate îngrijorările tale, de păcatele despre care cel rău îți spune neîncetat că nu mai există iertare, de bolile tale fie că sunt de natură fizică sau spirituală. Da, El este un Eliberator diferit de tot ceea ce omenirea a cunoscut până acum. El îți oferă o libertate care va continua în veșnicie.
Dacă cea mai mare nevoie a omenirii ar fi fost să avem mai multă informație, Dumnezeu ne-ar fi trimis un educator !
Dacă nevoia noastră cea mai mare ar fi fost tehnologia, Dumnezeu ne- ar fi trimis un om de știință !
Dacă cea mai mare nevoie a oamenilor ar fi fost banii, Dumnezeu ne- ar fi trimis un economist !
Dacă cea mai mare nevoie pentru oameni ar fi fost să se distreze, Dumnezeu ne-ar fi trimis un actor de mare clasă !
Dar nevoia noastră cea mai mare a fost să fim eliberați și iertați de păcatele noastre. De aceea, Dumnezeu ne-a trimis un Mântuitor, care este Hristos Domnul !
6
Maxime
Lenuta Amuraritei Pus, San Francisco, California
  •   "Cel mai puternic copac nu este cel protejat în pădure,
    ci cel care stă în câmp, care e în continuă luptă cu vântul"

  •   "Un moment de răbdare când ești nervos, îți scutește 100 de momente de regret"
  •   "Harul Lui Dumnezeu îl smereste pe om fără a-l înjosi și îl înalță fără a-l face să se mândrească"
  •   "Nu trebuie să îți pară rău de cel ce renunță la orgoliul lui pentru o prietenie, ci de cel ce pierde o prietenie pentru prea mult orgoliu"
  •   "Cuvintele adevărate nu sunt mereu frumoase ; nici cuvintele frumoase nu sunt întotdeauna adevărate"
  •   "Nu confunda cuvintele cu dispoziția proastă ; pentru că dispoziția ți-o vei schimba, dar cuvintele nu le vei mai putea înlocui"
  •   "Înțelepciunea nu stă în numărul mare de cuvinte, ci în adevărul lor"
  •   "Este cumplit să trăiești cu impresia că nu ai făcut destul, pentru
    oamenii care ar fi meritat totul"
  •   "Iertarea este răzbunarea oamenilor buni"
  •   "Dacă ai dușmani, iartă-i - Crăciunul înseamnă pace !
    Dacă ai greșit, căiește-te - Crăciunul înseamnă iertare ! Dacă nu ți-ai mai întâlnit prietenul de mult, caută-l - Crăciunul înseamnă întâlnire !
    Dacă vezi un om necăjit și lipsit, întinde-i mâna și oferă-i
    ajutor - Crăciunul înseamnă compasiune și milă !"
  •   "Trebuie să fi trăit neliniștea așteptării, ca să cunoaștem prețul
    timpului"
  •   "O credință fără dragoste este ca un lemn ce arde, dar care nu dă căldură"
  •   "Raiul nu este locul celor care se tem de iad, este locul celor care Îl iubesc pe Dumnezeu"
  •   "Orgoliul, ambiția și răutatea distrug într-o secundă, tot ceea ce inima și sufletul au construit foarte greu"
  •   "Cele mai puternice arme pe care omul le are la dispozitie sunt dragostea și rugăciunea"
7
De pe câmpul de misiune - România 2016
Corul Politistilor - Aurelia Gabor
Am avut încă o ocazie să experimentez cuvântul care spune că „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările Lui
încă nu au ajuns la capăt” când, pe data de 22 iulie, am ajuns cu bine în România. Un nou timp de îmbogăţire spirituală, pentru care Îi sunt recunoscătoare și datoare Celui care a pregătit, din veşnicii şi acest timp binecuvântat.
După prima duminică din 24 iulie şi apoi săptămâna care a urmat, când m-am revăzut cu mulţi dintre cei dragi, a urmat o programare riguroasă a timpului ce îl aveam de petrecut aici, pentru a-l folosi eficient şi cu folos.
În ultima duminică a lunii iulie, am vizitat Biserica Penticostală Golgota, din Hunedoara, o clădire frumoasă şi arhiplină. În drumurile mele prin România am vizitat multe biserici, dintre care cel puţin jumătate sunt adevărate „catedrale” dar care, cu părere de rău o spun, sunt pe jumătate goale. Aceasta însă era plină ochi. Motivul pentru care am decis să vizitez această biserică a fost că, în această duminică, aici era invitat Corul Poliţiştilor Creştini din România, despre care am auzit multe cuvinte frumoase şi, despre mărturiile câtorva dintre membrii acestei asociaţii creştine am scris şi la revistă. Şeful Inspectoratului de poliţie pe judeţul Bihor a ţinut ora de rugăciune şi a vorbit despre bucurie. Am ascultat cu atenţie modul de abordare al acestui subiect deoarece, recent şi eu am făcut un studiu despre această roadă a Duhului Sfânt şi eram dornică să îmi cresc cunoştinţa privitoare la acest subiect. Când fratele a menţionat faptul că bucuria mântuirii este cea mai de preţ formă a bucuriei umane, pe faţa acestui frate a strălucit cu adevărat afirmaţia aceasta care - era vizibil - venea dintr-o inimă care
cunoştea şi practica acest aspect al Roadei Duhului Sfânt în viaţa lui.
Mărturiile de întoarcere la Domnul a câtorva dintre cei prezenţi au fost ziditoare
pentru cei care le-au auzit. Ce mare har să te poţi închina lui Dumnezeu împreună cu Poliţia, de care, pe oricare creştin îl apuca groaza cu câţiva ani în urmă, doar la auzul acestui cuvânt. Am constatat o trăsătură aproape comună la majoritatea celor care au depus mărturii şi anume faptul că aveau în familiile lor bunici sau părinţi credincioşi şi toţi au recunoscut că rugăciunile acestora i-au adus în casa lui Dumnezeu. De aceea, îndemn şi eu pe toţi părinţii şi bunicii să nu înceteze a-şi aduce copiii şi nepoţii înaintea Domnului pentru mântuire. Domnul ascultă rugăciunile noastre şi răspunde la ele. Iată
câteva dintre mărturiile acestora :
„Când l-am întrebat pe tata de ce sunt pocăiţii persecutaţi, tata mi-a răspuns : „Nu oricine poate să fie pocăit...” Asta mi-a dat mult de gândit...”
„Am trecut demult de faza baptişti-penticostali. Acum avem o singură ţintă : să cucerim oameni pentru împărăţia lui Dumnezeu !”
  •   „De când m-am pocăit, călătoresc în fiecare zi cu Dumnezeu !”
  •   „Ori de câte ori am ocazie, spun oamenilor cum Dumnezeu m-a transformat !”
  •   „Având un copil de 4 ani, am început să mă gândesc ce direcţie aş vrea
8
să îi dau în viaţă. Eu şi soţia mergeam la biserică, dar doar sporadic. Am simţit însă că, pentru copilul meu aş dori un alt tip de educaţie, de aceea l-am înscris la studiul biblic cu copiii la biserică. În felul acesta, trebuia să venim şi noi... După un an de zile, atât eu, cât şi soţia, L-am mărturisit pe Domnul în apa botezului.”
Am avut o copilărie şi o viaţă îndestulată, dar atunci nu m-am gândit la cuvântul care spune că : „Nu vezi tu, suflete, cum bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă ?” Făceam sport şi eram deplin sănătos. Analizele, făcute tot la şase luni, îmi ieşeau perfect. Până într-o zi, când am făcut primul infarct şi, nu după multe zile, al doilea. Transportat de urgenţă din Bihor la Cluj, nu mi s-a mai dat nici o şansă de viaţă. Dar Domnul a avut un alt plan pentru viaţa mea şi, sub ochii uimiţi ai medicilor, după o operaţie pe cord deschis am revenit la viaţă. Atunci şi acolo, conectat la aparate, am înţeles chemarea lui Dumnezeu, pe care am acceptat-o fără să mai pun întrebări. Mi-am recunoscut indiferenţa şi viaţa păcătoasă şi I-am cerut iertare şi El mi-a vindecat atât trupul, cât şi sufletul. Am avut bucuria să intru în apa botezului
împreună cu fiul meu. Un an mai târziu, s-a botezat şi soţia mea.”
