MURMURIND...

     Un cuvint vechi, pe care nu-l auzim prea des astazi... "a murmura". Cum l-am picta oare in vocabularul nostru contemporan? Am zice despre cei care critica tot timpul si pe toata lumea (excluzindu-se pe dinsii) ca murmura? Dar despre cei care vorbesc de rau, poarta vorbe nepotrivite si nedorite dintr-un loc intr-altul? Dar despre noi... cei slabi in credinta, care citim Biblia si zicem ca o credem, dar cind vine vremea sa ne aratam credinciosi Cuvintului... nu sintem pe nicaieri?
     Uite un pasaj din Biblie care m-a facut sa ridic din sprincene astazi... Marcu 6:5-6... "N-a putut sa faca nici o minune acolo, ci doar Si-a pus miinile peste citiva bolnavi si i-a vindecat. Si se mira de necredinta lor."
     Ca de obicei imi spun mie si daca vi se potriveste si voua... atunci "cu placere". Ce mi-au spus mie aceste cuvinte? Ca Dumnezeu vrea de atitea ori sa faca lucrari mari in vietile noastre, dar credinta noastra (sau lipsa credintei) Il impiedica, Il stinjeneste. In versetul 1 al aceluiasi capitol scrie: "Isus a plecat de acolo si S-a dus in patria Lui." Ceea ce imi explica mie ca situatia respectiva - din versetul de mai sus nu se intimpla departe printre straini, ca aceasta necredinta teribila nu facea parte din atributele celor care nu-L cunosteau pe Domnul Isus, ci necredinta era starea de fapt intre cei ai casei, cei care Il cunosteau pe Domnul Isus, si intre care mai facuse minuni... Si transpusa in zilele noastre, situatia este similara, pentru ca nici astazi Domnul Isus nu poate sa-Si faca lucrarea in vietile noastre din cauza necredintei noastre - cei care ne numim copiii Domnului. Ce vreti mai mult? Ce alta explicatie pentru viata saraca (spiritual) pe care o ducem, pentru bolile de care suferim si lipsa "minunilor" din viata noastra?
     Biblia pune o intrebare la un moment dat vorbind despre zilele din urma si venirea Domnului Isus... "dar va gasi El credinta?" ...Si poate momentul este unul potrivit sa ne intrebam si noi fiecare... "Oare la mine...va gasi credinta?"

TUSA MARTA MI-A ATRAS ATENTIA LA POEZIA DE MAI JOS...

..De-i astepta si asteptand intruna,
tu nici o clipa n-ai sa obosesti,
mintit de-ai fi, sa nu slujesti minciuna,
urat de-ai fi, pe nimeni sa urasti;

..De poti visa, dar nu faci pe sihastrul,
De poti gandi, dar nu-ti faci scop din gand,
De poti privi izbanda si dezastrul
drept doi vicleni pe-aceeasi treapta stand.

..De poti privi in tandari spulberarata
lucrarea pentru care te-ai jertfit
si te cobori s-o-nalti mai minunata
chiar cand unealta-n mani ti s-a topit
De poti sa uiti de tot castigul tau
ce-ajuta pe-altii ca un falnic far,
si-ades pierzandu-l, sa incepi din nou
si nimanui sa nu te plangi macar;
De-i folosi si inima si nervii
si fibrele din care-ai fost urzit,
sa te-ncununi ca floarea ierbii,
desi de mult puteai fi vestejit;
De urci mereu si creste-a ta credinta
o mana fiind de-nfrante oseminte
tarate doar de apriga vointa
ce darza-ti porunceste: inainte!

..Atunci, in lung si-n lat cat vantul bate
pamant si cer pe veci ai dobandit;
Atunci te porti ca cel desavarsit;
esti OM, esti cel ce totul poate."

Rudyard Kipling

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP...

