“Fiecare copil este un artist.Problema este doar cum sa ramina artist si dupa ce creste mare>”
Pablo Picasso
In clasa-ntiia, Mr Lohr a spus despre desenul meu ca nu este realistic…ca nu exista cort violet…violet zicea el este culoarea oamenilor morti si ca desenul meu nu este suficient de frumos sa fie pus pe perete cu celelalte desene ale copiilor din clasa mea. M-am reitors la banca mea numarindu-mi liniutele de la pantalonii mei de catifea…si cu un creion negru am mizgalit deasupra desenului acoperind cortul cu o noapte neagra si intunecata…intr-o dupamiaza luminoasa…
In clasa a doua. Mr Barta ne-a spus…
-Desenati ce vreti voi…
Si eu am lasat hirtia goala …si cind invatatorul s-a apropiat de banca mea, inima imi batea cu putere; dar el mi-a atins capul cu blindete , cu mina lui uriasa si mi-a spus cu o voce calda…
-Aha…a cazut zapada si a acoperit absolut totul…cit este de curat , de alb…de minunat…
15 February 2013
NU MA TEM...CA TATA FLUIERA!!!
Din "Life is like that"
de Glen "Tex" Evans
tradus Rodica Botan
Cind am fost student am locuit in parsonage la o minunata Biserica Metodista intr-o comunitate linistita, unde sotia mea si cu mine aveam grija de biserica. Am petrecut acolo 3 ani frumosi, si poate unii pastori vor intelege… ca nici-o alta biserica nu este asa de magnifica si de remarcabila ca prima biserica pastorita.
Aceasta biserica nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni si prietenosi si saritori unul cu altul si cu vecinii lor si bineinteles cu pastorul si sotia lui.
Una alt lucru la biserica asta care merita mentionat si recunoscut, era invatatorul de la scoala de duminica pentru adulti…eu zic ca e un sfint baptist pe numele lui T.T. Gentry. El era un profesor pensionat din Oklahoma si era indragostit de viata. Sint absolut convins ca elevii care au avut norocul sa-l aiba de profesor s-au gasit a fi binecuvintati in mai multe feluri decit pot eu sa numar.
Fratele Gentry iubea pamintul si creaturile padurii - pasari si albine si iepuri si veverite - aproape tot atit de mult cit iubea oamenii. O alta alegere in dragoste i-a fost poezia. Fratele Gentry putea sa recite strofe de poezii cu orele. Cea mai mare parte din poezia care o recita era de autori englezi dar si de americani mai de inceputuri, bineinteles, nu moderna. Poetul lui favorit era Longfellow. Putea sa-l recite pe acest poet pentru un timp indelungat dar , dupa ce ajungea la unele pasaje frumoase si care il miscau pe dinauntru…fratele nostru Gentry se oprea emotionat si nu mai putea continua… Cind ajungea la cite un vers cu o viziune deosebita cum ar fi versul ”A voice fell, like a falling star, [said} Excelsior!”, fratele Gentry nu-si mai putea controla lacrimile din cauza frumusetii si puterii pe care versurile o aveau asupra lui.
Am spus toate astea ca sa va explic ce fel de om era el. Intr-o zi, vorbeam cu un tip care locuia mai sus pe aceeasi strada cu el si imi zice: ”Tex, te-ai dus vreodata acasa la fratele Gentry pe ziua?” L-am asigurat ca da, m-am dus si el mi-a zis…”Ai observat ca are pomi fructiferi, meri mai ales si albine si o gradina de trandafiri, si o gradina de vegetale si apoi o alta gradina de flori?” Cind l-am asigurat ca am bagat toate astea de seama, mi-a pus o alta intrebare…”ai observat si faptul ca nu conteaza ce face, ca este in gradina de trandafiri, sau are grija de albine, sau in livada de pomi…nu conteaza ce…totdeauna fluiera?” Am stat si m-am gindit si da…am observat si eu ca fluiera tot timpul…
Apoi prietenul meu mi-a amintit ca de fapt fratele Gentry nici nu fluiera o melodie. Numai asa, fluiera tare cu un sunet constant si schimba doar tonul de la o inaltime la alta ca si cind ar vrea sa dea o varietate fluieratului, sau poate sa exerseze? Apoi mi-a mai pus o intrebare…”Stii cumva de ce fluiera asa?” A trebuit sa admit ca nu stiu de ce…si nici n-aveam vreo idee; dar el a avut o sugestie pentru mine. “Data viitoare cind te duci pe acolo, si il auzi ca fluiera, uita-te pe terasa din fata casei si ai sa vezi de ce fluiera fratele Gentry.”
Acuma, abia asteptam sa ma duc . Martia am venit mai repede ca de obicei de la Universitate, mi-am parcat masina si i-am spus sotiei ca trebuie sa ma duc sa-l vad pe fratele Gentry cu o oarecare treaba. Si m-am dus.
M-am grabit sa ajung la el, curios si chiar inainte de a intra pe proprietatea lui i-am auzit fluieratul ce venea din gradina de trandafiri, asa ca de obicei, incet dar cu ton firm schimbind doar inaltimea sunetului pe care-l fluiera… dar fluierind constant… Cind m-am apropiat fratele Gentry se uita la mine, a facut o pauza, a ridicat mina si mi-a zis” Vino sa-ti dau un trandafir.” Avea in miini niste manusi aspre, si niste foarfece de gradinarit in mina si curata trandafirii. Am pasit mai aproape de el, l-am salutat cu politete si l-am intrebat cum o mai duce , dar ochii mi s-au indreptat catre terasa din fata casei.
Acolo, pe terasa statea Doamna Gentry. Ea era intr-un scaun pe roti si era oarba. Fratele Gentry fluiera pentru sotia sa. Ca s-o lase sa stie ca este prin imprejurimi, ca nu este singura. Vroia ca ea sa stie ca n-a uitat de ea si ca nu o parasise, ca este la dispozitia ei si ca va veni curind linga ea.
M-am dus acasa de la acea intilnire fiind imbogatit in sufletul meu in mod considerabil. Vazusem ceva nemaipomenit de frumos, adevarat si valoros. Si mi-am zis “Dumnezeu este exact asa. El ne stie , stie cum sintem si este ingrijorat pentru noi. El este pe aproape pentru copii Lui si nu-I va parasii niciodata. Tatal nostru nu ne va parasi, si va venii la noi cind avem nevoie de El.”