„Când şeful meu, colonelul X s-a pocăit, am avut curajul să îl întreb cum de a
făcut aşa ceva. Şi omul mi-a răspuns sincer : „Eu, care sunt militar, am un şef peste mine căruia trebuie să îi raportez. Am şi subalterni, care trebuie să execute ordinele mele. Am înţeles însă că, peste noi toţi, Comandantul suprem este Dumnezeu. Acum Îi urmez ordinele Lui !”
Este interesant să observăm cum Dumnezeu îi foloseşte pe cei care au curajul şi dedicaţia de a se ridica împotriva curentului zilei şi a normelor societăţii în care trăiesc, pentru a urma „ordinele”
Comandantului suprem al
universului. M-au uimit
aceşti fraţi şi surori cu
mărturiile lor, izvorâte
dintr-o viaţă complet
transformată. Cântările de
cor au împodobit
frumoasele mărturii. Una
dintre cântări
- Pe sfânta vieţii cărare..., de N. Moldoveanu – a stârnit o emoţie puternică în toţi cei prezenţi, atunci când s-a făcut menţiunea că, acum, un cor de poliţişti cântă o cântare compusă de cel pe care altădată, poliţia l-a „ridicat” de acasă, sub ochii îngroziţi ai soţiei şi ai fetiţei acestuia, care pe atunci avea doar cinci ani, fiind apoi condamnat la 17 ani de închisoare, pe motivul că „răspândeşte literatură creştină şi scrie şi compune cântece creştine”. Dirijoarea acestui cor de poliţişti creştini este o soră care, în ciuda unei dizabilităţi ce o are la mers, nu ezită să însoţescă acest cor oriunde merge.
Da, cu adevărat putem spune că Dumnezeu este Cel care scrie istoria !
9
Într-o seară de Crăciun...
Olympia Nenu, California
”De n-ar fi fost dragostea lui Dumnezeu pentru mine aș fi rămas un criminal și un păcătos nemântuit. Dacă ați ști ce am fost ați zice : “Omul ăsta nu merită nici să trăiască, de cum să fie iertat”. Dar eu știu că, la poarta veșniciei, El mă va aștepta cu brațele deschise
zicându-mi : “Vino binecuvântatul Tatălui, de intră în bucuria Stăpânului”.
Am lucrat ca maior de Securitate, fiind subordonat direct generalului Pacepa. Directivele ce le primeam veneau scurt, categoric, încărcate cu ură și dispreț : “Stârpiți penticostalii din țară ! Ăștia aduc mari prejudicii statului român, nu numai că nu fumează și nu beau, ducând astfel pe râpă comerțul României, dar îi mai conving și pe ceilalți să îi urmeze... Și au acolo, printre ei, niște profeți care ne deconspiră planurile, d-le !!!”. Numai că nu aveam voie să o facem fățiș, așa că am început să lovim sub centură. Astfel că, regimul de la București a reușit să facă din mine cel mai mare călău, ce ucidea cu sânge rece oameni nevinovați. Curgea sângele victimelor pe mâinile mele în noaptea coșmarurilor ce îmi chinuiau somnul în așternut, că n-am mai rezistat. Și atunci am apelat la “pahar”, ca să îmi omor glasul conștiinței așa că, foarte repede am devenit o brută în toată puterea cuvântului. Uram lucrarea Duhului Sfânt, puterea asta pe care nu o puteam nici controla, nici distruge. Fugeam disperat să astup gurile celor ce umblau pe sate la evanghelizări și întorceau mulțimi la pocăință, intentându-le ori un accident, ori pur și simplu o dispariție misterioasă. Voi nu știți unde dispăreau cei pe care-i vedeați pe afișele din București sau oriunde în altă parte, ”dispărut la data de...”, dar întrebați-mă pe mine și am să vă spun : la Jilava ! Acolo intrau și ieșirea lor era pe coșul hornului : fumul... Vă spun asta ca să vă întăresc credința, prin mărturia celor ce și-au sfârșit alergarea cu fruntea sus, urcând pe metereze, până au ajuns în brațele Domnului Isus. Am văzut acolo doi creștini, un bătrân și o bătrânică ce s-au ținut de mână și au cântat până în ultima clipă. Ea a dat să plângă puțin, dar el o încuraja zicând : “Nu plânge, scumpa mea, fii bucuroasă, noi mergem acasă, acum ne întâlnim cu Isus !”. Și noi râdeam cu paharul în mână, știind unde le duce drumul, că intrau în crematoriu. Ah, pe câți i-am schingiuit personal, cu mâna mea ! Îndată le încropeam o vinovăție ca să-i putem aresta, după care unii căpătau o bătută zdravănă și erau puși în libertate cu interdicția aspră să nu mai vestească Evanghelia, iar alții își găseau sfârșitul la demisol, sub ciomăgelile noastre brute și barbare. Pe cei puși în libertate îi găseam însă din nou cu cartea pe care o uram cel mai mult, BIBLIA, fluturând-o peste capetele tuturor, ca un drapel învingător, sub ochii noștri înroșiți, spumegând de furie... Nu au cedat nici un
milimetru.
”Frații din vest - continuă mărturisirea fostul securist - se trudeau să vă ajute :
trimiteau broșuri, Biblii, cărți de cântări. Nu toate ajungeau la voi. Zbârnâiau telefoanele la noi în birouri, indicând locurile pe unde intrau în țară. Informatorii și noi, duceam o muncă asiduă să verificăm minuțios toate pachetele, să controlăm toate telefoanele și apoi aveam grijă ca, cu o simplă “interdicție” în pașaport, vizații străini să nu mai calce pe pământul României. Știam totul : unde se adunau frații la stăruință, când s-a lărgit cămăruța de adunare cu încă 2 metri, chiar daca s-a lucrat pe timpul nopții. Iuda ascuns la
10
mesele voastre de dragoste era bine plătit și foarte loial serviciului secret, mereu cu microfonul plantat sub gulerul hainei, ne aducea pe toți din birou, pe calea undelor, acolo printre voi. Mai târziu, când întors la Domnul, eu însumi am deconspirat rețeaua informatorilor, am ajuns într-un lagăr de a cărui existență nu știa nimeni : la Oțelul Roșu, spre Zăvoi, unde s-a construit un baraj cu o amestecătură din așa numiții cei mai periculoși cetățeni ai societății : criminali, hoți, cei ce treceau fraudulos frontiera și frații mei de-acum.
