TELEFONUL DE LA MIEZUL NOPTII!

Autor necunoscut
Tradus Rodica Botan

Cu o mina inca adormita am apucat telefonul, si cu ochii cautam lumina rosie a ceasului de pe noptiera, care imi spuse ca este miezul noptii. Ginduri de panica au inceput sa-mi treaca prin mintea inca plina de somn in timp ce am raspuns la telefon…

-Hello? Si inima imi batea cu putere in timp ce mina stringea cu forta receptorul …apoi m-am uitat cu disperare direct in ochii sotului meu, care se trezi si el si cauta sa-mi citeasca privirile.

-Mama? spuse vocea din telefon. Abia auzeam soaptele ca era asa de mult bruiaj pe fir. Dar gindurile mi-au zburat imediat la fata mea. Cind vocea disperata de la celalalt fir a devenit mai clara, am prins mina sotului meu si i-am strins-o cu putere.

-Mama… stiu ca e tirziu. Dar… te rog… te rog nu spune nimic pina nu termin eu de vorbit. Si inainte de a ma intreba… iti spun eu… da… am baut. Aproape ca am iesit de pe carosabil cu citeva mile in urma din cauza vitezei…

Am respirat adinc, incet, ca sa nu tulbur momentul, mi-am luat mina de pe sotul meu si mi-am mutat-o pe frunte. Cu mintea inca incetosata incercam sa-mi alung panica. Ceva nu era in regula. Si vocea in telefon continua…

-Si… si mi-i s-a facut asa de frica. Mi-am imaginat cum vine un politist la usa ta sa iti spuna ca am murit intr-un accident. Mama… vreau sa vin acasa. Stiu ca am gresit cind am fugit de-acasa, si stiu cit ai fost de ingrijorata… si ar fi trebuit sa te sun de mai multa vreme… dar mi-a fost frica…

Stateam inca pe linie si ascultam plinsetele necontrolate de la celalalt capat, pline de emotie… si ma taia la inima. Fata fiicei mele imi aparu in minte si parca gindurile mi s-au mai limpezit.

-Eu cred…
-Nu!!! Te rog, lasa-ma sa termin. Te rog! Se ruga ea, nu suparata ca am intervenit, dar in disperare. Am facut o pauza si am incercat sa ma gindesc ce sa spun, dar inainte de a vorbi din nou, ea continua…

-Sint insarcinata, Mama. Stiu ca n-ar trebui sa beau acuma… in special acuma; dar mi-e frica, Mama. Mi-e asa de frica!!!

Vocea i se taie din nou si mi-am muscat buzele in timp ce ochii mi se umezira. M-am uitat la sotul meu, care ma intreba in soapta…

-Cine-i?
Mi-am scuturat capul si cind nu i-am raspuns, el a sarit din pat si disparu citeva secunde dupa care se reintoarse cu un telefon portabil la ureche. Cred ca ea a auzit clickul telefonului, ca a intrebat din nou…

-Esti inca acolo? Te rog, nu inchide telefonul… am nevoie de tine. Sint atit de singura…

Am strins si mai tare telefonul in mina si m-am uitat la sotul meu sa-i cer un sfat parca…

-Sint aici… nici nu ma gindesc sa inchid… i-am raspuns.

-Ar fi trebuit sa-ti spun, Mama. Stiu ca ar fi trebuit sa-ti spun. Dar cind vorbesc cu tine, tu numai imi spui ce ar trebui sa fac. Citesti toate pamfletele acelea despre cum sa vorbesti cu adolescentii despre sex si alte lucruri… si tot ce faci este sa vorbesti… vorbesti intruna. Nu asculti ce am de spus niciodata. Nu ma lasi niciodata sa-ti spun ce gindesc eu, cum simt eu, parca ceea ce simt eu nu este important pentru tine. Pentru ca tu esti mama mea, tu crezi ca ai toate raspunsurile. Dar citeodata n-am nevoie de raspunsuri… am nevoie de cineva care sa ma asculte…

Mi-am inghitit nodul din git si m-am uitat la pamfletele despre “cum sa vorbesti cu copii tai” imprastiate pe noptiera…
-Te ascult… am soptit…
-Stii… cum conduceam pe drum, acolo unde am pierdut controlul masinii, am inceput sa ma gindesc la copilul pe care o sa-l am si cum o sa am grija de el. Apoi am vazut cabina asta telefonica si parca te-am auzit cum mi-ai predicat adesea cum oamenii n-ar trebui sa bea si apoi sa se urce in masina si sa conduca. Asa ca am chemat un taxi… Vreau sa vin acasa…

-Foarte bine, draga mea… am zis rasuflind usurata. Sotul meu veni mai aproape si cu degetele rasfirate isi impreuna mina lui cu a mea.

