12 November 2016

CONCURS

CONCURS...

Va era dor de un concurs? Iata trei poze care sa va inspire... Astept in urmatoarea saptamina materialul vostru. Primii trei concurenti cu cele mai multe voturi (tot suntem in preajma alegerilor...) vor primi premii. Nu spun cit... ca inca imi fac socotelile...


1. Despre poza asta nu prea am ce sa spun, ca vorbeste singura...

2. Am sa spun doar ce scrie... "In Japonia, obiectele sparte sunt adesea reparate folosind aurul drept substanta de lipit. Si defectul acelui obiect este privit ca fiind ceva unic, o bucatica din istoria obiectului care adauga la frumusetea lui. Cind te simti darimat... gindeste-te la aceasta imagine. 
3. Si in sfirsit... va las pe voi sa va framintati mintea cu ultima imagine.

18 comments:

Cherie said...

Votez poza a doua caci aici, invingator este omul. In prima poza invingatoare este natura impotriva omului (banuiesc ca acel copac a crescut intre linii dupa ce linia nu a mai fost folosita de om) iar in ultima... este nuca, dar este doar o farsa, unealta omului rupta pare special asezata asa...
Natura invinge omul, asta este adevarat dar ... eu votez pentru om. Admir natura dar omul are misiunea sa ajute natura nu sa se supuna naturii...
Doar in poza a doua invinge omul. Votez poza a doua ! 😊

Anonymous said...

Ce liniste e pe aici. Si doar sunt interesante imaginile. Eu nu particip la concurs,dar asa ca sa fiu carcotasa de Lunea.. Trebuie sa scrie lumea despre toate cele trei imagini, sau doar despre una din ele? Nu de alta, dar poate nu vine muza inspiratiei in cantitate asa de mare.. Raluca n

Rodica Botan said...

Asta cred ac e linistea dinaintea furtunii. Pai dragele mele ...circotase sau nu...trebuie sa scrieti ceva care sa aduca cu ...taria de caracter a omului, lupta cu viata, ce facem cu greselile - ne vaietam si ne credem uriti sau le astupam cu ce avem mai bun in noi. Ce facem in viata? Ne asezam inaintea trenului si asteptam, savina sau ne plantam undeva mai la o parte. Sau...ne lasam sparti de orice si oricine sau stam tari impotriva oricarei situatii? Scrieti...scrieti...scrieti...despre viata voastra si cum o traiti ca sa biruiti...

Zsolt said...

1.
Buna tuturor.
Eu votez pentru prima fotografie. Mi-a placut chiar cand a aparut pe blog si m-am uitat la ea indelung. Pentru mine este cea mai inspiratoare. Este intersectia a doua lumi atat de diferite.
Nu stiu unde este facuta fotografia, dar e cu atat mai bine fiindca imi pot lasa liber imaginatia. Probabil ca va aduceti aminte de romanul Winnetou. Cand am vazut poza pentru primadata in mintea mea a aparut imediat preeria plina de aventuri unde old Shatterhand si Winnettou impreauna au savarsit fapte de vitejie de atatea ori. Daca cineva nu a citit acest roman il indemn sa o cumpere, sau sa o imprumute si sa o citeasca.
Am luat si eu deci trenul cu aburi, care avea numai vagoane de marfa si se ducea sus in muntii Stancosi sa aduca aur in portul San Francisco. Fiindca vagoanele erau goale, impreauna cu cei doi prieteni de ai mei, Winnettou si Charlie, zis si old Shatterhand, ne-am suit caii in vagoane si i-am legat de scandurile laterale ale vagonului.
Am desauat caii, caci era mers cale de cicnci zile pana acolo, daca totul va merge bine si daca indienii caiova nu ne vor iesii in cale sa ne strice calatoria. In vagon erau baloti mari de paie. Asadar ne-am facut fiecare culcusul si am adormit imediat busteni. Eram atat de obositi fiindca am facut cale de trei zile aproape fara oprire sa prindem acest tren.
Si acum iatane. Trenul a pornit peste doua ore. Totul era bine. Insa a doua noapte ne-am trezit brusc auzind scartaitul puternic al franelor de la tren. Am tras usile la o parte si am sarit jos imediat cu pustile incarcate insa cu precautie. Ne-am apropiat incet de locomotiva.