Și uite-așa, pe când eram mai aprig și mai rău, a venit Domnul Isus să-mi vorbească. Și nu a venit printr-un bărbat, să-mi spună, așa ca de la bărbat la bărbat, ci a venit printr-o femeie, un ”vas mai slab”, dar nu “slab” cum mi-a plăcut mie interpretarea de până atunci, ci gingaș, cum a gândit Domnul când a creat ființa aceasta și a așezat-o lângă om. O femeie care știa că, nu cu mult timp în urmă am dărâmat Biserica de pe Dorobanților, că i-am intentat un accident de mașină fr. Petrică Dugulescu, din care s-a trezit cu bazinul fracturat, mâinile și picioarele rupte, bietul frate... A intrat femeia în biroul meu, adusă de ofițerul de serviciu. M-am ridicat în fața ei și am întrebat-o respectuos cu ce ocazie a venit la mine. “În legătură cu fetița dvs. Am găsit un medic mare de tot, e cel mai bun din lume”, a spus ea. Am luat în grabă pixul să-mi notez adresa. Dar ea zice : ”Nu, nu locuiește printre muritori, la adresă fixă ; El locuiește în noi. Noi ne rugăm și El ne ascultă. Și am venit să-ți spun din partea Lui, că vrea să îți vindece fetița”. Iritat de îndrăzneala ei i-am spus : “Eu nu cred că tu ai așa un Dumnezeu care vindecă”. Și scoțând bastonul de cauciuc din sertar i-am spus : ”Vezi tu, femeie, ăsta-i dumnezeul meu și cel adevărat e la București, îl știi și tu, nu ?”. Și m-am apropiat râzând în hohote sălbatice de scaunul ei, zicând : “No, acuma să te scape Dumnezeul tău de dumnezeul meu... Unde-i al tău, că nu-L văd...?! Al meu e-aici, îl vezi și tu !”. Și am ridicat bastonul în văzduh. Și atunci, din nevăzut a venit Dumnezeul ei și mi-a vârât în amândouă mâinile și în picioare, ace ascuțite ; stomacul mi s-a dat peste cap, simțeam o stare de vomă și am căzut la picioarele ei, leșinat. Când m-am trezit, ea îmi punea apă la tâmplă și căuta să mă ridice și să mă așeze pe scaun. Și, cum mă atingea să mă ajute, simțeam cum iese din ea o putere. Și când a început să vorbească, arătând spre bastonul meu de pe podea, nu știu cum, dar am crezut tot ce îmi spunea, deși nu voiam. ”Vezi acum unde-i dumnezeul tău ? Zace în fața Dumnezeului meu ! Nu-l mai ridica ! Lasă-l jos, că acolo îi e locul ! Dar tu, bărbatule, ascultă ce-ți vorbește Dumnezeul cel Prea Înalt ! Isus, din Golgota vrea să îți vindece fetița. Chiar dacă tu zici că paralizia e mult prea gravă și nu există un precedent în lume de o asemenea minune a vindecării, El e Stăpânul lumii și face ce vrea și când vrea, cu ori fără precedent și nu întreabă pe nici un muritor”. Mi-am revenit puțin și am rugat-o zicând : ”Te rog frumos, pleacă cât mai repede din biroul meu, că mi-e tare rău, nu mai vorbi de Dumnezeul tău și fugi repede de-aici”. Mesagera cerului și-a terminat spusa și a ieșit pe ușa indicată de brațul meu neputincios. Rămas cu mine însumi, mă tot miram de noile stări ce le încercam fără voia mea. Adică cum ? Am ajuns eu însumi să mă îndoiesc că nu există Dumnezeu... Ba mai mult, să mă prindă o curiozitate de a cerceta să știu : dar dacă ce mi-a spus femeia aia e totuși adevărat ? Și, nici nu știu de unde s-a născut întrebarea în gândul meu : ”Doamne, dar mai poți ierta ceva la mine ?”. Am ajuns acasă palid și tras la față și am
11
întrebat-o pe soția mea : ”Lenuța, tu crezi că există Dumnezeu ?”. ”Sigur că da !”, a exclamat ea atât de sigură de parcă am întrebat-o dacă s-a spălat pe față azi dimineață. ”Dar cum nu mi-ai spus niciodată de El ? Nu m-ai mângâiat niciodată cu speranța că ar fi un Dumnezeu pentru noi, cei de jos, Căruia să Îi pese de tot ce pătimim, care ne vede și simte cu noi ?”. O bucurie fără margini mi-a inundat inima, când și soția mea mi- a confirmat că există Dumnezeu. Am luat-o pe Mihaela din pătuț, cu piciorușele moi, ca niște cârpe, am ieșit cu ea afară pe balcon și, uitându-mă în sus am zis : “Eu nu Te-am văzut niciodată, Isus din Golgota (așa am auzit de la femeia aceea că Îi spunea și așa m- am adresat și eu, crezând că așa Îl cheamă), dar de ești, vino și în casa mea și vindec-o pe Mihaela, iar eu am să Îți cad la picioare și am să-Ți spun tot ce am făcut...” (nu știam că nimic nu-i ascuns de El și că El deja știa totul despre mine). Și Dumnezeu m-a ascultat, dar a lucrat în felul Lui, nu cum i-am întins eu șablonul, să Se înghesuie în el... Aveam în zilele acelea, la subsolul clădirii unde lucram, un frățior scump, pe care tocmai îl arestasem pentru ”delapidare”. Amărâtul de el, a mărit oleacă spațiul Adunării, cu ajutorul a câtorva bănuți din vest. ”Delapidare” ! Suna mai grav și tocmai de aceea urma să primească 7-8 ani de pușcărie, timp în care biserica unde era pastor și care creștea cu repeziciune, sigur se va destrăma, îmi făceam eu planurile. Dar, până la rostirea sentinței, mă “ocupam” personal de el. Îmi amintesc și acum de rugăciunile lui, când apăream în ușa celulei să îl duc sus în birou la mine, unde știa bine ce-l așteaptă (îl băteam în tălpile picioarelor și la locurile sensibile, cu bastonul de cauciuc). Se ruga șoptind cu lacrimi : “Isuse, nu mai pot”. Bietul om leșina la fiecare “ședință”. Numai că, de-acum totul era schimbat. Ce nu știa el era că aseară, fiind ajunul de Crăciun, a venit Isus din Golgota, pe străduța mea și, prin gurile atâtor colindători, mi-a strigat în fața blocului, că a venit și pentru mine în lumea cea de jos, m-a căutat în bezna de păcat și uite, m-a găsit. Așa că, ajuns la lucru, am coborât în graba mare la celula lui și fără nici un cuvânt, l-am scos și adus la mine în birou. Tremura tot, urmărindu-mă când iau bastonul de cauciuc. L-am așezat blând pe scaun și l-am întrebat : ”Știi de ce ești aici ?” Bâiguind, cu lacrimi în ochi a rostit : ”Nu”. “Pentru că trebuie să te rogi pentru mine și pentru Mihaela”. Dar el zice : Pe dvs. vă știu, dar cine-i Mihaela ?” “E fetița mea, surdo-mută și paralizată, un copil legumă în casa mea... Am 5 copii, 4 sunt sănătoși, dar ultima îmi frânge inima“. ”Cred că nu glumiți, d-le maior...”, zice el. ‘Nu glumesc deloc, înțelege omule, că de aseară, Dumnezeul tău este și Dumnezeul meu”. Nu putea să se așeze pe genunchi, atât de tare îl bătusem înainte. Ne-am prins de mâini și a început să se roage. La un moment dat, vine așa o putere peste el și, precum curentul electric, începe să se scurgă din el în mine prin conecția mâinilor. Și a început să se roage într-o limbă pe care eu nu o înțelegeam și nu o cunoșteam. Nu mai auzisem așa ceva niciodată și am început să strig : “Oprește-te și vorbește românește, că mi-e frică de tine“. S-a oprit și a început așa : “Iată, bărbatule, așa vorbește Duhul Sfânt”. No, de Ăsta chiar nu auzisem nimic până acum. Dar, în starea ce mă învăluise am crezut deodată că exista și Duhul Sfânt și acum vorbea cu mine. ”Am venit să-ți spun că fetița ta, nu peste multe zile va fi vindecată, iar tu va trebui să Îmi slujești Mie, că te-am ales să fii un vas de cinste în casa mea”. Am crezut tot atât de puternic, pe cât de tare tremuram din toate încheieturile. M-am dus și i-am adus mâncare fratelui meu, iar peste două zile, timp în care i-am
12
procesat ordonanța de eliberare, l-am pus în libertate, cu condiția să vină în fiecare seară în apartamentul meu să se roage cu mine. Și așa a făcut. Îl aduceau fetele de subsiori, că abia mai putea umbla. Urcau la etajul trei și ne rugam până noaptea târziu. I-a făcut ungerea la Mihaela iar eu mă uitam la el, ca la unul venit dintr-o altă lume. Și era, într- adevăr, că lumea lui eu nu o cunoscusem până atunci, deși “umbla” prin lumea noastră. O să zâmbiți la ce am să vă spun, dar în fiecare seară deschideam ușa balconului că, în naivitatea mea ziceam : “Dar dacă vine Isus din Golgota să-mi vindece fetița și găsește ușa incuiată ?!” Și, într-adevăr, a venit ! Într-una din diminețile următoare, mă trezesc și aud zgomot din cămăruța Mihaelei. Soția zice : “Du-te, că o fi vântul, că iar ai lăsat ușa balconului deschisă, azi noapte”. Ea numai nu pricepea “treaba” cu deschisul ușii. În căsnicia noastră se obișnuise că ea e doar mama copiilor mei și atât, alte comunicări nu mai încăpeau între noi. E timpul să vă spun că, la atât se limita rolul ei în viața mea... Mă ridic din pat și dau să pășesc în camera fetiței. Cum ajung pe pragul ușii o văd pe Mihaela în picioare, zgâlțâind din răsputeri marginea pătuțului, pe care nu-l consolidasem niciodată deoarece nici nu era cazul că, doar, cine să îl strice...?! Când mă vede, zice : “Tati”. Atât e tot ce-am văzut și auzit, că în clipa următoare am leșinat. Când m-am trezit, casa era plină de oameni, vecinii din tot blocul erau înșiruiți pe două linii și Mihaela mea alerga printre ei, de la un perete la celălalt, bătând din mânuțe și râzând în hohote. M-am uitat speriat în jur și am început să plâng : “Unde-I, de ce-a plecat, de ce n-a mai stat măcar câteva minute să Îi mulțumesc, cum se cuvine... ?”. Era logic, nu ?, așa gândeam eu. “Ori, chiar atât de supărat e pe mine, că nici nu vrea să mă privească ?! Știu că sunt păcătos, dar tocmai de aceea aș fi vrut să Îi spun tot ce am făcut și să Îl rog să mă ierte, de se poate...”. De-acuma, vecinii nu se mai ocupau de Mihaela, ci au venit cu grămada în jurul meu, crezând că am “deraiat” de la atâta bucurie.
