01 July 2014

CERSETOAREA SI PALARIA MEA DE SOARE... ( 4 July 2011)

     De 4 Iulie mergeam la niste rude la un party de Ziua Independentei - de fapt motiv de a minca niste mici impreuna. Oamenii au piscina si stiam ca vom sta afara, asa ca mi-am luat palaria mea noua de soare. N-o mai purtasem inca... boruri largi, usoara, eleganta si cu o panglica "bleu ciel"... (oi fi nimerit bine cuvintele?)
     Cind sa ies de pe autostrada, pe stinga, la stop - vad o cersetoare in pantaloni scurti zdrentuiti, murdara, desculta, si cu fata ridata, parca ar fi avut 80 de ani. Drogurile si fumatul o "lucrasera" mai 'nainte de vreme, ca nu cred ca avea mai mult de 40 de ani. Eram doar eu la stop: eu in masina, ea linga... uitindu-se la mine. Incerc sa ma uit drept inainte, sa-i evit privirea rugatoare... mintea imi lucreaza - "eu stiu ca oamenii astia fac aici bani de droguri si bautura. Ei cistiga mai bine decit un salariat obisnuit, si nici nu trebuie sa plateasca taxe. Eu si altii ca mine platim taxe pentru ei - ca ei sa primeasca ajutor social. Nu-i dau bani... de ce sa-i dau? Sa fumeze, sau sa-i bea, sau sa ia droguri"? Asa imi faceam rapid socotelile... in minte.
     Stopul  continua sa fie rosu... nu se mai schimba o data? Continuam sa fac tot felul de analize. Cu coada ochiului, vad ca misca mina... si fara sa vreau, intorc capul si o vad cum zimbeste si imi arata cu mina palaria... spune ceva... nu o aud, dar pare un compliment.
     Semaforul se face verde... pun piciorul pe acceleratie, si tot la fel de repede il iau si il pun pe frina... Am terminat analiza... nu-i dau bani de droguri, dar ii dau... palaria... palaria mea cea frumoasa. Mi-a luat doar o miime de secunda sa ajung la concluzia asta. Deschid fereastra - smulg parca cu miini grele de bronz palaria si i-o intind... Se uita mirata la mine... "Nu trebuia ..." zice ea surprinsa... Nu pot zice nimic - parte din mine se revolta... imi placea mult palaria asta, ce mi-a venit sa i-o dau?
     Gestul insa a fost facut. Inchid geamul si trec prin intersectie. Mi-am dat palaria... realizez eu, gindind "la rece" in mintea mea... acuma o sa stau eu in soare! Am pareri de rau? Regrete? Adevarul este ca da... nimic nu e perfect in mine si ma lupt in fiecare zi cu omenescul meu - defect. Cind fac binele, partea aia din mine care nu-i de acord imi explica ce prostii am facut si ce nesocotita am fost si cum ma las pacalita de atitea ori ca un gagauta ce sint. Cind fac raul sau cind nu fac binele (si aia tot rau este), apai tine-te la simtaminte de vinovatie ...ca ma pun singura la colt sau  pe un maldar imaginar de gunoi. 
      Dar imi vine asa... deodata... in minte fata femeii imbatrinite inainte de vreme ...o imagine de pastrat intr-un portret al unei galerii de arta. Mirare, bucurie... multumire... toate intr-un zimbet. Nu zimbetul enigmatic al Giocondei... ci zimbetul unui om care nu mai asteapta prea mult de la viata, care a pierdut contactul cu tot ce-i frumos si nobil... si ...mi se umple parca sufletul de o bucurie fara margini. Toata discutia interioara se potoleste. Indiferent ce face femeia aia cu banii, palaria mea o sa protejeze o fiinta umana de soarele ala puternic ...Asta arata intr-un fel a iubire de oameni... Domnul Isus l-a iubit pina si pe Iuda... si i-a spalat picioarele. 
     Mi-am luat ieri o alta palarie... nu-i asa de frumoasa ca cea pe care am dat-o ...dar nici eu nu-s asa grozava la anii mei. Ne potrivim - eu si palaria mea cea noua. 
     Dar... undeva, la un colt de strada sau la intrarea ori iesirea de pe autostrada, sta o femeie murdara, zdrentuita si imbatrinita inainte de vreme, purtind o palarie de soare eleganta ...cersind... Si nu stiu de ce, dar gindul asta ma invioreaza si ma inveseleste...