Zsolt said...

2.
Am respirat usurati, cand am auzit vocea lui Sam Howkins vinatorul de prerie de statura mica insa cu ochii ageri. El povestea mecanicului de locomotive ca in mijlcul celor doua sine de cale ferata este un copac inalt care ne poate da putin de furca daca intram in el cu viteza.
Nu ne venea sa credem. Am lasat ca trenul sa mearga mai departe pana se va apropia de copacul cu pricina. Noi patru insa am facut un ocolis fiindca stiam ca prin boschetii acelui loc vor fi ascunsi indienii. Am dat peste ei dupa vreo cicni mile de calarit. Ei asteptau trenul din sensul opus, un tren personal si cu un vagon de posta ce aducea lucruri de mare pret: blanuri, arme, munitii si bineinteles aur.
Indienii nu se asteptau sa fie descoperiti. Insa multumit lui Sam, acum putem prevenii nenorocirea ce astepta atat pe calatori cat si trenul.
Am mers maideparte calare in fata trenului ce trebuia sa soseasca la acest loc peste vreo doua ceasuri. Trenul de marfa intrase intr-o halta din apropiere si astepta sa treaca personalul, fiindca era doar o linie de dale ferata.
Peste cateva mile de mers am vazut de departe venind trenul personal. Atunci Old Shatterhand a facut foc intre cele doua sine si s-a pus in fata focului sa fie bine vazut de catre mecanic. In acea clipa s-a auzit un suierat puternic urmat de scartaitul asurzitor al franelor.botul locomotivei s-a opit la un pas de vinatorul destoinic de preerie.
Mecanicul, un om vanjos a sarit imediat jos sa vada care este motivul pentru care au oprit trenul. Imediat s-a format un cerc de curiosi in jurul lor. Noi ceilalti eram ascunsi in mica padure de langa cale ferata.
Old Shatterhand le-a explicat mecanicului si celorlalti motivul pentru care a fost trenul oprit.
(Va urma. Vom afla secretul copacului dintre sinele de cale farata.)

Zsolt said...

3.
Daca cineva a trait in preerie si a cunoscut viata indienilor, va stii ca acestia sant oameni cu dotari speciale. De asta data veti cunoaste ceva special despre Winnetou. Winnettou avea trasaturi deosebite ce il clasa printre cei mai buni sefi de tribi. Dar dac am spunem doar atat, cred ca i-am rani mandria de indian, astfel deci trebuie sa stiti ca a fost cel mai bun. Prin simplitatea lui si dragostea lui fata de toate triburile indiene el a devenit cel mai popular atat printre indieni cat si oprintre albii din orasele civilizate.
De asta data el a dat dovada de o inteligenta rara printre indieni. In timp ce Old Shatterhand discuta cu mecanicul de locomotiva si cu calatorii, Winnetou s-a furisat in tabara indienilor ca sa-i spioneze. Era o actiune foarte grea pe care nu l-a detasat nimanui. Avand ochii ageri care puteau vedea chiar si in intunericul bezna, s-a apropiat de tabara trecand chiar de indienii care au fost insarcinati cu paza. Dar ei nu se asteptau ca sa fie descoperiti, deaceea erau destul de neglijenti. S-a apropiat de cortul sefului de banda alunecand in iarba ca un sarpe. Cand a fost la distanta sa auda convorbirea ce se derula intre cei care erau in jurul focului s-a oprit. Iata cine erau acolo: seful bandei, era un alb cu fata brazdata in partea dreapta, pe care Winnetou l-a recunoscut imediat, era Bronson un fost prizonier fugar din inchisorile federale. Alaturi de el Falko, acesta era ca un catelus care atarna de ochii stapanei sale. Falko era "face tot pentru" stapanul sau si se multumea cu mancarea si haina pe care i-o dadea Bronson. Alaturi de ei mai erau trei indieni cu functii in acest trib caiova cum am amintit mai inainte. Apoi mai era un alb, Spencer, un hot si un bandit nerusinat care nu se da la o parte de nici o fapta rea. A picat la tanc caci se prevedea o mare prada.
-Vezi copacul ala dintre sine? se adresa Bronson lui Spencer. L-am desradacinat din padurea de acolo si l-am plantat intre sine ci ajutorul acestor indieni. In urma cu 7 ani trecusem prin padure sa savarsec o fapta demna de mine si m-am pus sa ma odihnesc la umbra acestui copac. Am adormit cat ai clipii din ochi.