Vestea vindecării fetiței s-a răspândit iute. Am luat-o a doua zi cu mine, peste tot : la medicul familiei, la evidența populației, la pașapoarte. M-au chemat de urgență la serviciu și mi-au “aranjat” un concediu la lagărul de la Oțelul Roșu, poate-poate îmi ”revin”. Dar nu mi-am “revenit”, așa că, m-au trecut în rezervă. De-acum eram ”casnic”. Găteam, spălam rufele, și... eram ”persecutatul” propriei mele soții. Mai ales că, în seara aceea de Crăciun mi-am golit toată colecția de băuturi fine și scumpe, în toaleta casei. Destul m-a stăpânit alcoolul ! De-acum aveam un alt Stăpân. Fusesem atât de înrăit când îmi clocotea alcoolul în sânge, încât nu mai raționam deloc. Într-o seară, tensionat și stresat, am golit o sticlă de rachiu pe gât și, cum am ajuns acasă am deschis focul asupra soției, vrând s-o omor. Glonțul însă a ricoșat rănindu-i picioarele. Și azi se văd urmele glonțului pe picoarele ei. Ehei, dar de acum s-au inversat rolurile. Ea s-a opus invitației la mântuire pentru mai bine de un an. Vorbea cu colega ei de serviciu : “Măi, nu zice nimic, orice aș face... Mai încerc și mâine - adică “persecuția” - poate îl prind cu ceva, o vorbă aspră, o răzbunare, să văd până unde o va duce cu pocăința lui...”. Eu, când simțeam că mă golesc de “pocăință” în mijlocul taifunelor, fugeam iar la cămara dragostei, 1 Corinteni 13 și mă alimentam din plin. Dar, într-o zi, am gafat-o. Am pățit rău de tot. Am pus rufele la spălat fără să le sortez. Ei asta-i, mi-a scăpat amănuntul, le-am pus albe cu roșii împreună și, când le-am scos din mașină n-am mai avut rufe albe. Am alergat la vecina, să mă sfătuiască cum să scap de belea și ea îmi zice : ”Nu te necăji vecine, le
13
rezolvăm imediat, aduc eu clorul...”. ”Da, dar e vremea să vină Lenuța de la lucru și-i vai de mine...”. ”Lasă - zice ea - “nu-i d-na Lenuța așa de rea...”. Nici n-a fost, pentru că să vedeți ce a urmat. Numai ce intră Lenuța pe ușă și, ce credeți ? Ață la coșul de rufe a mânat-o ”scămosul”. Atunci să vezi ! Ce i-a venit pe gură mi-a fost dat să aud, reproșuri peste reproșuri, injurii și înjosituri : “Mai bine rămâneai ce-ai fost, nu vezi ce- ai ajuns de când cu pocăiții ăștia?!” ”...Păi, mamă...”, încercam eu să intervin, ”Cum poți vorbi așa ? Tu chiar nu vezi că Dumnezeu ne-a vindecat fetița?!”. ”Lasă că o vindeca și fără să te pocăiești tu, dacă tot voia să o vindece... Uite în ce hal ai ajuns, te- ai făcut de râsul tuturor, nu mai pot scoate capul în lume din pricina ta...”. Și dă-i și dă-i, melița ca la moară. Și, înfierbântată cum era, numai ce pune mâna pe furtunul de la mașina de spălat și vine spre mine, ea, o mânuță de femeie, la mine, un munte de om. Altădată ar fi trebuit să se urce pe scaun să poată ajunge la mine dar, de data asta nu i-a trebuit... Și unde nu începe să croiască dungi negre cu furtunul de cauciuc, pe bulevardul spinării fratelelui Gheorghiță. ”Uite-mă - îmi zic în gând - că-s vărgat ca spinările pușcăriașilor “croiți” de mine altădată...”. Am prins tare mașina de spălat cu amândouă mâinile și mă rugam Domnului să nu mă lase s-o las din mână, că tare mare pericol se va întâmpla și-mi pierd mântuirea. Aud o voce, în hărmălaia aia, la urechea stângă. ”Scămosu’” vine cu texte biblice - că deh, mă sfătuia “spiritual”- și îmi zice : ”Da, este scris în Biblie că tu ești stâlpul casei, capul familiei, no, te rog să faci ordine în casa ta, lași zarva să strice pacea casei...? Ia-o puțin de păr, ca mai înainte și potolește spiritele... Să simtă că tu ești bărbat în casa asta... Ce faci...? Stai...? Nu te uiți ce face cu tine...?” Și mi-am zis : ”Măi, ăsta nu-i glasul Domnului !”. Mi-am amintit brusc că frații îmi ziceau : ”Frate Gheorghiță, când ajungi în dilemă, aleargă repede la Biblie, că ea te luminează și te lămurește în cele mai mici detalii“. Când mi-am amintit asta, dau drumul la mașină și mă întorc cu repeziciune să fug la Biblie, să văd ce mă învață să fac în circumstanța asta, că pe aici nu mai trecusem niciodată. Lenuța mea, văzându-mă
că dau drumul mașinii și mă întorc, lăsă furtunul jos și, ia-o pe scări la vale, zicându-și în gând : “De se ia ăsta după mine și lasă pocăința numai două minute la o parte, am încurcat-o rău de tot...”. Dar pe mine nu asta mă muncea. Eu am alergat la Scriptură și, când o deschid, îmi cad ochii pe textul : ”Dragostea este îndelung răbdătoare, iartă totul, îndură totul,
suferă totul, acoperă totul, este plină de bunătate, nu se mânie...” (1 Corinteni 13). Atât mi-a fost de ajuns. Deschid ușa și o văd pe Lenuța tremurând ca varga între paliere. “Lenuța dragă” - zic eu cu bunătate în glas -”hai, vino înăuntru, aici e casa ta, nu sta pe palier, că nimeni nu locuiește acolo...”. ”Da, nu mă bați dacă intru...?”, mă întreabă ea speriată, ca o căprioară hăituită. ”Nuuu, Lenuța dragă, eu mi-am botezat și mâinile odată cu mine și, de atunci, mâinile astea sunt ale Domnului, ele nu mai pot face rău, hai acasă că, uite numai ce mi-a spus Domnul Isus că și pe tine te iubește ca și pe mine”. Intru în casă, intră și ea, suspicioasă, câțiva pași după mine și se tot uita, nu cumva închid ușa cu iala, ca apoi să mă întorc la ea. Am intrat și am lăsat înadins ușa întredeschisă, că tare era speriată sărmana de ea. M-am îndreptat la masa pe care o pregătisem pentru amândoi și m-am rugat Domnului cu voce tare. Numai ce o simt pe Lenuța în spatele meu, că mă ia în brațe și-mi zice printre lacrimi : ”M-a biruit !”.
