O floare, un mormint vechi…si amintirile unui roman ...
De Pavel Ploscariu 18 iulie 2009
Frate Avrame…
Frate Avrame, ai fost chemat
Cum ti-e numele sa fi,
Sa-ti lasi casa ta din sat
Sa te muti "unde nu stii".
Sa dai casa la romanii
Izgoniti de tara lor…
Si sa pui o temelie
Pentru altar linga Pacific
Unde toti romanii tristi
Pot s-aduca jertfa lor.
Frate Avrame, ai sorbit
Tot paharul suferintei
Ca sa stie si romanii
C-a fost scump sa fie liberi,
Si cu candelele-aprinse
Ca strajeri sa stea in noapte
Linga portile straine
Nu cumva sa se strecoare
Nici o datina pagina.
Frate Avrame, las o floare
Linga piatra asta veche
Si pe ea un pumn de lacrimi,
Ca-au uitat de tot romanii
Infruptind din libertate
De-naltarea umilintei,
De chemarile slujirii,
Si de jertfa ispasirii,
De paharul de la cruce.
Au toti casa si masina,
Dar vor alta si mai buna
Si inc-o casa, si-nca-un nume
Si alte vreascuri de prin lume,
Si-uite-asa ca libertatea,
Si-a pus jugul tot pe noi
Iar ai nostrii, in vatra veche,
Au ramas tot cu nevoi.
Frate Avrame, noi "cei liberi"
Am scapat doar de-o robie
De cea veche, indurata de poarinti
Si-am ajuns in alta noua
Tot cu griji si suferinte;
Am scapat de sarcini vechi
Si de vechile nevoi
Insa nici in libertate
N-am putut scapa de noi…