N-am sa lungesc cu aplicatiile pentru acest adevar minunat. Comentez doar faptul ca sint mereu surprins de oamenii care sint atita de ocupati sa se tot vaite si sa se ingrijoreze si sa se lamenteze, cind sint doar la un pas de credinta lor…la un pas de niste resurse care nici nu pot fii cintarite, la un pas de dragostea Lui Dumnezeu si de Lumina Lui, la un pas de putere si la un pas de speranta.
As vrea sa va amintesc ca nu sinteti singuri, ca sinteti iubiti. Tatal nostru stie. Tatal nostru este interesat de starea ta.
Tatal nostru nu va pleca si nu ne va lasa singuri. Nu vom fi uitati…El va veni curind.
Asa ca , pornind in aventura noii zile, am putea spune” Poate ziua va fi o zi mai grea…dar undeva pe aproape, Tatal nostru din Ceruri fluiera…ca noi sa-L auzim.”
de Glen "Tex" Evans
tradus Rodica Botan
Cind am fost student am locuit in parsonage la o minunata Biserica Metodista intr-o comunitate linistita, unde sotia mea si cu mine aveam grija de biserica. Am petrecut acolo 3 ani frumosi, si poate unii pastori vor intelege… ca nici-o alta biserica nu este asa de magnifica si de remarcabila ca prima biserica pastorita.
Aceasta biserica nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni si prietenosi si saritori unul cu altul si cu vecinii lor si bineinteles cu pastorul si sotia lui.
Una alt lucru la biserica asta care merita mentionat si recunoscut, era invatatorul de la scoala de duminica pentru adulti…eu zic ca e un sfint baptist pe numele lui T.T. Gentry. El era un profesor pensionat din Oklahoma si era indragostit de viata. Sint absolut convins ca elevii care au avut norocul sa-l aiba de profesor s-au gasit a fi binecuvintati in mai multe feluri decit pot eu sa numar.
Fratele Gentry iubea pamintul si creaturile padurii - pasari si albine si iepuri si veverite - aproape tot atit de mult cit iubea oamenii. O alta alegere in dragoste i-a fost poezia. Fratele Gentry putea sa recite strofe de poezii cu orele. Cea mai mare parte din poezia care o recita era de autori englezi dar si de americani mai de inceputuri, bineinteles, nu moderna. Poetul lui favorit era Longfellow. Putea sa-l recite pe acest poet pentru un timp indelungat dar , dupa ce ajungea la unele pasaje frumoase si care il miscau pe dinauntru…fratele nostru Gentry se oprea emotionat si nu mai putea continua… Cind ajungea la cite un vers cu o viziune deosebita cum ar fi versul ”A voice fell, like a falling star, [said} Excelsior!”, fratele Gentry nu-si mai putea controla lacrimile din cauza frumusetii si puterii pe care versurile o aveau asupra lui.
Am spus toate astea ca sa va explic ce fel de om era el. Intr-o zi, vorbeam cu un tip care locuia mai sus pe aceeasi strada cu el si imi zice: ”Tex, te-ai dus vreodata acasa la fratele Gentry pe ziua?” L-am asigurat ca da, m-am dus si el mi-a zis…”Ai observat ca are pomi fructiferi, meri mai ales si albine si o gradina de trandafiri, si o gradina de vegetale si apoi o alta gradina de flori?” Cind l-am asigurat ca am bagat toate astea de seama, mi-a pus o alta intrebare…”ai observat si faptul ca nu conteaza ce face, ca este in gradina de trandafiri, sau are grija de albine, sau in livada de pomi…nu conteaza ce…totdeauna fluiera?” Am stat si m-am gindit si da…am observat si eu ca fluiera tot timpul…
Apoi prietenul meu mi-a amintit ca de fapt fratele Gentry nici nu fluiera o melodie. Numai asa, fluiera tare cu un sunet constant si schimba doar tonul de la o inaltime la alta ca si cind ar vrea sa dea o varietate fluieratului, sau poate sa exerseze? Apoi mi-a mai pus o intrebare…”Stii cumva de ce fluiera asa?” A trebuit sa admit ca nu stiu de ce…si nici n-aveam vreo idee; dar el a avut o sugestie pentru mine. “Data viitoare cind te duci pe acolo, si il auzi ca fluiera, uita-te pe terasa din fata casei si ai sa vezi de ce fluiera fratele Gentry.”
Acuma, abia asteptam sa ma duc . Martia am venit mai repede ca de obicei de la Universitate, mi-am parcat masina si i-am spus sotiei ca trebuie sa ma duc sa-l vad pe fratele Gentry cu o oarecare treaba. Si m-am dus.
M-am grabit sa ajung la el, curios si chiar inainte de a intra pe proprietatea lui i-am auzit fluieratul ce venea din gradina de trandafiri, asa ca de obicei, incet dar cu ton firm schimbind doar inaltimea sunetului pe care-l fluiera… dar fluierind constant… Cind m-am apropiat fratele Gentry se uita la mine, a facut o pauza, a ridicat mina si mi-a zis” Vino sa-ti dau un trandafir.” Avea in miini niste manusi aspre, si niste foarfece de gradinarit in mina si curata trandafirii. Am pasit mai aproape de el, l-am salutat cu politete si l-am intrebat cum o mai duce , dar ochii mi s-au indreptat catre terasa din fata casei.
Acolo, pe terasa statea Doamna Gentry. Ea era intr-un scaun pe roti si era oarba. Fratele Gentry fluiera pentru sotia sa. Ca s-o lase sa stie ca este prin imprejurimi, ca nu este singura. Vroia ca ea sa stie ca n-a uitat de ea si ca nu o parasise, ca este la dispozitia ei si ca va veni curind linga ea.
M-am dus acasa de la acea intilnire fiind imbogatit in sufletul meu in mod considerabil. Vazusem ceva nemaipomenit de frumos, adevarat si valoros. Si mi-am zis “Dumnezeu este exact asa. El ne stie , stie cum sintem si este ingrijorat pentru noi. El este pe aproape pentru copii Lui si nu-I va parasii niciodata. Tatal nostru nu ne va parasi, si va venii la noi cind avem nevoie de El.”
N-am sa lungesc cu aplicatiile pentru acest adevar minunat. Comentez doar faptul ca sint mereu surprins de oamenii care sint atita de ocupati sa se tot vaite si sa se ingrijoreze si sa se lamenteze, cind sint doar la un pas de credinta lor…la un pas de niste resurse care nici nu pot fii cintarite, la un pas de dragostea Lui Dumnezeu si de Lumina Lui, la un pas de putere si la un pas de speranta.
