CEA MAI MARE CRIZA ...

UN CAZ... CU HAZ!?

   

     Ieri m-au dus copiii la cina, de ziua mea. Eram 6 in jurul mesei si destul de veseli, ca Deb se simtea mai bine, Claudia numai ce terminase o cura de antibiotice, si eu dupa o saptamina in care nu m-am putut duce la lucru eram mai vioaie ca oricind. Suficiente binecuvintari pentru care sa multumim Domnului.
     Ca de obicei , tot felul de discutii in jurul mesei. Ce-ai mai facut de cind nu ne-am mai vazut ultima data? Ce-i mai nou in lumea in care traim fiecare dintre noi? Unul dintre ei a zis ceva de Mark Twain, sora mea a scos din poseta o carte de Mark Twain (pe care nu o citisem inca) si ne-a explicat ca dumnealui si-a imprumutat numele - si de unde si l-a imprumutat, si alte amanunte de care nu stiam nici unul dintre noi. Lui Danny, ginerele meu i-a venit ideea ca o sa isi cumpere un monoclu... si o sa-l poarte numai asa, ca sa socheze lumea. Am vorbit despre bankrupcy... si cum Mark Twain a investit in afaceri rapide si a pierdut o groaza de bani. Cineva a zis ca si Robin Williams si-a pierdut o groaza de bani tot asa... si in sfirsit discutia a alunecat la depresie si sinuciderea comediantului... si in cele din urma despre ...inmormintari. Si discutam noi ca la inmormintari toata lumea il vorbeste de bine pe cel mort. Si ce am vrea sa se spuna la inmormintarea noastra... Ca sa vezi cum de la ce ai facut saptamina trecuta poti sa ajungi sa vorbesti de propria inmormintare?!
     Sora mea, care este "Canuta om sucit"..., zice la un moment dat... "Eu am sa las testament ca la inmormintarea mea sa nu vorbeasca nimeni despre mine. De fapt, ca sa fiu sigura ca nu vorbesc, am sa las eu un video... si am sa inregistrez pe pelicula ce cred eu despre fiecare dintre persoanele care cred ca vor fi prezente la inmormintarea mea... Si am sa vorbesc despre unul de exemplu... sa-i zicem Ion... si dupa ce-i spun lui Ion tot ce am de spus... (si promit ca o sa fie interesant )... ceea ce am sa spun... o sa-l faca pe Gheorghe de exemplu sa zimbeasca satisfacut... Si eu am sa ma opresc din discutia cu Ion sa zic... "Si tu, Gheorghe, ce te zgiiesti asa, ca si tu... asa si asa... si-l pun la punct si pe Gheorghe". Si trec la Maria... si apoi o iau pe ...Chiraca de exemplu in primire... si tot asa pina unul cite unul isi iau buchetul de trandafiri sau coronita si ...pleaca. Ca daca nu m-au pretuit in viata, ce rost are sa se sensibilizeze si sa faca caz la inmormintare?!" Am ris cu totii imaginindu-ne cum ar fi... dac-ar fi...
     ..........................
     Gluma este... si hazlie, si tragica. Adevarul este ca toti vom ajunge acolo. Nu!... discutia nu este prematura pentru nici unul dintre noi. Am fost acum citiva ani la o inmormintare, si la sfirsit am fost intrebata daca programul de inmormintare a decurs bine. Intrebarea mea este... mai conteaza? Si daca conteaza , conteaza pentru cine? Daca n-ai cinstit persoana care pleaca pina cind era inca in viata, ce-i mai aduce respectul pe care i-l dai trupului lui neinsufletit? Tot ce se petrece dupa moarte este pentru cei care ramin...pina si inhumarea celui mort. Ca daca nu este ingropat, sufera cei vii, nu dumnealui.
     De ce aminam unele lucruri pina cind este prea tirziu? Mai auzi pe cite unii zicind... "Daca as fi stiut ca moare, as fi facut sau as fi zis... cutare sau cutare lucru?!" Fa-le, omule, cit inca sint oamenii in viata! Spune pina respectivul te poate auzi. Da-i ce ai sa-i dai pina se mai bucura si el de dar, si tu de bucuria de a darui. Zilele noastre sint numerate, si cind se implineste numarul stabilit de Dumnezeu - oricine am fi, orice situatie am avea, cit de sanatosi sau cit de puternici ...ne ducem.
     Si mai e o treaba... ne apucam noi sa judecam. Nu!... nu ziceti ca n-ati facut-o niciodata, ca nu va cred. Toti avem inclinatia asta. Bun lucru este cind avem cite o experienta sa ne ia gura pe dinainte si sa spunem lucruri pe care apoi sa le regretam cind aflam adevarul. Doar  o astefel de situatie ne poate invata ceva si ne pune la punct. De unde stiu? Stan Patitul ma numesc... de-acolo stiu!
     Domnul sa ne intelepteasca sa stim cum sa traim! Ca unele necazuri ni le facem singuri, fara ajutorul nimanui atunci cind ne consideram deasupra celorlalti, cind nu ne gindim la cei din jur si la nevoile lor, cind aminam sa facem ceea ce Dumnezeu ne pune in inima sa facem pentru cei din jur.
     Asta am avut de zis pe ziua de astazi... O saptamina plina de evenimente frumoase va doresc!