Zsolt said...

4.
Cred ca adormisem mult caci rea deja intuneric cand m-am trezit. Insa mainile si picoarele imi erau legate, iar capul imi vajaia ca vantul printre crengile padurii. Cand am deschis ochii ce sa vad inaintea ochilor pe cei doi caini de coioti, Winnettou si Old Shatterhand.
La auzul acestei insulte, caci nu poti insulta mai urat pe un indian decat sa-l faci caine coiot, Winnettou era gata sa sara la el sa ii infinga cutitul in inima. Sigur nu dadea gres, insa se stapanise.
-De ce m-ati legat? i-am intrebat, continua Bronson povestirea. - Pentru ca ai omorat pe cei doi indieni pe care i-ai intalnit ieri in calea ta, mi-au spus ei. -Pai ce as fi putut face cu ei caci nu ma lasau sa trec vadul.
-Si ai scapat din ghiarele lor? il intreba Spencer.
-Nu chiar asa de usor pe cat crezi. Caci m-au legat tocmai de copacul pe care il vezi acum intre sine. In noaptea aceea am jurat ca ma voi razbuna. Stiam ca Old Shatterhand nu este atat de curajos sa ma omoare, el are inima moale si nu il va lasa nici pe Winnwtou sa ma atinga. M-au legat copca de copac si mi-au zis ca vor lasa judecata in mana lui Dumhnezeu. Daca va fi cineva sa ma deslege atunci sa merg unde oi vrea. Si nici nu banuiti cine m-a deslegat?!
- Falko? il intreba Spencer.
- Da de unde! Sam Hawkins. Tocmai trecuse pe acolo a doua zi si l-am mintit ca m-au legat indienii. Ei, sa trecem acum la actiune ca mai avem jumatate de ora si vine trenul. Am luat copacul acela si l-am pus intre sine. Trenul va lovi copacul si va deraia iar noi luam prada si disparem.
Winnettou aflase destul si gasii sa plece imediat stergandu-si urmele cu grija.
(Va urma.)

sara said...

Mda, mi-era dor sa citesc Winnettou:)))

Zsolt said...

Aceasta poveste nu este copiat de nicaieri . Am inventat-o eu sa va amuz un pic.

Zsolt said...

5.
In timp ce Winnetou se retragea pe cealalta parte a taberei se apropia tiptil un grup destul de mare de indieni racuro si ponga. Dar de unde au mai aparut si acestia? Vom intelege daca ne vom intoarce in timp in urma cu exact un an
Indienii racuro si ponga eru doua triburi care dealtfel erau neamuri insa din cauza unei neintelegeri sau certat si se invrajbisera timp de multi ani. Insa la mijloc era mana lui Bronson. Pe vremea aceea bronson era un hoinar singuratic si traia din jafuri. Tocmai jefuise tabara indienilor racuro pe cand acestia erau la vanatoare de bizoni. Apoi in timp ce calatorea mai departe tocmai a dat peste tabara lor de vanatoare. Nu mai avea unde sa fuga astfel ca a fost prins si dus in fata capateniei de trib Tattacumo. Acesta vazandu-l a recunoscut imediat obiectele ce la purta asupra lui. Intrebat fiind de unde le are, Bronson ca sa scape cu basma curata a mintit si as spus ca a trecut pe la pongasi si in schimbul a catorva pungi de praf de pusca a primit aceste obiecte in schimb. Indienii racuro s-au revoltat si au crezut ca au fost jefuiti de pongasi. S-a produs o zarva in tabara, iar Bronson profitand de acest moment a fugit. Mai tarziu el ajunge capetenia caiovasilor, dar asta e o alta poveste.
Astfel ajung cele dou triburi vrajmase. Insa cu un an in urma, cum spuneam adineaori, se intampla ca Winnettou impaca cele doua triburi explicandu-le ca au cazut prada unei minciuni inventate de Bronson. Impacarea a fost sub un copac inalt si suplu de la marginea padurii ce purta numele de Rongo-rongo.
Doar cu cateva zile in urma luptatorii celor doua triburi, in numar de cca. 500 s-au hotarat ca sa mearga si sa taie acel copac si sa faca un stalp totem de aducere aminte al impacarii celor doua triburi. Ajungand la marginea padurii au ramas cu gura cascata in fata gropii ce amintea ca acolo era copacul sus amintit.