As vrea sa va amintesc ca nu sinteti singuri, ca sinteti iubiti. Tatal nostru stie. Tatal nostru este interesat de starea ta.
Tatal nostru nu va pleca si nu ne va lasa singuri. Nu vom fi uitati…El va veni curind.
Asa ca , pornind in aventura noii zile, am putea spune” Poate ziua va fi o zi mai grea…dar undeva pe aproape, Tatal nostru din Ceruri fluiera…ca noi sa-L auzim.”
14 February 2013
UN VALENTINE INTIRZIAT...
Acu’ seara ma uitam la televizor si am urmarit o secventa draguta. Un batrinel povestea unui tinar casatorit care avea ceva probleme cu sotia…
-Femeile nu trebuie intelese dragul meu…zise el…ele trebuiesc iubite.
-Cum asa? Raspunse tinarul novice?
-Uite…zise batrinelul, eu am trait cu sotia mea 45 de ani - pina a decedat. Sotia mea avea niste pisicute mici de portelan, pe care le insira pe pervazul ferestrei de la dormitor. Acolo ii placea ei sa le tina. Si in fiecare zi, cind intram in dormitor, le luam de acolo si le puneam in sertar…
-Si? Zise tinarul…si ce facea ea?
-Pai, ce sa faca? In fiecare dimineata, le punea inapoi…45 de ani, zi dupa zi…acelasi episod…
Batrinelul ofta…cu privirile duse…
-Si unde sint pisicile alea acuma…intreba tinarul curios…?
-Pai unde vrei sa fie? Pe pervaz!
SA ZANGANE CHIMVALELE...
“Baietii” vorbesc
intre ei, fiecare spune ce a cumparat sau o sa cumpere pentru sotiile lor
astazi…atmosfera e incarcata…programul de seara la fel. Unuia ii lucreaza sotia
si si-a propus sa duca cina acolo la lucru ca sa-si petreaca timpul impreuna.
Altul pleaca mai devreme astazi ca sa isi aranjeze lucrurile pentru deseara.
Zumzaie locul de planuri si planuitori…
Cite gesturi frumoase
fac oamenii in numele dragostei? Chiar daca cuvintele sint frumoase , fiecare
stie, simte, ca trebuie sa faca un anume efort un gest deosebit ca sa
demonstreze ca ceea ce spune este si real. Ma intreb uneori daca declaratiile
de dragoste au vreo importanta cind faptele lipsesc?! Cuvintele simple pot fi
si sincere si binevoitoare pe moment, dar adeseori sint doar declaratii goale,
sau exprima egoismul personal al celui care face declaratii sau dorintele
sincere dar egoiste pe care le nutreste. Si adesea aceste declaratii se uita…repede…mult
prea repede.
Ma uit la lume ca
pe o fereastra . Nu stiu daca ma uit dinafara inauntru sau ma uit dinauntru inafara…Am
reusit pentru o vreme sa ma detasez de promisiunile astea trecatoare si sa ma
agat de promisiunile Aceluia care nu m-a parasit niciodata. Intr-un fel as
putea spune ca El singur nu m-a dezamagit, desi nu pot marturisi ca am fost vrednica
de dragostea Lui, si adesea L-am uitat…sau L-am mintit, L-am, parasit, am
intors spatele…L-am jignit…sau m-am purtat necuviincios…
Fara fapte…si declaratiile
noastre de dragostea pentru Christos sint tot un gest egoist…pentruca daca nu
iubim ca El-ca Domnul Isus care si-a dat viata pentru noi, nu sintem decit o “arama
sunatoare sau un chimval zinganitor”…Eu una m-am saturat de zanganeli …si cred
ca si Domnul meu e satul de chimvalele noastre lesinate …
Nu-mi mai ramine
decit sa va urez…”Happy…chimval Day”…zumzaiti in voie dragilor…zumzaiti…
13 February 2013
HAPPY VALENTINE...
Cititi intreg articolul pe blogul lui Oana mea...
http://convietuire.wordpress.com/2011/05/05/dragoste-ori-datorie/
DESCOPERA-TI DARUL
Am participat recent la un studiu biblic despre daruri. La inceput am crezut ca e vorba de daruri …cum ar fi cintatul…dar studiul zicea ca alea sint talente si nu daruri. Si ca aceste daruri ti se dau cind esti nascut din nou…si ca fiecare am primit un astfel de dar. Studiul este scris de Russell Kelfer.
Am sa sumarizez ceea ce am invatat pentruca mie mi se pare de folos intelegind cum intr-o biserica este loc si nevoie de tot felul de oameni care sa lucreze impreuna ca un trup.
Uneori avem impresia ca toti trebuie sa fim la fel, cu aceleasi idei, ca sa existe armonie. Ce am invatat din studiul asta mi-a intors pe dos tot ce stiam si parca face si sens.
Darurile sint urmatoarele:
Darul profetiei ( prin asta intelege sa vorbesti din Cuvint…si numai din Cuvint), darul de a face servicii fratilor tai, darul de a cerceta(de a studia Scripturile) darul de a fi un bun administrator(organizator), darul de a fii milostiv, darul de a incuraja, si darul de a darui…din ceea ce ti-a fost dat si tie.
Fiecare trebuie sa avem cel putin un astfel de dar…Darul ne este dat noua, dar ne este dat pentru a-i servii pe fratii nostrii…
Ca sa stim ce dar avem, trebuie sa cautam…si sa ne analizam in lumina Cuvintului…este ceva personal…sa stii pentru tine…sa poti sa ii intelegi pe altii…si sa poti lucra in armonie cu ei.
Ca sa intelegeti mai bine am sa traduc una din povestirile din carte in care veti recunoaste pe cei ce au cele sapte daruri.
Janice s-a imbolnavit, asa dintr-o data. Nimeni nu cunostea motivul bolii ei dar toti stiau ca are nevoie grabnica de ajutor. Ea avea doi copii mici , iar sotul ei era dus pentru o luna si nu avea pe nimeni din familie ca sa-i poata fii de ajutor. Si pe cind se odihnea pe patul spitalului asteptind inca o serie de teste, se ingrijora…”Oare cum o sa se ingrijeasca Dumnezeu de multele mele nevoi?”
Cam tot la aceeasi ora, sapte din prietenii ei de la biserica au intrat pe rind pe usa spitalului. Sapte madulare din trupul Lui Christos, biserica din care facea parte si fiecare minat de acelasi gind…sa o ajute in starea ei jalnica.
Dar fiecare dintre ei avea un dar spiritual diferit.
