30 September 2016

CU COPII SAU... FARA?!

     Am o colega la fel de tare de cerbice ca si mine. Cu probabil 15 ani in urma, cind am incercat sa ma apropii de ea, am crezut ca niciodata nu o sa putem fi cu adevarat apropiate. Avea ceva in ea care se alarma ori de cite ori simtea ca te apropii de sufletul ei. In timp am inteles ca pierduse un copil - cel mai mare fiu al ei, ajuns la anii adolescentei, murise in urma unui accident de masina. Un tip beat la volan l-a lovit pe o trecere de pietoni. Macki, ca asta este numele ei... era suparata pe Dumnezeu.
     Cum ce vorbesc eu adesea aduce pe Creatorul pamintului in discutie, avea asa o stare de nervi ori de cite ori auzea de Dumnezeu. Nu ca as fi incercat sa ii tin predici... nu. Dar nici nu am sa Il exclud pe Dumnezeu din vreo discutie acuma ca nu-i convine lui... cutare. Azi de pilda i-am povestit unui coleg pilda fiului risipitor. Tocmai mi se plingea ca se muta cu sotia, si fetita lor de 18 ani nu vrea sa se mute cu ei. Si i-am explicat cum Tatal fiului risipitor i-a dat ce a cerut si l-a lasat sa ajunga la porci. Si i-am explicat ce educatie a primit fiul risipitor uitindu-se la roscove. S-a uitat omul la mine lung... a dat din cap intelegind ca uneori trebuie sa-i lasam pe copii sa sufere ceva consecinte, ca altfel nu pricep nimic despre viata.
      Tot asa, folosindu-ma de povesti din astea pline de invataturi sau povestind cite ceva din felul in care Dumnezeu ma tot ciopleste sau ma scapa de te miri ce poveri, am continuat sa imi intretin prietena de la lucru de-alungul anilor. Si stiti ce? Cu placere am realizat cum si-a lasat garda jos si cum a acceptat incet, incet sa discute despre subiecte pe care la inceput le respingea cu vehementa. S- a schimbat intr-atita, incit astazi putem sa vorbim despre credinta, Biblie, Dumnezeu si... sa fim de acord.
      Am fost de multe ori tentata sa ma lipsesc de prietenia ei - doar ca simteam ca pe undeva amindoua avem multe lucruri in comun: mame care si-au crescut singure copiii, femei care au luptat sa se intretina si sa nu fie pe ajutor social sau traind din mila altora. Sacrificind si luptind pentru ceea ce credem ca are valoare. Ieri a inteles ca nu-s in apele mele si m-a chemat sa luam lunch-ul impreuna.
     Asteptind sa ne vina mincarea si mestecind la o felie de piine adusa de chelnerita, am intrebat-o asa pe neasteptate:
     - Daca ar fi sa iei viata de la inceput, ai mai vrea sa ai copii?
     -Nu!!! A venit raspunsul ei in urmatarea secunda. Am zimbit amindoua si au urmat citeva minute de tacere. Amindoua ne-am imaginat cum ar fi viata fara sa avem copii. Si cu toate necazurile si problemele, dezamagirile si ingrijorarile noastre vizavi de odraslele noastre... ne-am privit din nou si am zimbit cu inteles. Nu... viata fara copiii nostri nu ar mai avea nici un rost.
     Si atunci ce ramine de facut? Nimic altceva decit sa aruncam asupra Lui toate necazurile noastre si toate ingrijorarile si problemele de tot felul. Si Iov avea un obicei bun sa aduca mereu jertfe pentru fiecare din copii lui.
      Astazi i-am urmat exemplul lui Iov.

      Doamne, asculta-mi rugaciunea, ca numai Tu ne poti ocroti odraslele de orice ar fi sa planeze asupra lor! Pazeste-ne Tu copiii de cel rau si tine-i strinsi linga Tine! Amin.
   

1 comment:

Anonymous said...

Adorabila postarea lpentru orice mama, mai ales in zilele noastre cand sunt la tot pasul "tovaasiile rele" care strica obiceiurile bune....sunt de acord ca singura solutie odata ce ies in " jungla" este protectia divina...si rugaciunea mea se alatura mamelor ce vad ca unica protectie a copiilor lor pe Domnul Isus Hristos.
Te imbratisez cu mult drag Carmem