CIND NU-TI MAI TREBUIE NIMIC

de Rodica Botan

Asta e titlul poeziei…
Si continutul ei e mic…
Aveti de grija, vine vremea,
Cind nu-ti mai trebuie nimic!
Acum te zbengui, vrei de toate;
Si tot culegi… pic dupa pic…
Dar vine vremea… si-i pe-aproape,
Cind nu-ti mai trebuie nimic!
De-aia ati primit e-mailuri,
De-aia scriu si de-aia zic!
Ca ziua de-azi e-aproape dusa…
Si miine… n-oi mai vrea nimic!!!

DE VORBA CU OAIA!!!

(de Rodica Botan)

Cind m-am nascut eu, m-am nascut o oaie;
Ca… nu mi-a cerut parerea nimeni la concept!
Si nici cum vreau sa fiu; ori laie, ori balaie!
Asa ca m-am gindit ca actul asta e un pic… nedrept!
M-am revoltat pentru ca eu am personalitate…
Si-am viziuni mai largi: si sint asa un gen, un tip… un individ,
Ce nu poate respira daca nu are un strop de libertate!
Si-am fost satul de-atita iarba... Si-apoi ma sufocam ca-n vid…

Si-ncet, incet, m-am marginit… ca era mare behaiala;
Oi, miei, magarul… ce sa zic… o mare si neorganizata turma;
Si folosindu-ma de toate astea si de-atita-ngramadeala,
Cu logica ce-o am, am zis ca... o sa-mi piarda si de urma!
In prima faza, libera, m-am zbenguit pina n-am mai avut putere;
Si-apoi independenta fiind, m-am cuibarit linga un spin frumos;
Cind m-am trezit, era tacere, soarele apus si-o dulce adiere…
Mi-am zis… "nu-i nimenea ca mine" si m-am simtit… asa de bataios!!!
Dar noaptea rece, tacerea, intunericul s-au instalat pe data
Si spinul cind m-am alipit de el - toti tepii m-au imbratisat…
Si nu stiu ce anume s-a-ntimplat cu mine, oaia emancipata,
Ca toata logica si personalitatea mea de oaie s-au evaporat.
Acuma oaie fiind, nu prea stiam nici multa geografie,
Si nici cu alte multe stiinte nu prea m-am sinchisit…
Stiam atita ca sint oaie… si ma temeam ca lupul "va sa vie"...
Si problema asta a devenit foarte urgenta si m-a depasit!

Si fiind asa, tot incilcita in spini si behaind cu mare jale,
Am stat acolo multa vreme lacrimind de disperare…

Si-ntr-un tirziu m-am pomenit eliberata si ridicata-n sus…
Pastorul turmei m-a gasit, m-a pus pe umeri si m-a dus,
'Napoi la turma… la magar, pasune… si-napoi la oi!
Si stiti ce cred acuma? Ca libertatea asta… nu e pentru... oi!!!

PIC... PIC...

INCA UN PAS...

   

       Am crescut intr-o casa de oameni credinciosi… si unele lucruri imi sunt adinc stabilite in comportament si mi-au devenit a doua natura. Altele… sunt inca pe lista dorintelor. E greu sa lupti cu natura, cu instinctele, cu ispitele vietii. Trebuie sa fim cei mai mari mincinosi daca sustinem ca nu pacatuim in fiecare zi. Ca daca nu fac altceva, mi se leaga un pix  de mina si il iau acasa… pai… unde lucrez eu au atitea pixuri, ca n-o sa le lipseasca pina-i lumea pixul ala pe care-l pun eu in poseta - ca doar si mie-mi trebuie pix. Si cind termin pasta o sa-l aduc inapoi… (LOL)

     Dar nu de pixul ala m-oi stresa in Ziua Judecatii… Am ginduri, si vorbe, si taine pe care numai eu si cerul le stim. Da… e adevarat ca pasarile trec pe deasupra - si e adevarat ca nu toate si-au facut cuib in capul meu… dar unele s-au asezat sa se odihneasca si mi-au lasat ceva amintiri pe umeri… ce te faci cu alea?

     Nu va grabiti sa rideti si sa aratati cu degetul, ca pot sa pun pariu ca daca va uitati bine, o sa gasiti si voi ceva “epoleti”… lasati ca amintire pe propriii umeri.