Prima care a intrat pe usa a fost Paula-Profetul. S-a uitat la dreapta si la stinga, si i-a soptit lui Janice:”Oare ce incearca Dumnezeu sa ne spuna prin asta? Ca un lucru este cert…ne-a trezit atentia la toti.” Bineinteles asta n-a sunat ca un lucru comfortabil, dar daca o cunosteai pe Paula stiai ca intentia ei era dintre cele mai bune. Felul in care a vorbit insa dadea de inteles ca e posibil ca un pacat a fost savirsit si asta a dus la boala respectiva…si Janice ar face bine sa isi reexamineze viata. Poate o astfel de examinare nu era un lucru rau, dar facuta mai tirziu…acum acest gind nu putea aduce prea multa alinare. Dar fondul pe care lucra Paula era bun…si ea incerca sa caute adevarul si sa descopere pacatul.
Urmatoarea a intrat pe usa, Susie…Serviabila. Am putea sa-i spunem si Annie cea Activa…. Ea era ocupata cu toate grupurile din biserica…cu misiunea era presedinta cu casa de adapostire a femeilor…si invata clasa de scoala duminecala. Si ceea ce i-a spus ea lui Janice a avut un pic mai mult darul sa o incurajese pe aceasta din urma.”Nu te ingrijora, Janice” a inceput ea, “am sa am eu grija de copii pina esti in spital. Da-mi o lista cu ce trebuie sa fac…si o sa am grija sa-ti tin casa in ordine pina te reintorci”. Puteai sa vezi de pe fata bolnavei ca o greutate uriasa i-a fost luata de pe inima. Si toate astea au fost spuse de Susie cu usurinta si aratind multa dragoste…darul ei fiind acela de a se ocupa de nevoile fizice ale fratilor ei.
Edie Incurajatorea batu la usa…Ea a luat mina bolnavei in mina ei si a inceput sa o consoleze, dar intr-un fel foarte spiritual. “Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in El’ i-a spus ea…Dumnezeu are un plan si prin boala asta El vrea sa-ti schimbe viata…chiar daca dureaza mai mult…Dumnezeu se va milostivii de tine. Si ce mult curaj ne-ai dat tu in alte dati cind ai trecut prin situatii grele. Nici ea n-a putut sa schimbe situatia, dar i-a aratat bolnavei ca exista o perspectiva diferita…si ca Dumnezeu este in control si are un plan…
Nu termina ea bine ca Rhonda, Studioasa dadu coltul si intra in camera bolnavei…”Multumesc ca ai venit”, spuse bolnava. Rhonda era o persoana mai retrasa, si de obicei trebuia sa initiezi o dicutie cu ea…ea gindea mai mult decit vorbea. Dar Rhonda zise…”ti-am studiat simptomele…s-ar putea sa stiu cauza crizelor tale. Am o carte pe care vreau sa o citesti” si ii intinse cartea…Si Rhonda isi arata in felul ei dragostea fata de bolnava, prin incercarea ei de a afla cauza bolii prin investigatiile facute.
Mary milostiva statea de o vreme déjà proptita de perete si nu se mai putu abtine…si incepu sa plinga incetisor…”n-am cuvinte sa spun cum m-am intristat cind am auzit ca te-ai imbolnavit”. Janice a inteles-o …Mary era persoana care de cite ori cineva avea o suferinta, Mary suferea cu toti…asa era ea, asa isi arata ea ca are aceeasi simtire cu ei si astfel parca vroia sa duca si ea o parte din durerea lor.
Gretchen Darnica, intra si ea in discutie dar nu spuse mult, ca nu era felul ei…ei ii placea sa actioneze din umbra…nevazuta. S-a aplecat si a intrebat-o pe Janice in soapta daca are asigurare medicala.”Oare o camera privata ar costa mult mai mult? Intreba apoi. Si si-a propus sa intre pe la biroul spitalului la plecare si fara sa lase pe nimeni sa stie ce afacere are ea pe acolo, platii diferenta ca sa ii ofere lui Janice o camera mai buna. Si ea o iubea pe Janice. Felul in care ea isi manifesta dragostea era de asi impartasii resursele cu fratii si surorile ei.
Abby, administratoarea fu ultima. Ea era ocupata cu luatul notitelor, si facind tot felul de liste , si planificind.”Nu te ingrijora de nimic” a consolat-o pe Janice…Ce aveai de facut la birou, am dat la Brenda sa faca…si Mary o sa iti tina lectia de studiu biblic duminica . Spre deosebire de Susie care facea servicii ea insasi, Abby delega sarcini , ocupindu-se in viitor de lucrurile care trebuiau facute, si facind asa ii usura bolnavei gindurile despre cum si cine ii va rezolva problemele cele mai urgent.
In sala aia de spital erau sapte persoane diferite dar care aveau un gind comun…sa ajute pe cineva in nevoie .
Profetul a vrut sa expuna adevarul
Servitorul a vrut sa aiba grija de nevoile fizice.
Incurajatorul a vrut sa incurajeze intr-un mod spiritual.
Cercetatorul a vrut sa gaseasca cauza bolii.
Milostivul si-a aratat dragostea prin lacrimile impartasite.
Cel care avea darul de a darui s-a ocupat de finantele bolnavei.
Administratorul a delegat oameni care sa se ocupe de problemele mai de durata.
Poate ai reusit sa te identifici cu unul dintre cele sapte daruri . Cauta sa vezi care este inclinarea ta naturala cind este vorba de o nevoie in biserica. Dar aceste sapte trebuie sa lucreze mina in mina sa se completeze una pe alta ca sa poata sa acopere nevoile intr-o biserica.
…daca voi gasi interes, am sa continui sa copiez, sa impachetez (sa sumarizez) tot ce am invatat intr-o forma usor de asimilat. Aceste povestiri, mi-au dat sansa sa inteleg mai bine despre ce este vorba, si nu m-am obosit cu definitii abstracte…cred ca Domnul Isus a vorbit in pilde pentruca stia ca altfel n-o sa inteleg mare lucru…Daca v-a placut …lectia de azi…lasati un comentariu sa stiu si eu…asta va fi incurajator. Multumesc.
Am sa sumarizez ceea ce am invatat pentruca mie mi se pare de folos intelegind cum intr-o biserica este loc si nevoie de tot felul de oameni care sa lucreze impreuna ca un trup.
Uneori avem impresia ca toti trebuie sa fim la fel, cu aceleasi idei, ca sa existe armonie. Ce am invatat din studiul asta mi-a intors pe dos tot ce stiam si parca face si sens.