-Dar stii… cred ca pot sa conduc singura acuma…

-Nu! Am sarit eu ca arsa… Muschii mi se incordara din nou si am strins cu putere mina sotului meu…

-Te rog, asteapta dupa taxi. Si nu inchide telefonul pina nu vine taxiul… te rog…

-Vreau sa vin acasa, Mama…

-Stiu… dar fa asta pentru mama ta, te rog... asteapta dupa taxi. Invatind de acuma sa ascult…asteptam in tacere raspunsul ei. Mi-am muscat buzele, am strins din ochi… trebuia cumva sa gasesc o modalitate sa o opresc sa conduca masina in starea in care era.
-Acuma vine taxi… a zis… si numai dupa ce am auzit pe cineva in spatele ei intrebind daca cineva a chemat un “Yellow Cab”, am simtit ca ies din panica…

-Vin acasa, Mama… si cu un click, telefonul a devenit tacut.
..................
Miscindu-ma de linga pat, cu ochii plini de lacrimi, m-am strecurat pe coridor si am deschis usa de la camera fetei mele de 16 ani. M-am oprit linga patul ei si am privit-o cum doarme. Sotul meu a venit si el si m-a cuprins din spate intr-o imbratisare si si-a proptit barbia pe capul meu. Mi-am sters lacrimile si am soptit…

-Trebuie sa invatam sa ascultam…
A tacut pentru un moment, dupa care m-a intrebat…

-Tu crezi ca va sti vreodata ca a sunat la un numar gresit?

M-am uitat din nou la fata mea care dormea inca…

-Poate n-a fost un numar gresit!

-Mama, tata… ce faceti aici?
…era vocea somnoroasa a fetei noastre ascunse jumatate sub plapuma. M-am aplecat asupra fetei mele care ne privea in intuneric si i-am spus…

-Practicam!
-Practicati?... Ce practicati? Si cu asta si-a inchis ochii din nou si s-a intors catre perete.

-Practicam cum sa ascultam… i-am raspuns si i-am mingiiat cu dragoste obrajii…

COSTUMUL!!!

Billy Graham era de 86 de ani si bolnav cu boala lui Parkinson.

In ianuarie 2000, oficialii din Charlotte, North Carolina, si-au invitat favoritul lor fiu, Billy Graham, la o masa in onoarea lui. Billy a ezitat sa accepte invitatia din cauza bolii, dar conducatorii din Charlotte i-au spus... "Nu va fi ceva major, vino doar pentru ca vrem sa te onoram". Asa ca a acceptat.

Dupa ce a ascultat multe lucruri minunate care s-au spus despre el, Dr. Graham a pasit pe podium, s-a uitat la multime si a spus, "Ma faceti sa-mi amintesc astazi de Albert Einstein, marele fizician care a fost onorat luna asta de revista "Time"ca fiind barbatul acestui secol. Einstein, calatorea odata de la Princeton cu trenul, cind un conductor de tren a venit pe culoar, gaurind tichetele pasagerilor. Cind a ajuns la Einstein, acesta isi baga mina in buzunarul de la vesta. Nu isi gasi insa tichetul, asa ca baga mina in buzunarul de la pantaloni. Nu era nici acolo, asa ca deschise servieta sa se uite si acolo... dar nici acolo nu-l gasi. Apoi se uita pe scaunul de linga el. Nimic.

Conductorul ii spuse... "Domnule Einstein, eu va cunosc. Toti va cunoastem. Sint absolut sigur ca v-ati cumparat bilet. Nu-l mai cautati." Einstein, a dat din cap ca a inteles. Conductorul s-a mutat la alti pasageri, facindu-si meseria. Pe cind sa se mute la vagonul urmator, s-a intors si l-a zarit pe marele fizician jos in genunchi si miini uitindu-se sub scaune ...dupa tichet.

Conductorul s-a grabit inapoi la el si i-a spus... "Domnule Einstein... Domnule Einstein... nu te ingrijora! Stim cine sinteti... si nu e nici o problema. Nu-i nevoie sa-l gasiti... sint absolut sigur ca vi l-ati cumparat."

