ASIGURARE DE VIATA

 

“Ferice de cel ce ingrijeste de cel sarac! Caci in ziua nenorocirii Domnul il izbaveste; Domnul il pazeste si-l tine in viata. El este fericit pe pamint, si nu-l lasi la bunul plac al vrajmasilor lui. Domnul il sprijineste, cind este pe patul de suferinta; ii usurezi durerile in toate boalele lui”

Psalm 41 : 1-3

 

     M-am gindit citind aceste versete la cite asigurari ne mai cumparam noi in ziua de azi. Asigurare de sanatate, asigurare de casa: de inundatie si  de foc sau  cutremur, asigurare de viata, asigurare de moarte …Si ne costa toate astea o groaza de bani si daca nu le avem suntem falimentati.
     Versetele de mai sus mi-au amintit de asigurarea de masina si de sanatate pe care tatal meu le-a avut vreo douazeci de ani dupa ce a venit in America. Scrisese pe o hirtiuta un verset din Biblie si l-a lipit pe geamul de la spate al masinii. Si in tot acest timp nu a avut nici un accident si nici o problema de mers la spital. Dar ca sa procedezi asa iti trebuie…o pastila mica cit un bob de mustar ca sa te vaccineze impotriva atacurilor celui rau. Credinta, de asta avem nevoie.

     Si mi se pare atit de deslusit Cuvintul acestui Psalm care ne ofera o asigurare mult mai cuprinzatoare decit asigurarile pe care ni le putem plati aici pe pamint in viata asta. Cind suntem pe patul de suferinta , nici o asigurare nu ne poate da usurare de dureri in orice boala. Dar, uite ca Dumnezeu poate face si acest lucru - dar asigurarea asta o obtinem nu pe moment- si nu cu bani, desi am putea sa ne folosim si de bani ca sa ne asiguram ca avem incheiat acest contract minunat…

    “Ferice de cel ce ingrijeste de sarac”…Atit! Si ai una din cele mai importante asigurari de viata…

DESPRE RESURSE...

     Ieri ascultam cu tatal meu o predica. Ma minunez uneori de cit de multe idei poti sa scoti din acelasi verset . Ca si un diamant pretios taiat de un mester iscusit, fiecare cuvint al Bibliei, fiecare verset are atitea fatete nebanuite. Era vorba de daruri…de talentele ce le avem, de resursele financiare si de resursele de timp.

     Am auzit mereu vorbindu-se de ele. Stim cu totii parabola cu talantii pusi in negot si stim si despre slujitorul care si-a ingropat talantul. Stim despre femeia saraca care a aruncat in visteria templului ultimul banut si de bogatul care a aruncat o punga de galbeni cu o valoare infinit mai mica decit banutul femeii. Pentruca conteaza cum daruim si daca nu daruim din inima mai bine tinem punga ascunsa in sin.

     Dar predica era  despre o alta valoare care ni s-a dat cu acelasi scop…sa o dam altora. Si cel care vorbea spunea ca avem obligatia sa nu o tinem pentru noi - ca ni s-a dat Cuvintul Bibliei sa il imprastiem. Unde? Acolo unde suntem. Cind? In fiecare zi? Cum? Prin trairea noastra nu numai prin cuvint. Se pare ca cele mai bune predici sunt cele traite. Si pentru alea nu trebuie sa studiezi teologie ci doar sa traiesti ceea ce citesti si ceea ce inveti din Cuvint.

     Ce sa mai zic? Mai bine trec  la fapte. Nu uitati cind va uitati in jur daca va vede cineva ce faceti  , sa va uitati in sus mai intii. Si daca e ok cu ceea ce faceti pe verticala, nu va mai obositi sa cercetati pe orizontala ca totul e in ordine.

Hello...bine v-am gasit

     Nu am mai scris de multa vreme. Nici eu nu stiu de ce…A dat tacerea peste mine.

Atit pe plan personal - intern m-au surprins niste trebusoare nu prea vesele cit si pe plan exterior.

