GINDESC CU VOCE TARE...

     Ce aroganti trebuie sa fim cind credem ca stim totul deja despre viata. Indiferent la ce virsta sintem si chiar daca am trecut prin viata un pic, am mai si citit si experimentat un pic- tot mai ramine mult de parcurs si de invatat. Cit traieste omul tot invata- spun batrinii…Ca doar nu sintem plante de casa.  Avem un scop, o directie in viata, ambitii si planuri mari…Dar…Chiar asa sa fie? Biblia zice ca sintem …ca iarba…ca avem un sezon de viata si apoi ne aplecam in tarina si ne ofilim. Si uitarea se asterne peste firul ala de iarba. Nu mai stie nimeni ca a fost odata pe locul ala.

     Azi de diminetaa am auzit urmaroarul lucru care mi-a dat …de gindit. Se vorbea din perspectiva unui crestin- a unuia care cunoaste un pic Scriptura. Si ideea era ca scopul nostru n-ar trebui sa fie sa ajungem in cer - pentruca asta este deja o realitate de care a avut grija Isus Christos la Golgota. Ci scopul nostru pe pamint ar trebui sa fie sa ajungem sa fim ca Isus…cit mai aproape de caracterul si comportamentul si toate atributele Lui. Vom putea sa fim exact ca El? Sa traim perfectiunea Lui? Nu- niciodata- in trupul asta neputincios. Dar asta ar trebui sa fie scopul fiecarei zile, fiecarui minut…sa ne apropiem de acel ideal…

    Acuma nu va predict eu…ci va spun ce am auzit. Si uite ce am auzit…

    Ca sintem suparati pe lume uneori…Si ne uitam cu dispret ca oamenii din lume au stricat pamintul asta, societatea in care traim…Ar trebui oare sa fim suparati pe cei dinafara? Ca e posibil ca noi cei dinauntru, din biserica sa avem mai multa vinovatie decit restul lumii; ca am acceptat si ne-am complacut cu lucrurile dinafara sau ne-am izolat sa nu ne sifonam…si am devenit ipocriti si plini de sine. Ok…nu am pacatuit ca ei ( unii cel putin) dar am dat de pacatele mindriei si a lenei si in loc sa traim ca o lumina ( nu sa explicam lumina ci sa facem lumina prin viata noastra) si sa fim sare ( nu sa facem analize chimice ci sa dam gust) ne-am trezit ca ne-am ridicat nasul pe sus si ne-am simtit mai buni, mai indreptatiti mai grozavi ca restul lumii. Parabola cu Samariteanul este valabila si astazi. De cite ori ati trecut de cealalta parte de strada ca sa nu vedeti ceva ce v-ar fi obligat sa va opriti si sa initiati un gest de ajutor? Sau numai mie mi se intimpla? Dar asta nu este atit de grav cit este faptul ca nu vedem- pur si simplu nu vedem unde sa punem lumina…Credem ca toata energia aia de luminat este personala…poate ca sa ne punem beculete sa aratam ca pomul de craciun. In primul rind nu este lumina noastra si apoi ea trebuie sa lumineze pentru altii…sa faca lumina in jurul nostru. Asta nu se face prin faptul ca acumulam cunostiinte ci prin felul cum traim. Ni s-au pregatit fapte de trait…Dumnezeu are un plan cu fiecare…scris de mina Lui. Trebuie doar sa citim manuscrisul…Trebuie sa il traim…Trebuie sa ne deschidem ochii si apoi inima…si sa nu trecem pe partea cealalta de strada, cind Dumnezeu a planuit sa ne implice intr-o treaba pe partea asta de drum…

     Ca mi-am facut eu planuri sa traiesc bine si frumos…nu e rau. Dar daca nu respectam planurile Lui cu privire la noi, o sa pierdem scopul real al acestei vieti. Repet…pentru mine cel putin. Nu am fost creata sa ramin o planta de casa…intr-o bidoaga ruginita pe un pervaz. Am fost creata cu un scop deosebit. Il voi afla doar daca citesc manuscrisul Lui…doar daca sint atenta la detaliile acestui manuscris…abia atunci viata mea v-a implinii planul Lui. Ca dupa ce trece viata ( si trece…asta-i sigur) , e prea tirziu si am pierdut ocazia unica de a investi pentru eternitate.

