THE PLEDGE

Innoirea mintii...

"Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti , prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavirsita." Romani 12:2
...............
     Cu cit imbatrinesc, cu atit mai mult reusesc sa ma inteleg sau sa ma controlez mai mult. De pilda inteleg mai bine greselile facute in tinerete. Le regret dar inteleg ca agonizind in privinta acestor greseli este pierdere de timp. Pastrez lectiile care sunt extraordinar de valoroase in sensul ca imi acorda posibilitatea sa inteleg cu umilinta si intelegere pe cei care fac aceleasi greseli. Dar merg inainte. Asta este voia Domnului cu privire la noi...Biblia ne indeamna sa cercetam toate lucrurile, sa alegem ce este bun si sa ne continuam alergarea spre Tinta calatoriei noastre.
     Intrebarea este...cum alegem ce este bun. In trecut, din lipsa de intelepciune am facut alegeri proaste, cautindu-ne fericirea. am crezut de multe ori ca fericirea noastra nu coincide cu Voia Domnului. Si pentru un timp foarte scurt ni s-a parut ca suntem fericiti, sau in drum spre fericire; ulterior am realizat ca neascultarea aduce consecinte neplacute, ca pacatele pot fi iertate dar consecintele ramin...
    Ma uit la textul de mai sus si vad singura posibilitate de a avea o viata "buna, placuta si desavirsita" - si asta este rezultatul acestei schimbari sau prefaceri a mintii noastre care ne va permite sa deosebim Voia Lui Dumnezeu pentru noi in orice circumstanta.
     Uitati-va in jur cum lumea se schimba si binele cunoscut de generatii este numit rau si raul bine. Cutremurati-va cu mine la gindul ca oamenii generatiilor prezente renunta la cunostiinte si valori si adevaruri universale...copiii lor nu mai stiu daca sunt femei sau barbati si se pare ca unii prefera sa fie din regnul animal...
     Cum se poate face "innoirea mintii" de care avem atita nevoie ca sa avem discernamint in fiecare actiune , sa avem intelepciune pentru noi si pentru a creste copiii nostrii? Versetul de mai sus este o inspiratie vie la o viata dupa voia Domnului care sa ne dea pace si liniste si bucurii zilnice.
     Sa incercam sa traim in acesti parametrii sfinti. Domnul sa ne dea intelepciune sa cautam intotdeauna voia Lui.

LUATI SEAMA!!!

     Matei 6:1, 2...
" Luati seama sa nu va impliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altminteri, nu veti avea rasplata dela Tatal vostru care este in ceruri. Tu dar, cind faci milostenie, nu suna cu trimbita inaintea ta..."
...........................
     Traim intr-o lume in care o mare parte dintre oameni fac investitii financiare sau...sub alte forme. Unii dintre noi am gustat putin ce inseamna investitiile. Cu vreo 20-30 de ani in urma, datorita unei navete lungi, ascultam la un post de radio religios "Focus on the family" - asta pe vremea cind James Dobson, fondatorul emisiunii era si presedintele organizatiei. Erau multe programe, toate cu scopul de a invata, instrui si hrani sufletele noastre flaminde. Hrana spirituala, invataturi de tot felul...de la cum sa faci curatenie si sa te organizezi, la cum sa faci investitii si ce procentaj,  pina la cum sa primesti mintuirea. Am invatat multe pe vremea aia, facind o naveta grea de citeva ore pe zi dar uitindu-ma inapoi timpul petrecut la volan a fost o investitie pentru suflet si trup. Am ajuns sa multumesc Domnului pentru acel timp stiind ca daca nu era naveta nu as fi pus deoparte atita timp sa ascult pe cineva deschizind Scriptura sau invatindu-ma cum sa traiesc intelept.
     Un lucru extraordinar am invatat pe vremea cind eram inca in plina activitate si asta imi ajuta acum cind am ajuns aproape pensionara. La o discutie despre investitii recomandarea a fost ca sa nu cumva sa nu dai Domnului partea lui de 10% cel putin, si apoi sa investesti sau sa pui deoparte pentru alte vremuri mai grele sau batrinete alt 10% din ceea ce produci.
     Treaba este ca nu cit dai Domnului are important - valoarea nu sta in valuta ci in procentaje din ceea ai. Si asta nu e singura conditie. Cunosc o persoana care a luat haine din dulapul altei persoane sa dea la saraci. Omule...deschide dulapul tau si da de acolo...Nu face pe Jean Valjean , ca el saracul a furat ca nu avea de unde sa dea.
    Te si saturi de sfintenia unora, cind se dau mereu exemplu de faceri de bine - citesc cum Domnul Insusi spune unora la judecata de apoi, cind respectivii au nerusinarea sa se laude in fata Lui cu faptele lor bune..." plecati de la Mine ca nu va cunosc"...
    Si imediat dupa ce am scris fraza dinainte m-am cam pocait un pic - pentruca am inteles ca fac parte din aceeasi tagma de oameni ingimfati - pentruca mindria asta este asa de perversa ca a patruns pina si in cer facind ca o parte din ingeri sa trebuiasca sa fie aruncati din slava.
     Stiu ca multi ne caznim sa traim o viata curata si frumoasa asteptind venirea Domnului. Dar din neatentie putem sa ne pierdem rasplata
. Si asta pentruca ne luam privirea de la El si ne uitam prea mult in oglinda admirindu-ne. Singura noastra sansa ca sa avem rasplata intreaga este sa nu ne luam ochii de la El. Traim vremuri grele si venirea Lui este aproape. Sa veghem!!!