Cum sa explic? … ca si cum te-ai invirti intr-un ringhispir pina iti vin ameteli si aproape sa-ti versi matele. Pai lumea asta e asa de cu fundu-n sus ca nu stii ce sa mai crezi. Te cutremuri cine este la conducerea statelor si te ingrozesti de noua generatie care va urma dupa ei.

      Pe plan intern…pe 1 Septembrie am avut o mica operatie ca sa imi puna un stent in una din arterele principale. Eram teribil de obosita, abia imi tiraiam picioarele si in afara de mers la lucru nu prea aveam energie de nimic.

     Intr-o zi cind ii tineam de urit tatalui meu la dializa, m-am jucat cu aparatul lui de oxygen…si cum citea si pulsul, am fost foarte nedumerita dece pulsul meu este doar 27.

     Mai in gluma, mai in serios, trebusoara asta m-a pus pe ginduri. Dupa o vizita la doctor si citeva teste, au aflat ca una dintre arterele importante este blocata 90% si ca…am nevoie de o mica operatie sa puna un stent ca sa tina artera deschisa. Si peste noapte asa…m-am trezit ca trebuie sa iau zinic un pumn de medicamente, sa maninc mai putin sau deloc si mai degraba sa pasc…si sa port nitroglicerina in poseta si daca nu lucreaza sa chem …ambulanta.

     M-am realizat! Si…pe neasteptate , eu care credeam sau mai degraba ma incredeam …stiti cum? Invincibila…m-am trezit ca sunt o baba cu probleme de sanatate… (pe alealalte probleme le stiam mai demult).

 

    No asa…!!! Asta pe plan intern. Ca sa stiti si voi de ce mi s-a cam taiat elanul. Numai ca nu-s eu asa fricoasa …ca de fapt am fost, si m-am muncit cu gindul mortii prin 1992-93, dupa electrocutie. Acuma ma ocup mai mult de cum o sa fie dupa ce plec…dincolo. Am eu un gind si o dorinta. Domnul Isus a zis ca se duce sa ne pregateasca un loc…si eu as vrea ca locul pe care mi-l pregateste sa fie linga un piriu. Am prins drag de piraie pe vremea cind umblam cu Buna mea  pe padure dupa bureti. Imi si imaginez o casa de lemn cu citeva odaite ca sa incapa copiii si nepotii cind vin in vizita . Si Buna neaparat trebuie sa locuiasca cu mine. Mi-a si zis inainte de a muri ca a avut un vis si ca noi doua eram impreuna intr-o casa cu feresti luminoase si perdele crosetate de ea…si il asteptam pe Domnul Isus ca trebuia sa vina in vizita. Asa ca am deja companie – numai ca un amanunt ma cam deranjeaza. Buna mea a avut o fata – o chema Lidia. Si Lidia a murit la o virsta infantila. Ma tem ca pina ajung eu dincolo, Buna si Lidia deja s-au imprietenit la toarta si eu nu o sa mai fiu numarul 1 pentru Buna.

     Ei, dar ma descurc eu. Si cum ziceam , ca sa nu ma gindesc la moarte ca la un sfirsit tragic si trist, ma gindec la ea ca la un inceput promitator. Si in mintea mea vad deja casa mea de lemn si piriul si plantez pomi si flori pe marginea piriului. Pina ajung acolo, ma specializez in gradinarit pe-aci. Si abia astept sa vina primavara sa plantez ceva flori .

      Dragii mei, Domnul e bun si noi nu sintem ca si cei fara speranta. Noi stim ce ne asteaapta. Si fie ca ne ducem pe rind sau fie ca vine El sa ne ia in glorie, timpul venirii Lui e pe aproape si zilele se scurg tare repede. Se merita sa adunam ulei in candela- si uleiul este credinta in Isus Christos si in mintuire si iertarea pacatelor . El vine curind, sa fim gata!

ZILELE DE PE URMA...