Einstein s-a uitat la el si i-a spus..."Tinere... Si eu stiu cine sint... dar imi trebuie sa gasesc tichetul, ca am uitat ...unde ma duc..."
.............
Spunind asta, Billy Graham a continuat... "Vedeti costumul pe care l-am imbracat astazi? Sotia mea, copiii si nepotii mei mi-au spus ca sint un pic cam neglijent la virsta mea. Pe vremuri eram mai meticulos. Asa ca m-am dus si mi-am cumparat un costum nou pentru ocazia asta... si pentru inca o ocazie.

Stiti care este acea ocazie? Asta este costumul in care or sa ma ingroape. Dar cind auziti ca am murit... nu vreau sa va amintiti de costumul asta cu care sint imbracat. Vreau sa va amintiti insa urmatorul lucru despre mine: nu numai ca stiu cine sint... dar stiu si unde ma duc."

DE CE IN MIJLOCUL FLACARILOR?

Maleahi 3:3 spune…”El va sedea, va topi si va curati argintul”. Acest verset le-a pus pe ginduri pe citeva femei adunate la un studiu al Bibliei si s-au tot gindit ele… oare ce-o fi vrind sa spuna acest verset despre caracterul Lui Dumnezeu?

Una dintre ele s-a oferit sa se duca sa se intereseze care este procesul de rafinare al argintului (de curatare a impuritatilor) si apoi sa aduca aceasta informative la grupul lor de studiu Biblic… pentru o mai adinca intelegere a versetului. Si in saptamina aceea, femeia a sunat un argintar si i-a cerut sa o lase sa-l asiste intr-o zi si sa vada cum prelucreaza argintul. N-a impartasit cu el deloc motivul curiozitatii ei pentru acest specific proces.

Si in ziua respectiva, cum il privea pe argintar, l-a observat cum tine o bucata de argint chiar deasupra focului si cum a lasat argintul sa se infierbinte foarte tare. El i-a explicat ca in acest proces de curatire, argintul trebuie tinut chiar in mijlocul focului, unde sint cele mai puternice flacari - ca sa arda toate impuritatile.

Femeia s-a gindit la faptul ca Dumnezeu ne tine de multe ori in viata in asa un loc, parca in mijlocul flacarilor - apoi s-a gindit din nou la acel verset…” El va sedea, va topi si va curati argintul”... Si l-a intrebat din nou pe argintar daca este adevarat ca el sta tot timpul cit dureaza procesul curatirii acolo in fata focului si priveste argintul. Omul i-a spus…”Bineinteles” ca nu doar trebuie sa stea acolo si sa tina argintul, dar trebuie sa stea cu ochii pe bucata de argint in tot timpul procesului; ca daca argintul este lasat un moment mai mult decit trebuie in flacari, poate sa fie distrus.

Femeia a devenit pe moment tacuta. Apoi l-a intrebat pe argintar…
-Si cum stii cind argintul este complet curatit?
El a zimbit …
-Asta e usor de raspuns …cind ma pot oglindi in el… cind imi vad fata in argint…
…………………..
Iata deci intelesul versetului… Asadar… daca cumva te simti astazi ca esti in mijlocul flacarilor, adu-ti aminte ca Dumnezeu te tine acolo cu mina Lui, ca are ochii atintiti asupra ta si ca ii va tine atintiti asupra ta pina cind esti curat si va putea sa-Si vada chipul in oglinda de argint a sufletului tau!…

CEVA DESPRE ATITUDINE...

   