CE-MI DORESC EU INTRIND IN AL 60-LEA AN DE VIATA...

   

 Miine implinesc 59 de ani si intru in... 60. Imi amintesc ca pe Buna mea o consideram batrina la virsta asta. Si se purta Buna mea legata la cap, ca o femeie cumsecade, cu batic, si cu rochie mult peste genunchi. Nici vorba de tocuri ...Daca stau si ma gindesc, nu avea nici bluze cu mineca scurta...
     Si eu... sint la fel de batrina cum era Buna pe vremea cind era de virsta mea, matematic vorbind... dar parca nu-mi vine sa cred ca sint de aceeasi virsta cu ea, ca nu ma port cum se purta ea - nici pomeneala.
     Si totusi... totusi ceva s-a schimbat si la mine in timp. Imi amintesc ca bucuria bunicii mele era sa ne vada in jur pe noi, copiii si nepotii ei, sanatosi si bucurosi. Cu sentimentele astea exact intru si eu in al 60-lea an al vietii mele.
     Nu-mi mai trebuie nimic de ziua mea. Nici macar flori. Mi-s de ajuns cele din gradina. Nu mai vreau cadouri... de niciun fel. Imi ajunge ce am. Nu mai vreau sarbatori, si fast, si galagie, si nici atentie... vreau doar sa stiu ca toti cei pe care ii iubesc sint bine, sanatosi si au cele necesare traiului. Vreau sa stiu ca le este asigurata vesnicia si ca orice s-ar intimpla sufletul lor este mintuit. Asta imi aduce odihna sufletului, pace inimii, bucurie si satisfactie. Mai mult decit atit este risipa...
     Mi-ar placea ca anii care vin sa-mi aduca mai multa liniste. Mi-ar placea sa imbatrinesc gratios. Am vazut oameni batrini frumosi si am vazut oameni batrini uriti, si frumusetea si uritenia nu aveau nimic de-a face cu felul cum aratau. Ridurile ajung sa ne sculpteze pe fata sufletul... si ori devenim simpatici, ori dezgustatori...
     Mi-ar placea sa am acea frumusete pe care o da bunatatea. Aceasta frumusete nu se pierde cu virsta. Si mai sunt si alte virtuti dupa care tinjesc si la care inca n-am ajuns. N-as vrea sa mi se tulbure mintea... nici ochiul... ca sa inteleg si sa vad lucrurile clar. N-as vrea sa uit cite greseli am facut in viata, ca as uita in acelasi timp si lectiile invatate. Ceea ce sunt astazi este produsul multor dureri, lacrimi, regrete... Unele mi-au facut bine... m-au redresat, m-au umilit, m-au asezat pe banca din spate, unde se poate medita atit de bine.
     As vrea sa traiesc o vreme fara sa trec prin lectii de rabdare - am avut destule. Vreau sa am rabdare si sa n-am ce face cu ea... sa fie acolo... in caz de nevoie. Cu alte cuvinte vreau sa am in minte intiparite toate promisiunile lui Dumnezeu atit de puternic, incit nimic sa nu ma mai sperie... nici macar moartea si orice ar veni, sa am o perspectiva noua, care sa inlature frica ... cred ca se numeste credinta. Da... asta vreau sa am de ziua mea. Multa, multa credinta ...ca sa pot muta muntii... sau cel putin citeva dealuri...
 