     Si cum nimic nu se petrece intr-o zi…si cum inca sintem pe coordinatele acestei planete…mai avem inca timp sa ne cautam rostul vietii si sa traim in asa fel incit sa aratam cit mai mult ca El…

Nu va supere gindurile astea ca nu le-am initiat eu. Eu doar le-am mestecat pentru mine din ceea ce am auzit. Sper sa nu fi intrat sunetele pe o ureche si sa iasa praf pe cealalta… Sper sa-mi ramina ceva intre cele doua urechi si sa ma oblige la schimbari.

vara la Modesto...

MA ODIHNESC AZI LA UMBRA UNOR GINDURI SANATOASE

     Nu ca m-as afla intr-o stare de urgenta…ca nu sint. Desi necazurile vin de obicei cind ti-e lumea mai draga. Dar n-ati observant ca in timp – de-alungul vietii, ne ascutim auzul numai la subiecte pentru care dezvoltam un interes mai mare- iar restul este ca un bruiaj pe care nu-l mai auzim. Linga noi se pot vorbi vrute si nevrute dar numai ceea ce ni se potriveste ne stirneste interesul. Cu alte cuvinte sintem selectivi…si de selectia pe care o facem depind atitea lucruri in viata noastra.

    De pilda…alegi sa maninci intr-un mod sanatos…mai putine grasimi si dulciuri si prin asta te scutesti pe tine de eventuale probleme de sanatate. Alegi filmele pe care le vizionezi in casa…si prin asta te educi sau educi pe cei din casa sau…dimpotriva le dai amunitie si hrana pentru apucaturi de tot felul. Daca te-ai decis sa traiesti pe dieta doar dupa ce deja te-ai imbolnavit…este de folos dar nu atit de folositor cit ar fi fost sa o fi facut la vremea potrivita. Uneori pe cind luam o hotarire sanatoasa…este prea tirziu pentru sanatate. Apoi ne umplem mintea noastra sau dam voie copiilor sa-si otraveasca mintea si imaginatia cu toate prostiile si apoi ne miram ce porniri dusmane au…ce vocabular straniu daca nu murdar si-au insusit…ce inclinatii urite…

     Dar acelasi lucru se poate aplica cu folos. Si de aia cind aud unele lucruri care mi se par valoroase pentru sufletul meu, le string in inima si le pastrez pentru vremuri de nevoie. Le pun in camara inimii in borcane speciale. Azi dimineata Ravi Zacharaia mi se pare, spunea ca lucru sigur nimic nu este in viata noastra la intimplare. Tot ce ni se intimpla a fost initiat de Dumnezeu sau…Dumnezeu a ingaduit sa ni se intimple lucrurile respective. Nu exista coincidente. Scopurile pentru care ni se intimpla ceva pot fi diferite – la fel si  motivele pentru care intimpinam unele lucruri in viata - dar un lucru este absolut sigur. Dumnezeu este intotdeauna in control. El stie. El are un plan.

     Cunoscind acest lucru, ar trebui sa ne simtim mult mai relaxati. El stie…El are un scop…El are un plan…El este in control tot timpul. Vreau sa-mi intre bine in cap… Poate la momentul potrivit in viata voastra va veti amintii…sau daca am eu nevoie sa-mi amintesc – imi veti face favorul sa-mi amintiti acest amanunt. 

Fericire nu exista...dar bucurii din belsug...

ZIUA TATII...

http://asteptandminunile.blogspot.com/2012/06/ziua-tatii.html

DE ZIUA TATALUI...

Cu scula asta noua pe care o am (noul meu computer), m-am gindit sa inregistrez melodiile la citeva cintari vechi si dragi pe care le cinta Buna mea. Nu va asteptati la nu stiu ce voce si la nu stiu ce talent. Uneori...in clipe grele, o astfel de melodie cu un astfel de continut poate sa fie exact ceea ce ne trebuie ca sa depasim momentul...

