02 November 2016

DE RISUL... PLINSULUI...

Era odata un om… care nu putea sa dea o explicatie convingatoare asupra unui subiect in sine, foarte… banal – cum si-a rupt mina!? Intrebat ce s-a intimplat, omul incepu sa se bilbiie… ceva despre faptul ca si-a scos mina pe geam… si a lovit din viteza cu mina un stilp… Greu de gasit un om care sa nu fie expert in a spune o minciuna credibila… dar asta era omul nostru… un om sincer.

Bineinteles, asta era versiunea "publica". Fiindca versiunea reala era si mai greu de explicat… Asa ca, in privat, in prezenta citorva prieteni buni care cu siguranta ca ar fi trebuit sa-l creada… a inceput sa explice cum s-a intimplat cu adevarat de si-a rupt mina.

Totul a inceput cind sotia lui a adus in casa de pe patio niste ghivece cu plante, de grija sa nu se strice in timpul furtunii care tocmai se anuntase. Un sarpe de gradina insa era ascuns intr-unul dintre ghivece, si cind au fost aduse ghivecele inauntru, sarpele s-a decis sa alunece din ghiveci si sa se preumble… si asa l-a zarit sotia lui serpuind prin casa.

-Faceam baie, spuse el… cind am auzit-o tipind… ”ca din gura de sarpe”! Parca ar fi fost sub amenintare de cutit… asa ca am sarit asa cum eram, gol, ud si sapunit, cu apa curgind de pe mine… si nici macar n-am apucat sa iau un prosop. Cind am ajuns in sufragerie, nevasta-mea era suita pe un scaun si zbiera la mine ca un sarpe s-a ascuns sub canapea. M-am pus in genunchi si in coate sa ma uit sub canapea… cind… in spatele meu, simt ceva umed ca ma atinge. Era catelul… dar eu in starea in care eram, am crezut ca era sarpele… si am lesinat.

Prietenii lui cu greu isi mai stapineau de-acum risul… dar povestea era mai lunga si el continua…

-Nevasta-mea a crezut ca am facut atac de cord si a chemat innebunita ambulanta. Eram inca destul de ametit cind au sosit, asa ca paramedicii m-au pus pe targa si o impingeau afara din casa. Sarpele care fusese ascuns sub canapea in tot acest timp, aluneca de unde era, si unul dintre paramedici, luat prin surprindere… a sarit in sus speriat… a uitat ca era cu targa in mina si… a scapat capatul de unde tinea targa… eu am cazut si… mi-am rupt mina.
……………………
Din cite imi amintesc… asta este o poveste reala… am citit-o cindva pe un e-mail. M-am gindit atunci ca dupa ce trecem prin unele dureri in viata, uitindu-ne inapoi, putem adesea sa si zimbim. Viata este facuta dintr-o tesatura tare curioasa. Biblia spune ca nu ne este dat mai mult decit putem duce. Am inteles ca Maica Tereza ar fi zis ca ar fi fost multumita daca Dumnezeu nu i-ar fi dat asa umeri puternici. Cum ti-s umerii? Faci exercitii zilnice? Sau tu esti dintre cei care duci greutatile… pe genunchi?

3 comments:

cella said...

saracul om ... cred ca daca l-as fi vazut povestind m-as fi prapadit de ras =))

cella said...

ia sa o postez si eu .... sa ne mai descretim fruntile un pic

geluu said...

Mirific! Superb! Cat am fost de suparat mi-a trecut.
O zi minunata ca tine!