Darurile sint urmatoarele:
Darul profetiei ( prin asta intelege sa vorbesti din Cuvint…si numai din Cuvint), darul de a face servicii fratilor tai, darul de a cerceta(de a studia Scripturile) darul de a fi un bun administrator(organizator), darul de a fii milostiv, darul de a incuraja, si darul de a darui…din ceea ce ti-a fost dat si tie.
Fiecare trebuie sa avem cel putin un astfel de dar…Darul ne este dat noua, dar ne este dat pentru a-i servii pe fratii nostrii…
Ca sa stim ce dar avem, trebuie sa cautam…si sa ne analizam in lumina Cuvintului…este ceva personal…sa stii pentru tine…sa poti sa ii intelegi pe altii…si sa poti lucra in armonie cu ei.
Ca sa intelegeti mai bine am sa traduc una din povestirile din carte in care veti recunoaste pe cei ce au cele sapte daruri.
Janice s-a imbolnavit, asa dintr-o data. Nimeni nu cunostea motivul bolii ei dar toti stiau ca are nevoie grabnica de ajutor. Ea avea doi copii mici , iar sotul ei era dus pentru o luna si nu avea pe nimeni din familie ca sa-i poata fii de ajutor. Si pe cind se odihnea pe patul spitalului asteptind inca o serie de teste, se ingrijora…”Oare cum o sa se ingrijeasca Dumnezeu de multele mele nevoi?”
Cam tot la aceeasi ora, sapte din prietenii ei de la biserica au intrat pe rind pe usa spitalului. Sapte madulare din trupul Lui Christos, biserica din care facea parte si fiecare minat de acelasi gind…sa o ajute in starea ei jalnica.
Dar fiecare dintre ei avea un dar spiritual diferit.
Prima care a intrat pe usa a fost Paula-Profetul. S-a uitat la dreapta si la stinga, si i-a soptit lui Janice:”Oare ce incearca Dumnezeu sa ne spuna prin asta? Ca un lucru este cert…ne-a trezit atentia la toti.” Bineinteles asta n-a sunat ca un lucru comfortabil, dar daca o cunosteai pe Paula stiai ca intentia ei era dintre cele mai bune. Felul in care a vorbit insa dadea de inteles ca e posibil ca un pacat a fost savirsit si asta a dus la boala respectiva…si Janice ar face bine sa isi reexamineze viata. Poate o astfel de examinare nu era un lucru rau, dar facuta mai tirziu…acum acest gind nu putea aduce prea multa alinare. Dar fondul pe care lucra Paula era bun…si ea incerca sa caute adevarul si sa descopere pacatul.
Urmatoarea a intrat pe usa, Susie…Serviabila. Am putea sa-i spunem si Annie cea Activa…. Ea era ocupata cu toate grupurile din biserica…cu misiunea era presedinta cu casa de adapostire a femeilor…si invata clasa de scoala duminecala. Si ceea ce i-a spus ea lui Janice a avut un pic mai mult darul sa o incurajese pe aceasta din urma.”Nu te ingrijora, Janice” a inceput ea, “am sa am eu grija de copii pina esti in spital. Da-mi o lista cu ce trebuie sa fac…si o sa am grija sa-ti tin casa in ordine pina te reintorci”. Puteai sa vezi de pe fata bolnavei ca o greutate uriasa i-a fost luata de pe inima. Si toate astea au fost spuse de Susie cu usurinta si aratind multa dragoste…darul ei fiind acela de a se ocupa de nevoile fizice ale fratilor ei.
Edie Incurajatorea batu la usa…Ea a luat mina bolnavei in mina ei si a inceput sa o consoleze, dar intr-un fel foarte spiritual. “Toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in El’ i-a spus ea…Dumnezeu are un plan si prin boala asta El vrea sa-ti schimbe viata…chiar daca dureaza mai mult…Dumnezeu se va milostivii de tine. Si ce mult curaj ne-ai dat tu in alte dati cind ai trecut prin situatii grele. Nici ea n-a putut sa schimbe situatia, dar i-a aratat bolnavei ca exista o perspectiva diferita…si ca Dumnezeu este in control si are un plan…
Nu termina ea bine ca Rhonda, Studioasa dadu coltul si intra in camera bolnavei…”Multumesc ca ai venit”, spuse bolnava. Rhonda era o persoana mai retrasa, si de obicei trebuia sa initiezi o dicutie cu ea…ea gindea mai mult decit vorbea. Dar Rhonda zise…”ti-am studiat simptomele…s-ar putea sa stiu cauza crizelor tale. Am o carte pe care vreau sa o citesti” si ii intinse cartea…Si Rhonda isi arata in felul ei dragostea fata de bolnava, prin incercarea ei de a afla cauza bolii prin investigatiile facute.
Mary milostiva statea de o vreme déjà proptita de perete si nu se mai putu abtine…si incepu sa plinga incetisor…”n-am cuvinte sa spun cum m-am intristat cind am auzit ca te-ai imbolnavit”. Janice a inteles-o …Mary era persoana care de cite ori cineva avea o suferinta, Mary suferea cu toti…asa era ea, asa isi arata ea ca are aceeasi simtire cu ei si astfel parca vroia sa duca si ea o parte din durerea lor.
Gretchen Darnica, intra si ea in discutie dar nu spuse mult, ca nu era felul ei…ei ii placea sa actioneze din umbra…nevazuta. S-a aplecat si a intrebat-o pe Janice in soapta daca are asigurare medicala.”Oare o camera privata ar costa mult mai mult? Intreba apoi. Si si-a propus sa intre pe la biroul spitalului la plecare si fara sa lase pe nimeni sa stie ce afacere are ea pe acolo, platii diferenta ca sa ii ofere lui Janice o camera mai buna. Si ea o iubea pe Janice. Felul in care ea isi manifesta dragostea era de asi impartasii resursele cu fratii si surorile ei.
Abby, administratoarea fu ultima. Ea era ocupata cu luatul notitelor, si facind tot felul de liste , si planificind.”Nu te ingrijora de nimic” a consolat-o pe Janice…Ce aveai de facut la birou, am dat la Brenda sa faca…si Mary o sa iti tina lectia de studiu biblic duminica . Spre deosebire de Susie care facea servicii ea insasi, Abby delega sarcini , ocupindu-se in viitor de lucrurile care trebuiau facute, si facind asa ii usura bolnavei gindurile despre cum si cine ii va rezolva problemele cele mai urgent.
In sala aia de spital erau sapte persoane diferite dar care aveau un gind comun…sa ajute pe cineva in nevoie .