...Stiu ca nu e biblic sa faci pe fratele tau prost... dar eu in ultima vreme am intilnit atita prostie peste tot, si nu stiu cum sa-i zic, sa nu gresesc; ca daca o numesc altfel, mint. Prostia este... prostie...
     Asa ca ma iertati ca incep pe nota asta. De cind sint acasa in disability... (neputinta... asa se traduce correct, cred eu)... ei bine, de cind sint acasa, incerc sa-mi rezolv unele probleme pe care nu le-am putut rezolva inainte din lipsa de timp. Si asa am ajuns la concluzia ca lumea ori e proasta, ori nebuna, ori... amindoua. Cred ca pamintul se invirte prea  repede si am ametit cu totii. Solomon avea dretate sa spuna ca unde este multa intelepciune este si multa nebunie.
    De doua luni de zile am schimbat compania de internet, TV si telefon, doar sa-mi iau o belea pe cap. Am fost la ei de vreo 4 ori, am telefonat, am vorbit cu diversi angajati... auzi cum tacanesc la clapele computerului si tot nu reusesc sa clarifice o chitanta si sa o explice. Astazi cind mi-au mai cerut 100 de dolari nu stiu pentru ce, le-am spus ca renunt la serviciile lor. In 5 minute mi-au "iertat" socoteala dinainte, n-a mai trebuit sa platesc nimic, si-au cerut si scuze ...si... astept sa vina luna viitoare sa o iau de la capat... ori sa renunt la TV, internet si celular... poate n-ar fi asa de rau.
    La doctor nu e mai bine decit la AT&T. Stau angajatii de la spitale si cabinete medicale cu capul in computer si bat la clape, si poti lesina acolo linga ei. Nu demult, la cel mai mare spital din Modesto, eram la urgenta cu cineva. La un moment dat, unul din cetatenii ce asteptau sa fie luati inauntru s-a ridicat de pe scaun sa mearga la toaleta cred. Era un tip inalt si la fata era alb ca si cind ar fi fost varuit. O transpiratie profunda facea sa-i straluceasca fata in lumina din sala de asteptare. S-a ridicat sus si a cazut cit era de lung, ca un lemn. Buffff!... s-a auzit inabusit zgomotul facut de trupul lui in cadere. Asistenta de la receptie s-a ridicat si s-a uitat peste tejghea... si a durat, nu exagerez, mai bine de 5 minute sa vina ceva personaj medical sa-l ia de acolo. Asta la spital, la sectia URGENTE.
    Imi mai amintesc ca inca cu citiva ani in urma, intr-o seara, eram cu un roman care taiase ceva metal si i-a sarit o schija metalica in ochi. Omul nu stia sa vorbeasca englezeste si am fost rugata sa ma duc sa traduc. Am stat citeva ore in sala de asteptare. Pina la urma ne-au dus inauntru si omul a fost intins pe un pat . O asistenta i-a luat temperatura si tensiunea. A mai scris ceva, a plecat, a venit... au mai trecut vreo doua ore. Dupa 6 ore de asteptare, am avut in sfirsit placerea sa fim vizitati de doi doctori. Eram deja cu capsa pusa. Cind i-am vazut ca vin, i-am intrebat daca au adus si supozitorul. S-au oprit din ce faceau si s-au uitat la mine ca la un om nebun... si atunci m-am explicat.
-Domnilor... sintem aici de 6 ore si omul are o aschie metalica in ochi. Ii vine sa tipe de durere si tot ce i s-a facut pina acuma  a fost sa i se ia temperatura si tensiunea, ca si cind asta ar avea ceva de-a face cu problema omului. M-am gindit ca la cit de ridicole sint serviciile la spitalul dumneavoastra, n-ar fi exclus ca sa-i introduceti un supozitor acuma ca sa-i sara aschia din ochi...
     Doctorii au ris si mi-au spus ca intr-adevar este ridicol, dar ca au un program nou in computere si nu se pot apropia de pacient pina cind nu introduc toata informatia pacientului in computer.
............
Si iacata-ne dragii mei, in secolul XXI, in starea asta jalnica de prostie, cind niste aparate fara inteligenta proprie ne conduc intreaga viata. Nu zic ca tehnologia nu este folositoare, dar am ajuns sa depindem de ea mult prea mult...
    Stind  tot astazi la Banca si asteptindu-mi rindul la ghiseu, o tinara m-a intrebat daca stiu cind vine sfirsitul lumii. I-am spus ca in Biblie scrie ca numai Dumnezeu stie, dar am asigurat-o ca dupa toata nebunia din jur... nu cred ca mai este mult...