DUMNEZEU ESTE CU NOI!

     Ce sarbatoare minunata este Ziua nasterii Domnului Nostru Isus Christos!!! Iata ce veste minunata i-a spus ingerul lui Iosif , incredintindu-l ca nu face nici o gresala luind pe Maria de nevasta: "Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un fiu si-I vor pune numele Emanuil, care , talmacit, inseamna: "Dumnezeu este cu noi".

     Nu numai ca ii risipeste lui Iosif ingrijorarea in dreptul Mariei , dar ii da si o speranta care va deveni speranta intregii lumi. Dumnezeu este cu noi!!!

     Traim ultimele zvigniri ale acestei lumi care se zbate ca un om sufocat incercind sa mai traga o gura de aer. Cei din Sodoma si Gomora ar ramine probabil cu gurile cascate la ceea ce se intimpla in mai toate tarile. Noi crestinii ne-am inchis de mult intre zidurile bisericilor si am fost nepasatori de soarta celor dinafara. Am inflorit...ne-am implinit toate ofurile si apoi toate mofturile...

     Cind Domnul Isus a trimis ucenicii doi cite doi sa duca vestea Evangheliei, El a fost specific in privinta  misiunii noastre in lume..."Mergeti" in toata lumea le-a spus...Mergeti si propovaduiti Evanghelia... Putea fii mai clar?

     Si noi ce am facut? Ne-am facut scaunele mai comode...ba ne batea soarele in ochi dimineata prin largile ferestre ale bisericilor asa ca am anulat ferestrele si am inlaturat lumina. Ba inca...in loc sa mentinem cu strasnicie o comoara de imnuri agonisita cu lacrimi si daruire, am renuntat la ea si am lasat sa intre in Bisericile noastre o galagie si o atmosfera ce seamana cu cea a cluburilor de noapte- ca apoi sa o numim inchinare. 

     E adevarat ca la momentul acesta din istoria lumii am ajuns sa privim cu disperare ce se petrece in jurul nostru si sa ne ingrozim de mostenirea lasata copiilor si nepotilor nostrii. Noi crestinii am ratat prin nepasarea noastra sansa de a schimba in bine lumea din jur ducind vestea cea buna asa cum ni s-a poruncit. Dar chiar si asa falimentati, mai avem inca o speranta si e bine sa ne amintim de ea nu numai la Craciun ci in fiecare zi a vietii noastre! Bucurati-va ca niste copii, cintati imnuri de lauda, agatati-va cu amindoua miinile de El...caci El a promis ca va fii cu noi pina la sfirsit! Sa aveti bucurii, sperante si mingaieri de Craciun. Emanuel - Dumnezeu este cu noi! 