Zsolt said...

6.
Trebuie stiut ca indienii sant foarte . Astfel vazandu-se lipsiti de obiectul lor sfant s-au revoltat impotriva acestui lucru privind ca o fapta mai cumplita decat crima.
Bronson cu racolitii sai nu aveau cum sa stearga urma lasata de copacul desradacinat si tarat cale de o mila pana la calea ferata si astfel au fost foarte usor descoperiti. Cele doua triburi au trimis inainte cercetasi care tocmai atunci au ajuns pe cand Winnetou plecase.
Dupa ce i-au spionat pe caiovasi si au aflat ca sant doar in jur de o suta au imprejmuit tabara si fara sa scape vreunul pe toti i-au prin si i-au legat.
Peste o jumatate de ora Se apropia si trenul si cu totii erau surprinsi vazand un foc mare de tabara alaturi de copacul cu pricina. Trenul se oprii si in acelasi moment am sosit si noi patru calare. O mare multime de indieni ne astepta. Tattacumo si cealalta capetenie numita Bizonul Negru l-au recunoscut pe Winnettou care era primit in mijlocul uralelor produse de 500 de guri de indieni.
Winnetou ne-a prezentat si pe noi ca fiind prietenii lui. Atunci Tattacumo a scos pipa pacii si cu totii a trbuit sa tragem cate un fum si sa suflam in cele patru directii, spre cer si spre pamant. Astfel am intrat si noi sub protectia lor devenind prieteni si cu ei.
Winnettou, Old Shatterhand, Sam, Tattacumo, Bizonul Negru si alti batrani ale triburilor s-au asezat in cerc sa tina un mare sfat cu privire la destinul prizonierilor. Au gasit de buna cuviinta ca sa tina judecata dimineata dupa ce rasare soarele fiindca cu totii erau obositi.

Zsolt said...