     Este cam multicel de cind n-am scris la rubrica mea de jurnal..."ce-mi mai trece prin cap". De ce? Pentruca viata s-a aglomerat un pic cam mult in ultima vreme. Si banuiesc ca nu sunt singura care face eforturi sa supravietuiasca. Nu...nu ma refer la starea financiara desi unii poate au si problema asta. Ma refer la aproape toate aspectele legate de viata noastra.
     S-a schimbat lumea peste noapte...Parca...sau mi se pare mie? Mi-e greu sa inteleg cum s-au schimbat valorile si regulile societatii in care traim...Totul pare pe dos. Nu mai stii cum sa te adresezi politicos unei persoane. Unii vor sa le spui "ei"...desi in fata ta ai o singura persoana. Mi-a trecut prin cap ca astia sunt indraciti. Mi-am adus aminte cind Domnul Isus a poruncit la o herghelie de "ei" sa iasa dintr-un om care locuia printre morminte. Si "ei" l-au rugat sa-i lase sa intre intr-o turma de porci. Nu exista alta explicatie decit asta- unii oameni sunt indraciti. Ba ii vezi pe cite unii ca urla uitindu-se la cer. Eu una cred ca sunt tot indraciti care au o problema cu Cel ce locuieste deasupra norilor...
     Dar sa revin la gindurile si grijile mele care m-au tinut departe de computer. Cum cred din toata inima si cu toata fiinta mea ca traim zilele din urma, mi-a devenit tot mai urgenta dorinta sa ma rog mai mult si mai mult pentru toti cei din familia mea. Nu ca as fi eu asa de sfinta si de rugativa dar cit as fi eu de naiva si de slaba in credinta vad cu ochii mei ca nu mai e mult si lumea asta se termina - si nu as vrea ca nici unul din cei dragi mie, parinti, frati , surori,  nepoti, prieteni sa nu se intoarca la Domnul si sa-si asigure mintuirea. Si cum nepotii mei sunt deja oameni maturi trecuti de 20 de ani, cu atit mi se pare mai dificil si mai periculos pentru ei in lumea asta plina de tentatii. Asa ca rugaciunea mea a fost si este dintotdeauna, "Doamne schimba-i dinauntru spre dinafara  ca sa fie pregatiti pentru venirea Ta".
     Si ce credeti? Cred ca rugaciunea a fost dupa voia Domnului ca El a trecut urgent la lucru si in acest proces se ocupa de mine si de fiecare dintre cei pentru care m-am rugat in mod personal. Si datorita acestei atentii pe care o are fata de noi suntem cu totii in boale si probleme pina peste cap...Ca El stie exact cum sa ne repare si sa ne schimbe si sa ne innoiasca si procesul nu e deloc usor. Si doare...si ne pune pe ginduri, si ne face sa vedem ca viata este ca un abur si ca suntem trecatori. Ne aduce aminte ca din punct de vedere fizic suntem doar o mina de elemente si ca suntem facuti din pamint. Mina asta de elemente are o valoare cam de 27 de dolari si ceva centi daca nu ma insel. Dar...adevarata valoare este sufletul nostru - si diavolul stie si se lupta cu furie sa ne cistige pentru el...Si uite asa suntem ocupati cu lupta asta care se da inauntrul nostru pentru ceea ce are valoare in noi. Sufletul...
     E greu sa traiesti in secolul asta...in atita minciuna, murdarie, poluare de tot felul. Nici mincarea nu mai e buna...nici apa de baut. Pamintul a fost abuzat ca nu mai are ce da...apa a fost imbicsita cu mizeriile fabricilor...aerul la fel - si noi oamenii suntem poluati pe dinauntru si pe dinafara...
     Si in acelasi timp traim un timp foarte pretios -  care poate face diferenta in viata noastra pentru eternitate...

"Dar noi, dupa fagaduinta Lui , asteptam ceruri noi si un pamint nou, in care va locui neprihanirea. De aceea prea iubitilor, fiindca asteptati aceste lucruri, siliti-va sa fiti gasiti inaintea Lui fara prihana, fara vina si in pace." 2 Petru 3:14-15

PINA SE MAI ZICE "AZI"!

“Isus mergea spre Ierusalim si a trecut printre Samaria si Galilea. Pe cind intra intr-un sat, L-au intimpinat zece leprosi. Ei au stat departe, si-au ridicat glasul, si au zis: ”Isuse, Invatatorule, ai mila de noi.”

Cind i-a vazut Isus , le-a zis: ”Duceti-va si aratati-va preotilor!” Si pe cind se duceau, au fost curatiti.