      

CERSETOAREA SI PALARIA MEA DE SOARE... ( 4 July 2011)

     De 4 Iulie mergeam la niste rude la un party de Ziua Independentei - de fapt motiv de a minca niste mici impreuna. Oamenii au piscina si stiam ca vom sta afara, asa ca mi-am luat palaria mea noua de soare. N-o mai purtasem inca... boruri largi, usoara, eleganta si cu o panglica "bleu ciel"... (oi fi nimerit bine cuvintele?)

     Cind sa ies de pe autostrada, pe stinga, la stop - vad o cersetoare in pantaloni scurti zdrentuiti, murdara, desculta, si cu fata ridata, parca ar fi avut 80 de ani. Drogurile si fumatul o "lucrasera" mai 'nainte de vreme, ca nu cred ca avea mai mult de 40 de ani. Eram doar eu la stop: eu in masina, ea linga... uitindu-se la mine. Incerc sa ma uit drept inainte, sa-i evit privirea rugatoare... mintea imi lucreaza - "eu stiu ca oamenii astia fac aici bani de droguri si bautura. Ei cistiga mai bine decit un salariat obisnuit, si nici nu trebuie sa plateasca taxe. Eu si altii ca mine platim taxe pentru ei - ca ei sa primeasca ajutor social. Nu-i dau bani... de ce sa-i dau? Sa fumeze, sau sa-i bea, sau sa ia droguri"? Asa imi faceam rapid socotelile... in minte.

     Stopul  continua sa fie rosu... nu se mai schimba o data? Continuam sa fac tot felul de analize. Cu coada ochiului, vad ca misca mina... si fara sa vreau, intorc capul si o vad cum zimbeste si imi arata cu mina palaria... spune ceva... nu o aud, dar pare un compliment.

     Semaforul se face verde... pun piciorul pe acceleratie, si tot la fel de repede il iau si il pun pe frina... Am terminat analiza... nu-i dau bani de droguri, dar ii dau... palaria... palaria mea cea frumoasa. Mi-a luat doar o miime de secunda sa ajung la concluzia asta. Deschid fereastra - smulg parca cu miini grele de bronz palaria si i-o intind... Se uita mirata la mine... "Nu trebuia ..." zice ea surprinsa... Nu pot zice nimic - parte din mine se revolta... imi placea mult palaria asta, ce mi-a venit sa i-o dau?

     Gestul insa a fost facut. Inchid geamul si trec prin intersectie. Mi-am dat palaria... realizez eu, gindind "la rece" in mintea mea... acuma o sa stau eu in soare! Am pareri de rau? Regrete? Adevarul este ca da... nimic nu e perfect in mine si ma lupt in fiecare zi cu omenescul meu - defect. Cind fac binele, partea aia din mine care nu-i de acord imi explica ce prostii am facut si ce nesocotita am fost si cum ma las pacalita de atitea ori ca un gagauta ce sint. Cind fac raul sau cind nu fac binele (si aia tot rau este), apai tine-te la simtaminte de vinovatie ...ca ma pun singura la colt sau  pe un maldar imaginar de gunoi. 

      Dar imi vine asa... deodata... in minte fata femeii imbatrinite inainte de vreme ...o imagine de pastrat intr-un portret al unei galerii de arta. Mirare, bucurie... multumire... toate intr-un zimbet. Nu zimbetul enigmatic al Giocondei... ci zimbetul unui om care nu mai asteapta prea mult de la viata, care a pierdut contactul cu tot ce-i frumos si nobil... si ...mi se umple parca sufletul de o bucurie fara margini. Toata discutia interioara se potoleste. Indiferent ce face femeia aia cu banii, palaria mea o sa protejeze o fiinta umana de soarele ala puternic ...Asta arata intr-un fel a iubire de oameni... Domnul Isus l-a iubit pina si pe Iuda... si i-a spalat picioarele. 

     Mi-am luat ieri o alta palarie... nu-i asa de frumoasa ca cea pe care am dat-o ...dar nici eu nu-s asa grozava la anii mei. Ne potrivim - eu si palaria mea cea noua. 