Atitudinea!!! Cel mai important lucru de tinut minte  ...sintem responsabili de ea, de atitudinea noastra. Da...l ucrurile nu merg intotdeauna bine; da ...viata este adesea grea si complicata. Da... unii oameni ne calca pe nervi si cu treaba, si fara treaba - dar ...de atitudinea noastra inca depind atit de multe lucruri importante. Ca nu ce este in jurul meu ma afecteaza atit cit ma afecteaza ceea ce este inauntrul meu. Si ma pot otravi singura daca nu bag de seama. Cu cit inaintez in viata, cu atit imi dau seama de exemplu ca flexibilitatea in viata de fiecare zi in problemele care nu au de-a face cu valorile mele morale imi este necesara ca apa si ca aerul. Incerc sa fiu flexibila... aleg zilnic atitudinea asta...
     Un alt exemplu la indemina. Imbatrinesc... (ca si voi de altfel, la orice virsta ati fi). Pot sa fiu minioasa si sa "refuz" sa imbatrinesc, sau accept realitatea si incerc sa imbatrinesc pe cit posibil gratios, pastrindu-mi umorul si demnitatea in acelasi timp. Este alegerea mea... este atitudinea pe care vreau s-o am...
     Va mai spun un lucru absolut sigur. Vom... muri intr-o zi...Serios vorbesc. Stiu ca unora nu le place gindul asta, dar ...va pot garanta ca nu scapam nici unul. Acuma... stim unde se duce trupul, ca am vazut la inmormintari, dar... unde se duce sufletul? Unii se fac ca nu le pasa si ignora total existenta sufletului. Asta este atitudinea lor... numai ca intr-o zi... cu sau fara vrerea lor, se vor confrunta cu clipa aceea la care nu vrem sa ne gindim acuma... Starea asta de ignoranta este tot o atitudine; o atitudine de care sintem responsabili.
     Eu numa va zic... ca vreau sa va pun pe ginduri. Si nu pe toti... numai pe cei care au suflet si le pasa de el. ATIT!
   
   
   

ULTIMA CHEMARE A PASTORULUI..."CEI NEMINTUITI ARUNCATI-VA IN BARCILE DE SALVARE..."(5/8/12)

Familiile celor care au supravietuit si victimele Titanicului au marcat duminica trecuta aniversarea a 100 de ani de la scufundarea acestui vas. Au fost multi care au luat un cruise pe ocean – si au oprit exact pe locul unde s-a scufundat Titanicul pe 15Aprilie 1912.

Peste 1.500 de pasageri si personalul vasului au murit cind acest masiv vapor, despre care s-a crezut ca nu se poate scufunda niciodata, a lovit un bloc urias de gheata si a alunecat usor in adinc in mai putin de 3 ore dupa accident.

Sint multe povestiri care amintesc despre eroii acelui moment teribil, povestiri spuse de supravietuitori - incluzind si cea a pastorului John Harper (Pastor John Harper.)

Baptist Press ne spune ca Harper si-a cheltuit ultimele momente de viata incercind sa salveze sufletele si ca in acele momente  tragice a reusit chiar sa intoarca la Dumnezeu cel putin o persoana. Harper a fost pastor al bisericilor din Glasgow si Londra si era pe drum catre America, unde acceptase pastoratul Bisericii Moody din Chicago, fondata de faimosul evanghelist Dwight L. Moody.

Cand Titanicul a lovit icebergul, Harper si-a pus fetita de 6 ani intr-o barca de salvare, dar a refuzat sa urce si el, chiar daca el era singurul parinte in viata al acestui copil. Apoi s-a amestecat printre pasageri si a inceput sa le spuna despre Isus Christos. Cind unul dintre barbati l-a refuzat, Harper i-a oferit acestuia vesta lui de salvare…

-Tu ai mai multa nevoie de ea …i-a spus acesta.

In timp ce vasul se scufunda, Harper a fost auzit strigind…

-Femei, copii si cei care nu sinteti credinciosi - aruncati-va in barcile de salvare!…

Chiar si dupa ce vasul s-a scufundat, Harper a reusit sa inoate la citi oameni a putut, rugindu-i sa-si dedice viata Domnului Isus.

Unul dintre supravietuitori a povestit cum l-a refuzat atunci pe Harper, dar cind acesta a inotat catre el a doua oara, rugindu-l sa-si salveze sufletul si spunindu-i ”Crede in Domnul Isus si vei fi salvat!”, l-a convins si a acceptat. Omul a fost salvat de o barca de salvare care s-a reintors, si mai tirziu a povestit acest lucru intr-o Biserica din Ontario, spunind audientei…”eu sint ultimul convertit al Pastorului John Harper.”

 http://www.cbn.com/cbnnews/us/2012/April/Titanic-Pastors-Last-Cry-Unsaved-to-the-Lifeboats/

POVESTEA A DOI TAIETORI DE LEMNE...

     Porunca!!!Ce cuvint este si asta... "porunca"! Cui ii place sa i se porunceasca? Si totusi, noi le PORUNCIM copiilor cind sint mici si nu au discernamint.

-Nu atinge soba, ca te arzi!!!

-Nu pune degetul la prize, ca te curentezi!

-Nu te duce in apa adinca, ca te ineci!

     Asculta copiii? Nu intotdeauna - iar cei care nu asculta o patesc de multe ori...