...tot felul de vesti rele...si... VESTEA CEA BUNA...

    N-am auzit atitea vesti rele in viata mea. Mi-e si groaza cind suna telefonul... Evit sa ma uit la News... si trec repede peste unele articole care se dau de gol de la inceput ca nu au un sfirsit promitator.
Poate e faptul ca imbatrinesc...
    Cu citiva ani in urma, impreuna cu fratii mei, il tot bateam la cap pe tatal meu sa mearga in vizita in Romania. Ne-a tot respins propunerea si, la un moment dat, mi-a zis ca aproape toti prietenii lui au murit si ca n-are rost sa se duca, fiindca e deprimant.
     Ma intreb daca sintem mai inclinati sa vedem partea rea, grea, intunecata a vietii din cauza virstei sau chiar lumea a intrat intr-o era a raului, a rautatii, a crimelor si ticalosiilor de tot felul... E groaznic cita incarcatura negativa este in jurul nostru, in relatiile dintre oameni, in viata ce se scurge linga noi!
............
     La capatul opus acestei situatii sta o Carte Sfinta, numita "Vestea cea Buna", Biblia. Si noi, fratii mei, de orice nuanta ati fi, care va socotiti copiii Tatalui Ceresc, am fost trimisi sa ducem aceasta "Veste Buna" intregii lumi. Pot astia la TV, si la radio, si in ziare, si pe internet sa faca spume la gura cu toate prostiile care se intimpla pe lumea asta, ca daca noi ne-am face treaba si am duce lumii "Vestea cea Buna", ea poate anihila toata rautatea lumii.
     Pe vremea Domnului Isus n-a fost mai bine decit acum. Nedreptatea era la ea acasa, ca altfel nu ar fi putut sa-L judece pe Domnul nostru - nevinovat, la moarte de cruce. Dar L-au tirit de la Ana la Caiafa, si la Pilat... si L-au chinuit cit au putut - si, cu toate rinduielile corecte ale templului si legile romanilor pe deasupra, au savirsit cea mai mare nedreptate si nelegiuire posibila. Ca si in zilele noastre de altfel - ca doar zilnic in numele legilor se fac nelegiuiri... nu-i asa?
     Nu stiu cit putem afecta lumea din jur ca unii dintre noi sintem tare slabi in credinta - dar mi-am amintit uitindu-ma in jur si incercind sa filtrez toate vestile rele din jurul meu, ca am pe birou, si pe noptiera, si in biblioteca, si pe masuta de cafea "Vestea cea Buna". Si mi-am amintit ca trebuie sa-mi improspatez memoria cu ea.
     Astazi am aflat o veste trista despre o matusa care este bolnava. Dar ea este bolnava in trup numai. Sufletul ei apartine Domnului si orice s-ar intimpla, pe ea o asteapta o sarbatoare necurmata daca trece la Domnul. Mai ieri, alaltaieri o prietena din Tirgu Jiu isi pierdea slujba. Tot lucruri triste... Noi nu sintem insa fara speranta chiar si cind situatia noastra paminteasca nu pare promitatoare. Trebuie doar sa ne amintim ca vestile noastre rele sint rele doar pe jumatate, si doar pentru un timp scurt. Sa nu uitam in aceasta perioada grea ca Domnul a promis ca ne poarta de grija...
     Si trebuie sa ne amintim NEAPARAT ca avem datoria sa le spunem si altora despre "Vestea cea Buna"... acelora care n-au nici o nadejde, acelora pentru care totul este acum si aici...
"El a venit astfel sa aduca vestea buna a pacii voua celor ce erati departe, si pace celor ce erau aproape. Caci prin El, si unii, si altii avem intrare la Tatal, intr-un Duh."

TAXE...

