08 November 2017

PINA SE MAI ZICE "AZI"!


“Isus mergea spre Ierusalim si a trecut printre Samaria si Galilea. Pe cind intra intr-un sat, L-au intimpinat zece leprosi. Ei au stat departe, si-au ridicat glasul, si au zis: ”Isuse, Invatatorule, ai mila de noi.”

Cind i-a vazut Isus , le-a zis: ”Duceti-va si aratati-va preotilor!” Si pe cind se duceau, au fost curatiti.

Unul din ei, cind s-a vazut vindecat, s-a intors, slavind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fata la pamint la picioarele Lui Isus, si I-a multumit. Era Samaritean.

Isus a luat cuvintul si a zis: ”Oare n-au fost curatiti toti cei zece? Dar ceilalti noua, unde sint? Nu s-a gasit decit strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava Lui Dumnezeu?”


Asta a fost atunci… dar din pacate la fel se intimpla si astazi. As vrea sa ma identific cu “strainul”… cu Samariteanul acela vindecat, care s-a intors din drum sa-I multumeasca Binefacatorului lui – dar ma tem ca am trait o multime  de situatii cind m-am rugat, Domnul a raspuns rugaciunilor mele, si eu mi-am urmat drumul mai departe, fara sa ma opresc, fara sa intorc capul si macar sa flutur mina in semn de recunostinta. De cite ori m-am rugat la capul copiilor sau al celor dragi care erau bolnavi, sau m-am rugat pentru propria boala, sau m-am rugat pentru nebuniile copiilor mei, sau pentru propriile mele incurcaturi si necazuri… si El mi-a auzit glasul jelindu-ma si mi-a raspuns! Dar mi-am continuat drumul usurata de povoara fara sa ma opresc sa-I dau slava Celui ce mi-a purtat  de grija.


Cuvintul Lui este viata. Cuvintul Lui este intelepciune. El merita slava noastra, multumirile noastre, dragostea si recunostinta noastra. Daca ne gindim la pilda celor zece fecioare, putem recunoaste usor vremile si situatia in care traim. Toate cele zece fete erau fecioare si-L asteptau pe Mirele. Dar toate au adormit. Ma uit la programe de la diferite biserici si admir cit de grandioase sunt cladirile – si ma tulbur la gindul ca sunt aproape goale. Nu se mai cinta imnurile acelea care dadeau slava Domnului – o adevarata inchinare armonioasa. Suntem cu totii adormiti. Ca daca am fi treji, am lucra si s-ar vedea rodul muncii noastre. Porunca este sa mergem sa propovaduim la orice faptura Evanghelia Lui Christos - dar dupa roade se vede treaba ca nu prea ne fortam… ca sunt tare putini snopi. Inactivitatea noastra este somnul din parabola cu fecioarele. Dormim. Sintem atit de confortabil atipiti pe perna nepasarii. Am avea  multumiri de adus, alte rugaciuni de inaltat, ar trebui sa propovaduim Cuvintul, ar trebui sa Il slavim pe Cel care ne-a curatit de lepra pacatului. Dar noi dormim - ne intoarcem pe partea aialalta, sa ne facem cit mai comozi…

Ce-i de facut? Sa ne intoarcem, sa ne aruncam cu fata la pamint, sa-I multumim! Sa rascumparam timpul pina se mai zice "azi"… ca noaptea e pe sfirsite si se arata zorii diminetii!

No comments: