13 August 2014

STATIA FINALA...

de Robert J.Hastings
tradus Rodica Botan

Undeva in subconstientul nostru pastram o viziune idilica. Ne vedem intr-o calatorie lunga, traversand continentele. Mergem cu trenul. Cu ochii pe geam, ne imbatam de ceea ce vedem, de scenele pe linga care trecem, masini pe o autostrada, copii fluturind din miini la trecerea trenului, niste vaci care pasc pe un deal la o distanta oarecare… fumul de la o centrala undeva, rinduri, rinduri de porumb sau griu, cimpii si vai, dealuri si munti inalti, scheletul unui oras sau satele imprastiate…

Dar ce avem in mintea noastra este destinatia finala. Intr-o zi exacta, la o ora exacta, o sa ajungem in statia care este destinatia noastra finala. O sa fie o fanfara care sa ne cinte si vor flutura steaguri…Odata ajunsi acolo, cele mai minunate lucruri o sa se intimple si toate visele o sa ni se implineasca si toate bucatelele vietii noastre o sa fie un intreg, ca un puzzle care a fost completat pina la ultima bucatica. Cum ne miscam nerabdatori in sus si in jos pe culoarul trenului, asteptind sa ajungem in statia finala…

Cind o sa ajungem “acolo”…asta-i tot ce avem in minte. Cind am sa fiu de 18 ani, cind am sa-mi cumpar un nou 450 SL Mercedes Benz, cind am sa duc ultimul copil la college. Cind o sa termin de platit casa, cind o sa primesc promotia, cind am sa ajung la pensie… atunci am sa traiesc fericit .

Mai devreme sau mai tirziu o sa realizam ca statia aia nu exista… nu exista un asemenea loc. Adevarata bucurie a calatoriei este insasi calatoria. Statia aia este doar un vis, si cu cit ne apropiem de ea, cu cit ea se departeaza de noi.

“Bucurati-va de fiecare moment”…asta este un motto foarte bun, in special cind il cuplezi cu Psalmul 118:24
“ACEASTA ESTE ZIUA PE CARE A FACUT-O DOMNUL: SA NE BUCURAM SI SA NE VESELIM IN EA.”
Nu este necazul de astazi care-i innebuneste pe oameni… sint regretele de ieri si grija zilei de miine. Regretul si teama sint niste hoti gemeni, care ne fura ziua de “astazi”.

Asa ca, opreste-te din starea asta de asteptare in care traiesti numarind milele ce le parcurgi. In loc sa faci asta, urca muntii, maninca inghetata, umbla descult mai des, inoata in mai multe riuri, priveste si admira mai multe apusuri de soare, rizi mai des si plingi mai rar. Viata trebuie traita din mers… ca statia finala se apropie si daca nu-i porti tu grija!!!

5 comments:

Ioan Grosanu said...

O poezie pe care o indragesc din copilarie şi care e în acelaşi gând cu dumneavoastră în această postare:

Un lung tren ne pare viaţa
Ne trezim în el mergând
Fără să ne mai dăm seama
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte
Unde stăm câte-un minut
Până să ne mai dăm seama
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi de nu se mai sfârşesc,
Şi în ciuda noastră parcă
Tot mai multe se ivesc…

Arzători de nerăbdare
Înainte tot privim,
Vrem s-ajungem tot mai iute
La vre-o gară ce-o dorim…

Ne trec zilele, trec anii
Clipe sfinte şi dureri,
Aşteptând hrăniţi de visuri
Noi momente de plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă
Câţi în drum n-am întâlnit
Iar câte-un bătrân coboară
Trist, de forţe istovit

Vine-odată însă vremea
Să ne coborâm şi noi,
Ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi

Căci pe când privim în urmă
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună gara veşniciei
Am trăit, dar n-am ştiut...

Rodica Botan said...

Minunata poezia...am s-o pun pe blog mai tirziu...sau poate o sa am un concurs de poezii...
:)
Dumnezeu sa te binecuvinteze in tot ce faci!

viorica said...

Imi amintesc de acesta poiezie ,de fapt este si o cintare,parca aud cintarea acompaniata de o locomotiva .Era o caseta a unui frate .Astept si eu statia finala ,si parca o vad de la distanta...
Rodica multumim pentru tot ce ne oferi .

Rodica Botan said...

Cred ca este alta care are refrenul cam asa...
"O, Isuse tu condu-ma/Pina la locul pregatit/Unde ingerii ne-asteapta/Sa-Ti cintam Isus iubit!"

Numele cintarii era "Viata-i ca un tren de munte!!!"

cherie said...

Minunata poezie. Cine a scris-o?