STATIA FINALA...

de Robert J.Hastings
tradus Rodica Botan

Undeva in subconstientul nostru pastram o viziune idilica. Ne vedem intr-o calatorie lunga, traversand continentele. Mergem cu trenul. Cu ochii pe geam, ne imbatam de ceea ce vedem, de scenele pe linga care trecem, masini pe o autostrada, copii fluturind din miini la trecerea trenului, niste vaci care pasc pe un deal la o distanta oarecare… fumul de la o centrala undeva, rinduri, rinduri de porumb sau griu, cimpii si vai, dealuri si munti inalti, scheletul unui oras sau satele imprastiate…

Dar ce avem in mintea noastra este destinatia finala. Intr-o zi exacta, la o ora exacta, o sa ajungem in statia care este destinatia noastra finala. O sa fie o fanfara care sa ne cinte si vor flutura steaguri…Odata ajunsi acolo, cele mai minunate lucruri o sa se intimple si toate visele o sa ni se implineasca si toate bucatelele vietii noastre o sa fie un intreg, ca un puzzle care a fost completat pina la ultima bucatica. Cum ne miscam nerabdatori in sus si in jos pe culoarul trenului, asteptind sa ajungem in statia finala…

Cind o sa ajungem “acolo”…asta-i tot ce avem in minte. Cind am sa fiu de 18 ani, cind am sa-mi cumpar un nou 450 SL Mercedes Benz, cind am sa duc ultimul copil la college. Cind o sa termin de platit casa, cind o sa primesc promotia, cind am sa ajung la pensie… atunci am sa traiesc fericit .

Mai devreme sau mai tirziu o sa realizam ca statia aia nu exista… nu exista un asemenea loc. Adevarata bucurie a calatoriei este insasi calatoria. Statia aia este doar un vis, si cu cit ne apropiem de ea, cu cit ea se departeaza de noi.

“Bucurati-va de fiecare moment”…asta este un motto foarte bun, in special cind il cuplezi cu Psalmul 118:24
“ACEASTA ESTE ZIUA PE CARE A FACUT-O DOMNUL: SA NE BUCURAM SI SA NE VESELIM IN EA.”
Nu este necazul de astazi care-i innebuneste pe oameni… sint regretele de ieri si grija zilei de miine. Regretul si teama sint niste hoti gemeni, care ne fura ziua de “astazi”.

Asa ca, opreste-te din starea asta de asteptare in care traiesti numarind milele ce le parcurgi. In loc sa faci asta, urca muntii, maninca inghetata, umbla descult mai des, inoata in mai multe riuri, priveste si admira mai multe apusuri de soare, rizi mai des si plingi mai rar. Viata trebuie traita din mers… ca statia finala se apropie si daca nu-i porti tu grija!!!

RUGACIUNEA... ZILEI

de Marjorie Holmes
tradus Rodica Botan

Draga Doamne, cu siguranta ca radacina tuturor rautatilor intr-o casatorie nu sint banii… si sint convinsa ca este nestiinta noastra de a-i imparti cu intelepciune. Cit pot sa cheltui fara sa ma simt vinovata? Si cit poate sa cheltuie sotul meu ca eu sa nu ii fiu impotrivitoare?

Cind eu cistig banii… ei sint ai mei, sa fac cu ei ce vreau? Sau sint obligata sa ii dau sotului meu, ca apoi sa ii cer sa-mi dea si mie din ei? Doamne, sint tare confuza la subiectul asta si sint tare suparata. Si barbatul meu este si el suparat.

Dar cind incercam sa stam de vorba si sa ajungem la o concluzie, ori ne jignim, pentru ca sintem prea deschisi si spunem lucrurilor pe nume, ori ne retinem sa spunem ce gindim, si apoi hranim tot felul de simtaminte de respingere ca n-am spus ce ne durea.

Si ne ingrijoram asa de mult din cauza banilor in casatoria noastra, Doamne! Nevoile casei si a familiei noastre nu se micsoreaza nicicum, ci se inmultesc si cresc. Nevoile astea au scos afara din casa noastra buna dispozitie si afectiunea si au adus un nor gros si negru deasupra relatiei noastre.