     Cu cit inaintez in virsta, cu atit imi fac mai des socoteala ca mult a trecut si putin a ramas pina voi ajunge fata in fata cu Creatorul meu. Si cam trag linia. Sunt sigura ca sunt multe datorii de care nici nu-mi amintesc, dar sunt si mai multe de care stiu. Incep sa ma simt ca inainte de a-mi face "annual income tax"-ul… Inconfortabil timp… stresant …

     Am ajuns la o concluzie de o vreme. Ca nu pot sa schimb nimic in natura mea – nu pot sa stapinesc fiinta asta cu care discut la persoana intii… Nu ne putem increde in noi insine – asa zice si Biblia, asa ca nu stiu de ce nu am luat informatia de buna de la bun inceput. Am cerut ajutor. Ajutor de sus. Am zis: ”Doamne, Tu vezi cu cine ma lupt… ma lupt cu mine, dar parca ar fi mai usor sa ma lupt cu altcineva… si nu sunt in stare sa-mi controlez nici atitudinea, nici comportamentul in unele situatii. As vrea sa fiu exact asa cum ma vrei Tu, dar sunt departe… tare departe de a face voia Ta. Schimba Tu ceva la mine, sau la altii, sau la situatiile in care ma aflu – in asa fel incit Voia Ta cu privire la viata mea sa se faca, in ciuda slabiciunilor mele.“

     A fost o ruga sincera – pentru ca eu imi cunosc dusmanii – cu unul traiesc de 60 de ani… Este personalitatea mea, sunt eu in stare “pur pacatoasa”, asa cum m-am nascut… iar celalalt este dusmanul nostru, al tuturor - Satana, care ne urmareste pas cu pas si nu ne da ragaz nicio clipa. Si stiti ce? Interesant ca in unele aspecte ale vietii unde nu am avut succes niciodata, am inceput sa vad mina Domnului care apare ori de cite ori sunt gata sa cad… si ma ridica de-un cot si ma pune pe picioare de fiecare data. Parca mi-ar zice…”Hai cu Tata… hai, tine-te bine de mina Mea… ca impreuna o sa ajungem! Hai, Rodica… inca un pic, inca un pas… ca nu mai este mult!…”

ASTAZI...

David McCasland
traducere de Rodica Botan

Cu citiva ani in urma, un prieten m-a dus la un seminar edificator, care mi-a picat tare bine. In loc sa ne invete sa ne atintim privirea la succesul care vine gratie muncii si resurselor financiare, conducatorii ne-au ghidat catre o intelegere profunda a indentitatii noastre si a adevaratului scop al vietii noastre. Apoi ne-au initiat in citeva metode practice, eficiente pentru viata noastra. Am retinut in special un motto, care spunea asa: "Fa ce trebuie sa faci – chiar acuma!" Principiul pe care ni l-au transmis era: folositi tot atita energie pentru a ocoli o sarcina ce trebuie facuta cita ati folosi pentru a indeplini sarcina respectiva. Aminarea ne secatuieste de toata puterea din noi, in timp ce infaptuirea acelui lucru ne-ar face sa ne simtim eliberati.


O aplicatie spirituala putem vedea in Evrei 3, un pasaj cu iz de nerabdare in chemarea de a-L urma pe Domnul. “'Astazi', daca auziti vocea Lui, nu va impietriti inimile ca in ziua razvratirii… Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, pina se zice 'astazi', pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului.” (v. 7-8, 13)

Nu stim cit de mult le-ar fi luat copiilor lui Israel sa ajunga in Canaanul Promis daca ar fi ascultat de Dumnezeu, dar calatoria lor de 40 de ani a fost rezultatul inimii lor neascultatoare. O generatie intreaga a pierdut aventura vietii (vers 8-11).

Cind stim cum vrea Domnul nostru sa traim, oare de ce nu renuntam la ambitiile noastre si nu raspundem… ”Da”… fara aminari si fara sa dezbatem subiectul.

Sa o facem “astazi”!…

PROTEST PE NET... PENTRU FAMILIA BODNARIU

     Am cerut o adresa unde sa putem trimite ceva mesaje pentru familia Bodnariu. Suntem multi cei care inca nu am putut sa mergem la o demonstratie, dar am vrea sa participam si noi, sa ne spunem si noi cuvintul cu privire la copiii familiei Bodnariu si celelalte familii carora Organizatia de asa-zisa "protectie" a copilului le-a luat copiii.
     Iata o adresa aici. Va rog, faceti-va putin timp si ajutati aceasta cauza! Se pare ca organizatia asta se incapatineaza inca, si timpul este atit de pretios... si acesti copii trebuie adusi acasa... cit mai curind.

Aceasta este femeia responsabila de tragedia din fam. Bodnariu. Ii puteti scrie un email, sau chiar puteti suna.
Child welfare manager Monica Loen-fodder on email monica.loen-grov@nav.no or mobile 971 63 330."