     Dar... undeva, la un colt de strada sau la intrarea ori iesirea de pe autostrada, sta o femeie murdara, zdrentuita si imbatrinita inainte de vreme, purtind o palarie de soare eleganta ...cersind... Si nu stiu de ce, dar gindul asta ma invioreaza si ma inveseleste...
.................................
      La o analiza mai completa si mai serioasa noi traim zilele din urma. Niciodata nu a fost mai clar ca acum ca lumea si-a pierdut compasul, ca ii zice raului bine, ca pur si simplu alegerile noastre in viata personala si sociala au dus la niste schimbari atit de rapide si de radicale incit pur si simplu deschidem TV or radio in fiecare dimineata infricosati de ce vesti noi o sa auzim. Educatia ultimelor generatii a fost facuta intentionat sa strice caracterul, morala, si in general sa schimbe Adevarul despre orice - chiar istorie sau stiinta. Si indiferent in ce societate am trait, indiferent de politica guvernelor tarilor in care suntem, e clar ca satana este undeva in umbra si rizind haotic isi face meseria lui .
     Intrebarea este ...cit suntem noi credinciosii de devotati cauzei salvarii omenirii in aceste ceasuri nesigure din urma. Inca tinem de palaria noastra inflorata si tremuram de gindul ca ar fi cazul sa o dam celor care ard in arsita pacatului sau...suntem dispusi sa fim vii si lucratori. La 9/11 au fost oameni care s-au aruncat in flacari sa scoata si sa salveze vieti; pompieri, politisti si cetateni cu dragoste de semenii lor. Noi care ne numim copiii Domnului am fost trimisi sa mergem si sa ducem vestea cea buna intregii lumi. Suntem pompierii spirituali ai semenilor nostrii care trebuie sa infruntam cu curaj flacarile iadului si sa scoatem suflete din mina celui rau. "Romania for Christ"este o mica organizatie care asta incearca sa faca. Fiecare penny este desemnat acestei chemari sfinte, trimitrind vestitori ai Evangheliei in locuri aride unde nimeni nu e dispus sa mearga. Nu conteaza cit de mic este aportul nostru, in mina Domnului Isus cele 5 piini si doi pesti au saturat multimile. Pina se mai zice astazi si pina nu e prea tirziu facti un gest generos - ca ziua de miine poate fi ultima si dincolo nu mergem cu palaria cu flori ...nu mergem cu ce am adunat, cu ce avem, ci doar cu ce am dat altora. 

O LECTIE DE SMERENIE...

Psalm 95:6..."...veniti sa ne inchinam si sa ne smerim, sa ne plecam genunchiul inaintea Domnului, Facatorului nostru!"

Asta este doar unul din multele versete care ne sfatuieste sa ne smerim inaintea Domnului. L-am citit de multe ori, l-am auzit de la amvon, am agreat cu aceste cuvinte fara sa pun prea mare insemnatate pe ele. Ce este de fapt smerirea? M-am uitat in dictionar...mai corect - am googelit si eu...
Iata ce spune...

("SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ** (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ** Tranz. (Înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. - Din sl. s?m?riti. Sursa : DEX '98")

Acuma sa va si spun de unde mi se trag gindurile astea de ...umilinta. M-am descoperit in diferite feluri in fata voastra si cred ca o mai fac odata cu speranta ca invatati si voi cu mine o lectie de viata pe care am invatat-o eu recent. Umilinta se invata tare greu...dar se pare ca e necesara. Exista un motiv precis pentru care Dumnezeu ne cere prin Cuvintul Lui sa ne umilim. Nu credeam ca o face pentru mine...credeam ca vrea sa ma umileasca pentru El...ca doar El este Dumnezeu si eu sint creatura Lui si face sens suficient, nu? Motiv pentru care nu mi-a trecut prin cap ca imi cere sa ma umilesc tot pentru mine, tot in folosul meu...

Dar sa va spun ce lectie am invatat. Ultimele saptamini le-am petrecut la Fresno in training. Compania noastra schimba programele si trebuie sa invat un program nou, numit GIS. Pina acuma m-am descurcat chiar foarte bine cu Auto Cad, dar se vede treaba ca acest program este depasit. De fapt nu numai programul este depasit dar si eu ma simt depasita. Era o vreme cind noi dictam computerelor ce sa faca dar parca din ce in ce mai mult tehnologia ne spune noua oamenilor ce sa facem. 