Parca sintem separati de o gramada mare de hirtii, chitante de datorii la casa, intretinere, taxe… sau ne simtim ca si cind am fi rupti unul de altul si despartiti de un perete de cerinte materiale - masina, casa si toate lucrurile de care au nevoie copiii nostri.

Doamne, Te rog reinstaureaza Tu in viata noastra o perspectiva noua! Ghideaza-ne inapoi la lucrurile esentiale. Fa-ma sa realizez ca relatia mea cu sotul meu este mai importanta decit confortul fizic: ca daca nu avem siguranta din punct de vedere emotional, siguranta materiala nu are nici o valoare!…

Draga Doamne, ajuta-ne sa ne rezolvam neintelegerile. Da-ne ori mai multi bani… ori mai multa minte!!!

ATACAT DE UN... FLUTURE

A True Story of Courage and Love by David L. Kuzminski

tradus Rodica Botan

     Ma plimbam pe o carare in padurile din Georgia; inaintea mea era o balta chiar pe carare. M-am gindit sa o ocolesc pe partea pe care parea ca nu este atita noroi... dar pe cind imi puneam in aplicare acest gind, am fost dintr-odata atacat.
     Va spun... n-am provocat pe nimeni ca sa fiu atacat ...si m-a luat prin surprindere ...pe neasteptate...
M-am speriat, desi nu am fost lovit tare... chiar daca am fost lovit de cinci ori. Am facut un pas inapoi si atacantul s-a oprit. In loc sa vina dupa mine, a plutit in aer cu gratie ...gratia aripioarelor de fluture. Daca as fi fost lovit sa ma doara, n-as fi gasit cazul atit de amuzant, dar n-am fost lovit asa de tare si atacul m-a facut sa rid; la urma urmei am fost atacat de ...un fluture.
     M-am oprit din ris si am facut din nou un pas inainte. Atacantul s-a repezit din nou la mine. s-a aruncat in pieptul meu cu intreaga lui faptura... inc-o data si inc-o data, vrind parca sa ma distruga...
Pentru a doua oara, m-am retras si atacul s-a oprit; si apoi iara am incercat sa ma apropii. Din nou s-a dat la mine. Din nou s-a izbit in pieptul meu cu toata puterea lui de insecta... Nici nu mai stiam ce sa fac, asa ca m-am retras a treia oara.
     La urma urmei ocazia mi s-a parut stranie si unica. Ca doar nu in fiecare zi auzi vesti despre un om fiind atacat de un fluture. De data asta m-am retras un pic mai departe sa analizez situatia. Fluturele s-a reintors si el si s-a asezat pe pamint. Abia acum am inteles de ce am fost atacat cu citeva momente mai devreme. Jos pe pamint un alt fluture, soata lui, murea... Ea era chiar pe marginea baltii. Fluturele care ma atacase statea linga fluturele muribund cu aripile deschise si miscindu-le incet ca pentru ai face vint... N-am putut decit sa admir dragostea si curajul fluturelui, si grija pentru soata lui...
     M-a atacat ca sa isi protejeze soata, chiar daca era clar ca ea era pe moarte, iar eu nu eram un adversar pe masura lui, dar a facut-o doar ca sa-i mai dea citeva momente pretioase de viata, in caz ca as fi fost neglijent si as fi calcat pe ea.
     Acuma am stiut de ce si pentru ce a luptat fluturele. Si aveam doar o singura posibilitate ...asa ca am pasit la o distanta buna in jurul baltii, chiar daca a trebuit sa merg pe partea noroioasa. Curajul fluturelui de a ataca pe cineva de o mie de ori mai puternic decit el ca sa-si apere consoarta merita admiratie si intentia lui era pe deplin justificata. El a cistigat pentru el si pentru ea acele momente pretioase si merita sa fie respectat si sa nu fie deranjat.

     Din respect pentru acest fluture, m-am gasit innamolit pe pantofi, si cind am ajuns la masina, a trebuit sa-mi curat noroiul de pe incaltaminte.
     Am invatat insa ceva remarcabil de la acest fluture; si ori de cite ori am in fata mea un obstacol ce mi se pare urias, imi amintesc de curajul acelui fluture... si folosesc curajul fluturelui sa ma inspire si sa-mi aminteasca ca in viata ...merita sa te lupti pentru unele lucruri ...

