25 July 2012

CE-MI MAI TRECE PRIN CAP...

     Alte ginduri care mi se clarifica. In fiecare zi ascult cite ceva, vad cite ceva care modifica si ajusteaza vechile mele conceptii sau concluzii...in fiecare zi mai primesc un pic de invatatura sanatoasa... dar numai cind sint receptiva la Cuvintul Lui. Poate nu face mult sens ce am sa scriu acuma dar ...am pe inima sa scriu despre oful asta...si am sa scriu. As putea la ora asta sa vorbesc chiar fara multa patima de subiectul cu pricina, fiind un subiect deja chinuit mult si invechit pentru mine - si pentru care trebuie sa marturisesc ca m-am rugat ceva vreme. M-am rugat ca sa ma scape Domnul de simtamintul ala urit pe care il ai cind ti se face o nedreptate... sau ...crezi ca ti s-a facut una. Unii dintre noi sintem sau am fost bolnavi spiritual. Trebuie sa recunoastem. Acuma vinovati sau nu, asta nu mai conteaza - ca de suferit sufera si cei vinovati si cei nevinovati. Bolnavul e bolnav...Si cine-l depisteaza ca-i bolnav? Si cine sa se ocupe de astfel de indivizi?  Si cum? Care-i tratamentul? Care este procedura?
     Toti - dar absolut toti - daca sintem sinceri trebuie sa recunoastem ca am fost bolnavi odata de vreo boala sufleteasca...si in procesul care a urmat mai toti am suferit pina la vindecare. De multe ori cei din jur vr sa te ajute...dar uneori te lovesc mai rau, te jignesc in loc sa se apropie cu gingasie ca de un om ranit...si...din nefericire nu totdeauna o fac din rautate - uneori doar din nestiinta- iar alteori trebuie ca cineva sa aiba stomacul si sa opereze. Si dintre cei care te-ar putea jigni, sau indurera in felul asta culmea este ca...nimeni nu te poate jigni sau lovi in soarta mai usor si mai adinc decit cei apropiati: fie familie, fie prieteni fie frati de credinta. Si vai...lungi si dureroase sint ranile facute de cei pe care ii iubesti. Nu intotdeauna insa cei care te iubesc vor sa te faca sa suferi - si nu intotdeauna o fac cu placere - uneori este asa cum am zis- necesar. Si nu intotdeauna intelegem exact cum stau lucrurile - cind sintem in mijlocul durerii si al depresiei, de multe ori avem o perspectiva bolnava si nu una sanatoasa, reala si obiectiva a situatiei in care ne aflam.
     Durerile fizice sint adinci - dar nici durerile de suflet nu sint mai prejos. Uneori un os se vindeca mai usor decit o inima ranita...sau un suflet dezamagit. Unele boli ni le cauzam noi...din neatentie. Chiar si cele fizice. Alunecam si ne rupem o mina...ne zbenguim aiurea...nu sintem atenti...nu mergem pe drumuri bune...atingem lucruri murdare...
     Imaginati-va acuma o mina fracturata...si deplasata de la loc. Am inteles astazi ca asa cum un os rupt are nevoie ca sa se vindece sa fie pus din nou in pozitia dinainte de a se rupe...tot asa si emotional sau spiritual avem nevoie sa rearanjam bucatile care s-au rupt...Si tot asa cum a pune un os la loc cere o interventie exterioara ( ca omul cu mina rupta si osul deplasat de la loc nu va putea singur sa-si alinieze osul ca sa-l pregateasca de vindecare)- tot asa este necesar ca cineva care se pricepe, cu finete si dibacie sa lucreze la problema sufleteasca pe care o avem. Ne plac asemenea interventii? Nu...dar sint absolut necesare.
     Problemele fizice, bolile fizice nu sint ceva de ascuns - pentruca daca cineva are galbenare si o sa se machieze nu o sa faca altceva decit sa prelungeasca boala si sa riste sa nu se mai poata insanatosi.
Cu problemele spirituale insa de cele mai multe ori un pic de "fond de ten" si de pudra...ne scapa de privirile celorlalti. De bolile fizice nu ne este rusine si oamenii ne arata simpatie. De cele spirituale insa...adesea rid si ne determina sa ne ascundem mai departe sub coaja groasa a machiajului sau mastii ce o purtam...
     Oh...se poate vorbi atit de mult la subiectul asta. Si din prisma celor care vor sa ajute pe cei bolnavi spiritual si nu stiu cum, sau vor doar sa-si bage nasul in ceva ce nu inteleg doar ca sa se simta ei mai bine ca vezi Doamne, pe ei nu i-a lovit boala respectiva...sau simplu indiferenta sau prea multa comoditate...sau spirit de judecata mai ascutit decit bisturiul si fara sa puna linga bisturiu si un pic de balsam al dragostei...
     Si apoi sint bolnavi spiritual care s-au imbolnavit accidental, au cazut din neatentie, si le este frica sa si ceara ajutor de teama batjocoritorilor. Si sint si din cei care vor sa traiasca si cu cei sanatosi si cu cei betegi...ca nu se pot astimpara si ar vrea sa traiasca in doua lumi.
     Dar pentru cei care ar vrea insanatosire...pentru aia ar trebui cred eu mai multa atentie. Nu-ti baga domnule miinile aspre sau pline de microbi in sufletul nimanui - si nu te apuca cu manusile de box sa faci o interventie chirurgicala la inima sau sufletul nimanui. Si nu te nici amesteca daca nu stii ce faci- lasa-i pe cei priceputi. Si nu fa praf in jur batindu-ti gura - ca sa nu infectezi rana celui bolnav. Oh...cite sint de invatat.
     Si noi ne ranim unii pe altii zilnic, si avem prieteni si cunoscuti care duc pe picioare rani adinci si de multa vreme. Sint istoviti...si gata sa cada. Au nevoie de interventii...si cineva trebuie sa ii priveasca cu atentie si sa-i iubeasca suficient ca sa-i duca la doctor...Dar Cine?
     Daca am putea sa ne vedem uneori cum aratam pe dinauntru...Daca am stii sa oblojim rana cuiva cu dragoste si mult simt si finete...Daca...nu am fi nepasatori de cei din jur si de durerile lor...Daca...
     Adevarata vindecare o da Dumnezeu. Cind un os e rupt, tot ce pot face oamenii este sa puna osul in pozitia lui si sa-l lege, sa cvurete locul cit pot - apoi sa astepte vindecarea. Cu cele spirituale este acelasi lucru...
     Este o lume plina de bolnavi spiritual...Ce facem? Avem vreo responsabilitate fata de ei? Domnul Isus i-a cautat si i-a gasit peste tot. El a privit pe pacatosi cu dragoste si i-a tratat cu gingasie. Cine sintem noi sa-i tratam altfel? Cine?


1 comment:

cherie said...

Cine suntem noi? Sunem alti bolnavi care avem nevoie de ajutor.
Poate de cele mai multe ori nu se vede, sau nu ştim, dar ... suntem alţi bolnavi.