CUM STRIG-UN CERB


Cum strig-un cerb, setos de apa rece…
Asa de Dumnezeu, setos sint eu…
Oh, lasa-Ti Haru-asupra-mi sa se verse…
Din apa vietii da-mi sa beau mereu.
Indurator, ma tii pe-a Tale brate,
Cind imi dau seama, cint si prind curaj…
Numai spre Tine, gindul mi-i se nalta…
Stiu ca ma certi…dar stiu ca nu ma lasi!
Cum poti atunci, o inima plapinda,
Sa te mai temi, si-ades sa plingi de dor…
Tresalta deci, fii vesela si cinta…
Ca ai in cer un Tata iubitor!

Scurt...si cuprinzator...

Exista viata si in afara computerului...Serios ca exista...
Noroc cu Bella, ca altfel n-as fi aflat. Ea, dragalasa de ea, mi-a ros un fir care a scurcicuitat nu stiu ce inauntru computerului ...si din asta s-au suparat pe mine oamenii dinauntru ca nu i-am mai vazut sau auzit dup-aia...
Ca uite...dau sfaturi la altii ba de una, ba de alta in timp ce eu am devenit atit de dependenta de tehnologia pe care o folosesc si imi lipseste atit de mult incit pur si simplu am ajuns la concluzia ca ma controleaza ea pe mine si nu eu pe ea. Grav...
Intre timp...de cind nu ne-am prea vazut ( eu  si cei care mai dati pe-aci...), am decis sa maninc mai mult oatmeal...sa fac treaba pe linga casa in loc de exercitiu fizic- ca mi se pare aiurea sa ma fugaresc de una singura fara alt scop decit ala de a slabi...( stiu...e o goanga de-a mea- fiecare lucru trebuie sa aiba cel putin un scop bine definit si practic --- si sa fug pina la iesirea sufletului nu mi se pare "bine definit" numai daca nu fug cumva sa-mi scap viata de vre-un pericol ...)

Si ieri...la insistentele copiilor mei, mi-am luat magaoaia asta pe care nici macar n-o stapinesc bine deocamdata. Si are niste chesti...ca m-am strimbat in camera si m-a inregistrat...asa nealcosa cum eram. Nu va arat ca nici ce-am zis nu era tomna cumsecade si nici cum aratam nu era chioar de admirat. Dar in una din zilele astea am sa ma adresez si eu "multimii" cum facea Ceausescu...ca numai el era pe toate emisiunile fara sa-l asculte cineva...
Bun...Asta a fost doar un scurt anunt ca sa va spun ca inca am puls...si acuma ma duc la adunare, ca-i timpul. Stiti despre ce vorbesc...locul ala unde ne ducem ca sa ne inchinam Aceluia care ne-a facut, ne-a iubit...si care s-a sacrificat pentru noi. Nu...nu sintem aici la intimplare...asa ca nu lasati viata sa se intimple fara rost. Pe curind prieteni...

LOVE LETTER

Pre-misiune o numesc.
O, daca as sti temenii exacti ar fi mai bine.
Dar sa ma explic. Intre negarea totala si admisia totala trebuie sa existe ceva intermediar, neaparat ca trebuie sa existe.
Acea faza cand daca aveai raspuns la intrebare, acum nu te mai satisface. Situatia aceea dificila in care te consideri total pe afara si te surprinzi stergand praful pe dinauntru.

Adica facand curatenie.
Adica simtindu-te ca acasa....

Uaaa !! Cum se intampla asta ?
Farfurii zburatoare nu am vazut nici glas de profeti nu am auzit si nici coruri de ingeri.
Cum m-am trezit in faza asta cand eu stiam ca am platosa de nepatruns a demonstrarii veridicitatii lucrurilor si a neacceptului a ceva ipotetic ??
Sunt surptinsa chiar mai mult decat voi.
Dar si linistita. Locul unde am ajuns-asa numita de catre mine - pre-misiune - nu-mi mai produce spaimele pierderii autonomiei si personalitatii.
Nu mai am senzatia fizica a sablonului lemnos si sec, conventional, superficial.

Rodica, iti jur ca nu am interese.
Nici sa te vizitez, nici sa facem picnic impreuna, nici sa ma introduci ici sau colo.
Nici-un interes.
Asa ca ma poti crede ca asa simt si asta datorita absolut exceptionalei tale dragoste de oameni. Si intelegerii si rabdarii si usii deschise ce ai tinut-o totdeauna pentru mine desi ai stiut ca n-am sa ajung niciodata.