Unul din ei, cind s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamint la picioarele Lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean.

Isus a luat cuvintul si a zis: ”Oare n-au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sint? Nu s-a gasit decit strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava Lui Dumnezeu?”

Asta a fost atunci… dar din pacate la fel se intimpla si astazi. As vrea sa ma identific cu “strainul”… cu Samariteanul acela vindecat, care s-a intors din drum sa-I multumeasca Binefacatorului lui – dar ma tem ca am trait o multime  de situatii cind m-am rugat, Domnul a raspuns rugaciunilor mele, si eu mi-am urmat drumul mai departe, fara sa ma opresc, fara sa intorc capul si macar sa flutur mina in semn de recunostinta. De cite ori m-am rugat la capul copiilor sau al celor dragi care erau bolnavi, sau m-am rugat pentru propria boala, sau m-am rugat pentru nebuniile copiilor mei, sau pentru propriile mele incurcaturi si necazuri… si El mi-a auzit glasul jelindu-ma si mi-a raspuns! Dar mi-am continuat drumul usurata de povoara fara sa ma opresc sa-I dau slava Celui ce mi-a purtat  de grija.

Cuvintul Lui este viata. Cuvintul Lui este intelepciune. El merita slava noastra, multumirile noastre, dragostea si recunostinta noastra. Daca ne gindim la pilda celor zece fecioare, putem recunoaste usor vremile si situatia in care traim. Toate cele zece fete erau fecioare si-L asteptau pe Mirele. Dar toate au adormit. Ma uit la programe de la diferite biserici si admir cit de grandioase sunt cladirile – si ma tulbur la gindul ca sunt aproape goale. Nu se mai cinta imnurile acelea care dadeau slava Domnului – o adevarata inchinare armonioasa. Suntem cu totii adormiti. Ca daca am fi treji, am lucra si s-ar vedea rodul muncii noastre. Porunca este sa mergem sa propovaduim la orice faptura Evanghelia Lui Christos - dar dupa roade se vede treaba ca nu prea ne fortam… ca sunt tare putini snopi. Inactivitatea noastra este somnul din parabola cu fecioarele. Dormim. Sintem atit de confortabil atipiti pe perna nepasarii. Am avea  multumiri de adus, alte rugaciuni de inaltat, ar trebui sa propovaduim Cuvintul, ar trebui sa Il slavim pe Cel care ne-a curatit de lepra pacatului. Dar noi dormim - ne intoarcem pe partea aialalta, sa ne facem cit mai comozi…

Ce-i de facut? Sa ne intoarcem, sa ne aruncam cu fata la pamint, sa-I multumim! Sa rascumparam timpul pina se mai zice "azi"… ca noaptea e pe sfirsite si se arata zorii diminetii!

RUGA NOPTII...(12/29/13)

Somnul este o dorinta imposibil de realizat
Cind depresia sapa in albia gindurilor...
Stau ca pe marginea unei prapastii...
Si tremur la gindul clipei care vine.
Imi ridic ochii spre munti
Si caut o lumina printre nori...
Am ragusit vaicarindu-ma;
Si nu mai am voce sa ma rog...
Doamne Tu care sti adincul inimii
Citeste in ea tot ce am sa-Ti spun...
Am sapat cuvintele adinc acolo;
Sint toate desperecheate...
N-am nici un merit,
Dar am pe cineva acolo sus care are...
Si am promisiuni .
Mi s-a spus sa cer in ziua necazului,
Mi s-a spus sa cred ca si cind am primit.
Si ca sa fiu sigura ca primesc
Ma grabesc sa-ti multumesc.
Iti multumesc pentru o rugaciune ascultata...
Iti multumesc pentru ajutorul dat
Iti multumesc pentru dragostea Ta,
Iti multumesc pentru piinea cea de toate zilele,
Iti multumesc pentru paharul de apa,
Pentru bunavointa si bunatatea Ta...
Iti multumesc pentru ca ai s-o faci bine pe Deb...
Iti multumesc!!!

