“Slava Lui Dumnezeu
in locurile inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui.” Luca 2:14
“El a venit sa aduca
vestea buna a pacii, voua, ce erati departe, si pace celor ce erau aproape.”
Efeseni 2:17
Cel putin primul
verset este foarte folosit de Craciun. Asa au cintat ingerii pe cimpia
Bethleemului. Si nu stiu de ce, dar am crezut si eu asa cum probabil crede toata
lumea ca urarea asta de pace este pentru toata lumea. M-am uitat luuuung la
text azi dimineata. Nu-mi venea sa cred ca n-am observant pina acuma ca urarea
era de fapt numai pentru o grupare de oameni – si gruparea asta de oameni este
din ce in ce mai mica… De unde stiu? Pentru ca pe masura ce pacea de pe pamint
dispare, se pare ca dispar si “oamenii placuti Lui”.
Asa ca…oricine
are de gind sa promoveze pacea, ar trebui sa se gindeasca la versetul de mai
sus. O relatie absolut reala se identifica acolo si explica conditiile in care
exista pacea pe pamint. Al doilea verset il completeaza sau explica pe primul
si mai bine. Unii au doar vestea pacii… si aia le da speante de pace, dar ei nu
beneficiaza inca de ea. Ca sa ai pace cu adevarat, trebuie sa existi intr-un loc
imbibat, inconjurat de o masa de oameni care au aceleasi caracteristici de baza…”sint
placuti Lui”.
Biblia spune sa cautam pacea… Acuma stim si unde s-o gasim…Tu o ai?
12/20/2013
12/20/2013
5 comments:
http://nazireat4him.blogspot.ro/2013/12/rezolutii-de-craciun_19.html?m=1 Iti propun sa citesti aceste rezolutii de Craciun!
Bucurie şi pace în Iubire aă ai, DRAGA MEA! Sărbători fericite!
SPRE NOI ÎMPLINIRI
Cornel RUSU, din "Cuvântul, Cheie a Darurilor"
Era în 1947. Se apropia marea sărbătoare a Creştinităţii: Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste tot pregătiri de colinde, piese, poezii, grupuri de fraţi consultându-se cum ar fi mai bine. Eu stăteam singur, înţelegându-mă cu mine însumi. Mi-am amintit că la Lipova, în urma postului şi rugăciunii, mi s-a arătat ce aveam de făcut şi eram convins de prezenţa Domnului, cum că El mi-a vorbit. Dar, înhămat la carul Faraonului, nu vedeam portiţa de ieşire. Totuşi nădăjduiam într-o minune care să rupă funia ce mă lega de serviciu şi să îmblânzească spiritul de patroană al mamei, care n-ar fi vrut să-i scape rodul muncii nici unuia dintre noi.
În timp ce depănam amintirile trecutului cu minunatele-i descoperiri, iată factorul, la poartă, cu o scrisoare. Era de la fratele Bolunduţ. Printre altele, citesc: „Vino, că fraţii din Roşia Montană au aranjat să fii angajat la mină. Noi, cu toţii, te aşteptăm cu drag…“ O, ce bucurie!… Iată că toate descoperirile ca şi împlinirile îşi au vremea lor.
Dimineaţa, m-am dus la serviciu, m-am interesat la birou dacă mi se poate da concediu cu plată, mi s-a spus că da, am dreptul la şapte zile pentru timpul lucrat în perioada concediului din armată.
Mama insistă să consum zilele de concediu în Banat. Văzând că nu mă poate îndupleca, a deschis uşa şi, arătând spre afară, zise: „Uite, Cornele, drumul tău!…“ Afară ningea din belşug.
Trenul de linie îngustă Lonea-Petroşani nu circula din cauza zăpezii. M-am dus pe jos la Petroşani, iar de acolo cu trenul la Alba Iulia, apoi cu autobuzul spre Abrud. Dar, autobuzul, neputând urca de la Zlatna în sus, din cauza zăpezii, s-a întors înapoi la Alba. Eu, încurajat de alţi călători, pe jos, peste munţi şi dealuri, mi-am urmat drumul spre Abrud.
Mâncarea în traistă îngheţase. Eram tare flămând. Am încercat sămuşc din pâine, dar am simţit cum ronţăia gheaţa printre dinţi. Am renunţat la pâine. Ajuns în vârful muntelui, văd o casă, intru în curte, cer puţină apă să beau, mi se întinde o doniţă de pe târnaţ; apa îngheţată, bucăţi de gheaţă se înghesuie în stomac.