Fericita familia ta, fericiti prietenii tai, fericita sa fi si tu.
Amin.

Viorica Abbu
...................................
     Wow...Abbu, tu imi dai lectii...Trebuie sa-mi aleg bine cuvintele...ca am ramas fara cuvinte. Trebuie sa-ti spun ca prin tine Dumnezeu imi incearca sau imi valideaza credinta...ma invata ca tot ceea ce ceri de la El dupa voia Lui, conform Bibliei, va capata un raspuns. Nu pot spune ca El lucreaza la viata ta numai, pentruca simt cum ceea ce se desfasoara sub ochii mei lucreaza adinc la viata mea si ma face sa ma rusinez de faptul ca m-am rugat dar n-am avut suficienta credinta sa cred - total...absolut...in ceea ce ma rugam.
     Sint o femeie care a pasit cu stingul in asa de multe directii...sint copilul Lui Dumnezeu pentruca El m-a iubit inca de pe vremea cind tinjeam dupa roscove ( ma gindesc la parabola fiului risipitor)...si n-am absolut nici un merit - tot ce am bun in mine am invatat de la El...dar pina la urma cred ca asta este exact starea in care ne vrea Dumnezeu- ca atita vreme cit credem ca mai avem un miligram de merite personale - acest miligram altereaza natura Lui Divina pe care vrea s-o instaleze in noi...TU ESTI UN RASPUNS PENTRU MINE ...un raspuns la slaba mea rugaciune. Nu stiu exact ce planuri are El cu noi...dar sint gata sa pasesc in ele...si sint ...oh...de m-ai vedea...zimbete si lacrimi...

     Ce dar mi-ai facut...ce minune mi-ai descoperit...
     In ultima vreme ma tot gindeam ca mi-am pierdut directia - ca nu am un scop definit in viata ...ca fac umbra pamintului degeaba. Sint un om de actiune dar totdeauna am pe cineva in minte cind ma apuc de vreo treaba. Si sint - sau mai bine zis am fost dezorientata in ultima vreme. Abbu...m-am rugat mereu pentru tine. Putini oameni sinceri ca tine pe lumea asta. Uneori nu mi-a placut ce ai spus dar mi-a placut ca nu te-ai ascuns si nu te-ai prefacut ca sa placi nimanui, chiar daca se putea intelege ca nu ti-e indiferent chiar felul cum vei fi privita.  Stiu ca mesajul tau este fara interese. La un moment dat imi amintesc ca vroiam sa-ti trimit un premiu pentru ceva ce ai scris si ai renuntat gratios in favoarea lui Sali Sabri si lucrarii pe care o face el acolo in Alibaba. Un gest marunt cu semnificatie mare daca cineva vrea sa- inteleaga ceva...
      Nu stiu ce planuri are Dumnezeu cu tine. Dar imi pot imagina...El poate face aceleasi minuni si in lumea macro si in lumea micro...Cindva am lucrat intr-un laborator de geologie si faceam sectiuni prin roci. Sectiuni pe care le lucram la microscop. Nu pot sa-ti spun ce lume fantastica exista la nivelul micronilor. El, Creatorul are un plan specific cu fiecare individ in parte. Sint curioasa si plina de entuziasm sa vad ce lucruri minunate o sa faca pentru tine...Deocamdata ti-a deschis ochii si ai inceput sa-ti exerseti unele simturi pe care nu stiai ca le ai...Abbu...te-am vazut pe vremea cind demolai...si stiu ce energie ai. As vrea sa vad ce poti construi. Bineinteles ca demolatul era necesar. Ca sa construiesti ceva nou si magnific, trebuie sa demolezi si sa nivelezi locul...si tu ai nivelat o portiune - o suprafata destul de mare. Astept sa construiesti acuma. Si continui sa te port in gindurile mele si in rugaciunile mele slabe. Oh...as vrea sa cresti in cunoasterea si intelegerea acestui Creator...care conform Psalmului 139, te-a creiat intr-un mod atit de minunat si care te supraveghea si iti cunostea chipul inca de pe vremea cind nici ultrasunetele nu ar fi putut sa detecteze prea mult din fiinta ta...
 Scriu in graba pentruca copiii astia ma asteapta sa mergem la un parc...Te imbratisez abbu...cu mintea si sufletul meu si multumesc Tatalui meu ca mi-a facut ONOAREA sa te cunosc...si sa fiu martora la aceste momente minunate...
  