Profetul a vrut sa expuna adevarul
Servitorul a vrut sa aiba grija de nevoile fizice.
Incurajatorul a vrut sa incurajeze intr-un mod spiritual.
Cercetatorul a vrut sa gaseasca cauza bolii.
Milostivul si-a aratat dragostea prin lacrimile impartasite.
Cel care avea darul de a darui s-a ocupat de finantele bolnavei.
Administratorul a delegat oameni care sa se ocupe de problemele mai de durata.
Poate ai reusit sa te identifici cu unul dintre cele sapte daruri . Cauta sa vezi care este inclinarea ta naturala cind este vorba de o nevoie in biserica. Dar aceste sapte trebuie sa lucreze mina in mina sa se completeze una pe alta ca sa poata sa acopere nevoile intr-o biserica.
…daca voi gasi interes, am sa continui sa copiez, sa impachetez (sa sumarizez) tot ce am invatat intr-o forma usor de asimilat. Aceste povestiri, mi-au dat sansa sa inteleg mai bine despre ce este vorba, si nu m-am obosit cu definitii abstracte…cred ca Domnul Isus a vorbit in pilde pentruca stia ca altfel n-o sa inteleg mare lucru…Daca v-a placut …lectia de azi…lasati un comentariu sa stiu si eu…asta va fi incurajator. Multumesc.
De-ale lui Spurgeon...
“Ce insemnatate au toti regii, toata
nobilitatea , toate diademele, cind le pui toate laolalta, comparat cu
demnitatea de a cistiga suflete pentru Christos?”
"What are all your kings, all your
nobles, all your diadems, when you put them together, compared with the dignity
of winning souls to Christ?" - C.H.
Spurgeon
………………………….
“Indoiala este cind ai incredere in
Satana”
"Doubt is having faith in
Satan."
-C.H. Spurgeon
…………………………
“Inainte de a folosi omul, Dumnezeu il
fringe”
"Before God uses the man, God
breaks the man."
-C.H. Spurgeon
12 February 2013
VALOAREA CUVINTELOR...
Un articol scris de Lorry Dumpit
Tradus Rodica Botan.
El era primul elev de clasa a treia pe care l-am avut la Scoala Sfinta Maria din Morris , Minnesota. Toti cei 34 de elevi pe care i-am avut mi-erau tare dragi, dar Mark Eklund era unul la milion. Foarte ordonat in aparenta dar cu o atitudine ce spunea ca e fericit sa fie in viata si asta facea chiar si miciile lui nazbitii sa fie…delicioase. Mark vorbea intr-una, fara oprire. Trebuia mereu, mereu sa-i amintesc ca vorbitul fara permisiune este inacceptabil. Ceea ce m-a impresionat asa mult la el era raspunsul lui sincer de fiecare data cind il corectam pentru vreo pozna.
-Multumesc ca ma corectezi, Maicuta (Eram intr-o scoala catolica si profesoarele acolo erau doar maici si calugarite).
N-am stiut ce sa cred de comportamentul lui la inceput, dar mai apoi m-am obisnuit cu el cerindu-si scuze in mod politicos pentru fiecare gresala.
Intr-o dimineata insa rabdarea mea s-a subtiat cind din nou, Mark a vorbit mult prea mult si prea des si am facut o gresala pe care profesorii o fac adesea. M-am uitat tinta la Mark si i-am spus…
-Daca mai scoti o vorba iti pun scotch pe gura…ti-o lipesc. Si…n-au trecut nici 10 secunde si Chuck a pufnit in ris...
-Mark vorbeste din nou!!!, mi-a zis el…Nu ii pusesem pe nici unul sa-i poarte grija, dar pentruca facusem promisiunea in fata clasei, a trebuit sa ma tin de cuvint si sa trec la fapte.
Imi amintesc scena aia ca si cum s-ar fi intimplat acuma dimineata. M-am dus la catedra, am deschis sertarul cu gesturi calme, si am luat de acolo o rola de scotch. Fara sa rostesc un singur cuvintel, m-am apropiat de banca lui Mark si am rupt doua bucati de scotch si i le-am lipit pe gura intr-un X mare. M-am reintors apoi in fata clasei. Cind mi-am aruncat privirile la Mark sa vad ce face, mi-a tras cu ochiul. Clasa era in hohote de ris si eu m-am indreptat catre el sa-i dau scotchul jos, si apoi am ridicat neputincioasa din umeri. Cind i-am luat X-ul de pe gura primele lui cuvinte au fost…
-Iti multumesc Maicuta ca ma corectezi.
La sfirsitul anului mi-i s-a cerut sa invat matematica pentru anul unu de liceu. Anii au trecut si , inainte de a-mi da seama, Mark a ajuns sa fie din nou in clasa mea. In timp crescuse, devenise chiar si mai placut la privire si chiar si mai politicos. Pentruca materia era din ce in ce mai grea, era atent la orele de matematica si nu mai vorbea asa ca pe vremuri.
Intr-o vineri insa, lucrurile n-au fost asa de bune in clasa. Lucrasem greu cu ei toata saptamina la un concept mai greu si elevii mei erau nelinistiti si obositi si parca nemultumiti de ei insisi si la capatul rabdarii intre ei…unii cu altii; si am simtit nevoia sa intervin inainte de a fi martora la vreo intriga sau situatie nepotrivita intre ei.
Asa ca i-am intrebat pe fiecare sa scrie o lista cu toti colegii lor din clasa pe doua foi de hirtie, lasint spatiu in dreptul fiecarui nume. Apoi le-am spus sa scrie in dreptul fiecarui nume tot ce stiu frumos despre persoana respectiva. Acest proiect a luat timpul orei de matematica si la iesirea din clasa, fiecare dintre ei a depus pe catedra listele lui. Charlie a zimbit…iar Mark a spus…
-Multumesc Maicuta ca ma inveti ce-i frumos. Sa ai un weekend placut.
In acel weekend am scris numele fiecarui elev pe o pagina noua de hirtie si am scris alaturi tot ce s-a scris bun si frumos despre el in hirtiile pe care le-am colectat. Luni la clasa, am dat fiecarui student hirtia cu numele lui. Inainte de a-mi da seama ce se intimpla, toata clasa s-a umplut de zimbete…
-Chiar?...am auzit unele soapte…
-N-am crezut ca asta este asa de important pentru cineva!? …sau…
-N-am crezut ca si pe mine ma admira cineva…
Nimeni, niciodata n-a mai mentionat hirtia respectiva. N-am stiut nici daca au discutat intre ei dupa clasa, sau acasa cu parintii; dar asta nu fusese scopul hirtiei. Exercitiul insa a avut rezultatele lui evidente. Elevii mei devenisera multumiti de ei insisi si se simteau intr-o companie placuta cind erau cu ceilalti, si asta i-a ajutat sa se poata concentra nestingheriti la obiectele de invatatura pentru care erau in scoala si sa mentina o atmosfera potrivita.
