11 April 2015

Spicuiri... concluzii... de vacanta

     Aseara am venit acasa de la Londra. Nu-i asa ca suna pretentios? Intotdeauna ma bucur sa o iau razna pe undeva, dar ma bucur si mai mult la intoarcere. Fiecare iesire din asta imi da ocazia sa ma bucur de ce am, de unde m-a plasat Dumnezeu si sa-I multumesc ca S-a ingrijit de mine.
   
 Cind eram in Romania ...cu 35 de ani in urma, visam sa am o garsoniera si un scuter. Cam atita imi permiteam sa visez - realist vorbind. Niciodata nu mi-a placut sa imi fac vise din punctul asta de vedere - material; ca proasta nu sint si stiam ca este imposibil de realizat. Pacat ca nu am folosit aceeasi intelepciune si in alte privinte sau domenii de viata. Cu vremea, am ajuns sa inteleg ca cea mai buna metoda de a nu fi dezamagita pe lumea asta este sa nu-mi fac iluzii si vise despre nimic pamintesc. Cind mi se intimpla ceva frumos si bun, sint surprinsa si fericita. Cind vine necazul este asteptat si ... acceptat (alta solutie nu exista). De cind incerc sa traiesc dupa regula asta simpla, viata a devenit mult mai frumoasa si fiecare lucru bun sau frumos ma surprinde si ma fericeste.
     Dar sa reiau firul gindurilor despre ultima mea calatorie. Cu 35 de ani in urma, Londra, Paris, Roma, Ierusalim, Tel Aviv, Istambul, Budapesta ...erau doar puncte pe harta si nu mi-as fi putut inchipui ca va veni o zi in care sa imi pot permite sa ajung prin apropiere. Ce privilegiu nemaipomenit am!... Realizez acest lucru si stiu ca nu am niciun merit - ci Dumnezeu mi-a ingaduit sa vad lucruri si locuri si sa-mi deschid mintea in multe privinte. Ca daca nici un fir de par nu ne cade din cap fara stirea Lui, banuiesc ca este bine informat si pe unde imi tirii eu picioarele pe planeta asta.
      Am avut un timp minunat... asa cum unii ati putut vedea pe facebook. Sora mea este un ghid minunat si fiecare loc vizitat a fost ales cu grija. Intreaga experienta a fost insotita de explicatii si informatii pretioase. Saracul Seth, nepotul meu... se cam saturase de "cura asta intensa de cultura"... si la un moment dat i-a spus mamei lui ca e gata sa isi puna o salopeta si un pai in gura si sa renunte la cultura.
        Citeva detalii mici, dar... MARI. Am aflat ca doar 5% dintre cetatenii Angliei merg la biserica. In Vinerea Mare am intrat intr-o biserica anglicana - care avea usile deschise. Mare ne-a fost mirarea sa constatam ca serviciul era in limba romana - erau crestini ortodocsi. In Londra, viata este scumpa, si oamenii alearga - nu glumesc - alearga pe strada - alearga la munca, alearga la tren.. .alearga tot timpul - tineri, batrini, toata lumea. Viata este scumpa. Asteptind-o pe sora mea sa cumpere tichete la metrou, in spatele meu am auzit un roman vorbind la telefon. Am dedus ca vorbea cu cineva in Romania - si ii spunea... "Nu mai merge nimic... dar absolut nimic. Nu mai am nici bani de apa."
     Cersetori pe strada... si noaptea e frig - tare frig. Circiumi (pubs) la fiecare colt - si lumea bea... si seara mai ales in metrou ii simti ca miros a bautura si uneori se clatina. Majoritatea celor care lucreaza in Londra locuiesc departe de oras, si ca sa ajunga acasa sau la servici schimba trenuri - cite doua, trei. Nu degeaba alearga intruna! Un apartament cu o singura camera in Londra nu este mai putin de un milion de lire sterline.
     Am crezut ca la sate e mai bine, dar si acolo se pare ca tot in jurul milioanelor se plimba pretul. Asa ca... m-am bucurat sa vin la casa mea spatioasa... la masinuta mea pe care Lily, ciobanescul meu german, a decis s-o zgiriie... la serviciul meu care ma plateste suficient ca sa-mi permit sa vad Londra sau mai stiu eu ce colt de lume ma apuca dorul sa vad. Sint sigura ca destinul meu a fost hotarit de Dumnezeu nu exact ca sa ma huzuresc eu, ci am si eu o menire si un rost - si am sa ma straduiesc si mai mult sa pasesc in planul Lui; dar pe linga toate astea, Ii sint recunoscatoare Lui Dumnezeu ca mi-a dat posibilitati sa vad, sa inteleg, sa invat si sa ma bucur. Si Ii multumesc intotdeauna, si "la plecare", si "la venire".

4 comments:

Marta said...

Ma bucur pentru tine ca ai vazut asa lucruri frumoase pe pamint eu acum visez la cele din ceruri si tresalt de bucurie ca vom petrece vesnicia acolo .

Anonymous said...

God bless USA!Biserici romane evanghelice nu a-tzi vizitat la Londra?

sosoboy1990 said...

O relatare dulce amara si care ne arata ce apasatoare poate fi uneori viata aici. Si totusi acestea nu ne fac decat sa ne invie in inima dorul si speranta pentru cer. E dureros si apasator si ce traim noi si cei de langa noi uneori dar si inaltator atunci cand vezi binecuvantarile Domnului, care te fac sa realizezi ce minunat Domn avem si dorinta ce ne izvoraste in suflet sa traim dupa voia Lui si sa le spunem si celorlalti vestea minunata ca si ei pot fi salvati si mantuiti. Domnul sa fie laudat!
Carmen

Liliana Corbu said...

Draga Rodica, ai fost aproape de Bucuresti. Te asteptam cu drag si pe aici☺