Desi stiu ca trebuie sa invat , faptul ca anumite lucruri nu au logica dupa parerea mea, face ca mintea mea sa refuze sa invete. Pur si simplu creierul meu este indignat la cite amanunte repetate chiar trebuie sa raspunda pentru fiecare chitibus care trebuie sa-l fac. Asa ca procesul de invatat a mers tare incet. Mai adaugi la asta faptul ca cei care ne-au predat au fost foarte imprastiati, si iaca reteta pentru esec. 

Pe cit m-am bucurat ca se termina scoala pe atit m-am ingrozit la gindul ca astazi trebuie sa lucrez cu noul program. Culmea este ca din cei din ultima serie am fost 3 leaderi de grupe de tehnicieni si nici unul n-am stralucit prea tare desi eu cred ca m-am prezentat mai bine decit ceilalti doi - DAR...in raport cu tehnicienii mai tineri...noi trei am fost regretabil mult mai inceti si mai in urma.

Unul dintre acesti sefi de grupa colac peste pupaza s-a apucat sa se laude in clasa ca el in pozitia in care este nu trebuie sa stie mare lucru ca doar corecteaza lucrul celorlalti. Pe moment am stiut ca dumnealui a vorbit prea mult si unde nu trebuia. In spatele nostru erau citiva sefi veniti la clasa doar sa observe ce si cum. Asa ca nu mi-a fost de loc de mirare cind seful nostru a venit la terminarea cursurilor si le-a spus si celor doi si la urma si mie ca o vreme trebuie sa lasam pe cei din grupa noastra care se pricep mai bine sa conduca lucrarile...

Mi-a spus cu ceva jena...ne intelegem bine, intotdeauna am dus lucrarile in asa maniera ca el a iesit in fruntea altor supervisori, dar...trebuia in primul rind sa se poarte nepartinitor cu noi trei si...in tot adevarul nu sint asa de pregatita cum ar trebui sa imi conduc grupa- la ora asta. In grupa mea am un tehnician insa care straluceste in privinta tehnologiei- si intotdeauna am apreciat aceasta calitate a lui. In mina lui am lasat haturile cind m-am dus la clase si acuma trebuia sa vin inapoi si sa accept o vreme, pina imi insusesc noile cunostiinte ca el sa conduca grupa mea. Seful meu a devenit tacut dupa ce mi-a spus si eu am ramas citeva secunde pe ginduri, dupa care l-am intrebat daca i-a spus deja acestui individ noutatea. Mi-a spus ca nu...si atunci l-am rugat sa ma lase pe mine sa-i spun. A fost foarte usurat ...cred eu pe de o parte ca nu m-am lamentat, si pe de alta ca nu trebuie sa puna el bisturiul in rana. Stia ca sint orgolioasa...si ca ma va durea - si stia ca si celalalt este un tip mindru care in unele situatii sare calul...Faptul ca eu singura ii spuneam individului ca il las sa imi ia locul o vreme...a facut ca aceasta situatie neplacuta sa fie suportabila pentru mine si nu chiar periculos de riscanta. 

Astazi l-am luat deoparte si i-am oferit eu in continuare sa conduca lucrarile pina sint confortabila cu noul program. A fost un moment mult mai usor pentruca situatia mi-a dat sansa sa-mi pastrez demnitatea...sa ma umilesc in termenii mei, in timpul meu, in conditiile create de mine. A fost mult mai usor. 

Acuma seara am cautat dupa un verset care sa vorbeasca despre umilinta. Sint multe- asta nu este singurul. Indemnul acesta de a ne umilii in fata Domnului mi se pare acuma asa o invatatura minunata, care ne da sansa in timpul ales de noi, in stilul, in imprejurarea care ne este la indemina sa facem acest act absolut necesar de a recunoaste si de a ne prosterne in fata Lui Dumnezeu recunoscindu-I atotputernicia...puterea...aducindu-I multumiri si omagii pentru tot ce a facut pentru noi. De ce sa lasam sa fim umiliti in ziua aceea infricosata cind vom fii gasiti vinovati si nemernici - de ce sa nu acceptam starea noastra decazuta si sa primim mintuirea, salvarea sufletelor noastre din mina Mintuitorului? 