     Lui Adam si Eva, Dumnezeu le-a dat o singura porunca in Gradina Edenului... Porunca nu era in avantajul Lui Dumnezeu. N-au ascultat primii oameni si au pierdut Edenul... si au cistigat sudoare si durere...

     Dumnezeu i-a dat 10 porunci lui Moise si i le-a dat nu pentru ca sa-Si satisfaca El o dorinta a Lui... sa-Si mingaie orgoliul sau pentru ca are toane, sau vrea sa ne invete ca El este Stapinul, si noi trebuie sa ascultam de El - ca daca nu ascultam poruncile Lui, vom invata oricum cine este Stapinul si cine nu ...Toate legile au fost date pentru ca sa stim cum sa ne comportam vizavi de El - Dumnezeu - si unii fata de altii, ca sa putem trai in armonie si sa ne bucuram de viata.

     Am auzit o poveste care se adresa specific poruncii a patra... aceea de a respecta ziua de odihna. Si cred ca nu este un secret ca daca nu ne odihnim, in curind nu mai putem functiona cum trebuie, ne imbolnavim si ...ne stingem ca o luminare care arde la amindoua capetele. Si nu numai din punct de vedere fizic, ci si emotional si spiritual. Iata povestea...

     Doi taietori de lemne au intrat intr-un concurs. Cine taie mai multe lemne intr-o zi? Si au stabilit timpul cind sa inceapa sa taie lemne. Erau in pozitia in care se puteau vedea unul pe altul...

     Unul dintre cei doi taietori de lemne se oprea din cind in cind si se aseza jos sa se odihneasca. Celalalt nu s-a oprit deloc... ci a continuat sa taie pina la momentul cind au trebuit sa puna amindoi securile jos si sa se aleaga invingatorul...

     Mare i-a fost mirarea aceluia care a taiat lemne fara oprire toata ziua cind a realizat ca cel care s-a odihnit in repetate rinduri ...a taiat mai multe lemne decit el. Confuz si frustrat cumva, s-a dus sa-l felicite pe colegul lui si sa-l intrebe...

-Cum ai reusit sa tai mai multe lemne decit mine? Te-am vazut de citeva ori asezat jos la odihna. Nu pot sa inteleg cum m-ai intrecut...

Celalalt ii raspunse...

-Tu m-ai vazut numai ca stau jos... dar eu imi ascuteam toporul in timp ce ma odihneam...

............................

     Vine Duminica... Ziua Domnului. Sa ne ascutim si noi topoarele! Si ca duminica sa fie o zi lipsita de grijuri si frustrari, trebuie sa imprumutam obiceiurile evreilor care se pregateau pentru Sabath... Copiii sa stie ce imbraca ziua urmatoare, si hainele sa fie calcate si aranjate pe marginea scaunului... si masina sa aiba benzina (ca sa nu intirziem ca de obicei), si cite toate si multe se mai pot aranja din vreme, ca sa ocolim situatiile neplacute care se pot crea inainte de a pleca la biserica din te miri ce lucru neinsemnat. Ca diavolul este foarte priceput in a pregati tot felul de ispite ca sa ne tulbure in Ziua Domnului.

     Sper sa va fi convins sa va odihniti un pic... si sa-I multumim Domnului pentru poruncile Lui, care, daca ar fi respectate, ar reinnoi si reimprospata lumea asta nebuna in care traim...

    Spor la ascutit toporul!...

SECRETUL VIETII!!!

SECRETUL VIETII

Cind Bunul Dumnezeu a creat lumea, Si-a chemat arhanghelii la El, sa-L ajute sa decida unde sa puna secretul vietii. “Ingroapa-l in pamint”, a zis unul dintre ingeri. "Pune-l undeva pe fundul marii", a zis un altul", “ascunde-l in munti”, a mai sugerat un al treilea…

Bunul Dumnezeu a raspuns: ”Daca as face ce ziceti voi, numai citiva vor gasi secretul vietii. Secretul vietii trebuie sa fie accesibil pentru toata lumea." Un alt inger spuse atunci: ”Stiu… stiu raspunsul! Pune-L in inima fiecarui om. Nimeni n-o sa stie sa se uite acolo". "Da", zise Domnul, "in inima fiecarui om, acolo am sa-l pun". Si asa s-a intimplat ca secretul vietii este in inima noastra, a fiecaruia.
………………….
Biblia spune ca El, Dumnezeu, a pus in noi si gindul vesniciei… si daca stati linistiti si va ascultati inimile… ceva o sa va spuna ca aveti inca un sector din viata neimplinit… nesatisfacut… Exista in fiecare din noi dorinta de “ceva” ce lumea, si oamenii, si lucrurile, si emotiile, si nimic pe lumea asta nu-l pot satisface.