TUNELELE VIETII...

    Ieri, Deb scria pe blogul ei cum simtamintele noastre ne trec uneori prin locuri intunecate. Acuma cind scriu imi si imaginez un tunel luuuuuung. N-am mai calatorit de mult cu trenul dar imi amintesc ca orideciteori intram intr-un tunel ( si pe Defileul Jiului erau multe tunele) se auzea in compartiment un…ohhh… urmat de o tacere. Daca oamenii discutau la intrarea in tunel…conversatia se oprea parca in loc …si pe moment…pentruca intunericul stinjenea discutia…si asteptam cu totii, fara grai sa treaca tunelul ca sa ne continuam conversatia. Nu rareori se auzea un ahhhh…plin de entuziasm cind in sfirsit aparea lumina.

     Azi dimineata am auzit ceva care m-a facut sa ma gindesc la postul lui Deb de ieri. Ideea era ca odihna unui credincios se afla in credinta lui. Si mi s-a parut fantastic de adevarat- cel putin in dreptul meu. Nu exista department in viata mea unde sa nu fi experimentat oboseala, deznadejde, ingrijorare, exasperare chiar. Pina si miinile de care ma folosesc zilnic refuza asa de multe ori sa isi faca treaba- cu toate ca sint binecuvintata sa le am. Cind am fost electrocutata, curentul a intrat prin mina dreapta undeva intre cot si palma. Am avut acolo o gaura cit un ou. Imi amintesc ca trei zile dupa accident n-am plins…dar cind mami mi-a adus supa de gaina si nursa mi-a pus lingura in mina si am realizat ca n-o pot duce la gura…abia atunci am inteles starea de fapt a lucrurilor. Sa nu te poti folosi de miini…mi s-a parut imposibil sa si gindesc. Dar au trecut ceva ani de atunci…din 1992…si m-am folosit de miinile mele – lucru pentru care multumesc din inima Lui Dumnezeu ca nu mi le-a luat…Doar ca au avut de atunci intotdeauna o amorteala in ele si si-au pierdut din abilitate, sensibilitate chiar diligenta. Cintatul la vioara, brodatul sau cusutul…nu mai sint la fel.

Miinile mele au nevoie de odihna- si nu mai sint cum erau- dar…credinta ca intr-o zi voi avea doua miini noi, puternice, vioaie - si care o sa aiba finete din nou, credinta intr-o lume noua, perfecta, intr-un trup nou, viguros, plin de energie…oh…astfel de ginduri ma ajuta sa trec prin tunele mai usor – tunelele fiind perioadele de timp in care ceva nu functioneaza bine…Si chiar daca nu vad inca lumina, stiu ca ea exista si in ceva timp se va arata.

     La fel este si cu sufletul asta obosit de dezamagiri si de necazuri, de neimpliniri si nerealizari si scopuri pierdute . Daca ne uitam bine la viata, putine lucruri sint asa cum am dori; si nici sperante de schimbari nu exista. Uneori schimbarile vin dar nu in directia in care le dorim si asteptam. Cum ar fi sa stim sa ne odihnim in El? In credinta ca El stie si El va rezolva in FINAL toate necunoscutele ecuatiei vietii noastre?

    Nu demult, o matusa de-a mea plingea necajita. Unul dintre copiii ei a avut un accident pe freeway. O masina a intrat in fiul ei si soferul a murit. Desi fiul ei nu era vinovat, apucase ca sa vada ultimele clipe din viata ale acelui om care s-a uitat fix, adinc si intens in ochii lui inainte de a muri. Dupa accident varul meu nu mai putea sa isi scoata din memorie aceea privire. Spuneti acuma ce lucru bun poate sa fie asta? Sa ai o asemenea imagine in minte…Si totusi, Dumnezeu poate sa faca si dintr-o imagine ca asta ceva bun. El poate sa ne aminteasca ca viata este trecatoare si ca trebuie sa o traim cu grija, pentruca nu stim nici ziua si nici ceasul cind acest dar de la El , viata, ne poate fi luat. Si ne astepta o vesnicie …care este un timp absolut nelimitat. Unde o s-o petrecem?