14
Vorbea de Dumnezeu ! ”Tu crezi că eu n-am văzut toată schimbarea de când te-ai pocăit ? Te-am urmărit clipă de clipă de un an de zile. Asta numai Cineva supranatural putea face din tine. Joi vin cu tine la Adunare”. ”S-a meritat totul, am trecut “testul”, mulțumeam eu Domnului în gând... Am anunțat biserica, spunându-le că joi vin cu Lenuța, la închinare. Când am intrat joi seara în adunare, toate surorile s-au strâns în jurul ei, au luat-o cu ele și au așezat-o pe banca întâi. Și a început predica la amvon, iar lacrimile pe obrajii nevăstucii mele. Numai ce o văd pe Lenuța mea că se ridică de la locul ei, înainte de încheiere, vine printre rânduri până la mine, mă ia de mână și mă duce până în față, și acolo rostește decizia ei fermă pentru care, fără ca ea să știe, ne rugaserăm aprins cu toată biserica, de când m-am întors eu la Domnul. Acum puteam spune : “De azi înainte, eu și toată casa mea vom sluji Domnului !”. Clocoteam eu, clocotea Biserica, se bucura Cerul, dar nici in iad nu era liniște deoarece ei au mai pierdut un client... ”. Va urma în numărul viitor
"E seara de Crăciun. Din bucătărie se simte o mireasmă de scorțișoară... Bunătățile pregătite așteaptă pe masă. Toți ai casei așteaptă să vină colindătorii, cu vestea bună. Grupuri de colindători se aud cântând. Toți ai casei erau bucuroși și nerăbdători să le audă colindul.
Doar Bunica se întristă dintr-odată. Se sculă de pe scaun, luă un coș și începu să pună în el din bunătățile pregătite pentru această sărbătoare. Gândul ce o cuprinsese era : '... Oare este permis ca eu și ai mei să ne bucurăm de toate bucatele gustoase, dar vecina din colț, cu atâția copii, oare nu s-ar bucura și ea ? Are ea, oare, ce pune pe masă ? Are căldură în casă ? Doamne, ce rușine îmi este că nu m-am gândit mai devreme... Nu-i nimic, mă voi duce chiar acum și îi voi duce din tot ce am pe masă...'. Și s-a dus. Când a ajuns la ușă, a bătut și a început să cânte : "O ce veste îmbucurătoare, ea stâmpără orice dureri...". Dintr- odată s-au auzit glasuri de copii : ”Mamă, mamă, vino și ascultă despre o veste ce stâmpără orice dureri, vino mamă !”. Sora bătrână a intrat și a pus coșul plin de bunătăți pe masă.Toți s-au strâns în jurul lui, mulțumind lui Dumnezeu că nici de data aceasta nu i-a lăsat fără să le răspundă la rugăciuni... Iar sora bătrână a plecat mulțumită, cântând plină de pace sufletească, cântecul îngerilor din câmpia Betleemului".
15
Gândind la anii ce-au trecut...
Dr. Mariana Goron, România
Privesc la anii ce s-au scurs. S-au dus ca un sunet. Sau ca un vis...Aievea sau vis, nu mai are nici o importanţă...Ştiu doar că acum trăiesc o minunată şi înmiresmată vreme al cărui farmec îl simt cu toată fiinţa mea şi, totuşi, eu sărbătoresc un început de
toamnă, cu suflul ei rece... Poate vor fi vânturi îngheţate, vor urma furtuni... Aş putea să fiu tristă, dar nu sunt. Nu mă încearcă nici tristeţe, nici regrete... Văd doar cum, pe oceanul vieţii, corabia a trecut dincolo de mijlocul drumului şi, privind departe, în zare, îmi apare mai luminoasă ţinta spre care navighez. Mă umplu de bucurie pentru harul ce mi s-a dat ca, din fragedă copilărie, să cunosc clar scopul anilor dăruiţi nouă pe acest pământ : să Îl cunosc pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus pe care L-a trimis El. Deşi m-am poticnit adesea şi am făcut o mulţime de greşeli, gândind uneori că fericirea poate fi găsită într-o realizare omenească, mereu am ştiut, în adâncul sufletului, că toate sunt trecătoare şi deşarte şi că eu nu voi găsi adevărata bucurie şi sens decât în Domnul.
Mă uit în urmă şi recunosc că toate eşecurile s-au datorat neglijării scopului de a-L căuta şi a mă ţine strâns de Dumnezeu. Eşecurile au fost, cred, în lucruri nu neapărat importante, au fost în cele în care credeam că mă descurc singură, pentru că majoritatea lucrurilor esenţiale le-am adus prin rugăciune stăruitoare înaintea Lui şi El a lucrat aşa de minunat în multe aspecte ale vieţii mele pământeşti.
La bilanţul unui moment semnificativ al trecerii mele prin lume am uitat anii în care mi-a fost greu, foarte greu, am uitat cât de dureroase au fost rănile, cât de adânci decepţiile, cât de frumoase izbânzile. Am iertat pe toată lumea şi pe toţi, nu mă urmăreşte nici un resentiment şi nici o ranchiună. Şi din fericire, nu am duşmani.
Îmi este mai greu să uit de dăţile în care am greşit şi nu îmi este ușor să mă iert, dar învăţ să mă iert şi pe mine însămi, pentru că ştiu că Domul m-a iertat. Mă uit cu recunoştinţă la oamenii din viaţa mea, cărora le pot oferi iubirea şi ataşamentul şi care îmi răspund, la rândul lor, cu bunătate şi iubire. Ei îmi mângâie sufletul şi îmi îmbogăţesc atât de mult existenţa. Sunt recunoscătoare şi acelora care m-au respins, care m-au pus la punct, m-au judecat greşit şi m-au bârfit. Aceste lucruri au fost de natură să mă şlefuiască, să îmi formeze caracterul. Omului îi este dat să se desăvârşească prin suferinţă. Rănile produse de oamenii care s-au simţit deranjaţi de mine
sunt de preferat altor necazuri.
Dar cel mai recunoscătoare Îi sunt Domnului, care mi-a copleşit viaţa cu îndurarea
Lui, mi-a dat sănătate şi putere, mi-a pus pe inimă să Îl caut. Sunt recunoscătoare pentru oamenii sfinţi pe care mi i-a scos în cale, oameni reali care trăiesc printre noi sau oameni care îmi vorbesc prin cărţile scrise de ei. Mă simt atrasă din ce în ce mai mult de compania oamenilor evlavioşi, dar îmi doresc tot mai mult şi momente de solitudine. Am bucuria să văd pe zi ce trece frumuseţea lucrurilor care nu se văd, dar pe care nădăjduiesc să le văd într-o zi.
16
Am învăţat să-mi fie frică să risipesc comori de clipe în conversaţii fără rost, în distracţii stupide sau în cărţi care nu zidesc sufletul. De
aceea, selectez cu grijă cărţile pe care le citesc,
alegându-le pe cele care oferă înţelepciune. Acestea sunt
cele ce îmi întăresc credinţa şi mă îndeamnă la o viaţă evlavioasă.
În concluzie, atâtea lucruri frumoase se întâmplă
odată cu înaintarea înspre şi în toamna vieţii... Pentru că
acum am mai multă abilitate să deosebesc aurul de
noroi. Aurul sunt cărţile şi oamenii care mă ajută să mă
apropii de Dumnezeu. Care mă ajută să zăresc tot mai
desluşit portul minunat şi strălucitor de care sunt tot mai
aproape. Noroiul este zarva lumii, lume care se îmbată
în „distracţie” idioată, oferită de TV, cărţi şi reviste nefolositoare. Îmi pare rău pentru cei care nu au nici o perspectivă dincolo de viaţa aceasta, care nu citesc, nu cercetează, nu se roagă şi nu îşi pun nici o întrebare despre sensul existenţei, amorţindu-şi conştiinţa că totul va fi O.K. Ce mult aş vrea să îi avertizez, cât de cumplit se înşeală !

Nu ştiu câte greutăţi se vor ivi în anul ce ne stă înainte, nu ştiu dacă vor veni boli sau alte necazuri, dar ceea ce știu este că toamna mea va fi o biruinţă şi va fi plină de pace. Pentru că va fi cu Domnul Isus.
Dumnezeu mi-a rămas credincios !
Ligia Salasan-Bejera, Australia
În clipele mele de teamă... Prin fiecare durere și lacrimă, Există un Dumnezeu care mi-a rămas credincios !
Când puterea mea s-a dus.....
Când nu mai aveam nici un cântec în inimă,
În dragoste, El S-a dovedit credincios !
Fiecare cuvânt pe care L-a promis e adevărat,
Îl văd pe Dumnezeu făcând ceea ce credeam că e imposibil.