11 comments:

gaby_d said...

Mi-era dor sa las un gand la tine.
Te citesc mereu. Nu chiar si posturile lungi ca nu am mereu timp, insa sunt abonat pe viata la blogul tau:)))
Mi-a placut ENORM povestioara.
Imi esti si mai draga :).

Rodica Botan said...

...gaby...as fi vrut sa prind zimbetul ala fericit al femeii aleia pe o pinza sau o pelicula de film...
Imi pare bine ca mi-ai lasat acest comment. Am crezut ca povestioara este prea simpla ca sa atinga inima cuiva- sa simta macar un pic din ce am simtit eu. Dar commentul tau mi-a dat sperante...iti trebuie atitea cuvinte ca sa explici un gest...si este atit de greu sa gasesti cuvintele potrivite...
Multumesc pentru mesajul lasat aici.

b.d. said...

Ai gasit cuvintele...
Si povestioara, doar pare simpla...
Inteleg perfect ce-ai simtit, asi
fi procedat la fel.

Chapeau !:)

Rodica Botan said...

b.d....cu oameni ca tine mai este speranta pe lumea asta. Chapeau...unde sint lectiile de franceza?

Cella said...

Tu Rodica,
mi-am adus aminte de povestea femeii care a primit un crin alb si care s-a dus acasa si punandu-l in vaza s-a apucat sa spele vaza si apoi noptiera, oglinda, camera, rochia, fata ... si toata casa.
De data asta, tu esti cea care se bucura ca a dat;)
Siiiii, palaria cu boruri mari nu cred ca te avantaja prea bine chiar daca era mai eleganta ;)

Ana Ayana said...

Poate femeia îți făcea un compliment crezând că astfel primește și ea ceva. Eu odată i-am dat unui cerșetor niște căpșuni pe care abia le cumpărasem și s-a uitat foooarte ciudat la mine :) Cam la fel ca faza cu pălăria ta.

cherie said...

Am mai citit povestea asta mai de mult... dar vad ca nu am comentat atunci!
Imi place cum povestesti...

Rodica Botan said...

Zilele astea sint asa de stresata la lucru. S-au schimbat multe in sase luni cit nu am lucrat si au ramas in urma cu lucru si vin proiecte noi si...m-am saturat sa tot invat . Tare ma gindesc la pensie din ce in ce mai mult.
Ma bucur ca iti place cum povestesc. Si tu povestesti frumos si stii sa despici firul in...mai mult de patru. Multa sanatate cherie...

carmen bogdan said...

sinceritate, dezinvoltura si modul in care relatezi ceea ce traiesti si simti e cred ca ceea ce te-a adus in inima mea. nobletea sufletului darama la tine toate barierele de prejudecati si instinctul de conservare , accepti orice provocare cu o nonsalanta debordanta si cred ca Domnul zambeste vazand coulul sau indrazneti si are grija sa te protejeze indiferent in ce situatii te arunci fara nici o tentativa de precautie. asta denota Credinta in El si dorinta de a lupta sa semeni din ce in ce mai mult Lui. Daca nu vom fi ca niste copii cu nici un chip nu vom intra in imparatie, asa ni se spune. cred ca prin astfel de situaii ca cea descrisa de tine aici si multe altele pe care ni le-ai relatat de fapt te comporti ca un copil ce vrea sa faca voia Tatalui si se si increde in Tatal sau. Te iubesc pentru asta din tot sufletul

Rodica Botan said...

Multumesc Carmen...asta poate este cea mai frumoasa "declaratie de dragoste" pe care am auzit-o in viata mea. Te iubesc si eu pentru multele tale calitati, si nu exclud generozotatea ta si a familiei tale ; am avut parte de putine momente petrecute impreuna dar au lasat o marca pe inima mea pentru totdeauna. Sper ca intr-o ziin cer vom locui pe aproape si astfel o sa avem sansa sa ne vedem mult mai des. Te las pe tine si ai tai in mina binecuvintata a Tatalui nostru ceresc...esti o prietena scumpa inimii mele.

corina said...

Adevarul e ca ridici moralul cu povestioarele tale!
Mi-a placut si mie povestirea!
O zi faina Rodica!