     Si revin la ideea care as dori sa reiasa din fiecare fraza ce o scriu astazi. Odihna noastra este in Christos. Prin El am capatat speranta sigura a iertarii noastre. Nu este om sa nu fi pacatuit si toti am fi fost destinati iadului daca nu ar fi fost Christos sa moara pentru noi. Ne putem salva sufletele atit de usor, recunoscind acest adevar, renuntind la viata pe care am dus-o si incercind sa traim o viata care sa il onoreze pe El. Nu vom fi perfecti dar El stie si nu ne-a chemat la sfintenia noastra ci la sfintenia pe care ne-a dat-o El. Stiu ca unii se straduiesc sa arate lumii cum pot ei trai de frumos si de curat- si nu e nimic rau in asta daca nu uita ca si faptele lor bune sint ca o cirpa murdara pentru Dumnezeu. Daca nu uita ca salvarea si-o datoreaza si ei tot Lui Christos si jertfei Lui, daca nu-si asuma caracteristici pe care le-au primit si nu le-au dobindit singuri.

     Sintem o generatie de oameni obositi. Si nu exista nici o scapare …am incercat masajul si e bun pentru organism …dar dupa doua ore pina si muschii au uitat de masaj. Vacantele uneori sint asa de obositoare ca atunci cind venim din vacanta ne-am lua inca o vacanta sa ne recuperam. Ne este sufletul stors de vlaga. Urechea este obosita de galagie, de dimineata de cind suna ceasul pina seara cind stingem televizorul sau computerul. Capul este plin de probleme si griji…si facem liste cu lucruri de care sa ne amintim ca altfel sint prea multe sa le retinem …Am inventat tot felul de lucruri si obiecte care sa ne ajute si sa ne usureze viata- si lucrurile astea parca ne aglomereaza si mai mult…Sintem parca intr-un concurs …”cine trece mai repede prin viata”?  Uneori ar fi lucruri frumoase in jur sa ne bucuram de ele dar sintem prea preocupati sa le vedem…si toti…dar absolut toti sintem obositi. Uneori ma oblig sa ma opresc din fuga si sa ma odihnesc putin dar si atunci mintea imi alearga in toate directiile cintarind si cautind solutii la diverse probleme…ce-i de facut?

   Fraza de azi dimineta suna ca un raspuns la toate aceste intrebari. Christos este odihna noastra. El ne spune sa aruncam asuptr Lui toate ingrijorarile noastre- oricare ar fi el. Biblia ne mai spune ca “toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce se incred in El”…Si daca cineva cauta astazi odihna…asta este secretul zilei. Aruncati asupra Lui ingrijorarile si aveti credinta ca El va face ceva bun chiar si din cele mai obscure, tragice, urite situatii. Incercati si vedeti ce bun este Domnul…ca oricum va-ti face socotelile, solutie mai buna nu gasiti . Si pina la urma…ce aveti de pierdut daca incercati? 

BELLA MA SABOTEAZA...

De o vreme acuma ma lupt cu timpul…Nu chiar numai cu timpul…ci si cu problemele care imi inghit timpul. O vreme am mai trecut pe blog, asa…sa-mi limpezesc ochiul ala cu care vad mai bine…dar de vinerea trecuta- nici pomeneala. Munceam ca de obicei – sa-i dau fata si sa pun ordine vechii mele case, si m-am asezat pentru un strop de hodina in fata computerului. Catelusa mea Bella, fericita ca-s pe-acasa imi statea la picioare si rodea la un os…sau cel putin asa credeam eu. De fapt in curind aveam sa aflu la ce roade Bella…ca era cablul de la keyboards . Asa ca…deocamdata n-am computer. Aveam un alt keyboard fara cablu dar ca sa-l instalez imi trebuie unul cu cablu…tehnologia asta chiar imi da dureri de cap…

    Azi e luni si deci - sint iara la lucru si m-am gindit sa dau o raita pe blog…si ce sa vezi? Am constatat cu bucurie ca nu m-ati parasit de tot si unii mai dati pe-aici sa vedeti daca mi-am revenit din …ocupatii?! Inca nu chiar dar trag nadejde ca in curind daca nu termin lucrul pe-afara atunci naduseala tot o sa ma tina inauntru. Simbata am stat pina dupa 12 afara si apoi caldura m-a coplesit si m-a obligat sa intru in casa…asa ca lucrez la pas de ...melc.