A trebuit sa accept zilele astea ca sint nepregatita pentru pozitia pe care o am la lucru. Am facut-o eu in fata unui om, si mi-a fost mai usor decit sa ma umileasca altcineva. Cu cit mai greu ne va fi sa ne umilim in fata Domnului obligati de situatie, decit de buna voie si de drag, decit intr-o forma sincera de multumire, de adorare, de recunostiinta. Multe lucruri ar fi mai usoare si mai acceptabile daca le-am alege din vreme...Precum merge lumea asta de bine, stim ca sfirsitul nu-i departe. Nu cred ca a fost vreodata un moment mai prielnic ca acuma, cit se zice inca astazi, sa ne umilim in fata Domnului . Poate o clipa mai prielnica ca aceasta sa nu mai vina niciodata...si ce este si mai minunat este faptul ca aceasta stare de umilinta va fi trambulina care ne va ridica mai sus decit orice stare inalta pe care am fi putut sa o visam. Pentruca oricine se smereste in fata Domnului , va fi inaltat...

(09.09.2013)

CE FRUMOASE SINT... PICIOARELE!...

“Ce frumoase sint, pe munti, picioarele celui ce aduce vesti bune, care vesteste pacea!...”
Stop!!! Nu va alarmati! Nu am spus… ”Ce picioare frumoase!”, ca asta suna a fraza luata din ceva revista de la chioscul din colt. Am citat citeva cuvinte din Biblie. Si... desi ideea pare aceeasi - adica este vorba de niste picioare frumoase, diferenta este ENORMA - ca doi oameni pot sa se uite la acelasi lucru si sa vada ceva total diferit unul de altul... si... tot asa, doi oameni pot spune acelasi lucru si tu
sa intelegi ceva absolut diferit. Ca de exemplu, aici,  fraza luata din revista de la chiosc se refera la frumusetea ce incinta numai ochiul,  iar fraza biblica se refera la o frumusete ce transforma si da viata - nu numai ochiului care o vede, ci da sanatate si scop, si speranta, si buna dispozitie intregului corp de care apartine ochiul.

     Si picioarele astea frumoase nu apartin doar unei grupe selecte de domnisoare inalte si subtiri. Ci oricui este dispus sa fie purtator de vesti bune, oricarui om aducator de pace. Cautati putin in memorie si precis o sa va amintiti de o persoana pe care o cunoasteti sau ati cunoscut-o in trecut, dintre cele care poarta vorbele rele de ici colo, care isi gaseste placerea in a colectiona toate gunoaiele, toate rautatile, toate vestile proaste. Nu v-a strins niciodata inima in prezenta cuiva care ori de cite ori apare nu stiu cum se face, dar toata lumea se poarta ca si cind in prezenta lui se afla o bomba gata sa explodeze in orice secunda?
     Dar mai bine sa ne gindim la frumusetea picioarelor aceluia care aduce vesti bune... de pace... de iertare!... Cit de usor te acomodezi si cit de placuta este prezenta unui astfel de om. Stam adeseori cu mina streasina la ochi privind in zare si cautindu-l cu privirea pe aducatorul de vesti bune. E plina viata de zile proaste, de greutati, de necazuri si sintem dornici sa mai auzim si o veste buna.
     Sint oameni pe care nu vrei sa-i mai suni la telefon. Doamne fereste sa-i intrebi "Ce mai faci?", ca niciodata nu fac bine, nu conteaza ca sint sanatosi sau nu, ca au ce minca si ce imbraca. Daca nu au niciun necaz, atunci se pling ca nu se stie... s-ar putea ca necazul sa vina, asa ca ei stau pregatiti cu oftatul in git, ca sa nu piarda nicio secunda.
     Cum stam cu... "Multumim Domnului pentru toate lucrurile"? Cum stam cu binecuvintarile? Cum este cu... "ajunge zilei necazul ei". Oare mai are cineva picioare frumoase sau toti avem varice si bataturi, si degete strimbe... genunchi juliti... picioare fara muschi si fara vlaga...??? Se mai ocupa cineva sa aduca vesti bune?
     Tie cum iti sint picioarele?
     

Amintiri...

BUCURIA DIN UMBRA...SAU UMBRA DIN BUCURIE?