ESTI PREGATIT SA ZBORI CIND CEASUL VA VENI?

     Am citit o introducere la o carte… Spunea: "Cind am fost mai tinar, mi-am trait viata dupa filozofia mea proprie… 'Ce cistig din asta?' Dar aceasta filozofie a fost schimbata intr-o zi de o singura fraza… 'Trebuie sa-ti pui afacerile in ordine. Mai ai doar trei luni… maxim sase de trait!'"

     Eram fata in fata cu oncologul meu, in cabinetul lui, cand mi-a spus aceste cuvinte. Credeam ca vorbeste despre altcineva. Am fost diagnosticat cu un cancer care avansa foarte rapid, fatal. Doctorul mi-a explicat ca nu se putea face in realitate nimic care sa ma ajute. M-a intrebat daca accept sa fiu parte dintr-un experiment cu medicamente noi. M-am gindit ca n-am nimic de pierdut. Tratamentul insa m-a facut extrem de bolnav; si au fost momente cind am zis ca moartea ar fi fost mai de dorit decit tratamentul…
     Asta a fost vestea rea pe care scriitorul Barry Gottlieb a primit-o. Vestea buna insa a fost… ceva extraordinar. Citeva saptamini mai tirziu a primit un telefon de la doctorul lui, care zbiera in receptor… "Nu ai cancer… ai fost diagnosticat gresit… o greseala in laborator." Iti poti inchipui sa ti se intimple asa ceva?
………………….

     Daca ne oprim aici, povestea este suficienta sa ne deschida mintea si sa ne oblige sa ne transpunem in situatia acestui om. Ce ai face daca ai auzi asa ceva? Personal, prin 1995, citiva ani dupa electrocutare, cind imi revenisem suficient cat sa intru in ceea ce numeam eu… "normal", am avut aceeasi convorbire telefonica cu doctorita mea. Numai ce intrasem in casa de la service, si m-a sunat sa-mi spuna ca radiografia care o facusera arata ceva care putea fi cancer… si ca vor sti doar dupa operatie, in doua saptamini…
     Sa va spun cum am reactionat?… L-am sunat pe tatal meu la telefon, si am tras o sfada numarul unu cu el… si nu imi amintesc nici macar subiectul - si nu cred ca eram nici suparata pe el...  Am inchis telefonul si am iesit afara din casa plingind… si nici afara nu m-am simtit bine, si am intrat din nou in casa… si iara am iesit… si am intrat din nou, ca sa pot da cu pumnii in masa si sa zbier de una singura cit am putut de tare…
     In ziua operatiei au trebuit sa-mi administreze calmante, ca nu puteam sa stau pe dunga patului sa astept sa termine pregatirile… Nu prea sint mindra de cum am reactionat. Doar ca una este sa-ti faci socotelile si sa te exprimi despre subiectul asta cind esti perfect sanatos… si cu totul altceva sa traiesti realitatea acelor clipe…
……………………….
     Cum ai reactiona tu? Ti-s toate afacerile in ordine? Ai facut tot ce ti-ai planuit sa faci pe partea asta de scoarta terestra?
     Barry a zis mai tirziu ca a decis dupa acest episod sa trateze fiecare zi a vietii lui ca si cind ar fi un dar. Si adevarul este ca viata este un dar de la Dumnezeu pentru noi… si cum traim este darul nostru pentru El. Si asta am auzit-o spusa de cineva…
     Sint citeva lucruri pe care daca le facem in fiecare zi, o sa putem trai fara regrete: sa fim multumitori, sa-i iertam pe semeneii nostri si pe noi insine, sa iubim si sa le spunem celor pe care-i iubim cit de mult ii pretuim, sa daruim din ce avem, si din noi fara rezerve - si sa-I dam laude Lui Dumnezeu pentru tot ce avem si tot ce sintem. Asta ar fi o viata traita cu folos… Si toate lucrurile pe care le-am enumerat mai sus nu se pot face toate in citeva zile sau citeva luni… ca ar fi prea putine daca le-ai face numai in ultima suta de metri. Trebuie sa incepem de-acuma, ca sa adunam un mic tezaur pentru clipele acelea cind va trebui sa ne facem socotelile urgent. Atunci ne vom putea uita linistiti in urma, stiind ca ne-am incheiat afacerile cu succes… si sintem gata pentru ce urmeaza...