    Si uite unul din mesajele dragute pe care le-am primit…

De la Abbu Viorica:

Rodica, nu scapi usor de mine....Dovada este ca ma gandesc des,ba mai mult fara sa ma ingrijorez de fenomen,ma trezesc discutand cu tine virtual..... Tacaneala ??? Nu cred. Una din imaginatii, ma aeaza vecina ta. Asa... din intamplare. Si stau si ma gandesc si imi imaginez cum doua fete (lasa-i sa creada,ce-ti pasa....!)asa de diferite, vor putea fi vecine,daca o sa am libertatea de a-ti cere unt ca am uitat sa cumpar si daca tu vei intreba daca pot sa-ti dau aspiratorul care tocmai ti s-a stricat. Si multe altele,de seara de pranz si de dimineata. Si ce am sa gandesc cand duminica fiind, eu inca imi frec ochii,cautand sa ma insurubez incet incet, iar tu pleci deja spre biserica.... Sau cum vei cauta mirata prin casa daca te invit -desigur ca te invit !!- si nu e nici un semn al lui Doamne-Doamne.... Chiar ma fura imaginatia cateodata si refac acest scenariu in diverse variante.... Ce inseamna asta ?? Ca deasupra a tot si toate,omul are si un alt simt, nedescoperit si neclasat inca, on  CITEODATA, UN PICIOR IN SPATE POATE SA REZULTE INTR-UN...PAS INAINTE... ……………… Abbu…felul in care ti-ai imaginat este foarte real…asa vad si eu in mintea mea ca s-ar intimpla lucrurile. Ma bucur ca ma vezi asa cum sint…si sint sigura ca-mi vezi bine si metehnele. Ele ma fac reala pentru tine. Asta este natura mea…mostenire de la parinti. Si ma bucur ca vezi ceva dincolo de ea…Imi pare bine ca nu te poticnesti de religie…de forma religiei…ci realizezi ca dincolo de om, “deasupra a tot si toate” exista altceva…Altcineva. Trebuie sa vrei si trebuie sa fii sensibil si sincer ca sa descoperi ce-i dincolo de om.     As vrea atit de mult sa ajungem impreuna la acea esenta care ar putea sa ne faca mai buni si sa ne dea o perspectiva noua. Dar o asemenea experienta n-o putem face obligati de o anumita religie. Religia musulmana creste atit de rapid- dar nu pentruca oamenii sint coplesiti de adevarul pe care-l prezinta aceasta religie- ci pentruca oamenilor le e draga viata si nu vor sa si-o piarda . Convertirea se face in mare parte cu forta – nu de drag.      Crestinismul cu multele lui culori si forme este din nou o religie moarta daca nu are acel ceva de care ziceai tu…dincolo de noi…”deasupra a tot si toate”. Oamenii se opresc la a face ceva reguli si a le respecta ( sau nu)…aleg care reguli le convin…(unii mai tin sabatul altii nu maninca nu stiu ce…sau nu stiu cind)…altii fac fapte bune- dar care nu au valoare pentruca motivul este rau sau nesincer si un astfel de motiv anuleaza chiar si rezultatele bune…si apoi…nu faptelor noastre datoram salvarea sufletelor noastre ...nu-i asa?      Ce au nevoie oamenii este o relatie intima, sincera…cu ceea ce este “deasupra a tot si toate”…      Eu cred ca oricine este sincer fata de el…si suficient de inteligent sa inteleaga ca nu este el buricul pamintului si le stie pe toate ( si cu cit mai educat este cu atit va vedea ce putin stie in raport cu ceea ce inca are de aflat) – si doreste ( asta este absolut necesar) sa il cunoasca pe Dumnezeu…pe adevaratul Dumnezeu ( indiferent ce nume aleg sa-L cheme) …il vor afla.      Si in fata acestui Dumnezeu care este ( deauspra a tot si toate), nu putem sa ne comportam decit asa cum ne-am comporta noi doua ca vecine in imaginatia pe care ai descries-o mai sus…     Si ca sa fiu sincera, mi-as strica singura si aspiratorul numai ca sa am motiv sa te vizitez...