27 December 2019

GINDURI DE CRACIUN...


     Cred ca este pentru prima data in viata ca imi petrec seara de Ajun singura. Toata viata mea am adorat Craciunul. Am trait parca o noapte magica in fiecare an… un fel de seara de bal a Cenusaresei. Cind eram copil, parintii aveau grija sa existe un pom de Craciun in casa in fiecare an. Chiar daca nu era atit de incarcat si de luminat ca la altii, dar am avut mereu un pom de Craciun - cu miros de rasina proaspata, cu petale de vata in loc de zapada si cu luminari mici prinse in ceva prinzatoare de metal. Citeva globuri care an de an se impachetau cu cea mai mare grija si ceva bomboane de zahar –  figurine care se pastrau si ele in foite fine de hirtie intr-o cutie speciala cu poza unui Mos Craciun imbuibat pe capac… si nu era voie sa le maninci - si apoi nu erau altceva decit zahar oricum. Si… bineinteles bomboanele in staniol cu franjurii delicati de hirtie alba. Cit mai admiram pomul ala… ce incintata eram!…
     Apoi colinzile, mincarea buna, prajiturile si cozonacul, casa curata, vizitele rudelor, serviciile de la biserica… lumea pe strada, veselia contagioasa… Craciun… ce mai?!
     Apoi am devenit parinte si a fost rindul meu sa fac din Craciun spectacolul anului, bucuria copiilor mei si a copiilor din biserica. Am turnat in proiectul asta tot ce aveam mai bun in mine ani de-a rindul. Incepeam pregatirile de Craciun cu piesa si programul pentru copii cam de pe la sfirsitul lui august. Costumele pentru piesa, pregatirea cintarilor, dialogurile, decorurile si orchestra… si… siii… An de an adaugam sau schimbam ceva… Si au crescut si copiii… Si au stat costumele si celelalte obiecte lucrate cu migala ani de zile in niste cutii uriase pe care le mutam la nevoie dintr-un loc in altul. Cum sa ma despart de ele? Atitea amintiri… Pina cind i-am vazut pe copiii fratelui meu intr-o biserica avind program cu alti copii - si le-am dat lor cutia surprizelor. Cel putin altii se vor bucura de obiectele mele de cult…
     Iar acum… singura. M-am obisnuit cu singuratatea. De fapt eu nu sunt singura niciodata… ca daca as fi singura, nu m-as putea certa cu mine de atitea ori… si pot face chiar o harmalaie intreaga daca nu sar tot eu in mijlocul discutiei si nu pun capat scandalului?! Dar Craciunul de una singura? Hmm… asta este un nou… stagiu in viata mea. Si cu toate astea, am impresia ca abia acum incep sa gasesc miezul sarbatorii. Da, au venit ingerii mai tirziu si au venit si pastorii la iesle, si dupa doi ani au venit si magii… dar a existat un moment de singurate, si refuz, si marginalizare, pe care Iosif si Maria l-au simtit inainte de a veni Pruncul pe lume. Da, era Bethleemul plin de zumzet si de sarbatoare cu atitia vizitatori – dar acolo nu a fost loc pentru cei doi oameni prinsi intr-o circumstanta pe care nu o puteau controla. Prinsi intr-o urgenta care isi cerea spatiul si timpul si un fel de stare privata dincolo de ochii oamenilor. Si incep sa ma gindesc la Craciun in mod matur, cu alti ochi, si alte ginduri, si alta intelegere…
12/22/16
    

1 comment:

Marta said...

Nu esti singur niciodata ai amintiri minunate cu El si despre El Te imbratisez ,