SA CEREM CU CREDINTA

Rugaciunea unei fetite…

"Intr-o noapte am lucrat din greu ca sa asist o mama la nastere, dar in ciuda tuturor stradaniilor noastre, ea a murit, lasand in urma un bebelus mititel, nascut prematur, si o fetita de doi ani, plangand. A fost dificil sa pastram bebelusul in viata, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) si nimic care sa faciliteze metodele necesare si speciale de hranire.
Cu toate ca ne aflam la ecuator, noptile erau deseori friguroase, cu accese inselatoare. Una din moasele studente a mers dupa cutia pe care o aveam pentru asemenea copii si dupa scutecul de bumbac in care bebelusul avea sa fie infasurat. Alta a mers sa puna lemne pe foc si sa umple o sticla cu apa fierbinte. Putin mai tarziu, a venit inapoi suparata si mi-a spus ca, in timp ce umplea sticla, aceasta s-a crapat. Cauciucul se distruge usor in climatul tropical.
“Si era ultima noastra sticla pentru apa fierbinte!” exclama ea. Asa cum in Vest nu are niciun rost sa plangi pentru laptele varsat, asa si in Africa Centrala poate fi considerat fara rost sa plangi dupa sticlele sparte. Dar nu cresc in copaci si nu sunt nici magazine pe cararile padurii. “Bine”, i-am spus, “pune copilul langa foc cat se poate de aproape, ca sa fie in siguranta, si tu culca-te intre bebelus si usa, ca sa-l aperi de curent. Misiunea ta e sa tii copilul cald.”
Urmatoarea zi, pe la pranz, asa cum faceam in majoritatea zilelor, am mers sa ma rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau sa ma insoteasca. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugaciune si le-am spus si despre bebelus. Le-am explicat problema noastra, aceea de a tine copilul tot timpul destul de cald, mentionand si despre sticla pentru apa fierbinte. Bebelusul putea muri imediat daca facea friguri. Le-am spus si despre sora lui de doi ani, care plange pentru ca mama ei a murit. O fetita de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obisnuita sinceritate concisa a copiilor nostri africani. “Doamne, Te rog”, s-a rugat ea, “trimite-ne o sticla! Nu maine, ca n-ar mai fi de niciun folos, pentru ca maine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugam, in dupa-amiaza asta.” In timp ce ma sufocam in mine din pricina indraznelii rugaciunii, ea a adaugat in incheiere: “Si daca tot Te ocupi de asta, n-ai vrea sa trimiti si o papusica pentru fetita, astfel incat sa stie ca Tu te gandesti la ea?”
Asa cum se intampla deseori la rugaciunile copiilor, eram pusa intr-o situatie dificila. Puteam sa spun din toata inima: “Amin”? Pur si simplu nu credeam ca Dumnezeu ar putea face asta. O, da, stiam ca El poate face orice. Asa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i asa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea raspunde acestei rugaciuni aparte era primirea unui pachet de acasa. Eram in Africa de mai mult de patru ani si niciodata nu primisem nici macar un pachet de acasa; si chiar daca cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus in el o sticla pentru apa fierbinte? Eram doar la ecuator!

Pe la mijlocul dupa-amiezii, in timp ce predam la scoala de asistente, am primit un mesaj ca era o masina la usa din fata a casei mele. Cand am ajuns acasa, masina plecase, dar acolo, pe veranda, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simtit cum mi se adunau lacrimi in ochi. N-am putut sa deschid singura pachetul, asa ca am trimis dupa copiii orfani. Impreuna am scos snurul, desfacand cu grija fiecare nod. Am impaturit hartia, avand grija ca sa nu o rupem degeaba. Curiozitatea si emotia cresteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atentie cutia cea mare de carton. Intai am scos pulovere impletite, frumos colorate. Ochii le straluceau cand le-am impartit. Apoi am gasit bandaje tricotate pentru pacientii leprozeriei si copiii pareau putin plictisiti. A urmat o cutie de stafide – aveam sa umplem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Cand am controlat din nou cu mana in cutie, am simtit… ar fi putut fi? Am apucat si am scos din cutie – “da, o sticla de cauciuc pentru apa fierbinte, nou-nouta!” am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimita; de fapt nici n-am crezut ca El va trimite asa ceva.
Ruth era in primul rand de copii. S-a repezit in fata, strigand: “Daca Dumnezeu a trimis sticla, sigur este si papusa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o papusa mica, imbracata minunat. Ochii ii stralucira! Nu se indoise deloc. Uitandu-se la mine, intreba: “As putea merge cu tine, mami, sa-i dau papusica acelei fetite, ca sa stie ca Isus cu adevarat o iubeste?” Acel pachet calatorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu lider de la Scoala Duminicala, care a auzit si a ascultat indemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticla pentru apa fierbinte chiar la ecuator. Si o fetita pusese inauntru o papusa pentru un copil african – cu cinci luni inainte – ca raspuns la rugaciunea plina de credinta a uneia de zece ani care a spus “in dupa amiaza asta”. “Inainte ca sa ma cheme, le voi raspunde!” Isaia 65:24