Urcuşul anevoios, greu şi prin zăpada întreagă, mă sili să încetinesc pasul. Ceilalţi călători erau departe, iar eu rămâneam tot mai în urmă, până când nu i-am mai văzut. Am mers înainte, rugându-mă Domnului.
Picioarele îmi erau ude, zăpada până aproape la genunchi şi ningea întruna. Cămaşa îmi era lipită de piele, udă de transpiraţie şi, cu multă osteneală, am ajuns la Gura Cornii. În stânga drumului, era o laviţă. Am dat zăpada la o parte şi m-am aşezat pe ea, dar n-am putut să stau, căci a început să-mi fie frig. M-am ridicat şi am pornit la drum, dar nu înainte să mă rog, încredinţându-mi soarta în mâna Domnului.
Am ajuns în vale. Într-un geam licărea o lumină slabă. Am strigat şi o femeie ieşi afară:
– Nu cumva poţi să mă găzduieşti până dimineaţa? am întrebat.
– Dar cine eşti dumneata şi unde te duci?
– Sunt un călător, vin de departe şi merg la Dogaru Aurel.
– Bine, vino înăuntru!
Femeia era văduvă, avea trei fete infirme, iar băiatul lucra la Turda, de unde le trimitea alimente şi cele de trebuinţă. Aduse o saltea, o aşeză pe nişte scaune, zicând:
– Ce bine îmi pare!… Am impresia ca sunteţi fiul meu… Dar dumneavoastră aţi mai fost la Corna astăvară. Şi fetele spun ca v-au văzut.
– Da, am mai fost, şi acum am venit cu ocazia Sfintelor şi Marilor Sărbători.
M-am aşezat pe salteaua umplută cu foi de porumb, dar somnul întârzia să vină din cauza oboselii, a foamei, a durerilor de tot felul, a frigului la picioare.
După câteva ore de somn m-am simţit mai înviorat, am mulţumit gazdei şi am pornit la drum.
va urma
continuarea
SPRE NOI ÎMPLINIRI
Cornel RUSU, din "Cuvântul, Cheie a Darurilor"
ÎN AJUN DE CRĂCIUN
Iată-mă ajuns la poarta fratelui Aurel.
– Acasă-i Avraam, prietenul Domnului şi primitorul de oaspeţi? am strigat.
Toţi ai casei mă întâmpinară cu bucurie. Fratele Aurel, sora Maria, sora Lenuţa, fiica lor adoptivă şi fratele Ioniţă, soţul surorii Lenuţa. Era ajunul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului.
– O, ce bucurie!… Ce bine că aţi venit!… Fraţii vă aşteaptă cu multă dragoste!…
După ce mi-am stâmpărat foamea cu bucate calde, am mai vorbit împreună, ne-am rugat, apoi am plecat la Roşia Montană, peste muntele încărcat cu zăpadă.
La Roşia Montană, noi întâlniri cu fraţi şi surori de toate vârstele. Noi popasuri duhovniceşti, până spre seară; cântări, vorbiri, rugăciuni.
De sus, de la sora Minerva, sora Lina, mama ei, fratele Nelu şi tatăl lor, Gheorghe, au pornit în jos cu colinda, pe la casele fraţilor. Din fiecare casă luam cu noi pe cineva. Am terminat la Tău, am coborât în centru, apoi la Bunta, la sora Ileana, la sora Maria. Sora Maria, cu zâmbetu-i senin, ieşi să ne conducă. Afară era ger cumplit şi din îmbrăcăcămintea-i sărăcăcioasă am simţit că nu era îmbunătăţire în viaţa de familie. Aceeaşi ostilitate din partea părinţilor predomina. Mi-am permis o glumă, fiindcă sora ar mai fi stat cu noi: „Dacă am fi oameni din ăia, am mai fi stat de vorbă, ca altă dată să nu mai ieşiţi aşa uşor îmbrăcată“.
Am coborât la vale, la sora Ştefania şi pe la alţi fraţi, unde am întâlnit pe fratele Verdeş de la Cricău, venit şi el în misiune pentru zilele de sărbătoare.
Fratele Verdeş, om în vârstă de şaizeci de ani, se îmbrăcă repede, zicând: „Doară n-am venit la Corna să dorm!…“ Şi veni cu noi la colindat…
cred ca va vor bucura aceste amintiri :) Sarbatori cu pace si binecuvantari de Sus de la Parintele Luminilor
cu drag, Sorin
Post a Comment