Nu stiu exact ce credeti voi despre coincidente…dar mie mi se intimpla atitea “coincidente” in viata ca ar trebui sa mint sau sa inventez ceva absolut deplasat ca sa nu recunosc ca Dumnezeu are planurile Lui si atita vreme cit ne lasam dusi de El – si uneori chiar si impotriva vointei noastre, El face ca planurile Lui sa isi duca firul pina la implinire chiar sub privirile noastre uimite... In ultimele discutii cu Rely – cred ca alaltaieri, am ajuns noi la concluzia ca traim o perioada deosebita…parca este un sezon al fiilor si fiicelor risipitoare- care se reintorc la Dumnezeu. Ea imi povestea despre Doina Istrate si cum aceasta a intrat in legatura in ultimele doua luni cu o multime de oameni care au marturisit cu nostalgie si parca cu bucurie …ca si ei au cunostinta de Dumnezeu, ca si ei au pe cineva drag in familie care este credincios…ca si ei stiu…ca si lor le place…ca si ei se gindesc… Si amintiti-va ca si Fiul Risipitor asa a inceput drumul de intoarcere…si-a adus aminte de…Tatal Lui…si de viata care o avea in casa Tatalui lui. Asta este suficient pentru unii dintre fratii nostri, verisorii nostri, prietenii nostri…sa-si aduca aminte de Casa Tatalui…
Si Doina ii povestea lui Rely ca in restaurantul unde lucreaza a venit un cintaret din Romania, cum adesea sint invitati la sarbatori ca sa cinte in restaurantele romanesti din N. York si ca a fost suficient ca aceasta sa plaseze nevinovata vreo doua vorbe…ca acesta sa fie sensibilizat si ca la terminarea programului sa strige dupa ea si sa-i spuna ca si el…are pe cineva in familie credincios. Va spun eu ca este sezon deschis…
Doina si-a schimbat directia acum doua luni…si ce face in jurul ei este un adevarat tsunami spiritual….Ia ginditi care ar trebui sa fie urmatoarea mea fraza? …Aveti dreptate!!! …Dar noi?...Noi cu ce ne ocupam?
Am convingerea ca traim clipe imprumutate…traim intr-adevar un sezon de “intoarcere”…si ce bine ar fi ca cei dragi ai nostri sa se intoarca si ei. Fiecare avem pe cineva in familie. Sa lasam vechile dispute si neintelegeri daca le avem si sa ne rugam fierbine Domnului pentru intoarcerea lor. Sa nu fim reci si lipsiti de compasiune…Pretul este prea mare pentru ca sa nu incercam sa-i recuperam.
Ascultam astazi un mesaj…Nu l-am prins de la inceput si astazi a fost doar sfisitul lui…era a treaia parte. Dar am ascultat suficient ca sa ma inpire la subiectul pe care vi-l prezint acum.
Numele celei care lectura era Lisa. Si Lisa spunea ca la virsta de 6 ani, dupa ce tatal ei bun le parasise pentru o alta femeie si alt copil…mama ei se recasatoreste. Chiar inainte ca aceasta sa se casatoreasca cu viitorul ei tata, ea isi aminteste ca acesta a invatat-o citeva lucruri…imi amintesc doar doua…sa sara la trambulina si sa se uite in ochii oamenilor cind sta de vorba cu ei. Lisa spune ca viitorul ei tata era un barbat frumos, cu ochi albastri, umeri largi, pe care o punea adesea sa o plimbe si Lisa era indragostita de el. In prima dimineata dupa casatorie – primul mic dejun in noua familie, mama ei a pregatit printre altele sunca prajita. Si ea si-a intins mina urgent sa ia din farfuria aburinda pe care mama ei numai ce o asezase pe masa…Dar…deodata…o paleta metalica a lovit-o strasnic peste degete si ce a urmat a fost fraza urmatoare…
-Fetitele n-au voie sa manince, bacon ca se ingrasa…si cind se ingrasa sint urite…
Mare a fost dezamagirea ei…isi facuse atitea ginduri frumoase despre acest barbat puternic, placut…si dorea atit de mult sa fie iubita de el…
La 16 ani pe Lisa a asteptat-o o alta surpriza. Erau in jurul mesei si discutia era…despre facultatea la care Lisa dorea sa mearga. Din nou…o alta lovitura sub centura, cind tatal ei vitreg a declarat ca el nu plateste pentru educatia unei fete- ca fetele se duc la facultate doar ca sa isi gaseasca un barbat, sa se casatoreasca si ca el nu este dispus sa investeasca bani intr-o asemenea afacere…Si astea erau spuse de o persoana care era de profesie Superinter la scolile din zona in care locuiau…
Lisa spune ca timp de 30 de ani s-a rugat pentru tatal ei vitreg…omul care nu putea suferi sa auda rostit numele Lui Dumnezeu in casa lor fara sa scape o injuratura …dar fara nici un rezultat. Dupa atitia ani de asteptare …descurajata…Lisa a incetat sa se mai roage pentru tatal ei vitreg. Si-a spus ea ca n-are rost sa continue, ca e in zadar- ca trebuie sa se obisnuiasca cu gindul ca unii oameni nu vor, nu pot…n-o sa-si schimbe viata si viziunea…niciodata.