El a rămas credincios ! Credincios față de mine.....!
Când privesc în urmă, văd dragostea și mila Sa !
Deși am întrebări în inimă și mă îndoiesc,
El îmi rămâne credincios !
Când inima mea era departe,
În zilele când nu mă puteam ruga,
Dumnezeul meu mi-a rămas credincios !
În zilele pe care le-am cheltuit pentru mine,
Când umblam după ceea ce-mi plăcea,
Chiar și atunci,
Dumnezeu mi-a rămas credincios !
El mă așteaptă cu brațele deschise, ori de câte ori mă întorc la El. Și, încă o dată, văd că El mi-a rămas credincios !
17
Examinează-ti inima !
Ana Tatar Andras, Hickory, NC
anatatarandras.com
Ai nevoie de o examinare a inimii din partea lui Dumnezeu ?
Îl vei lăsa pe Dumnezeu să-ţi cerceteze inima ? Poate ai nevoie de
un transplant ?! Ce ştii despre starea inimii tale ? Atitudinea inimii este importantă. Magii, Irod şi Iosif şi-au
dovedit atitudinea inimii prin felul în care s-au raportat la Împăratul de curând născut al Iudeilor.
Magii nu au avut suficientă informaţie despre Pruncul născut în Betleem, dar o stea (lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu - primul GPS) i-a călăuzit. Magii nu au înţeles multe lucruri, dar au răspuns la ce cunoşteau şi după cât le-a fost descoperit. Cum răspunzi tu şi care este atitudinea ta, pe măsura cunoştinţelor şi experienţei tale cu Domnul ? Dacă nu ai cunoştinţe biblice, vei aprecia oportunitatea de a cerceta acum Biblia ? Cum îţi vei face timp în fiecare zi să citeşti şi să te rogi ?
”Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie”, spune Biblia. Magii L-au căutat pe Domnul Isus şi L-au găsit. Apoi I s-au închinat. Cei ce-L caută cu toată inima Îl găsesc pe Regele, se bucură şi I se închină. Când ai experimentat o mare bucurie în prezenţa Domnului ? Câtă bucurie te caracterizează ? Câtă umilinţă şi reverenţă se vede în relaţia ta cu Domnul şi cu alţii ?
Darul magilor a fost o extensie a închinării lor. Au dăruit cu bucurie. Este generozitatea ta un act al închinării tale ? Cât de bucuros eşti când se face colecta în biserica ta ? Cu câtă bucurie te închini Domnului cu darurile tale financiare ? Timpul tău este un dar. Câtă bucurie este în inima ta, să petreci timp cu familia, cu fraţii la închinare sau în studierea Bibliei ? Socoteşti aceste lucruri ca o închinare cu bucurie înaintea Domnului ? Adevărata închinare descoperă atitudinea inimii. O atitudine bună în închinare reflectă o inimă care înţelege caracterul lui Dumnezeu. Magii au înţeles Cine este Hristos şi cine erau ei. Au ales să Îl glorifice pe Dumnezeu prin ceea ce ei au dăruit. Scopul nostru în viaţă este ca, prin tot ceea ce facem să Îl glorificăm pe Dumnezeu. Dacă atitudinea inimii este bună, noi Îl glorificăm pe Dumnezeu prin tot ceea ce facem. Câtă uşurare există în faptul că nu trebuie să ne luptăm pentru lucruri şi poziţii, ci prin tot ceea ce Dumnezeu trimite în viaţa noastră, să avem o atitudine corectă a inimii, pentru că înţelegem caracterul lui Dumnezeu ! Te-ai gândit să-L cauţi pe Domnul ca să-I cunoşti caracterul, frumuseţea, voia, valorile, promisiunile şi să I Te închini zilnic prin tot ce faci şi eşti ? Cunoşti tu cea mai adâncă bucurie şi satisfacţie care vine din cunoaşterea lui Dumnezeu ?
18
Colindă la Petrila
Rodica Botan, California
În anul acela eram la liceu la Petrila și eram vreo câțiva copii de pocăiți în liceu. Pe atunci, aveam o profesoară de limba română foarte draguță și inteligentă și care făcea ca orele de română să fie interesante. Am iubit întotdeauna literatura și, fiindcă citeam mult și
participam activ la clasele ei eram printre elevii apreciați.
De Crăciun, în Valea Jiului, unde de obicei era atâta funingine că nu puteai să ai o

cămașă sau o bluză albă pe tine și să o păstrezi curată pentru câteva ore, Dumnezeu lăsa ca un strat alb de zăpadă proaspătă să se aștearnă, de obicei, în seara de ajun, dând frumusețe și strălucire acelui loc întunecat și atât de murdar. Pentru că noaptea de Crăciun pentru noi, însemna o noapte de colindă.
Ne întâlneam la Petrila, la Biserică și de acolo plecam împreună. Unchiul Ticu avea acordeonul și noi toți ceilalți cu vocile. Iar Rely și Costel, fiind mai mari între noi erau și cu disciplina. Făceam noi ce făceam la Petrila și făceam față situației, așa încât fratele nostru păstor, Gligor Cristea era tare mulțumit de noi.
De obicei, colindam la toți pocăiții și nepocăiții care ne doreau și la prietenii prietenilor lor. Pe la Lonea, la fratele Itu și sora Lenuța, părinții lui Melania și a lui Tatiana, treceam mai pe la începutul serii să ne facem plinul.
Asta însemna că lăsam omul fără cârnați afumați de Crăciun...

Știam că el ne așteaptă cu subsistența pentru noaptea respectivă.
Fratele Itu era un om înalt cât bradul, blând și liniștit și era în
Comitetul Bisericii. De acolo plecam sătui, într-o luuuungă
noapte de ajun. Oh, Doamne Isuse și nici îngerii nu ar fi putut
cânta mai frumos de cum cântam noi, pe la ușile și ferestrele
oamenilor. Înfofoliți cu căciuli, cu haine groase, cu cizme,
fulare și mănuși, cântam “O
noapte preasfințită” și alte colinzi
dragi. Și noaptea se transforma în exact ceea ce cântam noi. Iar vocile se armonizau cu inimile noastre, toate dăruite Pruncului din Iesle... Și dacă ar fi venit atunci Domnul să ne ia, în noaptea de Crăciun ne-am
fi prezentat cel mai bine, că musteam toți de drag pentru El !
Mergeam pe jos porțiuni lungi și, uneori, oameni străini, necunoscuți, ne rugau să le cântăm și le cântam cu bucurie. Acordeonul lui unchiu Ticu trebuia acoperit să nu fie udat de fulgi și băieții îl transferau din spinarea unuia, în cârca altuia. Când prindeam câte un autobuz de la Lonea la Petrila și când ne cereau să cântăm în autobuz, o făceam cu bucurie pentru că, pe vremea aceea, aceasta era singura posibilitate de a spune oamenilor din lume despre Hristos. O luam printre blocuri și urcam scările, vorbind în șoaptă, ca atunci când vom începe să cântăm să fie ca o surpriză... Așa cum zice în Scriptură : ”... Și, deodată...”. Așa voiam și noi să începem să cântăm, ca îngerii : “deodată”, în noaptea întunecată și să aducem Vestea cea bună.
Îmi aduc aminte că, în fața blocului meu era blocul unde locuia “tovarășa profesoară de limba română”. Vă este cunoscut termenul acesta, nu ? Noi îi spuneam “doamna“ și nu ne corecta niciodată...Și ea și noi știam că ea este ”o doamnă” și nu o ”tovarășă”. Am
19
stat în fața blocului ei și ne-am sfătuit între noi. Eram vreo patru, dacă nu chiar mai mulți, care eram sau fusesem elevii ei. Fibia, Melania și Lidia Vereș, Lidia, fata fratelui Manase, Ilea Nicu, Ninel Rusu, eu și..., poate am mai uitat pe careva...Oricum, am ajuns la concluzia că “doamna profesoară” trebuie colindată.