Ce mult as da sa aflu ca v-am trezit curiozitatea sa cautati secretul vietii ingropat adinc in inima voastra, de Cel ce ne-a creat!… Si trag nadejde sa il gasiti. 

O INMORMINTARE... DEOSEBITA...

Traducere Rodica Botan

Autor Necunoscut.
Consumata de pierderea mea, nici macar n-am observat cit de incomoda era banca de lemn pe care sedeam. Eram la inmormintarea celei mai bune prietene – mama mea. In cele din urma, a pierdut batalia cu cancerul. Tristetea si durerea pierderii ma coplesisera, ca mi se parea ca nici nu mai pot sa respir. Mama mea a fost totdeauna stilpul meu de nadejde si de putere: la scenetele de la scoala, cine credeti ca aplauda mai tare decit toata lumea… cind aveam cite o durere de inima, lua o cutie cu servetele si ma asculta pina imi varsam toata inima in fata ei… ea m-a mingiiat de moartea tatalui meu, ea m-a incurajat in anii de studentie si s-a rugat pentru mine toata viata mea.
Cind mamei i s-a pus diagnosticul de cancer, sora mea numai ce avusese un bebe, iar fratele meu numai ce se casatorise cu iubita lui din copilarie... asa ca a cazut sortul pe mine, fata de 27 de ani, care nu eram legata de nimic …sa am grija de mama. Am considerat insa acest lucru ca o onoare.
-Si acum… ce urmeaza, Doamne? …am intrebat eu stind acolo pe banca in Biserica. Viata se intindea in fata mea ca un abis pustiu. Fratele meu statea stoic privind crucea de pe perete. tinindu-si sotia de mina. Sora mea isi rezemase capul pe umarul sotului ei, iar el o sprijinea cu o mina pe dupa mijloc, in timp ce in celalalt brat era copilasul lor… Toti erau adinciti in durerea lor… dar nimeni n-a observat cit de singura am ramas eu…
Locul meu fusese alaturi de mama, pregatindu-i mincarea, ajutind-o sa mearga, insotind-o in vizitele la doctori, luind medicamente si citind Biblia impreuna. Acum ea s-a dus la Domnul. Lucrul meu s-a ispravit si eram singura…
Am auzit o usa deschinzindu-se si inchizindu-se cu putere in spatele Bisericii. Pasi repezi s-au auzit apropiindu-se pe covor. Un tinar exasperat se uita cu miscari rapide in jur si apoi se aseza linga mine. Si-a impreunat miinile si le-a pus in fata lui. Ochii ii erau inlacrimati. A inceput sa-si sufle nasul…
-Am intirziat… incepu el sa se scuze, desi nu era nevoie de nici o scuza. Dupa ce ascultaram citeva elogii, s-a aplecat si a comentat pe soptite…
-De ce o amintesc in elogii cu numele de Mary, cind numele ei a fost Margareta?
-Pentru ca numele ei a fost Margareta… de aia. N-a fost Mary niciodata. Nimeni nu i-a spus Mary…i-am raspuns eu tot in soapta…
Si ma miram de ce persoana asta s-a asezat linga rudele apropiate… putea sa stea in partea cealalta de Biserica. Ma intrerupe mereu cu lacrimile lui si se fitiie intruna… Cine o fi strainul asta pina la urma?
-Nu… nu-i drept… a insistat el in timp ce lumea din jur se uita la noi ca susoteam...
-Numele ei este Mary… Mary Peters... mai zise el cu convingere inca o data…
-Nu …ea nu este Mary Peters… i-am raspuns eu.
-Nu sintem in Biserica Luterana?... mai intreba el…
-Nu… Biserica Luterana este peste drum…
-Oh…
-Cred ca ai gresit inmormintarea, domnule…
Solemnitatea acestei ocazii, amestecata cu realizarea greselii acestui om, mi-a provocat un amestec de emotii, care s-a exteriorizat, fara sa vreau, sub forma …de ris. Mi-am pus miinile peste fata, sperind ca lumea o sa ia galagia facuta de mine drept plinset…dar n-a fost asa. Si privirile contrariate ale celor ce jeleau in jurul meu au facut situatia sa para si mai comica. M-am uitat la barbatul de linga mine ce parea atit de confuz. Pina la urma, l-a apucat si pe el risul, in timp ce se uita in jur, realizind ca e prea tirziu sa se retraga.
Mi-am imaginat ca mama mea ridea si ea de situatia creata. Cind ultimul Amin s-a spus, ne-am grabit sa iesim afara in parcare.
-Cred ca o sa fim de risul orasului… zimbi el. Mi-a spus ca numele lui este Rick si pentru ca deja era tirziu sa mai mearga la inmormintarea matusii lui, Mary, m-a invitat la o ceasca de cafea.
Dupa amiaza aceea a fost inceputul unei lungi calatorii cu acest barbat, care nu s-a prezentat la inmormintarea care trebuia, dar s-a prezentat la locul unde trebuia. Un an dupa aceasta intilnire, eram casatoriti la o biserica de tara, unde el era pastor asistent. De data asta amindoi am venit la timp si am ajuns la biserica la care trebuia sa ajungem. In momentele mele de durere, Dumnezeu mi-a dat motive de ris. In loc de singuratate, Dumnezeu mi-a pregatit dragoste. In luna iunie am celebrat aniversarea de 22 de ani de la casatorie. Si ori de cite ori ne intreaba cineva cum ne-am intilnit, Rick le spune ca ”Mama ei si Matusa mea, Mary", ne-au facut cunostinta… si este un aranjament cu adevarat facut din cer."