Au trecut astfel inca citiva ani…Si intr-o zi de septembrie , anul trecut, mama ei o cheama de urgenta ca tatal ei vitreg a avut citeva atacuri mai marunte de inima. Lisa se grabeste sa ajunga la parinti (locuia la citeva ore de zbor) si il gaseste pe tatal ei ca-si mai revenise…si in doua zile, stind la masa in bucataria casei parintesti, tatal ei o intreaba …
-Tu ce anume faci…cu ce te ocupi?
Lisa ii povesteste ca ea tine lecturi la conferinte…si tatal ei o intreaba amanunte. Lisa ii explica ca incurajeaza femeile pe drumul greu al vietii, ca le prezinta posibilitati noi si minunate cu Christos…si tatal ei raspunde…
-Imi pare bine pentru tine… Faci un lucru foarte bun…
Pentru Lisa asta era ultimul lucru pe care si-l putea imagina… Dintr-un colt, din umbra, mama ei ii face semn sa o urmeze. Impreuna intra in biroul tatalui ei ca sa vada pe masa de birou un teanc de Biblii de diferite traduceri… iar mama ei ii explica…
-De vreo citeva luni de zile- asta este tot ce citeste- Biblia…De ce nu-i ceri sa-ti citeasca ceva?…
Lisa se intoarce si-l intreaba pe tatal ei…
-Tata…vad ca ai inceput sa citesti Biblia…vrei sa-mi citesti putin si mie? A urmat o lunga tacere…si o intrebare…
-De ce?
-Pentru ca Biblia este cartea mea preferata, spune Lisa, si pentru ca imi place tare mult vocea ta…
Si in timp ce tatal cauta sa deschida Biblia sa citeasca, Lisa se repede si deschide Biblia la Ioan 14…Lisa spune ca dorea atit de mult sa il auda citind si marturisind credinta…Si a citit …si a citit… si au trecut mai bine de 30 de minute…pina cind Lisa l-a intrebat…
-Acuma, spune-mi… tu esti asa ca si Toma. Credinta ta trebuie sa fie tangibila. Ai ajuns sa poti spune ca si Toma…”cred”?
-Da…Lisa…cred…a raspuns el…
Urmatoarea vizita a fost peste vreo doua luni. Cind au chemat-o, el era deja pe moarte. Nu mai vorbise de 24 de ore. Cind insa mama ei a chemat-o linga el, tatal ei vitreg a recunoscut-o si s-a ridicat in coate cu ultimul lui efort…a intins mina spre ea…si i-a spus…
-Lisa… te iubesc… apoi si-a dat sufletul…
Lisa spunea ca dupa aproape 40 de ani Dumnezeu a invata-o una dintre cele mai grele lectii… de rabdare si de asteptare…dar si sa nu se dea invinsa. Rugaciunea invinge. Si nu numai atit! Dar a rasplatit-o cu ceea ce si-a dorit o viata intreaga- sa fie iubita de tatal ei vitreg. Spunea ea cu vocea tremurinda ca acel gest a fost un dar ceresc pentru ea…
…………………..
Acum, tot ce doresc si sper este ca pvestea Lisei sa va dea de gindit… Ca mie mi-a dat…