     Astazi am avut programare sa facem taxele; si eu, si copiii. Am adunat cu atentie fiecare hirtiuta care avea sa raspunda si sa corespunda cerintelor guvernului cu privire la taxele ce le datoram statului. Unde-i lege nu-i tocmeala, si oamenii stiu acest lucru. Si nu de putine ori, dupa ce ai fost stors de taxe tot anul, sfirsesti prin a fi inca dator guvernului. Si guvernul nu se roaga sa-i dai banii - daca nu-i dai, vine si iti ia salariul fara sa te anunte dinainte. Te anunta ...dupa.
     M-am gindit astazi la cite legi exista si cit de complicat e sistemul guvernului si cum se complica inca an de an. Cum schimba legile, ca sa ia tot mai mult din banii pe care ii cistigi. O hotie organizata.
     Noi mai avem o datorie financiara in afara de guvern si inainte de a da guvernului. Este zeciuiala pe care trebuie sa o dam Domnului. Dumnezeu insa nu-Si schimba sistemul, legile si rinduielile. Poruncile Lui sint simple si usor de urmat. Ele au un scop definit, si cine tine aceste porunci nu duce lipsa, nu saraceste, nu este jecmanit... dimpotriva. Dumnezeu nu sta cu batul la spatele nostru si nu trimite pe nimeni sa ne ia zeciuiala cu forta. Si daca exista o forma de guvernare pe lumea asta, El este mai mare decit orice guvern...
..............
     Cindva am invatat ca sistemul de zeciuiala trebuie folosit si cu privire la economii. Am urmat acest sistem si el este eficient si s-a dovedit binevenit atunci cind, dintr-un motiv sau altul, ai o problema financiara, o cheltuiala neplanuita, o boala care te tine acasa neputincios...
     E bine sa invatam sa ne chivernisim bine veniturile, intelegind ca nu totul este al nostru, ca banii nu sint decit un mobil de a ajunge la alte lucruri, ca trebuie sa dam Cezarului ce este al lui (nici nu avem alta alternativa), lui Dumnezeu partea Lui, sa facem binefaceri si pe cit se poate sa nu ne facem datori nimanui.
     Sint confortabila cu toate invataturile astea sanatoase si biblice cu privire la finante. Par simple regulile si logice. Biblia ne invata cum sa ne ocupam de tot ce este sau influenteaza viata noastra chiar si pe pamint. Ne invata sa fim multumitori cu ce avem, si daca avem ce minca si cu ce ne imbraca, sa ne consideram fericiti. Biblia ne spune sa ne adunam averi in cer, unde nu le maninca moliile si rugina. Ne mai spune sa nu ne punem increderea in averi - ca acel bogat care era plin de satisfactie ca si-a umplut toate hambarele, dar n-a avut habar ca in noaptea aia, cind era cel mai satisfacut, a venit moartea si l-a luat...
      De ce spun toate astea? Pentru ca pina pe 15 Aprilie, americanii se streseaza cu taxele. Si e bine sa stim ce si cum in privinta banilor. Oricit am face pe dezinteresatii, traim in lumea asta unde nu putem sa avem un coltuc de piine fara sa intindem moneda sau cardul... M-am straduit sa-mi tin calmul astazi cind am vazut ca Obama a introdus deja in sistem penalizare pentru asigurarea medicala (pentru lipsa ei) pentru anul viitor. Si nu este ieftina penalizarea - dimpotriva. Va fi din ce in ce mai greu si mai stresant sa dam Cezarului ce i se pare ca-i a lui. Ca Cezarul este din ce in ce mai lacom. Sa nu uitam insa de ce datoram Domnului. Cumva... Cel care stie de nevoile noastre Se va ingrijii de ele. A promis, si asa cum nu si-a schimbat poruncile de cind le-a dat pina astazi, asa nu si-a schimbat nici promisiunile. El este Acelasi, ieri si azi si in veci. Amin
   

CUM SA FAC?

