01 October 2011

DACA-I SIMBATA...MA GASITI PE COCLAURI ( Peninsula Monterey -2)

     Astazi m-am dus la ocean , mai precis la 2 ore de unde locuiesc, la Monterey cu sora mea si cu familia ei. Am avut o zi excelenta, si am uitat complet de toata lista de lucruri pe care incerc intr-una sa le tin sub ochii mei , ca vezi Doamne daca scap vreo problema din priviri...pierd controlul. Ce control? Ca nu avem control la nimic altceva decit cum reactionam la evenimente si situatiile pe care nici nu le putem provoca si nici nu le putem opri de cele mai multe ori.
     Stiu ... e suficient sa ne uitam in jur sa vedem ca lumea s-a strimbat si merge din ce in ce mai aiurea. Nu mai exista virtuti...iar valorile nu mai au valoare din moment ce fiecare om poate sa aleaga ce anume este valoros pentru el si ce nu. Nu mai avem toti oamenii aceleasi valori si cu siguranta nu cele pe care Dumnezeu a intentionat sa le avem. De aia se bat oamenii si popoarele intre ei; de aia sint neajunsuri si neintelegeri in familie...pentru ca nu avem cu totii aceleasi valori. Virtutile si valorile nu sint unul si acelasi lucru. Virtutile sint valorile gasite si oferite de Dumnezeu potrivite pentru noi ca sa le traim...ele sint vesnice- neschimbatoare si nu fac rau nimanui. Daca le-am pastra si le-am practica in viata noastra ar exista pace pe pamint, intre popoare, in biserici si intre frati...
     Dar astazi am uitat de toate necazurile si neplacerile de peste saptamina pentru ca am fost mai mult in mijlocul naturii ...Am trecut prin zona cea mai prielnica agriculturii in California, ca un culoar intre munti unde temperatura sta intre 60 si 80 de grade tot anul...nici prea cald si nici prea rece. Culturi de zarzavaturi si legume de tot felul ...cimpuri rinduite si de o frumusete nemaipomenita. Cum se face culegerea mecanic, in urma tractoarelor ai putea sa culegi cit vrei si sa pui pe iarna...si fermierii nu-ti au treaba. Dar nu opreste nimeni sa ia o rosie...Unde or fi romanasii nostri?
     Zicea Bibi, cumnatul meu ceva interesant... ca fermierii se uita numai la culoare, fermitate si marime... Nimeni nu este interesat de gustul culturilor ce le au, pentru ca astea sint cerintele cumparatorilor. Toate trebuie sa arate bine...gustul nu intereseaza pe nimeni. In ce lume mai traim si noi, m-am gindit eu...Exact asa este si in viata care ne-o facem multi dintre noi... avem tot ce ne trebuie in viata dar viata nu mai are nici un gust... Degeaba avem mult, si frumos si dupa dorinta ochilor... ca totul se opreste acolo si nu avem nici o satisfactie... Oare degeaba ne-a dat Dumnezeu si simtul gustului? Nu cred...
     Am trecut printr-o padurice si un miros ca de menta...ne-a imbatat nu altceva. Am deschis geamurile la masina sa ne saturam de aerul acela. Am uitat numele la pomul asta desi am si eu unul in gradina... lemn slab, dar frunze frumnoase si un iz mentolat... bun de folosit in aranjamente de flori... poate pina la urma mi-oi aminti cumva...
     Am fost la acvariu unde din nou... nu poti sa te uiti la pestii marilor ori uriasi, ori mari si frumosi ori mai uritei... ori la scolile de pesti... sau la un moment dat am vazut niste caluti de mare, dar foarte , foarte marunti...si ne-am uitat la ei sub microscop; pai trebuie sa fii tembel sa nu crezi intr-un Creator cind vezi asa minunatii.
     La urma ne-am dus la masa si apoi la ocean. Si va fi de la greu la imposibil sa descriu o dupa-amiaza petrecuta fara planuri si fara urgente, fara sa ma gindesc la sanatatea cuiva...nici macar a mea; fara sa imi amintesc de obligatii sau datorii sau trecut sau viitor...o dupa-amiaza in care mi-am permis sa fiu libera sa caut scoici pe tarmul zbuciumat al unui ocean urias care totusi sta in granita lui si se zbate acolo, pentru ca Dumnezeu pina acolo i-a dat voie sa se intinda si nu mai mult...Exista o rinduiala in lumea asta ...si bine este ca nu noi am facut-o ca nimic n-ar mai fi avut nici legi nici granite precise si nici program stabil...
     M-am bucurat de toata maretia si frumusetea creatiei Lui Dumnezeu... si in mijlocul naturii am simtit ca pina si muschii spatelui care tipau la mine mai ieri alaltaieri, au inceput sa se mai relaxeze... Si mai pun citeva poze ca ele vorbesc mai mult si mai bine decit mine...

6 comments:

Cella said...

Rodica,
ocenul ti-a adus un baston?

Rodica Botan said...

Ma pregatesc mai nou pentru olimpiada de...cazaturi. Cind merg mai mult...piciorul drept face decizii fara sa ma consulte. Plus ca am auzit ca e la moda...palaria si bastonul. Asta era a lui Buna...m-am imprumutat...

Marta said...

Ma bucur pentru ziua binecuvintata pe care ai avut-o. Cauta mai des sa faci acest lucru.Pe urma celor ce recoltau nu a aparut inca Rut?Dupa semnele vremurilor cred ca e pe aproape. Fi binecuvintata impreuna cu cei dragi Marta

viorica said...

OF ,si eu imi iau prietenul la plimbare,ma sprijina bine sa nu cad .Doamne ce vremuri au venit si peste noi .Parinti si bunicii nu au purtat baston noi copii....ne poarta el sau il purtam noi ,avem nevoie de el .

Rodica Botan said...

Multumesc tusa Marta. N-am vazut-o pe Ruth...dar ma gindeam ca odata iesita la pensie am sa gasesc eu pe cineva cu care sa mergem la cules de legume in urma culegatorilor...sa "punem pe iarna"...cum zicea Buna. Ce repede trec insa momentele frumoase si devin amintiri. Tot la fel sint si momentele pe care le-am petrecut cu voi vara trecuta...dragi amintiri...

Rodica Botan said...

Viorica...nu-i asa o mare problema...bine este ca avem pe cine lua la plimbare...Cindva era la moda...eu asa zic...e doar un moft. Si daca nu e inca la moda...il introducem noi. Altii au voie sa umble cu burta goala si pantalonii pina la genunchi si noi nu putem sa zicem ca-i la moda sa porti un baston? Si e chiar si indicat...sa te aperi de...ma rog...orice!!!
:)