Dupa citiva ani, tocmai ma intorceam dintr-un concediu si parintii mei ma asteptau la aeroport. In drum spre casa, Mama m-a intrebat ca de obicei despre calatoria mea, despre vreme, ce experiente noi am mai avut…generalitati. Dar am simtit ca era o conversatie fortata…Si deodata Mama a aruncat o privire tatalui meu si i-a zis…
-Tata…iar tatal meu a tusit…semn ca avea ceva important sa-mi spuna…
-Familia Eklunds…zise el…au chemat aseara…
-Chiar? Am raspuns eu…N-am mai auzit nimic de ei de citiva ani…Oare ce mai face Mark?
Tatal meu mi-a raspuns aproape in soapta…
-Mark a fost ucis in Vietnam…Miine este inmormintarea, iar parintii lui au spus ca le-ar face o mare onoare daca te poti duce miine la inmormintare…
Inca si astazi imi amintesc exact locul unde eram…pe unde trecea masina, la momentul cind Tata mi-a dat acea veste despre Mark.
Nu mai vazusem niciodata un soldat in sicriu pina atunci. Mark era un soldat frumos si arata atit de matur in uniforma. Si in momentul ala tot ce mi-a trecut prin minte a fost…”Mark, ce n-as da daca numai odata ai mai vorbii cu mine…” Biserica era arhiplina cu prietenii lui Mark. Sora lui Chuck a cintat “Imnul de batalie al Republicii” Oare de ce a trebuit sa ploua tocmai in ziua aia? Si fara ploaie chiar era suficient de sobra atmosfera. Preotul a spus rugaciunile de inmormintare si fanfara a cintat citeva marsuri. Unul cite unul, toti cei care l-au iubit pe Mark au trecut prin fata cosciugului. A venit si rindul meu. Cum stateam si eu la rind unul din soldatii care au carat sicriul a venit linga mine si m-a intrebat…
-Tu esti profesoara de matematica a lui Mark? Eu am dat din cap ca da, in timp ce nu-mi puteam lua ochii de la fata lui Mark. El continua…
-Mark vorbea tare mult de tine…
Dupa terminarea serviciului, prietenii si colegii lui au fost invitati la ferma parintilor lui Mark. Printre ei am fost si eu invitata. Parintii lui Mark m-au asteptat vrind neaparat sa vorbeasca cu mine.
-Vrem sa-ti aratam ceva, a spus tatal lui, scotind un portofel din buzunar. Asta este ce au gasit la Mark cind a fost omorit, si am crezut ca poate recunosti hirtia… Si deschizind portofelul, a scos cu grija doua foi de hirtie foarte uzate si prinse cu scotch, rupte si hartuite de prea multa folosinta. Fara sa-mi fi spus…am stiut despre ce hirtii era vorba…erau cele doua foi pe care scrisesem gindurile frumoase colectate de la intreaga clasa in urma cu multi, multi ani… Tatal lui imi zise…
-Iti multumesc din suflet pentru ce ai facut; iar Mama lui Mark a zis…
-Pentru el foile astea au fost o adevarata comoara…
Colegii de liceu a lui Mark au inceput sa se adune in jurul nostru. Charlie a zimbit putin rusinat si a zis…
-Si eu pastrez listele alea in sertarul de la biroul meu acasa…Sotia lui Chuck zise atunci…
-Chuck m-a facut sa o pun pe a lui in albumul nostru de la nunta…
-Si eu o am, a zis Marilyn, o tin in jurnalul meu personal…Apoi Vicky, o alta colega de-a lor a scos din poseta portofelul si a aratat grupului lista ei facuta deja ferfenita de atita folosinta…
-O car cu mine peste tot, a zis ea fara sa clipeasca…cred ca toti am pastrat-o…
M-am asezat pe un scaun si am inceput sa pling. Si am plins de bucurie si am plins de tristete si am plins ca n-o sa-l mai vedem pe Mark …pentru o vreme…
Tradus Rodica Botan.
El era primul elev de clasa a treia pe care l-am avut la Scoala Sfinta Maria din Morris , Minnesota. Toti cei 34 de elevi pe care i-am avut mi-erau tare dragi, dar Mark Eklund era unul la milion. Foarte ordonat in aparenta dar cu o atitudine ce spunea ca e fericit sa fie in viata si asta facea chiar si miciile lui nazbitii sa fie…delicioase. Mark vorbea intr-una, fara oprire. Trebuia mereu, mereu sa-i amintesc ca vorbitul fara permisiune este inacceptabil. Ceea ce m-a impresionat asa mult la el era raspunsul lui sincer de fiecare data cind il corectam pentru vreo pozna.
-Multumesc ca ma corectezi, Maicuta (Eram intr-o scoala catolica si profesoarele acolo erau doar maici si calugarite).
N-am stiut ce sa cred de comportamentul lui la inceput, dar mai apoi m-am obisnuit cu el cerindu-si scuze in mod politicos pentru fiecare gresala.
Intr-o dimineata insa rabdarea mea s-a subtiat cind din nou, Mark a vorbit mult prea mult si prea des si am facut o gresala pe care profesorii o fac adesea. M-am uitat tinta la Mark si i-am spus…
-Daca mai scoti o vorba iti pun scotch pe gura…ti-o lipesc. Si…n-au trecut nici 10 secunde si Chuck a pufnit in ris...
-Mark vorbeste din nou!!!, mi-a zis el…Nu ii pusesem pe nici unul sa-i poarte grija, dar pentruca facusem promisiunea in fata clasei, a trebuit sa ma tin de cuvint si sa trec la fapte.
Imi amintesc scena aia ca si cum s-ar fi intimplat acuma dimineata. M-am dus la catedra, am deschis sertarul cu gesturi calme, si am luat de acolo o rola de scotch. Fara sa rostesc un singur cuvintel, m-am apropiat de banca lui Mark si am rupt doua bucati de scotch si i le-am lipit pe gura intr-un X mare. M-am reintors apoi in fata clasei. Cind mi-am aruncat privirile la Mark sa vad ce face, mi-a tras cu ochiul. Clasa era in hohote de ris si eu m-am indreptat catre el sa-i dau scotchul jos, si apoi am ridicat neputincioasa din umeri. Cind i-am luat X-ul de pe gura primele lui cuvinte au fost…
-Iti multumesc Maicuta ca ma corectezi.