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP...

Eram copil cind am citit pentru prima data povestile nemaipomenit de interesante din Vechiul Testament. Cind am citit pentru prima data despre exodul evreilor din Egipt, m-am tot mirat de ei - mai ales cind i-a apucat setea - incidentul cu apa din stinca. Mai, ce oameni…mi-am zis!!! M-am indoit de inteligenta lor... A dat Dumnezeu plagi peste egipteni, ca sa-i scoata din robie… am citit cu rasuflarea taiata cum au trecut urgiile peste egipteni… pina cind Dumnezeu a facut cale prin apele marii si i-a trecut pe copii lui Israel prin mijlocul Marii Rosii ca pe uscat …si a inecat armata lui Faraon in urma lor... si tot n-au avut incredere in Dumnezeu ca le va da apa? M-am gindit atit de dispretuitor la acesti oameni care au vazut minunile lui Dumnezeu… oameni pe care Dumnezeu i-a tinut de mina si i-a trecut prin atitea si atitea situatii - si uite ce nerecunoscatori sint…?! Eram copil… si m-am gindit ca mie daca mi s-ar fi intimplat asa ceva, eu as fi fost mai desteapta decit ei… Si poate la virsta aia eram…

Din nefericire am crescut… si am ajuns la 59 de ani...  si uitindu-ma in urma la viata mea, pot sa fac o harta… pot sa scriu o carte... si cred ca intr-o zi chiar am s-o fac - cu incidente, intimplari, situatii din propria mea viata, unde am fost carata in brate, sau de mina …unde fara indoiala - 100% am trecut biruitoare doar pentru ca El nu m-a lasat …nu m-a parasit… ci a fost credincios chiar si atunci cind eu n-am fost credincioasa…

Atunci… ma intreb eu ... pe mine insami… de ce aceasta stare de emotie gindindu-ma la ziua de miine? De ce lipsa de incredere? De ce lipsa de credinta? N-am invatat nimic din trecut? Nu trebuie sa-mi spuneti voi, ca stiu raspunsul...

E drept… uitindu-ne in urma, vedem clar fiecare pas facut …pina la deznodamint chiar - iar uitindu-ne in viitor… nu ne este totdeauna clar ce si cum. Dar Dumnezeu a promis ca nu ne paraseste… ca nu ne lasa …cu nici un chip... Daca am numa' un pic de minte… nu multa… pot sa ma oglindesc in trecut, ca sa ma luminez la fata cind ma uit in viitor… si pot spune linistita… "Domnul este Pastorul meu… nu voi duce lipsa de nimic !!!"

CINE-I LA USA... OARE?

    “Cind bate Nelinistea la usa… sa trimitem Multumirea sa-i raspunda”.