PENTRU UNII, CRIZA S-A REZOLVAT! (Aprilie 5 - 2010)

Predica de duminica a fost asa, ca o masa copioasa cu multe feluri de mincare. Am sa pun schita in engleza pe blog, ca tare mult imi ia sa traduc si parca a intrat timpul in sac. Dar as vrea sa amintesc doar citeva lucruri care mi-au ramas in minte... si sper sa-mi ramina pentru totdeauna.

Predica a fost despre Maria Magdalena. Femeia din care Domnul Isus a scos sapte draci. Pastorul meu a zis ca putem identifica unii dintre draci cu lista de pacate… ca sint si ei impartiti pe ocupatii… Daca stai sa te gindesti asa… am putea sa zicem ca si noi sintem afectati de unele din ocupatiile de pe lista… cum ar fi gelozia, vorbirea de rau… minciuna, si altele de care nu ne putem lepada… si de care numai Mintuitorul ne poate scapa.

Oamenii eliberati de aceste pacate, de acesti demoni care-i tin legati de "ocupatiile" astea… sint niste oameni extraordinari. Din textul care s-a citit am vazut cum Maria Magdalena se transforma din femeia aia fara valoare de pe vremea cind era indracita in cea mai loiala urmasa a Domnului Isus. Si loialitatea ei a dus-o peste tot… urmind drumul crucii, stind in fata crucii si privind cel mai sinistru tablou… si pina in ultima clipa. Dar parca si mai impresionant mi s-a parut faptul ca Duminica dimineata ucenicii dupa ce au auzit de inviere, dupa ce au vazut cu ochii lor mormintul viu, s-au dus totusi acasa, in timp ce Maria Magdalena ramine prin apropiere, loiala Domnului… dorind sa mai faca ceva pentru El…

Sintem noi atit de loiali Aceluia care ne-a eliberat de tot ce ne tinea legati pina acuma? "Cui i se iarta mult, iubeste mult". Iubim noi pe masura iertarii ce am primit-o? Si acuma nu numai bucuria iertarii trebuie sa o avem, dar si cea a invierii. Daca lumea este in criza… este problema ei; in ce ne priveste pe noi, cu 2000 de ani in urma s-au rezolvat toate problemele majore ale lumii - am fost impacati cu Dumnezeu si avem libera trecere dincolo… asa ca unde-i criza? Sau mai degraba - de ce insistam sa traim in criza?

SCOSUL BIRNEI - O TREABA MIGALOASA...

 

     Treaba cu paiul si cu birna e cunoscuta nu numai in lumea crestina, dar conceptul este clasic si arhicunoscut pe larg. Scoatem mai intii birna din ochiul nostru, si mai apoi ne ocupam de paiul din ochiul fratelui... asa-i corect.

   Astazi am auzit cele de mai sus intr-o discutie despre iertare... Si cum ma intereseaza iertarea personala, si cum ea depinde de iertarea pe care o dau eu altora... treaba cu birna a venit sa-mi explice sau sa-mi incurce gindurile si mai mult. Exista o diferenta intre felul cum privim iertarea din punct de vedere logic, si cu totul diferit emotional. Sunt sigura ca si emotiile sint parte din pachetul de atribute cu care am fost inzestrata de Creator - dar pot sa spun ca ele m-au incurcat mai mult decit m-au ajutat pe tot parcursul vietii...

     Ii pot explica multe creierului meu, dar asta nu inseamna ca simtamintele mele stau cuminti si nu-mi dau bataie de cap. De fapt... am impresia ca din cauza lor ma opintesc sa-mi scot birna din ochi de atit de multa vreme.

As fi curioasa sa stiu cum procedati voi cu paiul sau birna voastra. 

     Un gind ar fi - care este birna pe care-o port... sau cine? Si nu... fara scuze - ca asta face ca birna sa faca frunze ca toiagul lui Moise. O alta intrebare ar fi... cum s-o scot? Ca ma doare ori de cite ori ma ating de ea... Si atunci ce sa fac... sa stau asa si sa-mi pierd lumina ochilor... sa-mi pierd vederea ca n-am curajul sa trag de birna afara? O sa ma doara un pic... dar pina la urma imi va trece. Si pina nu-mi trece si ma vindec complet, ar trebui sa ma abtin sa fac operatii la paiele altora, nu?

      Eu atita am avut de spus... ca m-am hotarit sa nu ma apropii de ochii nimanui. Nu vreau sa fiu eu responsabila de vederea lor...

SA TRAIM LINISTITI IN SECOLUL XXI...?!