La sfirsitul anului mi-i s-a cerut sa invat matematica pentru anul unu de liceu. Anii au trecut si , inainte de a-mi da seama, Mark a ajuns sa fie din nou in clasa mea. In timp crescuse, devenise chiar si mai placut la privire si chiar si mai politicos. Pentruca materia era din ce in ce mai grea, era atent la orele de matematica si nu mai vorbea asa ca pe vremuri.
Intr-o vineri insa, lucrurile n-au fost asa de bune in clasa. Lucrasem greu cu ei toata saptamina la un concept mai greu si elevii mei erau nelinistiti si obositi si parca nemultumiti de ei insisi si la capatul rabdarii intre ei…unii cu altii; si am simtit nevoia sa intervin inainte de a fi martora la vreo intriga sau situatie nepotrivita intre ei.
Asa ca i-am intrebat pe fiecare sa scrie o lista cu toti colegii lor din clasa pe doua foi de hirtie, lasint spatiu in dreptul fiecarui nume. Apoi le-am spus sa scrie in dreptul fiecarui nume tot ce stiu frumos despre persoana respectiva. Acest proiect a luat timpul orei de matematica si la iesirea din clasa, fiecare dintre ei a depus pe catedra listele lui. Charlie a zimbit…iar Mark a spus…
-Multumesc Maicuta ca ma inveti ce-i frumos. Sa ai un weekend placut.
In acel weekend am scris numele fiecarui elev pe o pagina noua de hirtie si am scris alaturi tot ce s-a scris bun si frumos despre el in hirtiile pe care le-am colectat. Luni la clasa, am dat fiecarui student hirtia cu numele lui. Inainte de a-mi da seama ce se intimpla, toata clasa s-a umplut de zimbete…
-Chiar?...am auzit unele soapte…
-N-am crezut ca asta este asa de important pentru cineva!? …sau…
-N-am crezut ca si pe mine ma admira cineva…
Nimeni, niciodata n-a mai mentionat hirtia respectiva. N-am stiut nici daca au discutat intre ei dupa clasa, sau acasa cu parintii; dar asta nu fusese scopul hirtiei. Exercitiul insa a avut rezultatele lui evidente. Elevii mei devenisera multumiti de ei insisi si se simteau intr-o companie placuta cind erau cu ceilalti, si asta i-a ajutat sa se poata concentra nestingheriti la obiectele de invatatura pentru care erau in scoala si sa mentina o atmosfera potrivita.
Dupa citiva ani, tocmai ma intorceam dintr-un concediu si parintii mei ma asteptau la aeroport. In drum spre casa, Mama m-a intrebat ca de obicei despre calatoria mea, despre vreme, ce experiente noi am mai avut…generalitati. Dar am simtit ca era o conversatie fortata…Si deodata Mama a aruncat o privire tatalui meu si i-a zis…
-Tata…iar tatal meu a tusit…semn ca avea ceva important sa-mi spuna…
-Familia Eklunds…zise el…au chemat aseara…
-Chiar? Am raspuns eu…N-am mai auzit nimic de ei de citiva ani…Oare ce mai face Mark?
Tatal meu mi-a raspuns aproape in soapta…
-Mark a fost ucis in Vietnam…Miine este inmormintarea, iar parintii lui au spus ca le-ar face o mare onoare daca te poti duce miine la inmormintare…
Inca si astazi imi amintesc exact locul unde eram…pe unde trecea masina, la momentul cind Tata mi-a dat acea veste despre Mark.
Nu mai vazusem niciodata un soldat in sicriu pina atunci. Mark era un soldat frumos si arata atit de matur in uniforma. Si in momentul ala tot ce mi-a trecut prin minte a fost…”Mark, ce n-as da daca numai odata ai mai vorbii cu mine…” Biserica era arhiplina cu prietenii lui Mark. Sora lui Chuck a cintat “Imnul de batalie al Republicii” Oare de ce a trebuit sa ploua tocmai in ziua aia? Si fara ploaie chiar era suficient de sobra atmosfera. Preotul a spus rugaciunile de inmormintare si fanfara a cintat citeva marsuri. Unul cite unul, toti cei care l-au iubit pe Mark au trecut prin fata cosciugului. A venit si rindul meu. Cum stateam si eu la rind unul din soldatii care au carat sicriul a venit linga mine si m-a intrebat…
-Tu esti profesoara de matematica a lui Mark? Eu am dat din cap ca da, in timp ce nu-mi puteam lua ochii de la fata lui Mark. El continua…
-Mark vorbea tare mult de tine…
Dupa terminarea serviciului, prietenii si colegii lui au fost invitati la ferma parintilor lui Mark. Printre ei am fost si eu invitata. Parintii lui Mark m-au asteptat vrind neaparat sa vorbeasca cu mine.
-Vrem sa-ti aratam ceva, a spus tatal lui, scotind un portofel din buzunar. Asta este ce au gasit la Mark cind a fost omorit, si am crezut ca poate recunosti hirtia… Si deschizind portofelul, a scos cu grija doua foi de hirtie foarte uzate si prinse cu scotch, rupte si hartuite de prea multa folosinta. Fara sa-mi fi spus…am stiut despre ce hirtii era vorba…erau cele doua foi pe care scrisesem gindurile frumoase colectate de la intreaga clasa in urma cu multi, multi ani… Tatal lui imi zise…
-Iti multumesc din suflet pentru ce ai facut; iar Mama lui Mark a zis…
-Pentru el foile astea au fost o adevarata comoara…
Colegii de liceu a lui Mark au inceput sa se adune in jurul nostru. Charlie a zimbit putin rusinat si a zis…
-Si eu pastrez listele alea in sertarul de la biroul meu acasa…Sotia lui Chuck zise atunci…
-Chuck m-a facut sa o pun pe a lui in albumul nostru de la nunta…
-Si eu o am, a zis Marilyn, o tin in jurnalul meu personal…Apoi Vicky, o alta colega de-a lor a scos din poseta portofelul si a aratat grupului lista ei facuta deja ferfenita de atita folosinta…
-O car cu mine peste tot, a zis ea fara sa clipeasca…cred ca toti am pastrat-o…
M-am asezat pe un scaun si am inceput sa pling. Si am plins de bucurie si am plins de tristete si am plins ca n-o sa-l mai vedem pe Mark …pentru o vreme…
Subscribe to:
Posts (Atom)