La un serviciu de inmormintare s-au vizionat citeva clipuri frumoase din viata persoanei decedate. Cei care au facut video-clipurile au fost foarte priceputi si serviciul de inmormintare a excelat intr-un fel , reusind sa prezinte viata si activitatea persoanei care s-a departat intr-un mod minunat. Cind toata lumea a fost iesita din capela, cineva s-a apropiat de tehnicienii care au lucrat din umbra si anonimat la aceste clipuri si a zis…

-Toata lumea a fost impresionata de “ceea ce” ati facut, dar nimeni nu a observant “cine” a facut…

-Asa trebuie sa fie, si asa ne place…au raspuns ei.

………………………………

Ma gindesc la tot ce facem noi in dreptul Domnului si daca lasam ca Domnul sa-si culeaga laudele sau ne punem in lumina reflectoarelor si absorbim toata lumina creaind totodata in spatele nostru o umbra uriasa. Ma refer la lucrurile bune bineinteles …ca pe alea rele ne straduim din rasputeri sa le ascundem…Stiu cit de mare este tentatia. Si adesea imi musc buzele o secunda dupa. E suficient sa te pui in lumina reflectorului pentru o secunda ca sa ruinezi totul. De ce nu putem sa ne multumim si sa ne bucuram din umbra? De ce nu putem aduna comori in cer si vrem sa risipim totul acum si aici? 

INTRE DURERE SI... BUCURIE...

Cum ne masuram succesul in privinta copiilor nostri? Ca din toate succesele sau insuccesele din viata mea… pot sa spun ca niciun succes nu e mai dulce sau mai amar ca acela care vine in dreptul copiilor mei. Cind au pasit in apa botezului… am plins de bucurie… fara sa ma gindesc ca in acel moment atentia celui rau s-a concentrat si mai mult asupra lor. Dar, stiind ca si-au dat inima lor Stapinului acestui univers, a fost un pas catre succes.

Am stiut ca, buni sau rai, copiii mei ii apartin si ca, daca eu, un pumn de tarina neputincioasa, veghez cit stiu si cit pot asupra lor… cu atit mai mult Tatal Ceresc se va ocupa de ei. Asta a fost… asta este inca cel mai important lucru din viata lor. Bineinteles ca educatia lor a fost importanta, ca starea sociala si starea financiala sint importante si ne aduc satisfactie… dar lucrurile astea bune pe pamint sint si ele trecatoare… In schimb, in suflet... investim pentru eternitate.

A fost usor pina acuma? Nicidecum. Cel mai greu mi se pare atunci cind sint atacati: ba de-o boala, ba de o situatie: ori financiara ori vreun aspect neplacut in viata. Si urasc acele momente in care copiii mei sufera… Oh…cum le urasc… As lua boala lor asupra mea si as lua orice discomfort. Dar …oricit as vrea, nu pot… si singurul lucru pe care-l pot face este sa traiesc in paralel cu fetele mele, necazurile lor.

Un lucru insa este extraordinar… Toate greutatile prin care au trecut fetele mele au lasat urme adinci…si datorita acestor greutati, si multumita lor, caracterul lor s-a cristalizat si toate durerile lor au dat muguri si flori… Si desi nu le vreau... multumesc Tatalui pentru ele… pentru durerile pe care le ingaduie peste copiii mei. Ma doare ori de cite ori copiii mei sufera… dar la urma traiesc bucuria transformarii… si roadele acestei transformari.

Dumnezeul meu in care ma incred… in umila mea stare… mi-a dat bucuria sa vad frumuseti nebanuite crescute din cele mai negre si zbuciumate situatii… N-am sa dezvolt subiectul, ca nu asta era miezul acestui mesaj. Miezul era ca, odata ce iti incredintezi copiii sau viata in mina Tatalui Ceresc… accepta durerile care vin uneori si asteapta minuni si transformari datorita lor… Miracole as putea spune…

Din cele mai grele si obscure situatii, El poate ridica biruinte …victorii , capodopere… Accepta tot ce vine din Mina Lui Atotputernica… ca daca noi, care sintem rai, stim sa dam lucruri bune copiilor nostri, cu atit mai mult El ne va da tot ce avem nevoie...
(2/4/14)