26 September 2012

VIATA DE ...CIINE...

Ce am sa scriu acuma…este o poveste tare veche…este povestea trista a unui ciine. Si povestea este adevarata…si s-a intimplat intr-o vale la poalele Paringului. Pentru un motiv sau altul, nu-mi mai amintesc exact pacatele acestui ciine: ori a mincat un pui de gaina, ori nu stiu ce boacana a facut, dar ciinele a fost alungat de la casa. Dar cit era el de ciine…isi iubea mult cotetul lui de ciine si ii iubea si pe stapinii lui …ca altfel nu-mi imaginez cum pleca de fiecare data cind era alungat - ca n-avea sarmanul incotro ...dar revenea la fel in fiecare seara acasa. Stapinii parca infuriati din ce in ce mai tare de indaratnicia lui, intr-o zi au vrut sa puna capat acestei neintelegeri odata pentru totdeauna…si au adunat o gramada de pietre si au dat cu pietre si cu bita dupa el si au strigat si l-au amenintat cum au stiut ei mai bine. Si pleca sarmanul iara…in fuga mare, sa scape de ciomageala…dar dimineata facu ce facu si sari gardul si pe cind s-au trezit stapinii…el era din nou in curte.

Daca au vazut stapinii ciinelui ca nu scapa de el nicicum, l-au pus in trasura si l-au dus departe in mijlocul padurii si l-au lasat acolo. Si au trecut zilele…si au rasuflat stapinii usurati ca in sfirsit au scapat de el. Dar, spre surpriza lor, dupa vreo doua saptamini ...s-au trezit cu el inapoi. Era amarit, slab si jegarit…nemincat, plin de scaieti… si statea de data asta in fata portii asteptind parca ceva. Era culmea sa nu-ti faci mila de el. Stapinii, cit au vrut ei sa scape de el, au fost totusi prinsi de duiosie… Au mers in casa si au luat o bucata de piine si au venit cu ea la poarta sa i-o dea. Dar ciinele i-a privit lung si nu s-a miscat…si nu s-a apropiat nici de bucata de piine ce i-au aruncat-o. Se vedea pe el ca e flamind…dar numai privea trist la bucata aia generoasa de piine si atit. L-au chemat pe nume…l-au chemat duios, s-au aplecat sa fie la nivelul lui…cu vocile schimbate…Ce mai…loialitatea ciinelui i-a coplesit…si l-ar fi luat inapoi din toata inima…E drept ca le-a gresit ...dar la urma urmei, era si el numai un ciine…nu?

Dar tabloul a ramas la fel…Ciinele …bucata de piine si…stapinii milosi... Au stat asa o vreme indelungata si s-au privit…pina cind, incet si trist ciinele s-a intors si a plecat fara sa se fi atins de piine si fara sa se mai uite inapoi.

Viata de ciine...

2 comments:

elena marin-alexe said...

Am citit si m-au umplut lacimile...Trist si of..daca am putea invata ceva, bine-ar fi!

dorina said...

oh mia placut dar trist.....saracu catel .e bine sa invatam ceva din aceste poveste .Sa fim milosi kiar cind cei de linga noi,poate pe pinga noi si nui vedem pare a fi ca niste catelusi care asteapta o bucatica de piine de la noi o hainutsa ,un ban,o cina calda ,un pat....Doamne deskidene inima si okii s-ai vedem si s-ai cunoastem ca fac parte din viata noastra acesti ''catelusi sarmani''care are nevoie de noi kiar din rudele noastre poate de aproape s-au de departe.