     Vocea de la radio suna plina de convingere… Imi si imaginam pe Doamna Neliniste batind la usa mea. Inalta, si slaba, si vesnic agitata… cu miscari iuti si necontrolate… ba cu mina pe sonerie, ba pe clanta… ba batind cu pumnii cit poate de tare, ba facind pe timida si ciocanind usor cu un deget… dar cu ochii sticlosi, privind in toate directiile, sa se inspire pentru noi nemultumiri…

     Oh, si de cite ori i-am deschis usa in graba… fara sa ma uit pe vizor ca sa vad cine este de partea cealalta! Eu tare increzatoare si gata de a primi noi musafiri - chiar si pe cei nepoftiti! Doctorii au declarat-o pe Doamna asta ca fiind bolnava: ii spun bolii asteia "anxiety" pe-aici pe la noi. Si boala se trateaza cu medicamente. Ei spun ca este o lipsa de nu stiu ce substanta in creier… si iti recomanda sa rectifici aceasta lipsa cu chimicale pe care le prescriu ei. Si lucreaza… cit lucreaza si medicamentele. Si cind nu mai au effect, atunci maresc doza. Cind iei medicamente, creierul nu se mai lamenteaza atita - doar ca incepe ficatul sa se lamenteze, incercind sa prelucreze medicamentele. Si ce fac medicamentele astea? Cred ca ne incetinesc pasul si nu mai sarim repede de pe canapea cind bate Doamna Neliniste la usa. Dar ea tot bate… si cu cit iti ametesti creierul cu mai multe medicamente, cu atit dumneaei vine mai des… si vine si cu treaba, si fara treaba.

     La inceput vine cu lucruri si treburi serioase. Ba ca nu ai bani sa-ti platesti facturile, ba ca nu-ti merg treburile la servici prea bine, ba copiii, ba familia, ba biserica... Numai ca daca reusesti sa depasesti problemele majore, iti dai seama ca de musafirul asta neplacut tot nu scapi. Nelinistea continua sa ciocane la usa sau sa bata cu pumnii, si uneori si cu picoarele daca nu raspunzi la timp. Daca deschizi si o intrebi ce vrea, uneori nici ea nu stie precis… ba iti mai aduce in graba si niste motive ridicole… care seamana leit cu povestea aia cu drobul de sare care cade de pe cuptor si omoara copilul …Si daca vorbesti cu Doamna Neliniste, te sperii de-adreptul - poti crede ca-ti moare copilul si daca n-ai inca copil, atita este de convingatoare. Asa-i de periculoasa Coana Neliniste.

     Acuma …nu putem sa controlam pasarile care zboara pe deasupra capetelor noastre - e drept - dar… in mod sigur putem sa le oprim sa nu-si faca cuib acolo. Si pe Doamna Neliniste n-o putem opri sa nu bata la usa, ca asta ii este profesia. Dar putem sa nu-i deschidem usa.

     De pilda… daca L-am gazdui pe Domnul Isus - si sa aiba la noi rezidenta permanenta daca se poate - situatia ar fi alta… El ar veni si ar cina cu noi si ne-ar aduce pace si mingaiere. Doamna Neliniste Il evita intotdeauna - ca nu-I poate suferi prezenta. Ea totdeauna vine numai in absenta Lui - cind El nu este prezent - ca-I poarta frica… Se teme ca pacea pe care o aduce El sa n-o infasoare si pe ea - si s-o afecteze… si ce s-ar face, nefericita de ea… cu ce s-ar mai ocupa atunci - ca nimeni n-a vazut o Neliniste linistita!? Si apoi mai este ceva ce o indispune grozav pe Doamna Neliniste. Este Doamna Multumire. Astea doua nu se pot vedea fata in fata. Cind Multumirea apare, Doamna Neliniste nu ma are cuvint si o ia la goana… Iar acolo unde locuieste Christos, Multumirea este prezenta si Il serveste pe Domnul ei.

     Asta am vazut eu cu ochii mintii mele azi dimineata, ascultind la radio fraza de mai sus… Si cum o cunosc bine pe Doamna Neliniste ca ma viziteaza des si ma face bolnava dupa fiecare vizita… ma gindesc sa o invit pe Doamna Multumire sa se mute cu mine… Si asa am spatiu sufficient, si Doamna Multumire are tare putine pretentii. Se obisnuieste oriunde, si este grijulie sa nu faca deranj, si e foarte calma si recunoscatoare. O persoana mai placuta nici nu mi-as putea dori sa-mi tie tovarasie…Doamna multumire intotdeauna vine atunci cind Christos este present - pentru ca ea Il slujeste cu scumpatate si devotament... Asa ca... grija mare la cine deschidem usa... si pe cine primim in casa inimii noastre!!!