     Ieri a trebuit sa iau de la doctor o reteta pentru Deb. M-am dus la cabinetul doctorului si asistenta mi-a dat plicul cu reteta si am iesit din cladire, si m-am indreptat spre masina. Cu coltul ochiului, am vazut o individa... tinara dupa aproximarea mea, in jur de 30 de ani... care se indrepta spre mine. Se tinea cu o mina de falca si in cealalta tinea telefonul. M-a oprit si m-a rugat sa o las sa foloseasca telefonul meu sa sune pe cineva sa o duca acasa, ca nu-i merge telefonul.
-Unde stai?
-Kansas... mi-a raspuns.
M-am uitat contrariata la ea... sintem doar in California.
-Kansas Street... s-a corectat ea.
     Intre timp, am avut timp sa ma uit mai bine la ea... Insarcinata, imbracata intr-un treining negru cu mult par de ciine sau pisica pe el... si in papuci de casa. In minte imi faceam socotelile cum am sa dezinfectez telefonul dupa ce o las sa il foloseasca. Imi spune ceva incurcat despre cine sa o duca, pe cine sa sune... Ma hotarasc... Si daca e o idee rea sa iei pe cineva necunoscut in masina... ma gindesc ca si cu o mina o sa ma descurc daca sare la mine...
-Te duc eu acasa ii zic... si ii arat masina.
Lacrimi de durere ii curg din ochi (o durea gura) si un ris ciudat o napadeste... Ii deschid portiera si ma duc sa-mi pun geanta sub scaunul soferului ...in caz ca... cine stie... ma gindesc eu... sa-mi protejez actele.
Si pornim... si o duc acasa... fara nici un incident...
.............
     Dar... am fost cit pe ce sa refuz sa fac un bine. Kansas Street este aproape de locuinta mea... si nimic nu m-ar fi oprit sa fac un bine decit felul cum era imbracata aceasta femeie... si teama. Si nici teama nu stiu de ce anume ca era sarmana insarcinata bine... Ma  intreb de cite ori am ignorat pe cineva cu lacrimi in ochi... pina acuma. Cite alte oportunitati de a face un bine cuiva am ratat. Nici n-am intrebat-o cum o cheama macar. O durea gura, ca i se scosese un dinte sau ceva... icnea mereu de durere...

     Acuma stind si gindindu-ma la trebusoara asta mi-am amintit ca noi trebuie sa fim cei care hranesc flaminzii lumii. Domnul Isus a fost Piinea vietii. El S-a frint pentru noi. Noi sintem asa niste pitute faine, dar uscate beton... ca nici cateii nu le maninca. Ca sa-i putem hrani pe cei flaminzi, ar trebui sa ne fringem... si asta nu vrem.
     M-am uitat cu greata la imbracamintea acestei femei... atita par de pisica sau ce-o fi fost pe hainele ei. In timp ce conduceam masina, ma gindeam cum poate sa traiasca asa. Sau cum pleaca cineva la doctor in papucii de casa... sau alte ginduri la fel de nepotrivite cu gestul pe care-l faceam. Nu stiu daca fapta mea a fost privita de Domnul ca o fapta buna... ca desi am pus efortul si mi-am sacrificat din timpul meu... jertfa cea mai mare a fost sa stau linga femeia asta cu par de pisica pe haine timp de 20 de minute cit a durat calatoria. Si nu m-am gindit deloc frumos...
     Mi-am amintit de Samariteanul milostiv. Oare ce sentimente personale o fi avut atunci cind s-a aplecat sa il ridice pe cel cazut intre tilhari. Nu i-a fost frica? Dar sila? Omul o fi fost murdar si plin de singe... cine stie?
     Ma gindesc citeodata cum mereu vrem sa schimbam lumea (si Doamne cit e de urita si intr-adevar ar trebui schimbata), dar... de ce nu ne straduim sa ne schimbam noi mai intii? Cum sa fac sa schimb felul cum ma raportez la oameni... cum sa fac sa vad in fiecare om frumusetea pe care a pus-o Dumnezeu in el, si nu faptul ca e murdar pe haine si n-are pantofi din piele de crocodil in picioare? Cu toata educatia si critica ce mi-o fac zilnic, nu ma pot dezbara de felul primitiv de a vedea lucrurile dinspre dinafara inauntru si nu invers. Cum sa fac sa ma uit la oameni cu dragostea Lui Christos? Cum?

primavara...

