11 November 2014

INTRISTAREA...

"Mai buna este intristarea decit risul; caci prin intristarea fetei inima se face mai buna." 
Eclesiastul 7:3

 
 Nu stiu de ce am citit versetul asta tocmai astazi. Mai... coincidentele astea se tin lant de mine citeodata. Exact cind am nevoie de un raspuns la cite o problema... raspunsul vine pe tava.
Sa ma explic... Am incercat zilele trecute sa discut cu o persoana tinara, care pretinde ca nu crede in Dumnezeu, si care zice ca nu-i pasa de nimic ce lasa in urma chiar daca ceea ce lasa in urma sint consecintele grave ale greselilor facute. 
     Am discutat cu multi oameni la viata mea... ca-s vorbareata de felul meu - dar tipul asta de oameni indiferenti, nepasatori, egoisti ...paralizeaza orice discutie. Cum sa te apropii de astfel de oameni incapatinati si porniti cu toata energia si fortele lor intr-o directie gresita? 
     Am invatat o lectie nemaipomenit de buna pentru cresterea copiilor - am mai vorbit o data sau de doua ori pe-aici despre asta. Lectia asta de "parenting" am invatat-o de la Tatal Ceresc, si vorbesc despre preacunoscuta pilda a Fiului Risipitor. 
     Vine o vreme cind nu te mai poti intelege cu copilul, nepotul, etc. Ce faci? Oh... stiu precis ce facem noi... zbieram de stiu vecinii tot ce se intimpla in casa. Punem reguli de care sintem convinsi ca vor fi incalcate... si uneori le mai dam ceva pe deasupra de "jumatate" de avutie, ca sa aiba puisorul sau puicuta sa nu duca lipsa. Doar, doar... s-or aseza dumnealor la vatra si or face ce trebuie facut. Rar se intimpla cu cite un parinte sa deschida usa si sa zica... "Dragul meu, esti liber! Te astept sa vii acasa, dar in alte conditii - cu alte idei si idealuri, cind ii fi mai cumsecade si cind ti s-o face inima mai buna!!!"
      Uitati-va la textul de mai sus! Toti vrem sa avem copii si nepoti buni... si indesam in ei uneori mai mult decit le trebuie. La timp si nelatimp... Sa aiba, sa nu duca lipsa, sa-i facem fericiti. Ca noi nu am avut... si stim cum este cind duci lipsa. 
      Multi copii s-au pierdut pe-aici, prin America. Motivele nu au fost lipsurile, ci mai degraba huzureala. Li s-a dat ce nu meritau, li s-a dat prea mult si nu au invatat niciodata sa pretuiasca nimic. I-am tinut veseli pe copiii nostri... bine dispusi... distrati...
      Da... toti am vrut sa avem copii buni, cu inimi calde; sa fie copiii Domnului, respectuosi si plini de virtuti. Dar felul cum am procedat cu ei n-a fost cel mai bun. Solomon ne spune ca inima omului se face mai buna prin intristare... Acuma ziceti voi daca vrea cineva sa se intristeze ca sa i se faca inima mai buna sau daca alege intristarea pentru copilul lui? 
       Dar stiti ceva? Dumnezeu exact asta a facut... a ales ca pe cruce Fiul Lui sa Se intristeze de moarte... Exact dupa Cuvintul de mai sus. 
       Asa ca asta este doar o idee... pentru cei care inca cresteti copii. Folositi metode care in mod sigur dau rezultate bune. Nu-i feriti pe copii de consecinte si de unele necazuri. Intristarea... face omul mai bun. 

2 comments:

carmen bogdan said...

Dintre toate meseriile din lume cea mai grea mi se pare cea de parinte. Nu se face nici o scoala, nu e o regula generalizata cum sa cresti cpopiii, e pur si simplu o resposabilitate care te face sa te dedici cu toata fiinta ta in areusi sa cresti si sa educi copii. Este extrem de dificil si cu consum de energie resurse si infinita dragoste, daruire suferinta. Iar rezultatele de nulte ori pari insatisfacatoare si deprimante, dar continui sa faci in continuare tot ce e mai bine. Totusi nu trebuie sa cadem si sa deznadajduim, noi ne-am facut partea iar in continuare Dumnezeu va avea grija sa modeleze si sa schimbe inimile lor asa cum crede El ca este de folos. Eu de cativa ani asist neputincioasa la unele schimbari in copii mei si ma intreb unde s-au dus toate stradaniile si invataturi bune ce li le-am dat...dar am invatat ca e o solutie si am si facut asta i-am incredintat in mana Domnului sa preia El grija si educatia lor pe mai departe cum stie El mai bine. Eu ma rog si atunci cand mai gasesc cateodata deschise urechilile lor sa ii mai invat de bine. E dureros pentru noi parintii cand copiii "vrajiti" de anturaje, reclame si invataturi straine refuza sa mai comunice cu noi. Eu zic ca e acel sindrom de "fiu risipitor" care se trezeste in tinerii nostii copii. Pe mine m-a uimit si m-a umplut de admiratie atitudinea, rabdarea si increderea tatalui din Fiul risipitor. Cred ca si noi trebuie sa adoptam acelasi mod de a gandi si actiona. Sunt convinsa ca si acel tata ca si noi a facut totul pentru a-si creste bine copii, totusi amandoi fii nu au reactionat bine , Ce a facut tatal? A avut taria sa accepte cu rabdare si dragoste ca copii sa iisi vina in fire. Si noi trebuie de asemenea sa ii incredintam in bratul Domnului si cu dragoste si rabdare sa asteptam...si Cel ce schimba inimile si face Lumina va lucra si cu copiii nostrii sa isi vina in fire...

Dulcineia said...

Minunat blog! Mi-ai facut ziua mai frumoasa. Poate vrei sa afli mai multe despre mine/ Poti intra aici:

http://cenusaunuisuflet.blogspot.ro/

Uşa ti se va deschide şi vei fi primita cu bratele deschise. Sa ai o zi frumoasa! Georgeta