7.
In ziua urmatoare dimineata a fost complet senina fara urma de nori prevestind o zi plina de succes. Soarele isi inalta corana de un rosu aprins dinspre crestele Muntilor Stancosi. Toata preeria parca luase foc. Deabia am deschis ochii si inaintea noastra se intindea o priveliste de o frumusete nemaivazuta. Pentru moment am uitat de toata zarva de nopate.
Intr-o clipa toata tabara era in picioare si se faceau mici focuri pentru a frige carnea pentru micul dejun. Chiar si prizonierii au fost hraniti pana se saturasera cu totii.
Dinspre apus se vedea apropiindu-se un detasamant de militari din armata franceza ce isi asezase tabara tocmai la granita celor doua state, si isi faceau runda de dimineata si asa au descoperit tabara noastra.
I-am asteptat sa se apropie si i-am servit si pe ei cu ceva de ale gurii.
Dupa ce se reasezase linistea si ordinea in tabara s-a format din nou sfatul batranilor si cu obisnuita rabdare ale indienilor au hotarat soarta prizonierilor.
Nu vreau sa descriu acum in detaliu tot ce s-a discutat caci mi-ar lua foarte mult timp. La sfat luase loc si ofiterul francez si a fost bine pentru ca el a spus ca Spencer in realitate este un talhar francez cu numele de Francisc B. care fugise din fata legii fiind condamnat pentru mai multe omoruri si jafuri savarsite in franta. Acesta a fost predat imediat armatei franceze si incatusat si dus in tabara lor. Va dati seama soarta lui a fost desigur spanzuratoarea.
L-ar fi cerut si pe Bronson, insa stiau ca indienii nu il vor da. Astfel detasamentul francez si-a luat ramas bun si au plecat.
Pe Bronson il astepta stalpul de chin in tabara racuro. Acum cele doua tribur vor sarbatorii cu un alai mare moartea celui care a fost pricina dusmaniei dintre cele doua triburi.
Tattacumo dorea ca toti indienii caiova sa fie si ei omorati, insa multumire lui Winnettou si Old Shatterhand acestia au scapat cu viata insa nu ieftin. Ei trebuiau sa plateasca pentru rascumpararea lor. In functie de numarul indienilor caiova fiecare trebuia sa-siplateasca rascumpararea cu un cal si o pusca. Asta a insemnat ca a trebuit sa mearga acasa pe jos si avand asupra lor numai cutitul de vanatoare si arcul.
Falko scapase si el caci nu avea pe lista nimic rau, in afara ca l-a slujit pe Bronson. El a trebuit sa promita ca nu se va mai aventura niciodata prin zona ceeace a si facut cu siguranta.
Sfatul a luat sfarsit. In clipa aceea Sam Hawkins a sarit in picioare scotand un strigat de triumf. Si-ia prins cu ambele maini sapca (care nu era decat o peruca unsuroasa caci era chel complet) si o trati la pamant care a scos un sunet ca de oala sparta. Indiennii fiind oameni calmi, in ciuda naturii lor cu totii au bufnit intr-un ras care deabia se linistise. Sam dandu-si seama de boacana si-a pus peruca inapoi. Apoi aratand cu mana spre copac a strigat de trei ori Uff! Indienii stiau ca asta inseamna ceva deosebit. Si cu totii se uitara catre copac dar nimeni nu vazuse nimic. Atunci Sam si-a luat cutitul intre dinti si cu agerimea unei veverite se catara pana la bifurcarea celor doua brate ale copacului.
Acum indienii minunanduse de Sam au strigat ei Uff!

Zsolt said...

8.
Ajuns la despartirea celor doua brate Sam facu cateva miscari iuti si scoase un dop exact din despartitura. Isi viri mana pana la coate in scorbura copacului si incet incet trasese afara un cilindru de bronz lung cam de un cot. Viri obiectul in buzunar si cobora tot atat de iute precum se catara in sus. Cu toti asteptau curiosi ce contine acel cilindru de bronz din mana Lui Sam.
Sam desfacu capacul cilindrului si scoase un sul de piele care era legat cu grija cu curele. Desfacu. Piele continea niste hartoage. Primul pachet continea documentele de identitate ale lui Sam. Sam era engle si si-a ascuns documentele de identitate caci se temea sa nu fie descoperite de francezi caci atunci era ca si mort. Dar acum razboiul se terminase si se putea inoarce in tara sa de nastere. Al doilea pachet contineau facturi bancare in valoare de doua milioane de lire. Sam gasise un loc in care descoperise o mare cantitate de aur pe care l-a depus la o banca cu renume in San Francisco. Era putred de bogat, iar el perinda prin preerie cu hainele jegoase. Venise prin aceste parti sa-si recupereze comoara, insa vazuse ca copacul a disparut. Numai in clipa cand sfatul a fost inchis si uitandu-se spre copac si-a dat seama ca e acelasi copac in care isi ascunsese el comoara.
Copacul a fost deci taiat din care au facut un stalp de totem si a fiost transportat in satul indienilor racuro. Oricina trece prin sat, care astazi este deja o rezervatie pentru indieni, in mijlocul satului inca sta ridicat acelasi stalp. In el este incrustat un singur nume Sam Hawkins.
Linia a fost remediata. Cu toti ne-am bucurat ca nu s-a varsat sange de indian. Apoi trenurile au pornit fiecare pe calea lor si impreauna cu marfarul si noi ne-am continuat drumul in Muntii Stancosi cautand alte aventuri. Asemena aventuri veti mai putea citi din cartile bravului nostru prieten Charlie, numit si Old Shatterhand.
...SFARSIT...

