26 July 2016

ZIDUL CHINEZESC

...Si am ajuns sa ma catar si pe zidul chinezesc. De ce zic sa ma catar? Pentru ca nu este usor sa mergi pe el. Sunt parti mai usor de parcurs si parti mai grele. La un moment dat, treptele sunt asa de abrupte, ca aproape zici ca te cateri. Cum l-au putut construi?
     Este o intreaga istorie si e usor de gasit si de citit. Cind esti acolo insa si vezi ce greu este sa te porti singur pe zid, iti dai seama ce a insemnat pentru cei care au carat piatra sa zideasca zidul. Jumatate din cei ce au lucrat acolo au murit si au fost ingropati in zid. Zidul ala este un zid al mormintelor...
     Si cind ma gindesc cu ce scop au facut zidu l- ca sa se protejeze de invazia altor popoare (mongolii pe vremea aia). Si apoi m-am gindit ca ulterior zidul i-a instrainat de restul lumii, i-a izolat. Nici aia nu e bine, se pare...
     Ma gindeam apoi la Domnul Isus care a venit sa desfiinteze zidurile, si despartirile, si diferentierile... dintre grec si evreu, dintre femei si barbati... A venit sa includa, nu sa excluda... sa strabata meridianele lumii, nu sa se limiteze la un spatiu oarecare...
      Am citit astazi ceva despre invazia emigrantilor musulmani - si cineva spunea ca doar dragostea crestinilor - doar dragostea lui Dumnezeu va putea rezolva acest conflict urias. Si da, probabil ca vor fi unii sacrificati in acest proces... dar dupa Biblie, oricit as vrea sa ii tinem la distanta, Biblia spune sa-i iubim, sa ne ducem noi la ei si sa le vestim Evanghelia, nu sa zidim ziduri ca si chinezii...
     Nu-mi convine ideea asta absolut deloc. Dar oricit m-as suci si invirti... asa scrie. Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia. Toata lumea include si lumea lor - a musulmanilor. Si uite ca daca noi nu ne-am dus, a venit lumea la noi... si cum a mai venit!... mai bine ne-am fi dus noi...
     Aceste ginduri imi trec prin minte vizavi de zidurile chinezilor. Si inca ceva. Acolo, pe zid, erau multi chinezi veniti si ei in vizita, si multi copii de scoala. Sora mea a fost obiectul atitor priviri curioase si multi au cerut sa faca poze cu ea... alba, par cret... cred ca nu mai vazusera oameni albi niciodata. Cind ne-am intors din excursie, ghidul ne-a spus cum ne numesc chinezii pe noi, cei straini de meleagurile lor. Ne spun... "nasuri mari"...

4 comments:

cherie said...

Draga Rodica, ai un talent minunat la scris. Scrii cu usurinta de invidiat
Poate dupa ce iesi la pensie incepi sa scrii.
Cu talentul tau si cu relatiile pe care stii sa ti le faci... ajungi milionara....

behaituloilorsiglasulpastorului said...

Rodica, ai ramas pe aceleasi ganduri, cand vei avea un gand nou, de a cobora de pe zidul chinezesc ?

Rodica Botan said...

cherie...de unde stii ca nu sunt deja?
:)

Rodica Botan said...

Behaitul - (mai ce nume ai mai dat si tu la blog)...ok...m-am behait prea mult prin China si m-am obosit. Am venit acasa si am intrat inapoi in masina de tocat nervi. Stai un pic sa rasuflu si voi behai din nou...