REGRET...TOATE REGRETELE

     Am citit ceva foarte semnificativ... foarte important pentru viata oricarui credincios. Pentru mine, in mod special, a fost o revelatie - dat fiind faptul ca adesea ma confrunt cu subiectul despre care am sa va povestesc mai jos.... si subiectul este... regretul. Cit de bine ar fi daca nu am avea in viata momente de disperare, momente de regret?! Dar ...orice credincios sincer va trebui sa recunoasca ca nu traieste o viata perfecta - chiar daca vrea si chiar daca se straduieste; ca undeva, cindva pe parcursul vietii, inevitabilul precis s-a intimplat.
   

Cite regrete n-o fi avut si Apostolul Pavel (Saul), care a ingrijit de hainele celor ce-l omorau pe Stefan, primul martir crestin?... Sa intelegem insa ca episodul acela a fost inainte de a se intilni el cu Domnul Isus - ceea ce face situatia un pic diferita.
     Dar... sa ne uitam la ucenicii Domnului Isus, cei care frinsesera piinea cu El timp de 3 ani. Sa-i vedem pe ei adormiti in Gradina Ghetsimani, chiar daca Domnul Isus i-a rugat in mod repetat sa vegheze cu El in acele clipe grele. Capitolul 26 din Matei ne picteaza acest tablou sinistru. Ucenicii nu au fost pe faza, nu au fost atenti si simtitori la nevoia pe care Insusi Fiul Lui Dumnezeu a avut-o in acele momente grele - nevoie de rugaciune, de veghere, de companie.
     Parca vad cit le-o fi parut de rau dupa ce toate evenimentele s-au perindat si au inteles ca o singura data ar fi putut sa faca si ei ceva pentru Invatatorul lor... si au pierdut ocazia.
     De cite ori in viata n-am trecut si noi pe acolo? De cite ori n-am avut sansa sa lasam ca lumina Lui sa treaca prin noi si sa lumineze pe cineva?... Dar pentru asta ar fi trebuit sa ne punem la dispozitia Lui si sa devenim transparenti. De cite ori flamindul a plecat mai flamind de la usa noastra si insetatul a plecat cu gura si mai uscata de sete?... De cite ori n-am avut urechi sa ascultam necazurile celor ce nu aveau cui sa le spuna sau n-am avut o mina - (macar stinga, daca dreapta nu functioneaza bine), sa mingaiem o frunte necajita?...
..............
    Si daca ne-am uita in urma la viata noastra si ne-am analiza corect si onest - imposibil sa nu ne intristam. Fiecare avem colectia noastra personala de regrete. Dar Dumnezeu stie ca sintem facuti din tarina... si daca ne uitam bine la capitolul 26, sub titlul "Ghetsimani" din Matei, o sa fim placut surprinsi de felul in care Domnul Isus aduce acea situatie grozav de regretabila la o concluzie pozitiva... Domnul Isus vine in final si le spune ucenicilor adormiti... "Dormiti de acum si odihniti-va"... si un pic mai tirziu... "Sculati-va, haidem sa mergem"...
    Pentru mine, finalul acestei intimplari imi spune ca Domnul intelege ca sintem limitati, accepta scadintele noastre, si oboseala, si neputinta noastra, si cu gingasie ne atrage atentia de la greselile din trecut spre posibilitatile din viitor... "Sculati-va si haideti sa mergem..." Cu alte cuvinte... vor mai fi si alte situatii in viitor de vegheat, de lucrat, de luptat. In alta parte, Cuvintul ne spune..."Uitind" ce este in urma, sa ne uitam tinta... la ceea ce ne sta in fata!" Cita usurare gasim in Cuvintul Lui! Cita speranta!...
Si fiecare zi poate fi ca o pinza proaspata pe care putem sa pictam minunatiile pe care Domnul ni le asaza in fata... ca un portativ nou pe care putem anina notele unui nou cintec... spre slava Lui...