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Dupa Scripturi, vasul de lut ( ceramica) este trupul omenesc, care poarta in el comoara ( aurul curatit prin foc ). Numai ca " restaurarea" pe care ne-a facut-o noua Dumnezeu este facuta cu alt material, mai scump si mai pretios decat aurul metalic , dupa cum citim :
" Caci Dumnezeu, care a zis: "Sa lumineze lumina din intuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca sa facem sa straluceasca lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Isus Hristos.Comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie de la Dumnezeu, si nu de la noi. "(2Cor.4:7)
"..caci stiti ca nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din felul desert de vietuire pe care-l mosteniserati de la parintii vostri, (1Pet.1:18). ci cu sangele scump al lui Hristos, Mielul fara cusur si fara prihana.

Anonymous said...

O nuca prea tare .
Ceva nu e in regula cu aceasta imagine . Gandul ma duce la proverbul rominesc ,cine are cleste ,nu isi baga mina in foc. Si iata ca sa rupt clestele si nuca a ramas intreaga .
Erau tineri ,casatoriti de cateva luni ,Elena spera o viata plina de armonie si fizic si spiritual, avea viziunea unui viitor fericit .Eugen un baiat venit dela tara ,avea o viziune mai realista ,stia ce vrea dela viata si lupta sa obtina fericirea visata deaceia sa inarmat cu un cleste, dar clestele sa dovedit a fi prea slab. sensibil si in fata greutatilor a cedat :Sa rupt . Oare va putea fi reparat ? A cautat un bun meserias care a sudat ruptura ,dar ia spus :fi atent ,clestele se poate rupe din nou si nu se va mai repara .Aceasta experienta din viata ia aratat lui Eugen ca viata fara cleste e mult mai grea de aceea sa hotarit sa menajeze clestele ,
Da clestele sa reparat dar au ramas urmele unde a fost rupt deci daca ai un cleste in mina fi cu bagare de seama sa nu il pierzi .
cu bine Nuca .
.

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Copacul dintre sine poate sa fi crescut pe o cale ferata scoasa din uz si parasita, la fel cu aceea dintre Huedin si Belis, in iubita noastra Tara adusa -in zilele noastre-la sapa de cauciuc de catre "alesii poporului"
Iar zdrobitorul cu maner rupt ar putea si el sa ne dovedeasca faptul ca lumea de azi -a unei "societati de consum"- produce toate lucrurile doar "de mantuiala"=deproastacalitate ,precum zice Scriptura:
"Iata, cand Domnul ostirilor a hotarat lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, si neamurile se trudesc degeaba. (Hab.2:13) Caci pamantul va fi plin de cunostinta slavei Domnului ca fundul marii de apele care-l acopera." Precum zice profetia ,traim iarasi intr-o vreme cand Domnul isi duce la indeplinire judecatile Lui

A.Dama said...