DUMNEZEU RIDE...(12/21/12)

    Ride Dumnezeu? Am citit in Biblie ca uneori mai si ride ...Astazi cred ca a ris de cei care au zis ca va fi sfirsitul lumii. Eu plec la lucru cu noaptea in cap si n-am vazut ceea ce am sa va relatez mai jos - dar pe la amiaza am dat telefon unei fete care lucreaza in departamentul meu sa vad daca va dori sa vina in weekend in office dat fiind ca se prevede ca va fi o furtuna mai mare si au nevoie de cineva care sa-i ajute cu hartile.
    Si Kathleen imi povesteste cum s-a oprit cu vreo jumatate de ora inainte de telefonul meu, pe marginea soselei in Stockton ca sa faca poza unui curcubeu nemaipomenit de frumos cum zicea ea ca nu mai vazuse niciodata. Mai spunea ca si alti motoristi au facut exact acelasi lucru. Si pe linga curcubeu, spunea ea ca mai era o dunga luminoasa. Ea isi luase zi libera astazi pentru ca copiii ei influentati de alti copii ca vine sfirsitul lumii s-au temut sa se si duca la scoala si au vrut ca mama lor sa stea acasa cu ei.
     Ea este credincioasa, asa ca am ris amindoua de prostia lumii, ne-am bucurat de darul minunat al Lui Dumnezeu si ne-am amintit cu ocazia asta cind a fost primul curcubeu - imediat dupa potop si ca Dumnezeu L-a lasat ca legamint, ca semn intre El si omenire ca n-o va mai distruge prin potop.
     Am venit acasa si m-am uitat pe facebook si doi dintre verii mei au pus poze cu acelasi curcubeu. Ei sint din Sacramento...spuneau acelasi lucru ca Dumnezeu parca in semn de raspuns isteriei acestei prorocii mincinoase a trimis semnul lui sa spuna oamenilor ca El este in control ...La fel ca si Kathleen au relatat ca oamenii s-au oprit pe marginea soselei sa faca poze. Iata pozele si minunati-va si voi de dragostea si grija Domnului care ne stie cit sintem de usor de dus de nas si ne aminteste ca El a facut lumea prin Cuvint si ca la Cuvintul lui se va termina si nu la cuvintul altcuiva. Bucurati-va ca avem un Dumnezeu asa de bun...Aleluia!!!

HAI SA NE GINDIM UN PIC...

     Imi place cum vorbeste Ravi Zacharias… numai ca nu ajung eu sa inteleg intotdeauna atit de adinc cit as vrea lucrurile despre care vorbeste. Vorbeste foarte filozofic. Dar din cind in cind prind si eu cite un gind, o idee, si ma bucur cind se aprinde becul si in tinda mea, sa mai inteleg si eu cite ceva. Azi-dimineata am plecat la timp de acasa si am prins mai mult din emisiunea lui. Vorbea despre un filozof care a fost in lagarul nazist… Franco… si imi scapa celalalt nume. N-am auzit niciodata de el - nu ca as fi eu asa de cunoscatoare in subiect… Si acest om spunea ca desi li se atribuie armatei germane si guvernului nazist toate atrocitatile intimplate acolo, ele de fapt isi au inceputul cu nihilismul si alte valuri filozofice.

     Mi s-a parut foarte rezonabila aceasta ipoteza si am inceput sa ma gindesc in termenii mei simpli la acest lucru. Biblia spune ca suntem creati dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu, ca El a insuflat in noi viata… ca ne-a iubit si Si-a dat Fiul sa moara pentru noi, ca sa ne rascumpere. Suntem pretiosi, foarte pretiosi pentru El.

     Pe de alta parte, ateii vin si spun ca nu este Dumnezeu si ca am evoluat dintr-un animal… Si gindul ca in Congo, oamenii inca mai asteapta si astazi sezonul imperecherii la maimute ca sa le prinda si sa se hraneasca cu ele, mi se pare destul de inconfortabil. Pentru cei care nu vad valoarea sufletului in om, care cred ca sintem doar cu o treapta mai sus decit maimutele, nu-i mare diferenta intre noi si cei din rotisor... oare e  de mirare sa inceapa sa faca diferentieri intre oameni si sa-i trateze pe unii ca pe animale?… Ba, oamenii normali la cap nici nu trateaza animalele cu cruzimea cu care i-au tratat nazistii pe semenii lor.