MULTUMIRI COLEGILOR...

   

Am primit un cos cu fructe de la cei cu care lucrez... Semn ca n-au uitat de mine... Sint induiosata, placut impresionata, multumitoare... 
Thank you, guys...

.................................................

Offffff!.....ce poate face o alunecare!...

Bineinteles ca ma gindesc la tot felul de "alte" alunecari din viata. O vorba "scapata" fara rost... un gind "alunecat", care s-a transformat intr-o vorba "alunecoasa", si apoi intr-o fapta "alunecata"...

Si consecintele se corecteaza asa de greu... sau nu mai pot fi corectate. Cunoastem noi cazuri... suficient sa ne uitam fiecare in viata noastra - nu e necesar sa ne uitam intr-a altcuiva...

Stiam cind eram mica o cintare care merge foarte bine la subiectul asta...




Ai de grija gura mica ce vorbesti.

Refren:
Caci Parintele din cer te priveste neincetat,
Ai de grija gura mica ce vorbesti.

Ai de grija mina mica ce lucrezi.

Ai de grija piciorus unde pasesti.

Ai de grija inimioara ce iubesti.

EL STIE... DE CE AVEM TREBUINTA...

     Matei 6:32..."...Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele."

     Un vizitator la o scoala de copii surzi scria pe tabla niste intrebari pentru copiii surzi din clasa respectiva. Si la un moment dat a scris urmatoarea intrebare...
-De ce m-a facut pe mine Dumnezeu capabil sa aud si sa vorbesc, si pe voi nu...?
     Intrebarea i-a socat pe majoritatea copiilor din clasa... stateau ca paralizati in banca si fiecare se gindea la intrebarea asta simpla, dar care atirna cu atita greutate in inimile lor... "De ce?"
     O fetita s-a ridicat insa si, cu buzele tremurinde si cu lacrimi in ochi, s-a dus la tabla si a luat creta... apoi a scris versetul de mai sus din Evanghelia dupa Matei...
..........................
     M-am chinuit si eu cu intrebarea asta nu numai acum cind mi-am rupt mina... dar mereu pe parcursul vietii cind mi s-a intimplat mie sau celor dragi mie ceva iesit din comun... ceva dureros, o pierdere, un necaz, ceva ce a schimbat cursul vietii de pina atunci.
     Unele lucruri nu le putem intelege decit in perspectiva care ne-o da trecutul. Si la ce ma gindesc?... Ma gindesc la faptul ca uitindu-ma in urma inteleg si vad clar de cite ori un necaz, un neajuns, o neimplinire care mi-au pricinuit suparare pe moment s-au dovedit a fi de fapt o binecuvintare pentru viitor.
     Un exemplu simplu a fost cind copiii mei au vrut acum citiva ani sa cumpere o casa. Erau asa de entuziasmati de casa respectiva ...dar au cerut ca pretul sa fie redus cu vreo 10 mii, ca nu-si puteau permite pretul cerut - proprietarul insa a refuzat. Au fost foarte mihniti ca n-au reusit sa cumpere casa respectiva... dar numai la citeva luni, preturile la case au scazut atit de mult, incit daca ar fi cumparat acea casa ar fi fost intr-o teribila situatie cind ar fi platit dublu pretul casei. Uitindu-se in urma, au zis: "Ce binecuvintare ca nu am primit reducerea!"... Dar atunci, pe moment, n-au gindit asa... nici ei, si nici eu.
      Mare lucru credinta!... Mare lucru increderea in Dumnezeu! Si ce avem de pierdut? Absolut nimic, ca si asa nu putem adauga sau scadea nimic la viata. Ma voi mingaia astazi cu versetul de mai sus. Nu inteleg cum... dar Cuvintul imi spune ca Tatal meu stie ca aveam nevoie sa-mi rup mina la inceputul acestui an. Pot oare sa respect hotarirea Lui si sa cred ca El stie mai bine decit mine de ce anume am nevoie?