Zis și făcut. În ordine și disciplinați, ca să nu lăsăm o impresie proastă, am urcat scările tăcuți și ne-am așezat în fața ușii apartamentului ei. În față elevii ei, mai în spate restul. Și am început să cântăm “O, noapte, preasfințită...”. Oh, ne-am pus toată știința în cântare, dar și toată inima... Deodată, s-a deschis ușa și “doamna noastră de română”, cu ochii strălucitori și un zâmbet de milioane ne-a cuprins pe toți pe rând cu privirea. Avea musafiri și i-a chemat pe toți la ușă să ne vadă... Și, din ce cântam, din ce ochii ei se umpleau de lacrimi... Pe când am terminat colinda, ea plângea de-a binelea. Ne-a rugat să mai cântăm și am continuat cu “O steauă strălucește”.
Am dus de multe ori bucurie în casele oamenilor cu colinzile noastre, dar parcă niciodată nu am făcut pe nimeni să plângă de bucurie, ca și pe ”doamna de română”. Când am dat mâna cu ea și i-am urat un Crăciun fericit, mi-a strecurat în mână bani : erau 100 de lei. Mulți bani pentru noi... Dar, până și astăzi Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cuvintele pe care mi le-a pus atunci pe buze, exact așa cum a promis El, că numai să deschidem gura și El o să pună cuvintele care trebuiesc rostite, pe buzele noastre. Așa că, m-am trezit spunând : ”Nu, mulțumesc doamnă, noi am venit să aducem vestea bună și să
dăm oamenilor ceva, nicidecum să luăm !”. Mi-a mulțumit înțelegătoare...
Mai târziu, după câteva luni de la colindă, ”doamna
profesoară” a trimis un elev să îmi spună să mă duc până la ea. M-am dus și mi-a spus doar atât : ”Vezi că, duminică va fi cineva care se va duce la biserica voastră să vadă care dintre elevi mergeți la biserică...Duceți-vă și voi în alt oraș, la biserică duminică și spune asta și prietenilor tăi...”. I-am mulțumit, dar nu îmi mai amintesc dacă am ascultat de ce a spus ea sau nu.
Îmi amintesc însă de impactul pe care colinda l-a avut asupra profesoarei noastre.
Se apropie Crăciunul dar, cu toate bunătățile și surprizele pe care ni le putem face de Crăciun, n-am mai gustat bucuria acestei sărbători așa cum am gustat-o în anii aceia grei din vremurile comuniste, în orașul acela afumat și îmbâcsit de la poalele Parângului. Atunci, Dumnezeu îmbrăca în alb mizeria ce o făcuseră oamenii, primenind și făcând să
strălucească totul, în noaptea în care noi aveam să cântăm despre nașterea Pruncului Isus. Mă gândesc că, tot așa cum zăpada acoperea și ștergea orice amintire a fumului și
mizeriei acelui loc, tot așa păcatele noastre vor dispare, șterse și acoperite de sângele Mielului, ce S-a jertfit pentru noi. Imaginați-vă ce bucurie și stare de bine va fi când tot, dar absolut tot, va fi acoperit... Și vom străluci, vom fi veseli și frumoși și vom cânta plini de bucurie, pentru o întreagă eternitate, o colindă fără de sfârșit !
20
Știați că... Muzica
este un ”medicament”, o metodă simplă și eficientă
în tratamentul depresiilor ?
Dr. Ligia Miclea
Din datele prezentate de o statistică la nivel mondial rezultă că, la fiecare 30 de secunde are loc o sinucidere din cauza depresiei. În Dicționarul Medical, de Vasile Rusu, depresia este o boală definită astfel : ”stare mentală caracterizată prin tristețe patologică, pesimism, dezinteres, anxietate, durere morală și autodevalorizare.” În literatura medicală sunt menționate mai multe forme de depresie în funcție de cauzele ce le produc și de intensitatea anxietății (frică, teamă). Astfel că avem : depresia endogenă, care ține de ereditate (moștenirea genetică familială) și care nu are cauză psihică sau fizică, depresia reactivă, declanșată de evenimente tragice (deces în familie, divorț, șomaj etc.), depresia după naștere (post-partum), depresia bipolară și depresia majoră, care include toate stările depresive, indiferent de cauza care le produce.
Simptomele depresiei sunt : supărare profundă, sentiment de goliciune, pierderea interesului pentru activitățile zilnice care se făceau cu plăcere (ahedonia), tulburări de somn (cea mai frecventă fiind insomnia), pierderea apetitului, agitație, formarea dependenței de droguri, fumat, consum excesiv de alcool, de ciocolată, pierderea puterii de concentrare și pierderea de memorie. OMS (Organizarea Mondială a Sănătății) estimează că în 2020 depresia va deveni a doua boală din lume, ca frecvență și importanță.
Sergio Castillo-Perez a publicat un studiu efectuat cu echipa sa de cercetători, cu durata de 2 luni, prin care a demonstrat că, un grup de pacienți cu depresie medie, care au ascultat zilnic, timp de 50 de minute muzică de Bach, Corelli și Mozart au avut îmbunătățiri semnificative ale scorului de depresie, după patru săptămâni de ascultare a
muzicii respective, fără a folosi deloc medicație antidepresivă. Din practica medicală se știe că, doar 1 caz de depresie din 3 reacționează la medicația antidepresivă. Realizatorii studiului au concluzionat că, ”Muzica oferă o modalitate simplă și elegantă de a trata ahedonia, unul din simptomele importante ale depresiei, care se manifestă prin pierderea plăcerii pentru activitățile zilnice de rutină”. Din 33 de pacienți care aveau depresie de gravitate ușoară și
medie, participanți în grupul de studiu care a primit tratamentul cu muzică, 29 au avut o îmbunătățire clară a simptomelor de depresie, după patru săptămâni.
Lumea în care trăim promovează pe scară largă muzica Pop și Rock, care este o sursă mare de venituri prin influențarea cumpărătorilor, atât în magazinele mari, cât și în cele mici, pentru creșterea vânzărilor. Nu se observă nici o încurajare și recomandare pe
21
scară largă, pentru ca populația să asculte muzica barocă și clasică, care e un tratament eficient pentru prevenirea și combaterea depresiei.
Pentru cei care dorim să fim sănătoși și ținem la sănătatea copiilor și a nepoților noștri, este bine să evităm muzica Pop și Rock, muzică bazată pe un ritm sincopat, care este un perturbant al activității și echilibrului mental. Să asociem

muzicii calme, liniștite și factorii stilului de viață sănătos, care ajută la vindecarea depresiei : mișcarea în aer liber, soarele, alimentația
sănătoasă, organică, echilibrată, respectarea orelor de somn,
a pauzelor de lucru și activități cu aparate electronice și, nu

în ultimul rând, menținerea zilnică a timpului destinat relației cu Creatorul nostru, cu Sursa inepuizabilă a existenței noastre biologice și spirituale.
În curând vom sărbători ”Nașterea Domnului și
Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos”, care ne va
prilejui o nouă încărcare a bateriilor spirituale, prin Cuvânt și
o muzică sănătoasă pentru mintea și trupul nostru. Să
profităm din plin de această ofertă de a asculta și practica o muzică sănătoasă, care să ne
învioreze și să ne motiveze în a face bine celor dragi din familie și celor ce ne înconjoară și au nevoie de ajutor material și spiritual.
Rubrica Sănătății vă urează ”Sărbători fericite !” și un An Nou bogat în sănătate și binecuvântări, pentru voi și toți cei ce vă înconjoară !
Arta de-a invinge!
Să ai curajul să spui DA, să ai curajul să spui NU, Și-n fiecare clipă grea, să fii mereu același : TU ! Să crezi în Dumnezeu, când oamenii te-nșeală, Să te ridici spre cer, când alții se coboară,
Să poți păstra ce alții
vor s-arunce,
Să risipești ce alții vor a strânge,
O flacără să
fii, chiar dac-afară ninge :
Aceasta-i arta de a învinge !