    Si ma gindesc apoi la noua generatie de oameni care tot mai mult imbratiseaza idei nihiliste, ateiste… si mai stiu eu - orice idee care sa ii departeze de Adevarul Bibliei. Toate ideile astea par nevinovate… fiecare crede ce vrea pina la urma si nu e  treaba noastra ce crede vecinul. Nu… nu e treaba noastra inca. Va deveni insa treaba noastra curind - atunci cind pentru un motiv sau altul vom deveni rasa, sau religia, sau grupul de oameni in dizgratie, considerati inferiori… si de la idee pina la actiune nu este o distanta atit de mare.

    Si veti zice ca nu putem face nimic - asta-i cursul vremii etc. Ba putem!!!… Ca ideile lor s-au perpetuat de la o persoana la alta, si acelasi proces lucreaza si in favoarea credinciosului – dar numai daca trecem la actiune. Plus ca ni s-a poruncit sa spunem… plus ca, Cuvintul Lui are putere... si daca am trece la actiune, ar fi si alte plusuri...

    Hai sa ne gindim un pic... La citi oameni le-am spus despre Salvare, despre Domnul Isus, despre Viata Vesnica in ultima vreme? Si daca noi nu le spunem oamenilor… cine sa le spuna?

EU SINT A LUI...

     Citi dintre noi sintem blocati – sau ne simtim blocati in starea nu rareori tragica in care sintem. Vrem sa ne schimbam, facem eforturi… si sintem convinsi ca trebuie sa ne schimbam. Si cu toate astea, chiar daca pentru o zi ne controlam, sa zicem, felul de a vorbi… minia care este intotdeauna prezenta, dar o tinem undeva ascunsa, mai la adincime, sa nu fie asa de evidenta starea spirituala saraca… pina la urma obosim, si adevarata noastra natura iese la iveala. Si la urma urmei, oricit am controla comportamentul, noi stim cine este cu adevarat inauntrul nostru, nu-i asa?

     Ne conducem moral dupa un set de legi date de Dumnezeu Insusi. Dar poporul evreu n-a reusit sa le tina, si nici noi nu putem sa le tinem. Plus ca ele vin din afara sa lucreze la comportamentul nostru, ceea ce nu schimba fiinta noastra interioara - ceea ce sau cine sintem cu adevarat. Lui Dumnezeu Ii plac faptele noastre bune, dar nu cele izvorite din obligatie, ci cele izvorite din inima. Si o darnicie, daca e facuta fara dragoste si din toata inima, nu e primita de El, pe cind un pahar de apa dat cu dragoste este rasplatit regeste.

     Doamne, complicata mai este si situatia asta!… De fapt, ce vrei de la noi? Legea care ne-ar tine cumva in echilibru… nu o putem tine, si ea nu ne poate mintui. Faptele bune, daca nu vin din inima, nu-s rasplatite, iar din inima noastra nu ies decit lucruri pe care cu greu incercam sa le stapinim de cele mai multe ori. Sintem preocupati sa aratam bine si, chipurile, sa raspindim lumina Ta in jur, DAR daca nu-Ti vedem fata asa cum a vazut-o Moise, nu avem stralucire, oricite fapte bune am face si oricit de corecti am incerca sa fim si nu vede nimeni in noi dumnezeirea Ta!

    In Biblie scrie ca Dumnezeu nu vrea jertfe si ca e chiar satul de ele - si Ii este de fapt scirba de jertfele noastre… El vrea o relatie cu noi - vrea inima noastra - nu aparentele pe care le putem adesea minui cu destoinicie, ca un director de teatru care lucreaza la niste scenarii deosebite - care par reale – dar care sint doar joc de scena. Cum ajungem la real? Cum facem sa nu mai trebuiasca sa ne controlam actiunile, si sa ne controlam limba care vorbeste aiurea, si sa ne controlam auzul care prinde doar notele false ale lumii in care traim, si ochiul care se uita la ce nu trebuie… cum? Pe cit de simplu raspunsul, pe atit este si de cunoscut… si uite ca totusi mi-a scapat esenta acestui lucru simplu. Poate am stiut cu  mintea, dar nu am aprofundat cu inima.