ESTI BOGAT?

De Joe Stowell

Tradus Rodica Botan

Una dintre povestile mele favorite este despre un crescator de animale din Texas care ii dadea consultatii in domeniul agriculturii unui fermier din Germania. L-a intrebat pe fermierul neamt cit este de mare proprietatea lui, la care acesta a raspuns ca este de o mila patrata.

Cind neamtul l-a intrebat pe texan cit este de mare proprietatea acestuia, texanul i-a explicat ca daca se suie in truck la rasaritul soarelui si va conduce pina la asfintitul soarelui, va fi tot pe proprietatea lui… Dar neamtul ca neamtul… sa nu se dea batut a replicat…

-Si eu am avut pe vremuri o rabla ca a ta…

Lasind gluma la o parte, este foarte important sa avem o perspectiva corecta in viata. Din nefericire, credinciosii din Laodiceea aveau o perspectiva gresita despre prosperitate. (Apocalipsa 3:14-22)

“Ingerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: ” Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu: “Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici:” Sint bogat, m-am imbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doftorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de rivna, dar, si pocaieste-te! Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine.

Celui ce va birui, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Dupa toate aparentele… laodicenii erau bogati. Aveau din abundenta lucruri materiale si credeau ca nu mai au nevoie de nimic - nici chiar de Isus. Dar Domnul Isus avea o perspectiva diferita. In ciuda proprietatilor materiale, El a vazut ca ei erau “ticalosi, nenorociti, saraci orbi si goi.”(versetul 17). Asa ca i-a invitat sa devina cu adevarat bogati, oferindu-le ceea ce doar El putea sa le ofere - ”curatie, caracter, dreptatea Lui si intelepciunea Lui.

Sa nu facem si noi greseala laodicenilor. Mai bine sa pastram o perspectiva dreapta despre ce inseamna cu adevarat sa fii bogat. Adevarata bogatie nu este masurata de ceea ce ai, ci de ceea ce esti in Cristos.

PRETUIESTE CE AI...

Proprietarul unei mici ferme, prieten al poetului Olavo Bilac, l-a intilnit pe acesta pe strada si l-a rugat...
-Bilac, as dori sa vind mica mea ferma, cea pe care tu o stii atit de bine. Ai putea te rog sa-mi scrii un anunt pentru aceasta?
Bilac a scris...
"De vinzare... o proprietate frumoasa, unde pasarile sint la ele acasa si cinta in zori in padurea imensa, brazdata de ape repezi, stralucitoare si inspumate. Casa este scaldata in lumina la rasaritul soarelui, iar veranda ofera umbra protectoare dupa-amiaza."
Dupa un timp, poetul isi intilneste prietenul si il intreaba daca a vindut proprietatea. Acesta ii raspunde...
-M-am razgindit. Cind am citit ce ai scris, abia atunci am realizat cit este de valoroasa casa asta pentru mine...
..............................
Citind rindurile de mai sus, am inceput sa-mi fac o lista mintala a "proprietatilor" pe care le am. Nu, nu toate au o valoare monetara. Unele dintre ele nu pot fi pretuite in toti banii acestei lumi...Poate ar fi timpul sa ne numaram binecuvintarile... "De te-apasa grijuri multe ... Socoteste si darurile... Domnul ti-a facut parte si din ele..."