22
Rubrica Gospodinei - Retete de la Delia
Carne de vită cu legume
Ingrediente : carne de vită - 1 kg (2 lb), 1 ardei roșu, 1 morcov, 1 ceapă, 80-100 ml ulei, condimente : frunza de dafin, piper boabe, sare
Modul de preparare :
Pe o tigaie cu fundul gros, se toarnă uleiul și se pune la foc mare. Tigaia trebuie să fie încinsă bine. Se adaugă bucățile de carne și se prăjesc 5 minute la foc mare, amestecând cu o lingură de lemn ; apoi dăm focul la mijlociu ;
Se adaugă ceapa și se prăjește împreună cu carnea, cca 5 minute, sub capac. Din când în când, amestecăm cu o lingură de lemn ;
Când începe să se elimine sucul format de la carne și ceapa și carnea se rumenesc, se adaugă morcovul și ardeiul, câteva boabe de piper și o frunză de dafin. Se amestecă bine și se rumenesc împreună, cam 5-7 minute, sub capac ;
Se adaugă o linguriță rasă de sare, se toarnă 1-2 pahare de apă, se amestecă bine și se lasă acoperite, la înnăbușit cam 20 de minute.
După ce lichidul va scădea din tigaie și carnea va primi o culoare maronie, se va gusta carnea, iar dacă nu e gata, se mai adaugă un pahar de apă și se mai coace cam 10 minute.
Tort Pădurea Neagră
Ingrediente blat : 5 ouă, 7 linguri făină, 1/2 plic praf de copt, 1 lingură apă rece, 5 linguri zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 2 linguri cacao, 1 lingură ulei, un strop de sare ;
Umplutura - 400 g (14 oz) frișcă + 300 g (10 oz) vișine din compot ;
Siropul - 150 ml sirop din compotul de vișine, 4 linguri de zahăr, esență de rom ;
Decor - 300 g (12 oz) frișcă, 100 g (4 oz) vișine, ciocolată rasă sau bombonele pentru ornat
Modul de preparare :
Se pun vișinele la scurs, iar siropul rezultat se amestecă împreună cu zahărul, se fierbe un minut, apoi se adaugă esența de rom ; se lasă la răcit și se folosește pentru însiropat tortul.
Albușurile se bat spumă cu zahărul și apa rece. Separat, se mixează gălbenușurile cu sare, vanilie și ulei. Peste gălbenușuri se adaugă albușurile spumă, făina amestecată cu praful de copt și cacao. Se amestecă ușor până la încorporare totală.
Compoziția obținută se pune într-o formă rotundă, tapetată cu hârtie de copt și se introduce în cuptorul încălzit. Se lasă la copt circa 20 de minute, până la proba prin apăsare - să își revină la forma inițială.

23
Se lasă să se răcească complet, apoi se taie în 3 foi egale.Pe un platou se așează prima foaie și se însiropează. Se adaugă un strat de frișcă, se intinde uniform, apoi adaugăm vișine. Se procedează la fel și cu al doilea strat. Se îmbracă tortul cu frișcă și se decorează cu vișine și ciocolată rasă, după imaginația fiecăruia.
Poftă bună ! 

4 comments:

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Frumoasa povestea " Intr-o seara de Craciun " Seamana leit cu povestile lui Valentin Trifan pe care Zsolt l-a ajutat sa le puna pe blogul " Fara mahrama " https://aaccent.wordpress.com/fara-mine-nu-puteti-face-nimic/
Si este la fel de frumoasa ca si aceea scrisa de Cherie https://conversatiidespredumnezeu.wordpress.com/2015/01/17/miriame-si-pauline/
Sunt gandite si scrise asa de bine incat nici nu-ti trece prin gand ideea ca ar putea fi doar ganduri frumoase -
Marturisesc ca si mie imi plac nespus de mult acest gen de izvodiri ale mintii, care ar putea foarte bine sa fie adevarate , intr-o alta dimensiune , in care nu oricine poate sa intre cu drag .Felicitari autorilor si celor care le-au publicat !

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Citind articolul din revista cu titlul " Colinda la Petrila " mi-am amintit cu nostalgie anii de studentie, de vremea cand am colindat si eu Clujul( anii 80 ) alaturi de fratii si surorile din Biserica baptista din Iris . Ce frumos era pe atunci,in copilaria credintei , clipe de neuitat la care na gandesc si astazi si si atunci cand nu na astept . Eram primul "pocait " din familie si parintii si rudele nu priveau pe atunci cu ochi buni lucrul acesta Bucuria simtita in adunare era uneori urmata de ciomageli la intoarcerea acasa .Fata cu care ma imprietenisem in primul an de liceu, dupa opt ani de " prietenie " a rupt aceasta legatura din pricina alegerii mele de a-L sluji pe Domnul in vremuri comuniste . Am insa si un gand cat se poate de trist , din amintirea acelor vremuri Am avut o verisoara, Viorica, casatorita cu fratele Remus , din aceeasi Biserica, nici pe ea nu au acceptat-o parintii si rudele, ortodocsi . A murit din cuza bolii de leucemie . La ultima noastra conversatie mi-a marturisit speranta ei ca macar un suflet se va intoarce la Domnul ascultand predica de la serviciul de inmormantare . Cred ca se gandea la parintii ei .M-am intristat cand am auzit acel gand, dar Nu am reusit s-o conving ca vindecarea ar trebui sa fie motivul intoarcerii, nu moartea ei .Mi-amintesc ca am avut o conversatie mai lunga atunci, au cautat s-o incurajez prin toate exemplele de credinta pe care le stiam pe atunci si ca a urmat o perioada de cateva saptamani cand se simtea mai bine, dupa cum a marturisit Remus, dar moartea ei a venit apoi ca un fulger . Atunci am inteles pentru prima data ceea ce-a zis Domnul Isus despre casa maturata, la care duhul cel rau se intoarce cu alte sapte, mai rele decat el .

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Da,am citit cateva articole si am citit apoi si titlul , care zice ca aceasta este o " revista pentru femei " si ma gandesc ca cineva ar putea iarasi sa se supere de interventia mea ca si comentator .. Rog pe Domnul ca si de data asta sa ierte pacatul meu, desi se vede ca nu-mi este usor sa ma pocaiesc de el . Eu , cand citesc ceva, nu ma pot opri si limita la tacere Nu m-as supara daca Rodica nu ar mai publica comentariile mele viitoare, spre linistea celorlalti cititori , in ajunul acestui craciun , care este o sarbatoare crestina falsa , pe care apostolii nu au propovaduit-o , fiinca Isus nu s-a nascut iarna . Invatatura nicolaitilor a inlocuit Saturnaliile pagane , facand din vremea echinoctiului , cand Romanii sarbatoreau soarele, o sarbatoare crestina falsa .Sarbatorile crestine sunt aratate toate in Scripturi, craciunul insa nu este de gasit in paginile ei ca si sarbatoare pentru generatiile care au urmat celei in care Mantuitorul a umblat pe pamant . Nici in profetii, nici in Faptele apostolilor . Este doar relatarea evenimentelor din vremea nasterii Domnului , in Evanghelii, si atat ! Singura comemorare poruncita este Cina Domnului . Data nasterii lui Isus este tinuta ascunsa, din motiv pe care putini il cunosc astazi, in schimb este anuntata o alta nastere ,care este stabilita la data invierii Lui. Este si aceasta un lucru inca tainuit ,despre care putini au descoperirea , fiindca ne-a fost data prin Glasurile celor sapte Tunete . Asa cum citim , ar trebui ca toti crestinii sa inteleaga Evanghelia = Vestea Buna adusa de Mesajul Orei : " Si noi va aducem vestea aceasta buna ca fagaduinta facuta parintilor nostri, Dumnezeu a implinit-o pentru noi, copiii lor, inviind pe Isus; dupa cum este scris in psalmul al doilea: "Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut." (Fapt.13:33)
Sa nu credeti si sa nu va ganditi ca eu as putea sa ma cred superior altor crestini, judecand dupa felul dur in care comentez . Dar sa stiti ca eu stiu de ce alerg si stiu pe ce drum merg , si sunt gata oricand sa dau socoteala oricui de nadejdea care este in mine , ridicata pe temelia Cuvantului vorbit de apostolii si proorocii Domnului Isus Hristos, nu pe vorbirile induplecatoare ale intelepciunii (1Cor.2:4)

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Nasterea Domnului a fost cel mai minunat cadou pe care L-am primit de la Dumnezeu. Noi, romanii, suntem printre putinele natiuni care sarbatorim Craciunul Biblic, insa, pentru popoarele religioase de astazi este doar o spoiala a religiilor pagane mostenite si introduse in crestinism de catre religia catolica .Sa avem grija sa nu le urmam exemplul
https://youtu.be/ntJYhb2hZqg