   

Cum poti sa traiesti linistit in secolul XXI? Parca tot ce am stiut ca este normal a devenit materie de istorie. Oh... nici macar... dat fiind faptul ca nici istoria nu mai este predata corect. Adica fiecare regim sau guvern isi impune vointa, punctul de vedere si interesele in tot ce se va scrie despre aceea perioada de timp sau despre evenimentele petrecute.
     Ca dovada nici ziarele si posturile de radio sau televiziune nu ne spun adevarul sau il spun dintr-un punct de vedere particular, cautind sa ascunda si sa evite intregul adevar, si astfel sa foloseasca interesele unui anumit grup de oameni. Cum poti sa stai linistit intr-o astfel de situatie?
     O prietena din Romania mi-a scris pe messenger ca inca nu este la virsta de pensionare si ca se fac restructurari la locul de munca. Cum sa fii linistit? I-am spus sa invete pe de rost Psalmul 121. Pentru mine, acest Psalm scurt ma ajuta adesea amintindu-mi ca nu sunt singura. Dar ramine vesnica lupta zilnica pentru a ne cistiga crimpeiul de liniste sufleteasca pentru a mai trece peste inca o zi, pentru a mai zimbi o data, pentru a mai trai o clipa cu multumirea ca deocamdata totul este in ordine...
     Si cum stam in fata computerului gindindu-ma ce sa scriu, mi-am amintit de calatoria de 40 de ani a evreilor prin pustie. Cei patruzeci de ani de calatorie nu au fost planul lui Dumnezeu. Dumnezeu planuise sa-i scoata pe evrei din Egipt si sa-i duca direct in Canaan. Dar evreii, desi au vazut minunile lui Dumnezeu cu ochii lor, si n-au fost putine: plagile din Egipt, permisiunea de-a pleca data de Faraon, trecerea pe uscat a Marii Rosii, apa tisnita din stinca, mana din cer si multe, multe altele, ei au continuat sa se vaiete si sa regrete Egiptul si sa puna la indoiala puterea si calauzirea lui Dumnezeu. Asa ca Domnul i-a tinut in pustie patruzeci de ani pina ce toti acei care au cirtit au murit - si in Canaan au intrat doar cei citiva care au avut incredere in Dumnezeu si tinara generatie.
     M-am oprit cu gindul la mana din pustie. S-ar putea in zilele care vin peste noi sa trebuiasca sa ne multumim cu ce primim din mina Domnului... zilnic. S-ar putea sa nu mai existe camara cu provizii, si aprozarul de la colt, si banii din banca, si serviciul permanent. S-ar putea ca sa trebuiasca sa depindem de El in totul totului tot. Si cu ochii mintii parca vad... si vestile sunt tot mai rele, si transformarea societatii, schimbarile politice si sociale, si absolut tot ce am stiut si am trait pina acum sa fie deja istorie...
     Am citit de multe ori Apocalipsa... dar numai cite un pic... de frica. Lucruri groaznice se vor intimpla si speram cindva ca nu se vor intimpla cit voi fi eu in viata... dar astazi nu mai sunt sigura. Intrebarea pe care mi-o pun eu este: voi putea sa stau linistita asteptind portia zilnica de mana din mina lui Dumnezeu? Ca El va continua sa ne dea tot ce avem nevoie, doar ca suntem obisnuiti cu risipa, cu extra de toate. Sa fie acolo... in dulap, sau in frigider, sau la banca, sau in portofel... sa avem in plus... de zile negre, de nevoie, de una si de alta, dar vrem sa avem rezerve. Si uneori nici rezervele nu sunt suficiente pentru apetitul nostru care creste intruna.
     Biblia zice ca daca avem ce minca si cu ce ne imbraca... sa ne fie suficient. Sa nu vrem mai mult. Dupa cum vad eu, numai unele triburi salbatice din Africa mai traiesc asa... si noi ne uitam cu mila la ei. Dorm pe o rogojina si maninca zilnic ce gasesc... saracii de ei.
     Da... s-ar putea sa trebuiasca sa traim cu ratia zilnica data de Dumnezeu. Nici mai mult, nici mai putin decit atit cit ne trebuie... Si s-ar putea de voie, de nevoie sa traim fara stres si fara probleme... Nu stiu daca imi pot  si imagina o astfel de viata. Pai n-o sa mai am nevoie nici de pastile de tensiune... ca fara stres nu cred ca o sa-mi mai creasca tensiunea.
     Sa traim cu mana zilnica inseamna sa traim prin credinta. Nu sa credem in portia de mana... ci sa credem in Isus Christos care a rezolvat toate problemele omenirii... si care S-a dat pe Sine Insusi ca sa nu ne pierdem nici sufletul. Doamne, intareste-ne credinta... si ajuta-ne sa ne ridicam ochii in sus de unde ne vine mana zilnica!...

DESPRE NEBUNIA BARNEVERNETULUI DIN NORVEGIA...

http://www.evz.ro/bodnariu-barnevernet-norvegia-cand-nebunii-pun-mana-pe-conducerea-balamucului-si-fac-experimente-sociale.html