     Secretul starii asteia sta in Cuvint. El ne va mentine stralucirea fetei ca la Moise, pentru ca adinciti in Cuvint, vom mentine relatia aceea dorita de Dumnezeu - partasia pe care o doreste cu noi. Imbibati in Cuvint, ne vom naste din nou in lumea Lui, ne vom reinnoi inima si mintea, vom actiona dirijati de instincte noi, nascute din dragostea Lui si transferate in noi… si schimbarea pe care am dorit-o se va face fara efort din partea noastra… Nu va mai trebui sa controlam nimic… absolut nimic. N-are rost sa ne batem cu pumnii in cap, sa ne pierdem somnul de griji… ci sa ne lasam purtati de mireasma Cuvintului Lui si de bratele Lui pline de dragoste… Adio griji… adio simtaminte de vinovatie!…

Mi-a venit in minte cunoscuta noastra cintare…

Eu sint a Lui

Eu sint a Lui

Eu sint a Lui, a Domnului…

Nu-i nicaieri in lumea rea

O mina care ar putea

Sa ma rapeasca din a Sa

Nici om, nici iad, nici moarte nu-i

EU SINT A LUI!!!

SFINTIREA ZIDURILOR... (Aug 14 - 2013)

Citeam despre sfintirea zidurilor in Neemia 12:27. Am vizitat Ierusalimul nu de mult si inca am in mintea mea zidurile albe ale Ierusalimului. Tot ce se cladeste in Ierusalim se cladeste de fapt numai cu piatra de Ierusalim. Asa sint zidurile cetatii, asa sint casele, asa sint drumurile in vechiul Ierusalim… asa este Via Dolorosa. Cel putin in parte, zidurile si darimaturile pe care le-am vazut sint cele care au fost sfintite de leviti pe vremea aceea.

Noi nu intelegem astazi importanta zidurilor la o cetate, dar pentru cei care au trait acum 2000 de ani, in Ierusalim de exemplu, zidurile cetatii erau mult mai importante decit casele in care locuiau. Si cind s-au intors evreii din Babilon, pe vremea lui Neemia, nu si-au construit sau reparat casele mai intii, ci zidurile cetatii. De ce? Pentru ca prima grija pe care au avut-o a fost aceea de a se apara de dusmanii din afara, reparind zidul, care, macar pentru o vreme, ar fi tinut dusmanul la distanta de ei si de familiile lor.

Noi traim intr-o lume “libera”. Mai degraba i-as zice o lume libertina. O lume in care nu mai exista ziduri de niciun fel. Sintem toti o apa si un pamint. Nici macar granitele nu sint bine aparate, desi avem capacitati dincolo de imaginatia cuiva. Si nici in mod spiritual nu avem ziduri sa ne protejeze de… lume.

Lipsa zidurilor demonstreaza mai degraba inconstienta din partea locuitorilor unei cetati… nicidecum o stare de stabilitate si relaxare. Si asta din toate punctele de vedere. In ce priveste viata unui crestin, cred ca faptul ca nu avem ziduri care sa ne ingradeasca, sa ne apere, sa ne protejeze, sa ne ascunda vederii celui rau ne face sa ajungem prada pina si a celor mai mici atentate din partea lui. Daca nu sintem vigilenti 100% - si daca nu veghem in turnul vietii noastre 24h din 24h, ne gasim mereu asaltati, mereu in fata dusmanului care beneficiaza de o pozitie ideala, ca sa ne spioneze si sa ne atace cind nu sintem atenti, cind sintem obositi, adormiti, in depresie etc. Si daca n-ar fi El… Cel ce nu doarme, si nici nu dormiteaza… am fi de mult o istorie trista. Dar El… El este cetatea noastra tare, pe care diavolul nu are sanse sa o cucereasca. In El… si numai in El putem sa ne odihnim cu adevarat. 

Citind acuma despre sfintirea zidurilor... parca inteleg si mai mult cit de importanta a fost aceasta lucrare. Si mai inteleg si cit de importante sint zidurile din jurul nostru...