Era odată într-un sat din România o femeie care avea mulți copii, un soț alcoolic și al naibii de bătăuș. Venea câteodată seara acasă ars de rachiu, pus pe scandal, iar femeia fugea prin vecini și chiar peste deal ca să-și scape pielea. Nu-i vorbă că ea credea în Dumnezeu în felul ei, dar și crucea ce-o avea de dus îi părea adeseori prea-prea și foarte-foarte... Ca pomul crescut între șinele trenului, care se mai ceartă la răstimpuri cu Făcătorul său: „Bine, Doamne, dar chiar aici e locul meu, pe această cale ferată, să mă doboare frontal și fatal orice tren care trece pe-aici?” Cum era de așteptat, din partea Lui nu venea niciodată niciun răspuns.
Vânturile au continuat să bată uneori cu mare putere în crengile copacului, ninsorile și-au făcul culcuș la pieptul lui, viscolul l-a înclinat într-o parte și alta, însă rădăcinile s-au întărit și n-a fost chip să fie făcut una cu pământul. Iar trenul care să-i curme viața de tot n-a mai venit nici el cu anii...
Tot așa și femeia – a mai primit câte-o lovitură a sorții și câte-o bătaie a soțului, și-a îngrijit și crescut copiii cum s-a descurcat mai bine în astfel de condiții, a bombănit la răstimpuri de ce-a așezat-o Dumnezeu acolo, între șinele trenului, însă n-a încetat nicio clipă să creadă că El știe mai bine rostul lucrurilor, chiar dacă tace despre toate astea.
Și au crescut mari copiii, și femeia n-a încetat să se îngrijească de ei ca o mamă bună, chiar dacă bărbatul își dădea câștigul pe băutură și acasă aducea doar scandal, duhoare și bătăi – mai bine de treizeci de ani la rând... Avraam a primit împlinirea promisiunii după un sfert de veac, dar această femeie a trebuit să aștepte mai mult.
Uneori se vedea ca o unealtă sfărâmată și nefolositoare în Mâna Creatorului, ca un spărgător de nuci cu un braț rupt. Atunci nu mai ai niciun folos să-l ții în sertar. Îl arunci și-ți faci rost de unul nou. Și când avea astfel de gânduri vorbite – doar între ea și El –, Dumnezeu îi spunea să mai aștepte, că sigur îi va face restaurarea necesară și va fi iar ca nouă și, mai ales, în putere să fie de folos.
În urmă, bărbatul ei cel nestrunit a căzut bolnav și... lat-întins, a avut vreme să mediteze la Dumnezeul nevestei lui și-a avut vreme să vrea să înțeleagă tâlcul purtării ei, al răbdării și neabandonului: „De ce nu mi-a dat papucii de-atâta amar de vreme, că doar așa era normal și asta meritam!?”
Și a început să asculte la casetofonul vechi din cameră predici înregistrate, și-a pășit încetul cu încetul pe tărâmul credinței venite în urma auzirii. Și Cuvântul care nu se întoarce la El fără rod, și-a făcut culcuș în inima lui și el s-a lăsat transformat, așa cum un vas spart este lipit la loc cu foiță de aur, așa încât valoarea lui în formă restaurată e chiar mai mare decât valoarea lui inițială. Și-a dorit atât de mult să facă botezul în apă, încât și-a chemat fiii, deja mari, și i-a rugat să-l caute pe omul care rostea predicile ascultate ceasuri și zile la rând pe casete și să-i spună că ar vrea să fie botezat de el.
Dintr-un vas spart și nefolositor, a fost transformat într-un vas frumos – cu o istorie zbuciumată, dar adevărată – un vas de mare preț.
Iar femeia, înălțată într-un pământ neprielnic, pe o cale ferată, în așteptarea izbiturii trenului nimicitor, neînțelegându-și de multe ori menirea de unealtă zdrobită în Mâna lui Dumnezeu, a primit finalmente răspunsurile de care avea nevoie: bărbatul ei, adunat din cioburi, a devenit un vas aurit, furând privirile oricui se uită la el și-l admiră.
Și toate astea pentru că atunci când ne lipsește perspectiva – chiar asupra a ce va veni peste zece, douăzeci sau treizeci de ani –, ne este suficientă credința că Dumnezeu ne iubește atât de mult cât să ne facă într-o bună zi făpturi noi... pline de strălucirea Lui.

Lia Corbu said...


Draga Rodica,
Asa vad eu povestea legata a celor trei imagini.
Stiu ca nu-i mult scris, dar e cu inima.
Multumim pentru ocazia de a ne pune imaginatia la treaba :)


Tu ai creat in mine Iubire. Eu am ucis-o cu pietre.

Tu ai creat in mine tandrețea, eu am călcat-o in picioare.
Ti ai creat in mine credinta, iar eu i-am smuls radacinile pacatuinind.

Tu ai creat bunatatea, Eu am sfarmat totul cu pumnul meu.

Dincolo de zarea in care se scalda privirea mea, Tu doreai Pacea.
Astfel, ai inceput sa aduni cu grijă
toate cioburile , le-ai ars in cuptor.
Ai construit alt vas
mult mai frumos, mult mai bun
decat cel dintai.
Si cand am fost gata de drum, ai inceput să torni in mine
har dupa har.